Consiliul Judeţean, convocat miercuri, 8 iunie, în şedinţă extraordinară. Vezi ordinea de zi!

Consiliul Judeţean, convocat miercuri, 8 iunie, în şedinţă extraordinară. Vezi ordinea de zi!

Se convoacă Consiliul Judeţean Călăraşi, în şedinţă extraordinară, miercuri, 8 Iunie 2022, ora 10.00, în sala de şedinţe ”Mihai Arbagic” din municipiul Călărași, str. 1 Decembrie 1918, nr. 1, cu următorul proiect al ordinii de zi:

  1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al Județului Călărași pe anul 2022 nr.8611/03.06.2022
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiect „RESTART în Municipiul Călăraşi - Incluziune socială pentru copiii proveniţi din Complexul de Servicii Comunitare pentru Copii cu Handicap Sever Călăraşi” și de aprobare a acordului de parteneriat nr. 8211/27.05.2022
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de transmiterea imobilului cu nr. MFP 102756 din domeniul public al Statului și administrarea Ministerului Sportului, prin Clubul Sportiv Municipal Călărași, în domeniul public al Județului Călărași și administrarea Consiliului Județean Călărași nr. 8215/27.05.2022
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de transmiterea a imobilului cu nr. MFP 145270 din proprietatea Agenţiei Naţionale pentru Sport - Clubul Sportiv Municipal Călărași, în domeniul public al Județului Călărași și administrarea Consiliului Județean Călărași nr.8219/27.05.2022
  5. Proiect de hotărâre pentru modificarea indicatorilor tehnico-economici si actualizarea devizului general ale obiectivului de investiție „MODERNIZAREA ȘI REABILITAREA DRUMULUI JUDEȚEAN – DJ 211D TRONSON DN21 (ȘTEFAN VODĂ)-LIBERTATEA – DN3B (DICHISENI) KM 13+500 – KM 41+500, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI” nr. 8330/30.05.2022
  6. Proiect de hotărâre pentru modificarea indicatorilor tehnico-economici si actualizarea devizului general ale obiectivului de investiție „Modernizare DJ 411 Chirnogi – Radovanu – Crivăț - Limita județului (Hotarele) km 0+000 - km 18+090” nr. 8246/30.05.2022
  7. Proiect de hotărâre privind aprobarea actualizării Monografiei Economico-Militare a Judeţului Călăraşi nr. 8583/03.06.2022
  8. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 111/2022 privind aprobarea deplasării unei delegații a Consiliului Județean Călărași la Helsingborg (Suedia), în perioada 13 - 18 iunie 2022 nr. 8199/27.05.2022
CCIR | Pentru reducerea cheltuielilor bugetare, România are nevoie urgentă de o reorganizare teritorială totală prin reducerea numărului de județe la 15

CCIR | Pentru reducerea cheltuielilor bugetare, România are nevoie urgentă de o reorganizare teritorială totală prin reducerea numărului de județe la 15

Reorganizarea teritorială totală a României prin reducerea numărului de judeţe la 15 reprezintă o prioritate pentru reducerea cheltuielilor bugetare, susţin reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

Camera de Comerț și Industrie a României a organizat o întâlnire de lucru cu importante organizații patronale și profesionale sectoriale din România. Discuțiile s-au axat pe situația economică actuală, posibilitățile de dezvoltare și de promovare a produselor și serviciilor românești și modalitățile de reducere a cheltuielilor publice.

Astfel, organizațiile semnatare consideră drept prioritară reorganizarea teritorială totală a României prin reducerea numărului de județe la 15, precum și redefinirea noțiunii de comună ca localitate cu cel puțin 5000 de locuitori. Reorganizarea ar trebui să se realizeze pe modelul organizării Curților de Apel, care sunt în număr de 15, respectiv la București, Craiova, Timișoara, Oradea, Cluj, Suceava, Iași, Galați, Constanța, Ploiești, Pitești, Alba-Iulia, Târgu Mureș, Bacău, Brașov. Se poate prelua acest model și în cazul județelor, mai ales că în Constituția României nu se vorbește de un anumit număr de județe. Evident, acest lucru trebuie să fie asumat de către decidenți, fiind, totodată, și un act de curaj politic, în urma unei dezbateri consistente și transparente privind economiile ce se pot face astfel la bugetul public, bani ce pot fi reinvestiți în economia românească.

Semnatari:

Camera de Comerț și Industrie a României

Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase ROMPAN

Federația Patronală din Industria Materialelor de Construcții din România PATROMAT

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România LAPAR

Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România ANAT

Federația Operatorilor Români de Transport FORT

Organizația Națională Interprofesională Vitivinicolă ONIV

Asociația Brokerilor din România

Primăria Independența | Investiții de peste 4,6 milioane euro pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă

Primăria Independența | Investiții de peste 4,6 milioane euro pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă

Comuna Independența va beneficia de investiții de peste 4,6 milioane euro pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă, finanțarea urmând a fi asigurată prin “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a Operatorului Regional în județele Călărași și Ialomița în perioada 2014-2020”, ce va fi, în perioada următoare, semnat de conducerea Ecoaqua SA Călărași.

Conform Studiului de Fezabilitate, valoarea totală a investițiilor este de 1.441580.807 lei, fără TVA, adică 291.534.704 euro (fără TVA). Finanțarea obiectivelor de investiții se asigură prin POIM 2014-2020 din: Fonduri nerambursabile UE, Bugetul de stat, bugetele locale și din fondurile proprii ale operatorului sau împrumuturi de la instituțiile financiare internaționale sau bănci comerciale.

La nivelul localității Independența, incluzând cele trei sate, Independența, Vișinii și Potcoava, investițiile sunt cifrate la 23.004.406 lei, fără TVA, respectiv 4.652.254 euro (fără TVA), cheltuieli eligibile, și constau în:

- Surse de apă (forate) reabilitate: 2 buc.

- Aducțiuni reabilitate: 90 m

- Conducte de transport apă noi: 5.900 m

- Rețele de distribuție noi: 11.844 m

- Rețele de distribuție reabilitate: 6.727 m

- Stații de tratare a apei noi: 1 buc.

- Rezervoare noi: 2 buc.

- Stații de clorinare noi: 1 buc.

- Stații de pompare noi: 2 buc.

Cofinanțarea, ce va trebui să fie asigurată de Primăria comunei Independența de la bugetul local, este de 87.462 euro (fără TVA), reprezentând 2% din totalul cheltuielilor eligibile.

Potrivit Hotărârii de Consiliu Local, adoptată în unanimitate în cadrul şedinţei ordinare de plen din 25 martie 2022, cofinanţarea se va eşalona pe ani, după cum urmează:

Anul 2022 – 10%, reprezentând 8.746 euro

Anul 2023 – 21%, reprezentând 18.367 euro

Anul 2024 – 35%, reprezentând 30.612 euro

Anul 2025 – 34%, reprezentând 29.737 euro

Pentru asigurarea cofinanţării proiectului, se mai arată în Hotărârea de Consiliu Local, Primăria va include în bugetul propriu sumele aferente asigurării cofinanţării precum şi a cheltuielilor altele decât cele eligibile (după caz), cu excepţia TVA.

În acest context, Primăria Independenţa va transmite anual documentele care dovedesc existenţa sumelor necesare şi disponibilitatea acestora pentru proiect pentru a fi înaintate Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, conform obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare.

Dantes Bratu: Angajatorul poate stabili un salariu de 2.550 lei pentru persoanele nou-angajate dar nu va beneficia de facilitățile fiscale prevăzute de actul normativ

Dantes Bratu: Angajatorul poate stabili un salariu de 2.550 lei pentru persoanele nou-angajate dar nu va beneficia de facilitățile fiscale prevăzute de actul normativ

Inspectorul general de stat, Dantes Nicolae Bratu, a răspuns vineri, 3 iunie, pe pagina de Facebook Inspecția Muncii, celor mai frecvente întrebări referitoare la recentele modificări legislative privind majorările salariale:

  1. Ce se întâmplă cu societățile care au mai multe coduri CAEN, printre care agricultura și industria alimentară? Se măresc salariile și angajaților din celelalte sectoare?

Răspuns: Majorarea salariului va fi aplicabilă tuturor salariaților (indiferent de ocupația deținută în întreprindere) care prestează activitate în domeniile de activitate prevăzute la art. 60 pct. 7 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege.

Art. 60 pct. 7 din Legea nr. 227/2015: “persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), pentru activitatea desfăşurată în România, până la 31 decembrie 2028 inclusiv, pentru care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) angajatorii care desfăşoară, pe teritoriul României, activităţi în sectorul agricol şi în industria alimentară definite de următoarele coduri CAEN:

1. cod CAEN 01: Agricultură, vânătoare şi servicii anexe

   011 - Cultivarea plantelor nepermanente;

   012 - Cultivarea plantelor din culturi permanente;

   013 - Cultivarea plantelor pentru înmulţire;

   014 - Creşterea animalelor;

   015 - Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea animalelor);

   016 - Activităţi auxiliare agriculturii şi activităţi după recoltare”.

2. Cod CAEN 10 - Industria alimentară

  1. Negocierea salariului la minimum 2750 lei este obligatorie începând cu 01.06.2022?

Răspuns: Angajatorul poate stabili un salariu de 2.550 lei pentru persoanele nou-angajate în perioada 1 iunie - 31 decembrie 2022 inclusiv, caz în care nu va beneficia de facilitățile fiscale prevăzute de actul normativ.

  1. Această facilitate afectează contribuţiile sociale obligatorii? Pe durata concediului medical salariatul beneficiază de facilitate, având în vedere că salariații angajatoriilor care vor acorda 200 de lei în plus lunar celor care sunt plătiți cu salariul minim brut pe țară nu vor datora impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii pentru această majorare?

Răspuns: Acordarea celor 200 de lei implică o modificare a salariului de bază lunar brut. Prin urmare, salariatul va primi salariul la nivelul rezultat în urma modificării, nivel care va fi luat în calcul și la stabilirea indemnizației de concediu de odihnă sau medical.

  1. Dacă nu se dorește beneficierea de facilitați, se poate acorda, de la 1 iunie, salariul de 2550 lei unui nou angajat?

Răspuns: Da, angajatorul poate stabili un salariu de 2.550 lei pentru persoanele nou-angajate în perioada 1 iunie - 31 decembrie 2022 inclusiv, caz în care nu va beneficia de facilitățile fiscale prevăzute de actul normativ.

  1. Pentru un angajat nou, începând cu 1 iunie, cu timp parțial este obligatorie stabilirea salariului la 2750 lei sau 2550 lei, raportat la timpul parțial?

Răspuns: Încadrarea salariatului cu contract individual cu timp parțial se poate realiza la nivelul salariului minim brut de 2.550 lei, raportat la numărul de ore prevăzute în contract. Oricum, facilitățile fiscale aplicabile pentru suma de 200 de lei, reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor, sunt aplicabile doar pentru salariaţii care desfăşoară activitate în baza contractului individual de muncă, încadraţi cu normă întreagă, la locul unde se află funcţia de bază.

Călărași | Consilierii locali, convocați miercuri, 8 iunie, în ședință extraordinară

Călărași | Consilierii locali, convocați miercuri, 8 iunie, în ședință extraordinară

Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă în şedinţa extraordinară, miercuri, 8.06.2022, ora 13.00, care se va desfăşura în sala de şedinţe a Consiliului Local Călăraşi și prin mijloace electronice, respectiv aplicaţia whatsapp/SMS cu următoarea ordine de zi:

  1. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 105/29.07.2019 privind aprobarea proiectului cu titlul “Înființare centru pentru activități educative și culturale în cartierul Livada” finanțat din Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020
  2. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 106/29.07.2019 privind aprobarea proiectului cu titlul “Regenerarea fizică a zonei defavorizate Cărămidari prin dezvoltarea bazei materiale destinate activităților educative, culturale și recreative” finanțat din Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
  3. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 107/29.07.2019 privind aprobarea proiectului cu titlul “Modernizare Centru comunitar existent și amenajare zone adiacente (Oborul Nou)” finanțat din Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
  4. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Călăraşi pe anul 2022.
  5. Proiect de hotărâre privind alipirea a două terenuri situate în intravilanul   municipiului Călărași, număr cadastral 33798 cu număr cadastral 33799, str. Aleea Dumbrava Minunată,nr.4.
  6. Proiect de hotărâre privind modificarea organigramei și a statului de funcții ale Direcției de Asistență Socială Călărași.
  7. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 126/19.08.2020 privind aprobarea coridoarelor de mobilitate integrate din municipiul Călărași.

Primar,

Dulce Marius Grigore

Cuza Vodă | Rețea alimentare cu gaze naturale, proiect finanțabil prin PNI Anghel Saligny, în valoare de peste 55 de milioane de lei

Cuza Vodă | Rețea alimentare cu gaze naturale, proiect finanțabil prin PNI Anghel Saligny, în valoare de peste 55 de milioane de lei

Conducerea Primăriei Cuza Vodă speră să obțină finanțarea necesară pentru înființarea unei rețele de gaze alimentare cu gaze naturale în comună. În acest sens, consilierii locali au adoptat în cadrul ședinței ordinare din aprilie Proiectul de hotărâre privind aprobarea cererii de finanțare și a devizului general aferent investiției “Înființare rețea alimentare cu gaze naturale în comuna Cuza Vodă, județul Călărași”.

Valoarea totală a investiției, finanțabilă prin PNI Anghel Saligny, este de 55.778.609,1 lei din care contribuția de la bugetul de stat este de 54.745.392,08 lei iar cea de la bugetul local, de 983.217,03 lei.

Lungimea totală a rețelei este de 61.644 metri, numărul total al branșamentelor fiind de 1493 din care clienți casnici, 1472, respectiv non-casnici, 21.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.