De ce l-a înlocuit Iliuţă pe Rareş Ionescu din Consiliul de Administraţie al SJU Călăraşi

iliuta augustRecent, preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă a decis retragerea lui Rareş Ionescu din Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi şi înlocuirea sa cu Marius Militaru. Iliuţă a explicat în cadrul unei conferinţă de presă şi „motivele” care au stat la baza acestei „acţiuni”. „Din cauza prieteniilor, cumetriilor...Erau multe sentimente şi lucruri mărunte(...). Am făcut o analiză şi i-am spus lui Rareş, cu prietenie, să facă un pas înapoi ca să nu mai fie toate aceste influenţe. Au fost multe tensiuni care s-au dus la nivelul domnului Rareş şi am încercat să evit să-l mai pun într-o situaţie nedorită” a încercat să închege o explicaţie noul boss al CJ. Carevasăzică, în timpul mandatului exercitat de Rareş Ionescu în fruntea Consiliului de Administraţie, „prieteniile, cumetriile, presiunile de orice fel” o cam luaseră razna şi pentru a le mai estompa sau măcar diminua s-a optat şi aici pentru o soluţie „externă” ca în cazul managerului spitalului, Silviu Didilescu. Această soluţie „externă” se numeşte Marius Militaru, un controversat om de afaceri din Fundulea care a dezvoltat sub umbrela politică a liberalului Cristian Buşoi afaceri de milioane în urma cu câţiva ani într-un spital important din Timişoara. Iliuţă a detaliat joi şi ce-l recomandă pe Militaru pentru o astfel de „responsabilitate” care nu va fi remunerată (între noi fie vorba indeminizaţia ar însemna 1% din salariul lui Vasile Iliuţă!. Adică o nimica toată!). „Domnul Militaru n-are legătură, să spunem la momentul ăsta, cu Călăraşiul unde sunt multe interese. El a fost de la început consilierul meu la Spital şi am considerat că e cel care ştie cel mai bine problemele existente acolo. Iar împreună cu domnul Didilescu să facă echipă...” a sunat explicaţia lui Iliuţă.

Dincolo de aceste „mişcări” dictate poate şi de interese politice şi nu numai, rămâne un adevăr care nu poate fi ascuns. Spitalul are probleme nu doar de natură financiară ci şi din punct de vedere al numărului insuficient de cadre medicale specializate. O serie de medici şi-au exprimat vineri nemulţumirea faţă de cei care conduc în acest moment Spitalul, managerul Didilescu, respectiv directorul medical Năsturică, ameninţând chiar cu demisia!

SPGCS Călăraşi, 3 plângeri penale pentru încălcarea Legii 205 / 2004

Serviciul Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân din subordinea Primăriei Călărași a înaintat, marți, 14 februarie, trei plângeri penale Inspectoratului de Poliție al Județului Călărași cu privire la încălcarea Legii 205/2004 privind protecția animalelor, abandonul unui animal ”a cărui existență depinde de îngrijirea omului” fiind sancționată de Legea 258/2013 pentru modificarea și completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân ”(…) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 1.000 de lei la 10.000 de lei și confiscarea câinilor”.

Plângerile penale fac referire la trei cetățeni din municipiul Călărași care și-au luat angajamentul privind adopția unor câini din adăpostul serviciului. Animalele au fost capturate ulterior de pe domeniul public de către SPGCFS, nefiind semnalată pierderea câinilor în registrul de evidență a câinilor fără stăpân.

Serviciul Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân încurajează în continuarea adopția de câini din adăpostul pe care îl administrează, însă nu tolerează încălcarea legilor mai sus-amintite.

BIROUL DE PRESĂ

CJ Călăraşi / Iliuţă: Domnul Didilescu nu se va înscrie la concursul de manager al Spitalului!

iliuta si didilescuPreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, a declarat joi că actualul manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi, Silviu Didilescu va avea un mandat limitat, de doar 6 luni, una din principalele sale responsabilităţi fiind organizarea concursului de selectare a viitorului manager. „Domnul Didilescu nu se va înscrie la concursul de manager. Când i-am propus să vină la Călăraşi, domnul Didilescu a acceptat funcţia de manager pentru 6 luni. I-am cerut să ne ofere din experienţa sa astfel încât să putem face reformă în Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi” a declarat Iliuţă care a explicat şi motivul pentru care a optat la finele anului trecut pentru actualul manager interimar „Dacă vine cineva din exterior, nepotismele, prieteniile, cumetriile se vor minimaliza. De aceea am preferat să vină cineva din exterior aşa cum e cazul domnului Didilescu pentru a stopa acele intervenţii din toate părţile.”

Liderul CJ a detaliat şi „aşteptările” pe care le are din partea lui Didilescu pentru perioada următoare. „Aşteptările mele sunt ca în cele 6 luni de zile să facem public organizarea concursului de manager. Vreau să spun că mizez pe abilităţile domnului Didilescu ca să selectăm un manager capabil care să ducă mai departe acest proces de restructurare a Spitalului pe carel- vom demara în luna martie.” a conchis Iliuţă.

Silviu Didilescu a devenit manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi la începutul lunii decembrie 2016.

CJ Călăraşi / Iliuţă: Cred că cei care au semnat achiziţia vor da cu subsemnatul!

iliuta augustÎn urma unei acţiuni de audit realizate la Consiliul Judeţean Călăraşi, auditorii Camerei de Conturi Călăraşi au stabilit că “În perioada martie 2015-aprilie 2016, UATJ Călăraşi a efectuat plata nelegală a sumei totale estimate de 248 mii lei reprezentând prestări servicii aferente contractului de management pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi (SJU Călăraşi). La suma totală necuvenită de 248 mii lei, se adaugă majorări de întârziere estimate la suma totală de 33 mii lei.”

Preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă a declarat joi că cei care au semnat achiziţia „ar putea da cu subsemnatul”. „Camera de Conturi a constatat o plată nelegală prin acel contract de management. (...) Cred că toţi cei care au semnat achiziţia vor da cu subsemnatul. Urmează să primim de la Camera de Conturi şi decizia de imputare” a spus Iliuţă care „s-a corectat” după ce în prealabil afirmase că prejudiciul de peste 280 de mii de lei ar trebui recuperat de la fostul manager Romulus Şerban.

Iată constatările auditorilor Camerei de Conturi Călăraşi

“În perioada martie 2015-aprilie 2016, UATJ Călăraşi a efectuat plata nelegală a sumei totale estimate de 248 mii lei reprezentând prestări servicii aferente contractului de management pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi (SJU Călăraşi), deoarece:

- UATJ Călăraşi a organizat procedura de selecţionare a managerului SJU Călăraşi, contrar art. 179, alin. (1) din Legea nr. 95/2006, actualizată, care abilita doar Consiliul de administraţie al spitalului să organizeze această procedură de selecţionare;

- Selecţionarea managerului SJU Călăraşi s-a realizat prin procedura de achiziţie publică cerere de oferte, contrar art. 179, alin. (4) din Legea nr. 95/2006, actualizată, care stipula efectuarea selecţiei managerului persoana juridică prin licitaţie publică, conform dispoziţiilor legii achiziţiilor publice;

- Contractul de management a fost încheiat cu o persoană fizică autorizată (PFA), respectiv o persoană fizică care nu are personalitate juridică, contrar dispozițiilor hotărârii de consiliu județean din anul 2012, prin care s-a aprobat asigurarea managementului Spitalului Județean de Urgență Călărași de către o persoană juridică.

La suma totală necuvenită de 248 mii lei, se adaugă majorări de întârziere estimate la suma totală de 33 mii lei.” se arată în sinteza rezultatelor acţiunii de audit.

Auditorii au dispus, desigur, şi măsuri pentru recuperarea prejudiciului potrivit Deciziei nr. 24/2016, prin care s-a stabilit:

“Potrivit prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată și ale pct. 174 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, Președintele U.A.T.J. Călărași, în calitate de ordonator principal de credite, va lua măsuri pentru:

Recuperarea prejudiciului estimat la valoarea de 248 mii lei reprezentând prestări servicii aferente contractului de management pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi; calcularea, încasarea şi plata majorărilor de întârziere la nivelul celor existente pentru veniturile bugetare calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata şi până la recuperarea acesteia; realizarea selecţiei pentru asigurarea managementului Spitalului Judeţean de Urgenţă Judeţean Călăraşi cu respectarea Hotărârii CJ şi a precederilor legale în vigoare; luarea altor măsuri pe care le consideră necesare pentru remedierea deficienţelor constatate.”

Contractul de management mai sus – menţionat a încetat pe 13 aprilie 2016. Pentru fiecare lună în care s-a aflat la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă, doctorul Romulus Şerban a încasat prin intermediul PFA-ului său suma de 200 de milioane de lei vechi.

Călăraşi / Consilierii locali vor decide săptămâna viitoare finanţarea handbalului, fotbalului şi futsalului

Joi, 23 februarie pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local municipal Călăraşi figurează şi Proiectul de Hotărâre privind aprobarea, de principiu, a finanţării cluburilor sportive, de către Municipiul Călărași, prin Consiliul Local Călărași, în calitate de asociat – membru fondator.

Potrivit iniţiatorului proiectului, primarul Dan Drăgulin, AHC Dunărea 2014 Călăraşi (handbal) va primi în baza unui contract de finanţare suma de 900 mii lei, pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2017. Şi AFC Dunărea 2005 Călăraşi (fotbal şi futsal) va fi susţinută financiar tot în baza unui contract de finanţare pentru aceeaşi perioadă cu suma de 900 mii lei. Din această sumă, 650 de mii de lei va fi utilizată pentru finanţarea „fotbalului pe iarbă” iar diferenţa de 250 mii lei va fi alocată futsalului.

Până la aprobarea bugetului propriu al judeţului Călăraşi pe anul 2017, finanţarea prevăzută la articolul 1 va fi asigurată în limita a 1/12 din bugetului propriu al judeţului Călăraşi pe anul 2016, se mai arată în Proiectul de Hotărâre.

După cum bine se ştie, Municipiul Călăraşi are calitatea de asociat şi membru fondator la Asociația Fotbal Club Dunărea 2005 Călărași și la Asociația Handbal Club Dunărea Călărași 2014.

La finele lunii ianuarie şi Consilul Judeţean a decis prin votul consilierilor judeţeni finanţarea celor două asociaţii mai sus – menţionate cu suma totală de 1800 mii lei, în baza unor contracte de finanţare, pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 30 iunie 2017.

,,Sărbătoarea Primăverii”, pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local, de miercuri, 15 februarie

Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă în şedinţa extraordinară, miercuri, 15.02.2017, ora 16.30, în sala de şedinţe a Consiliului Local Călăraşi, cu următoarea ordine de zi:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea evenimentului ,,Sărbătoarea Primăverii” ce urmează a se desfășura în municipiul Călărași.

EXPUNERE DE MOTIVE

Pentru ca inceputul acestei primaveri sa-l poata transforma in sarbatoare , municipiul Calarasi si-a propus ca acest eveniment , cu un buget la nivelul celui din anul precedent,respectiv 40 mii lei, sa se desfasoare in acelasi cadru festiv, competitiv si atractiv ca si la celelalte trei editii anterioare. Spectacolul a devenit deja traditional in municipiul nostru, si atat elevii, cadrele didactice ,cat si parintii asteapta cu nerabdare desfasurarea lui. Dovada interesului o reprezinta insusi numarul de 300-350 de elevi participanti, in fiecare an, la acest eveniment.
Avand in vedere faptul ca Legea bugetului de stat pe anul 2017 nu a fost adoptata
cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetele anului precedent, până la aprobarea noilor bugete, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi, de regulă, 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii de credite sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.
In bugetul propriu al municipiului pe anul 2016, pentru desfasurarea diverselor evenimente din cursul anului,a fost alocata suma de 798 mii lei,din care 41 mii lei pentru ’’ Sarbatoarea primaverii’’.

Sărbătoarea primăverii, ediţia a IV-a, martie 2017
Bugetare estimativă a activitaţilor evenimentului

• locul de desfasurare: sala de spectacole BARBU STIRBEI din cadrul Centrului Cultural Judetean;
• spectacolul va fi realizat cu participarea unitatilor de invatamant din municipiul Calarasi, in baza parteneriatului existent intre Primaria Municipiului Calarasi si Inspectoratul Scolar Judetean Calarasi;
• numar de elevi estimat: 350 din maxim 22 unitati de invatamant;
• spectacolul se va desfasura in sistem competitiv, cu acordarea de premii in urma votului spectatorilor;
• evenimentul se va organiza sub forma unei povesti, cu participarea actorilor profesionisti in domeniul teatrului pentru copii (actori, costume, decoruri, materiale consumabile, etc);
• estimare de materiale necesare in suma totala, inclusiv TVA de 40.000 lei, dupa cum umreaza::
o afise, diplome de participare, cartonase pentru votul in public: 4.000 lei;
o aranjamente flori naturale: 2.000 lei;
o premii acordate fiecarei unitati de invatamant participante: 12.500 lei;
o tricouri inscriptionate acordate participantilor: 5.000 lei;
o 1 premiu de popularitate (mascota, etc.) desemnat de public: 1.000 lei;
o mascote mici (pentru fiecare participant): 4.500 lei;
o servicii de spectacol si teatru: 10.000 lei;
o alte costuri: 1.000 lei.

cu posibilitatea modificarilor intre linii dar cu incadrare in suma totala aprobata.

Free Joomla templates by Ltheme