AJPIS Călăraşi / Peste 980 de mii de lei, valoarea plăţilor efectuate pentru indemnizaţia de sprijin COVID-19

AJPIS Călăraşi / Peste 980 de mii de lei, valoarea plăţilor efectuate pentru indemnizaţia de sprijin COVID-19

439 de persoane, din care 384 de liber profesionişti, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau de familie din judeţul Călăraşi, au primit indemnizaţii de sprijin în valoare de 980.536 de lei deoarece activitatea le-a fost afectată de pandemia COVID-19, potrivit unei informări a Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS).

Până la data de 29 aprilie 2020, la nivelul judeţului Călăraşi a fost înregistrat un număr total de 439 de solicitări pentru plata indemnizaţiei de sprijin COVID-19. Valoarea totală a plăţilor efectuate de AJPIS Călăraşi pentru indemnizaţia de sprijin până la data mai sus - menţionată este de 980.536 lei.

Din totalul dosarelor aprobate, 384 sunt plăţi efectuate către persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II) şi familiale (IF), profesii liberale (PF). Totodată, au existat şi 49 de persoane fizice care obţineau venituri exclusiv din drepturile de autor şi drepturile conexe.

Printre cei care au mai solicitat sprijin s-au aflat şi 6 structuri sportive.

Avocatul Poporului: OUG 21 / 2004 care reglementează starea de alertă, reclamată la CCR

Avocatul Poporului: OUG 21 / 2004 care reglementează starea de alertă, reclamată la CCR

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate referitoare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Avocatul Poporului apreciază că delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative, având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale încalcă principiul separației puterilor, precum şi prevederile constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării (art. 1 alin. (5), art. 53 și 61 alin. (1) din Constituția României.

În esență, Avocatul Poporului consideră că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu respectă principiul previzibilității legii prin definirea defectuoasă a „stării de alertă”, care, neavând consacrare constituțională, presupune o circumstanțiere detaliată, la nivel infraconstituțional, a cazurilor în care se poate declara. În realitate, legea prevede doar că se pot lua de către organe administrative orice măsuri, deci inclusiv de restrângere a exercițiului unor drepturi, deși art. 53 din Constituție prevede clar că acest lucru poate fi făcut numai prin lege.

În lipsa prevederii unui termen pentru care se poate dispune starea de alertă, ba mai mult, reglementarea posibilității extinderii acestuia prin act administrativ, se ajunge în ipoteza în care restrângerea temporară a exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale capătă caracterul unei îngrădiri permanente aducând astfel atingere însuși dreptului, ceea ce este contrar art. 53 alin. (2) din Constituție.

Potrivit prevederilor constituționale, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Autoritățile administrației publice nu au o asemenea competenţă, misiunea lor fiind aceea de a asigura executarea legilor.

Întreaga motivație pe care se bazează opinia Avocatului Poporului se regăsește pe site-ul instituției, la secțiunea Contencios Constituțional - Excepții de neconstituționalitate - 2020, sau accesând link-ul.

Sursa www.avpoporului.ro

Managerii „aleşi” de ministrul Sănătăţii vor putea intra în pâine la începutul săptămânii viitoare

Managerii „aleşi” de ministrul Sănătăţii vor putea intra în pâine la începutul săptămânii viitoare

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a fost prezent joi într-o vizită de lucru în judeţul Călăraşi având întâlniri (deh, ăsta-i „dă driapta”, el munceşte, n-are timp de declaraţii şi poze cum făceau „ciumele roşii”!) nu doar cu conducerile Spitalelor din Călăraşi şi Olteniţa ci şi cu membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, evident, discuţiile fiind purtate în contextul pandemiei de coronavirus. Deşi „în principiu” s-a declarat mulţumit de cele văzute, Tătaru a decis în urma discuţiilor purtate la sediul Primăriei cu liderii partidului de guvernământ să-le demită din funcţii pe cele două managere ale celor două unităţi spitaliceşti menţionate mai sus, Daniela Mihai (Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Pompei Samarian” Călăraşi), respectiv dr. Simona Smochină (Spitalul Municipal Olteniţa).

Cele două propuneri venite „în plic” de la partid şi care au fost acceptate de ministru sunt dr. Mihaela Vintilă (fostă Isvoranu) pentru SJU Călăraşi şi Valentin Emanoil pentru Spitalul Municipal din Olteniţa.

Dacă Valentin Emanoil e mai „familiarizat” cu această funcţie (păcat, iar rămâne doctorul Cocoşilă cu buza umflată pentru că şi-a dorit enorm să revină la „butoane”!) pe care a mai ocupat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi, fiind susţinut atunci de preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă, acum într-o altă tabără politică, nominalizarea doctoriţei Vintilă pare să trezească suspiciuni. Macăr! Director medical în cadrul spitalului, dr. Mihaela Vintilă n-a mai putut participa la începutul acestui an la concursul pentru ocuparea funcţiei de manager, persoană fizică, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Pompei Samarian după ce comisia de examinare a decis să respingă dosarul acesteia pentru că nu a putut „să prezinte un document care să ateste absolvirea unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar agreate de către Ministerul Sănătăţii şi nici nu a prezentat o diplomă de masterat sau doctorat în management sanitar, economie sau administrativ, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii”. În componenţa Comisiei prezidată de Emil Muşat, secretarul CJ Călăraşi se aflau şi doi medici, Dr. Camelia Truică şi Dr. Cristian Giurcă. Deci, nu avea „calificarea” necesară atunci dar o are acum printr-un simplu Ordin de ministru. Aşa se fac treburile în stare de urgenţă.

Viitorii manageri ar putea intra în pâine chiar de la începutul săptămânii viitoare, asta după ce Tătaru a promis la partid că le va „livra” luni, cu poşta militară Ordinele de numire.

Cât vor ocupa aceste „responsabilităţi” primite exclusiv pe bază de simpatii liberale? Cât va dori ministrul care nu s-a sinchisit nici până la ora asta să ofere măcar o brumă de explicaţii pe marginea gestului său, pentru că n-o să scăpăm brusc de pandemia asta pe 15 mai.

Spitalul Municipal Olteniţa va avea un nou manager!

Spitalul Municipal Olteniţa va avea un nou manager!

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru s-a aflat astăzi la Călăraşi vizitând pentru doar câteva minute Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi. După ce s-a asigurat că totul este în regulă, Tătaru s-a mutat la Prefectură unde ar fi negociat cu liderul PNL Călăraşi, Dan Drăgulin numirea unui nou manager la Spitalul Municipal Olteniţa, transformat recent de MS în spital suport de tip COVID. Actuala manageră, Simona Smochină are...minutele numărate şi potrivit surselor noastre demne de încredere va fi înlocuită nu cu doctorul Constantin Cocoşilă, susţinut puternic de noul liberal, Costinel Milescu ci cu fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi, Valentin Emanoil care se bucură din plin acum de sprijinul liberalilor de la Călăraşi.

Imaginaţi-vă că odată realizată şi schimbarea, evident pe criterii politice, se va da undă verde şi achiziţiilor mai ales că fondurile, în astfel de vremuri tulburi de pandemie, nu vor mai fi atât de limitate.

Avocatul Poporului îşi exprimă îngrijorarea privind restrângerea libertăţii de exprimare şi solicită GCS clarificări referitoare la închiderea mai multor site-uri

Avocatul Poporului îşi exprimă îngrijorarea privind restrângerea libertăţii de exprimare şi solicită GCS clarificări referitoare la închiderea mai multor site-uri

În perioada care a urmat instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României, Avocatul Poporului a luat act despre solicitările adresate Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) de către Ministerul Afacerilor Interne, la propunerea Grupului de Comunicare Strategică, în sensul închiderii mai multor site-uri despre care s-a apreciat că difuzează ştiri false cu privire la evoluţia epidemiei de SARS-CoV-2, cu potenţial a crea panică în rândul populaţiei.

Ministerul Afacerilor Interne ne-a informat cu privire la modalitatea concretă prin care sunt analizate sesizările cu privire la conţinutul acestora şi cu privire la măsurile care se iau în acest sens.

Avocatul Poporului precizează că nici decretul privind instituirea stării de urgenţă, nici cel privind prelungirea acestei măsuri nu menţionează libertatea de exprimare între drepturile al căror exerciţiu urmează să fie restricţionat în această perioadă.

Având în vedere rolul Avocatului Poporului de garant constituţional a1 drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi apreciind că dispunerea măsurilor necesare trebuie să fie în concordanţă cu prevederile constituţionale referitoare la respectarea libertăţii de exprimare, dar şi dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public (art. 30 şi art. 31 alin. (1) din Constituţie), solicităm Grupului de Comunicare Strategică lămurirea următoarelor aspecte:

* Care este procedura de sesizare şi cea prin care monitorizaţi apariţia ştirilor false în contextul actualei crize cauzate de epidemia de SARS-CoV-2? Vă rugăm să ne indicaţi cadrul legal aplicabil, care detaliază aceste situaţii şi care permite asemenea interpretări;

* Din ce perspectivă sunt analizate ştirile în legătură cu care există suspiciuni în ceea ce priveşte autenticitatea, credibilitatea surselor, dar şi a celor fără fundament ştiinţific?

* Cum se realizează analiza, în raport de conţinutul informaţiilor, autenticitatea şi exactitatea acestora, credibilitatea site-urilor care găzduiesc informaţia, credibilitatea surselor, dar şi scopul urmărit prin publicarea respectivelor informaţii?

* Există la nivelul Grupului intenţia identificării şi dezvoltării altor modalităţi de avertizare a populaţiei cu privire la ştirile false? Există un plan în acest sens?

Clarificările se impun şi în contextul în care Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi-a exprimat la sfârşitul lunii martie îngrijorarea în legătură cu Decretul privind instituirea stării dc urgenţă, importanţa liberei circulaţii a informaţiilor şi a dreptului presei de a relata despre pandemie şi despre politicile guvernamentale: 'Aceste prevederi ale decretului de urgenţă reprezintă un risc la adresa muncii fără restricţii a jurnaliştilor, o auto cenzură pentru actorii media care încearcă să informeze publicul şi poate fi chiar contraproductivă'... 'dacă autorităţile pun în dificultate fluxul de informaţii difuzat de /instituţiile media şi de jurnaliştii independenţi, nu fac decât să favorizeze o mai largă vizibilitate a dezinformărilor'.

De asemenea, menţionăm şi o altă situaţie în care s-a impus intervenţia instituţiei Avocatul Poporului, în contextul în care o tânără din judeţul Cluj a fost amendată de reprezentanţii poliţiei locale pentru o postare critică pe o reţea de socializare, la adresa primarului localităţii în care domiciliază. Din informaţiile obţinute prin intermediul mass-media, conduita poliţiei locale nu este singulară, existând şi alte situaţii similare pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale de-a lungul timpului. Precizăm că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost constantă în sensul că 'statul nu are dreptul să sancţioneze şi, astfel, să inhibe criticarea persoanelor care deţin funcţii publice, atunci când se pun în discuţie chestiuni de interes public', chiar dacă acea critică s-ar realiza prin expresii jignitoare, sau ofensatoare, deşi nu a fost cazul despre aşa ceva în postarea sus indicată.

Prezenta solicitare are în vedere opinia exprimată în mod constant de Avocatul Poporului, în sensul că nu se poate vorbi despre libertatea de exprimare fără existenţa libertăţii de opinie, deoarece aceasta permite oricăror persoane fizice să participe la viaţa politică, socială, culturală, manifestându-şi public opiniile, gândurile, credinţele.

Cu alte cuvinte, orice formă de cenzurare a acestora ar putea conduce la o ingerinţă gravă asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Renate WEVER,

Avocatul Poporului

Free Joomla templates by Ltheme