Primăria Călăraşi / Pentru 2017, investiţii estimate la peste 39 de milioane lei

Potrivit proiectului de buget pe 2017, Executivul primăriei Călăraşi estimează pentru acest an investiţii de 39.280.000 lei. Contribuţia de la bugetul local este de 7.219.000 lei. O altă sursă de finanţare a investiţiile o reprezintă execedentul realizat la finele anului trecut, în sumă de 8.376.000 lei. Cea de-a 3-a categorie de fonduri va fi asigurată din Îmtrumutul bancar, suma fiind de 23.685.000 lei

Pentru acest an, bugetul de venituri şi cheltuieli este estimat la 144.314.000 lei, veniturile proprii ale primăriei fiind de 37.007.000 lei

Proiectul de hotărârea privind aprobarea bugetului pe 2017 va fi supus validării în cadrul unei şedinţe extraordinare, programate marţi, 28 martie.

inv 1

inv2inv3inv3inv4inv5inv6inv7inv ultima

CJ anunţă semnarea contractului de lucrări pentru cele 12 unități locative destinate medicilor

unitati locative meediciÎn vederea realizării obiectului de investiție, în data de 17 martie 2017 între Agenția Națională de Locuințe (ANL) și asociația SC OLCOCONS SRL Brăila (executant) și SC ARHIPOLIS SRL Brăila (proiectant) a fost semnat contractul de proiectare și execuție.

Vorbim despre un număr de 12 unități locative destinate tinerilor specialiști în sănătate care se vor construi pe terenul fostei unități militare aflată pe strada Independenței.

Conform HG nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții, în structura devizului general al unui obiectiv de investiție se cuprinde și costul aferent realizării lucrărilor tehnico-edilitare și a sistematizării verticale.

În cadrul contractului nr.300 din 14.10.2016 legal încheiat între ANL, Consiliul Județean Călărași și Direcția de Sănătate Publică din Călărași, pentru transmiterea terenului în suprafață de 2.040,88 mp, se menționează că unitatea administrativ teritorială Călărași, prin Consiliul Județean, realizează lucrări de drumuri, lucrări necesare asigurării cu utilități și dotări tehnico-edilitare a construcțiilor de locuințe.

Direcția de Comunicare

SJU Călărași/ Neasigurarea serviciilor de curățenie de către firma prestatoare este un aspect deosebit de grav

In ziua de 23.03.2017, personalul firmei de curățenie S.C. Libro Events SRL, care are Contract de prestări servicii de curățenie încheiat cu Spitalul Județean de Urgență Dr. Pompei Samarian Călărași, a refuzat să intre pe sectoare, motivat de faptul ca nu s-au încasat salariile pe luna în curs. Firma prestatoare a motivat întârzierea cu câteva zile a plății salariilor de faptul că Spitalul Județean are datorii mari către aceasta.
Facem precizarea că din evidențele contabile rezultă că există o singură factură scadentă neplătită, respectiv factura pentru serviciile prestate în luna decembrie 2016, fapt previzibil și frecvent întâlnit în raporturile contractuale comerciale, care nu este de natură a justifica în vreun fel adoptarea unor măsuri care pot pune în pericol sănătatea pacienților și a personalului medical din Spitalul Județean.
Considerând că neasigurarea serviciilor de curățenie de către firma prestatoare este un aspect deosebit de grav, care poate să aibă consecințe grave atât asupra bunei funcționări a activității spitalului cât și asupra pacienților și a personalului medical, am notificat firma prestatoare S.C. Libro Events S.R.L. că repetarea unei astfel de situații poate să determine solicitarea rezilierii contractului și atragerea răspunderii pentru eventuale alte prejudicii cauzate spitalului.
Spitalul Județean de Urgență Dr. Pompei Samarian Călărași este preocupat de asigurarea tuturor condițiilor și de respectarea întocmai a contractului dintre părți, făcând toate demersurile în sensul identificării resurselor financiare necesare și a achitării în cel mai scurt timp posibil și a facturii scadente precum și a facturilor ulterioare sperând ca acest lucru să se întâmple după adoptarea bugetului și încheierea contractului cu CAS Călărași.

Manager
Adrian COMȘA

Călărași / Marți, 28 martie, consilierii vor dezbate proiectul privind aprobarea bugetului municipiului

Consilierii locali sunt convocaţi marţi, 28 martie, ora 16.30 de minute în şedinţă extraordinară, pe ordinea de zi figurând şi proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului propriu al municipiului Călăraşi pe anul 2017 şi estimările pentru anii 2018-2020

Bugetul este estimat la 144.314.000 lei atât la partea de venituri cât şi de cheltuieli. Suma provenită din excedentul anual rezultat la încheierea exerciţiului bugetar 2016 este de 8.376.179 lei care va fi utilizată pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare.

Iată ordinea de zi a şedinţei extraordinare din 28 martie

Proiect de hotărâre privind utilizarea sumei de 8.376.179 lei din excedentul anual al bugetului municipiului Călăraşi rezultat la încheierea exerciţiului bugetar 2016, în exerciţiul bugetar 2017, pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare.

Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului propriu al municipiului Călăraşi pe anul 2017 şi estimările pentru anii 2018-2020.

Călăraşi / Primăria a încheiat anul 2016 cu un excedent de peste 8 milioane de lei

Primarul municipiului Călăraşi, Dan Drăgulin, a anunţat că instituţia pe care o conduce a încheiat anul 2016 cu un excedent de 8.376.179 lei, sumă care va fi utilizată pentru finanţarea cheltuielilor de dezvoltare.

Iată mai jos lista cu obiectivele de investiții finanțate din excedentul bugetar

psc1

psc 2psc 3psc 4

Primăria Călăraşi / Obiective finanţabile prin PNDL

pmcJoia trecută, consilierii locali au fost convocaţi în şedinţă extroardinară, pe ordinea de zi figurând o serie de Proiecte de hotărâri care vizau aprobarea unor indicatori tehnico – economici şi a cofinanţării pentru obiective finanţabile prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Executivul a avut în vedere realizarea unor investiţii în domeniile infrastructură rutieră (reparaţii, modernizări străzi) şi infrastructură şcolară (creşă, grădiniţă, săli de sport, extindere şi modernizare imobil liceu).

Proiectele de hotărâri au fost iniţiate şi supuse validării ca urmare a unei adrese a Ministerului Dezvoltării Regionale Administratiei Publice si Fondurilor Europene (nr. 8546/02.03.2017) referitoare la depunerea solicitărilor pentru finanţarea prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală a obiectivelor de investiţii, potrivit căreia în termen de 30 de zile de la aprobarea legii bugetului de stat – Legea 6/2017 din 16.02.2017, beneficiarii PNDL trebuie să transmită necesarul de sume pentru finalizarea obiectivelor în continuare şi includerea de noi obiective pentru anul în curs şi estimările pentru următorii ani. Data limită de depunere a solicitărilor a fost 17.03.2017.

Valoarea totală a investiţiilor se ridică la suma de 64.624.956,02 lei. Totalul cofinanţării, sumă ca va fi asigurată din bugetul propriu al municipiului Călăraşi este estimate la 2.751.421,27 lei.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a cofinanţării pentru investiţia ,,Înfiinţare creşă în municipiul Călăraşi, jud. Călăraşi ”

Înfiinţare creşă în municipiul Călăraşi

Valoarea estimată a investiţiei: 2.476.890,88 lei cu TVA.

Cofinanţarea de la bugetul propriu al municipiului Călăraşi pentru plata unor cheltuieli aferente proiectului care nu se finanţează din bugetul de stat prin PNDL: 193.123,36 lei cu TVA

În cadrul proiectului urmează să se înființeze o creșă în Municipiul Călăraşi. Creșa va fi amplasată pe un teren aparținând domeniului public.

Clădirea va avea regimul de înălțime P+1etaj și va avea suprafața construită de 421,05mp și cea desfășurată de 842,10mp. Creșa va avea 2 grupe și un număr maxim de 30 de copii. Clădirea va fi izolată termic pentru a asigura confortul interior si eficienta energetică a cladirii.

La parterul clădirii vor fi spațiile destinate copiilor: vestiare, izolator, grupuri sanitare, dormitoare, camera de joc, camera multifuncțională, terasă și zona de acces a personalului, grup sanitar și vestiar personal, camera tehnică și zona de bucătărie. La etajul clădirii va fi spațiul destinat personalului educativ, medical, de conducere, camera de întâlnire cu părinții și zona de spălătorie.

Pentru o exploatare cât mai bună și o siguranță sporită a copiilor precum și ameliorarea condițiilor de mediu, proiectul presupune atât construcția clădirii destinate creșei cât și: construirea aleilor de acces; amenajarea spațiului de joacă; amenajarea spațiului verde din jurul creșei; delimitarea prin plantații a spațiului destinat creșei de restul clădirilor din apropiere.

           

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a cofinanţării pentru investiţia ,,Modernizare şi Extindere Corp B, Liceul Mihai Eminescu din Municipiul Călăraşi judeţul Călăraşi”

Modernizare şi Extindere Corp B, Liceul Mihai Eminescu din Municipiul Călăraşi

Valoarea estimata a investiţiei: 2.040.010 lei cu TVA.

Cofinanţarea de la bugetul propriu: 148.340 lei cu TVA

La începutul anului şcolar 2016 -2017 sunt înscrişi 945 de elevi, repartizaţi după cum urmează: Învăţământ primar – 6 clase cu 154 elevi, Învăţământ gimnazial – 7 clase cu 177 elevi, Învăţământ liceal: 22 clase cu 614 elevi.

Liceul Teoretic Mihai Eminescu dispune de o bază materială insuficientă pentru numărul de elevi înscrişi, principala problemă fiind funcţionarea cu efective de elevi în clase subdimensionate (6 săli), la care se adaugă faptul că două clase nu au o sală de clasă proprie.

În corpul principal al liceului, la fiecare etaj există două săli de clasă subdimensionate, sub 50 mc, raportat la numărul de elevi. Există pericolul izbucnirii unor epidemii, care pot afecta atât elevii cât şi profesorii.

Liceul dispune de o clădire dezafectată cu patru săli de clasă (fostele ateliere din perioada când liceul era cu profil industrial), cancelarie şi grupuri sanitare care oferă şi posibilitatea extinderii cu încă două săli.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a cofinanţării pentru investiţia ,,Modernizare străzi pe culoarul de tranzitare al Municipiului Călăraşi: DN3B (sos. Chiciului) – str. Eroilor – b-dul Republicii – str. Sloboziei (DN21: Călăraşi – Slobozia)”

Modernizare străzi pe culoarul de tranzitare al Municipiului Călăraşi: DN3B (sos. Chiciului) – str. Eroilor – b-dul Republicii – str. Sloboziei (DN21: Călăraşi – Slobozia)

Valoarea estimată a investiţiei: 15.636.795,78 lei cu TVA.

Cofinanţarea de la bugetul propriu: 521.701,38 lei cu TVA

Prin realizarea proiectului “Modernizare străzi pe culoarul de tranziţie al Municipiului Călăraşi: strada Sloboziei, B-dul Republicii, strada Eroilor, judeţul Călăraşi” se realizează un acces foarte bun către Autostrada 2. Sectoarele de străzi propuse pentru modernizare în prezenta documentaţie au următoarele caracteristici:

- lungime 3,072 km;

- lăţime variabilă 8,00 m-12 m (două şi patru benzi de circulaţie) ;

- trotuare şi spaţii verzi cu lătime variabilă

Străzile prezintă o îmbrăcăminte asfaltică pe toată lungimea lor, grosimea acesteia fiind variabilă de la tronson la tronson conform studiilor geotehnice.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizaţi şi a cofinanţării pentru investiţia ,,Reparaţii străzi în municipiul Călăraşi – lot 2”

Reparatii străzi în municipiul Călăraşi – lot 2

Valoarea totală a investiţiei: 3.741.190,00 lei cu TVA.

Cofinanţarea de la bugetul propriu: 140.570,00 lei cu TVA,

Străzile propuse prin proiect pentru a fi reparate sunt:

- Macului – 431,11m

- Năvodari – 642,82 m

- Victoriei – 840,31 m

- Panduri – 1062,00 m

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a cofinanţării pentru investiţia ,,Reparaţii străzi în municipiul Călăraşi – lot 1”

Reparaţii străzi în municipiul Călăraşi – lot 1

Valoarea estimată a investiţiei: 5.034.134,49 lei cu TVA.

Cofinanţarea de la bugetul propriu: 138.332,52 lei cu TVA

Străzile propuse prin proiect pentru a fi reparate sunt:

- Muşeţelului – 775,30 m

- Stirbei Vodă – 657,48 m

- B-dul Cuza Vodă – 626,00 m

PROIECT DE HOTĂRÂRE

Privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizaţi pentru investiţia ,,Execuţie lucrări Şoseaua Rocada, Municipiul Călăraşi”

Execuţie lucrări Şoseaua Rocada, Municipiul Călăraşi

Valoarea totală a investiţiei: 4.762.869,91 lei cu TVA.

Pentru obiectivele de investiţii în continuare, în vederea încheierii contractelor de finanţare multianuale, beneficiarii transmit Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene autorizaţia de construire valabilă, documente care să prezinte stadiul fizic realizat, devizul general actualizat conform art. 12 alin. (5) şi/sau devizul general pentru lucrările rest de executat defalcat pe categorii de lucrări şi categorii de cheltuieli şi hotărârea consiliului local de aprobare a indicatorilor tehnico-economici actualizaţi.

PROIECT DE HOTĂRÂRE Privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a cofinanţării pentru investiţia „Săli de sport în şcoli gimnaziale: Mircea Vodă, Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazul şi Colegiul Economic (CORP B – str. Griviţa)”

Săli de sport în şcoli gimnaziale: Mircea Vodă, Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazul şi Colegiul Economic (Corp B – str. Griviţa)”.

Valoarea estimată a investiţiei: 3.400.012 lei cu TVA.

Cofinanţarea de la bugetul propriu: 163.872 lei cu TVA

Caracteristici principale ale investiţiei – Suprafaţa construită a sălii de sport va fi de 220,84 mp, la care se adaugă suprafaţa trotuarului de gardă de 100,21 mp, rezultând o suprafaţă construită totală de 321,05 mp.

Valoare pentru o sală sport – 850.003 lei cu TVA din care C+M – 686.281 lei cu TVA.

 

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a cofinanţării pentru investiţia ,,Modernizare strada Varianta Nord (tronson DN21 – str. Prelungirea Bucureşti), Municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi”

Modernizare strada Varianta Nord (tronson DN21 – str. Prelungirea Bucureşti), Municipiul Călăraşi

Valoarea estimată a investiţiei: 15.181.787,66 lei cu TVA.

Cofinanţarea de la bugetul propriu: 869.955,51 lei cu TVA,

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a cofinanţării pentru investiţia ,,Înfiinţare sală de sport Colegiul Agricol Sandu Aldea, Municipiul Călăraşi,,

Înfiinţare sală de sport Colegiul Agricol Sandu Aldea, Municipiul Călăraşi

Valoarea estimată a investiţiei: 8.779.466 lei cu TVA.

Cofinanţarea de la bugetul propriu: 477.237,20 lei cu TVA

Clădirea propusă va fi formată din următoarele zone funcţionale:

- Zona de sport, realizată pe un nivel înalt

- Zona de vestiare,

- Zona de primire şi cea destinata spectatorilor, realizată pe 2 niveluri – parter şi un etaj.

Suprafata de joc – teren handbal 20X40, teren baschet 15x28, teren de tenis 9X20m, teren de volei. Suprafaţa sportivă totală – 1083.8 mp

           

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea documentației tehnico- economice și a indicatorilor tehnico-economici actualizaţi pentru investiţia ,,Construcţia gradiniţa cu 8 grupe”, situată în strada Macului în incinta Școlii generale nr. 11 din municipiul Călărași

Construcţia grădiniţa cu 8 grupe, situată în strada Macului în incinta Școlii generale nr. 11 din municipiul Călărași

Valoarea totală a investiţiei ,,Construcţie gradiniţa cu 8 grupe” este de 2.571.799,30 lei cu TVA, din care:

C+M: 2.072.145,60 lei cu TVA;

Cheltuieli diverse şi neprevăzute: 137.291,50 lei cu TVA.

Privind aprobarea cofinanţării din bugetul propriu al Municipiului Călăraşi a proiectului ,,Construcţia gradiniţa cu 8 grupe”, finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală

Construcţia grădiniţa cu 8 grupe

Cofinanţarea de la bugetul propriu: 98.289,30 lei cu TVA

Prin realizarea obiectivului propus, în noua construcție, copiii vor beneficia de 8 săli de grupă, cabinet psihologic, un amfiteatru de spectacole și festivități, sală de sport, bibliotecă, sală de stimulare senzorială, centru de documentare și spațiu de joacă.

Municipiul Călărași a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice includerea in Programul naţional de dezvoltare locală, subprogramul "Regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor".

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.