Casele electronice de marcat vor fi conectate începând cu 1 iulie

Casele electronice de marcat vor fi conectate începând cu 1 iulie

Marii contribuabili vor conecta casele de marcat cu jurnal electronic la serverele ANAF în termen de trei luni începând cu data de 1 iulie (până la 30 septembrie 2020), în timp ce operatorii economici din categoria contribuabililor mijlocii și mici vor finaliza procesul de conectare până la data de 31 ianuarie 2021.

Furnizorii de AMEF-uri vor fi notificați că începând de miercuri au primit acces gratuit la un server pentru testarea firmware-ului. Accesul este facilitat înainte ca furnizorii și producătorii să meargă la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică ICI București pentru suplimentul de aviz.

Datele colectate din AMEF-uri vor fi folosite pentru analiză și control de la distanță, astfel încât să conducă la reducerea substanțială a numărului controalelor fizice inopinate și la concentrarea verificărilor pe zonele de risc identificate.

“Am finalizat un proiect aflat pe agenda publică de peste 10 ani și care a fost amânat de toate guvernele. Transformarea digitală a Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale de Administrare Fiscală rămâne principala măsură prin care cred că se va îmbunătăți substanțial relația cu firmele și populația. Vom continua proiectele în ritm accelerat în următoarele luni. Aceste schimbări nu vor aduce doar informații mai complete și de calitate din economie, ci vor asigura o competiție cât mai corectă între companii și o implicare tot mai redusă a statului în activitatea firmelor” , a declarat ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

Până la 30 septembrie vor fi conectate la serverele ANAF circa 50.000 de terminale instalate de marile companii, iar la finalul lunii ianuarie se vor colecta datele în timp real de la un total de circa 550.000 de case de marcat.

În platformă vor fi integrate și bazele de date cu fișierele colectate până în prezent (formularul A4200 – care va fi eliminat ulterior) pentru a fi folosite în cadrul procesului de analiză. Noutatea sistemului implementat acum constă în faptul că tot volumul de date primite și stocate din 2018 până în prezent, cât și datele noi raportate zilnic vor fi folosite pentru analize predictive.

Acest sistem va permite recunoșterea unor tipare și le va semnala pe cele disfuncționale sau atipice. Interfața folosită de inspectorii ANAF va permite filtrarea datelor pe mai multe tipuri de date: cod CAEN tip produs/ serviciu, CUI, sediu, adresă și altele.

Pe lângă îmbunătățirea relației dintre ANAF și operatorii economici prin simplificarea interacțiunii, proiectul vizează și folosirea datelor colectate în vederea identificării cu o acuratețe foarte mare a operatorilor economici care se conformează benevol și cei care încearcă eludarea prevederilor legale.

Platforma software a fost donată Ministerului Finanțelor Publice de către Asociația pentru Tehnologii Avansate.

EcoAqua SA: Creanţe neîncasate de peste 6,6 milioane lei pentru care nu s-a început nicio formă de executare silită!

EcoAqua SA: Creanţe neîncasate de peste 6,6 milioane lei pentru care nu s-a început nicio formă de executare silită!

Deşi SC EcoAqua SA Călăraşi are nevoie ca de aer de o infuzie de capital de 5 milioane de lei, fosta conducere executivă a opratorului regional de apă şi canal n-a făcut nici măcar un pas în direcţia recuperării unor creanţe în sumă de peste 6,6 milioane lei. Cel puţin asta rezultă din Raportul de expertiză financiar – contabilă extrajudiciară privind verificarea indicatorilor de performanţă menţionaţi în Componenta de administrare, analiză a riscului economic şi analiza financiară a societăţii, redactat recent de un expert contabil, document care a stat de fapt la baza revocării Consiliului de Administraţie al operatorului regional de apă şi canal precum şi la demiterea fostului director general, Cezar Neagu. „În Raportul Administratorilor privind activitatea anului 2019, pag. 8, se arată că „Societatea are de încasat 11.290.157 lei de la 57.803 clienţi din care 29.742 reprezintă clienţi (nr. contracte) populaţie blocuri şi 25.655 clienţi (nr. contracte) populaţie case” iar „Pentru recuperarea acestora, la data de 31.12.2019, operatorul înregistrează un nr. de 2.689 acţiuni în justiţie sau curs de executare pentru suma totală de 4.671.591,94 lei”. Se mai menţionează că „În cursul anului 2019, s-au înregistrat un nr. de 624 de dosare de judecată sau de executare pentru suma de 1.329.143 lei din care rămase la 31.12.2019=511 dosare cu un sold de 974.026 lei”.

Analizând această raportare, rezultă că din creanţele de încasat de 11.290.157 lei au fost promovate acţiuni judiciare şi de executare silită pentru suma de 4.671.591,94 lei dar nu se menţionează ce s-a întâmplat cu creanţele rămase neîncasate în sumă de 6.618.565,06 lei şi de ce pentru aceste creanţe nu s-au formulat cereri de executare silită, notificări sau ce alte proceduri au demarat.” se arată în Raportul menţionat mai sus.

În loc să urmărească modul de recuperare a sumelor datorate, peste 66 de miliarde de lei vechi (îndatorire de serviciu neîndeplinită care a cauzat o pagubă societăţii!), Cezar Neagu a recurs la o cale mult mai comodă pentru ca societatea să nu intre în colaps. Şi anume a solicitat majorarea preţului la apă cu 20% şi a tarifului la canalizare cu 17%, e drept în 2 etape, dorinţa sa fiind “legitimată” la finele lunii ianuarie de votul exprimat de 5 din cei 38 de membri ai ADI Ecoaqua. În realitate majorările vor fi resimţite tot de cei care au plătit şi până acum, cei rău – platnici fiind în continuare “păsuiţi”. Iar cei mai norocoşi dintre aceştia nu vor fi deloc deranjaţi. Asta înseamnă management de dreapta, promovat până la urmă de o “nulitate” profesională înfiptă politic în fruntea unei companii care se confruntă cu probleme mult mai grave decât cele semnate în Raport de expertiză financiar – contabilă extrajudiciară.

Înc-o gulgută de la Urziceni!

Înc-o gulgută de la Urziceni!

În comunicatul de presă dat publicităţii pe 20 mai în care erau înfieraţi cu vădită mânie proletară cei care votaseră pentru revocarea Consiliului de Administraţie al SC EcoAqua SA, preşedintele ADI Ecoaqua, Constantin Sava a mai strecurat o gulgută pe lângă cea referitoare la faptul că aportul comunităţilor locale la proiectul POIM, de 250 de milioane de euro, este simbolic, de 2% (în realitate cofinanţarea este de 6%!): „În plus, Asociaţia a plătit cofinanţarea în numele UAT-urilor beneficiare”.

Serios, prea-cinstitule primar de Urziceni? De unde să aibă, băi nene, Asociaţia atâţia bani de cofinanţare, adică vreo 15 milioane de euro, în condiţiile în care anul trecut s-au încasat cotizaţii curente în sumă de doar 536.131 de lei, reprezentând 39,39% din valoarea totală stabilită în BVC? Şi tot în 2019, ca să nu mai minţi “boboru”, cotizaţiile restante încasate, (aferente anilor anteriori), s-au cifrat la 608.592 lei! Iar pentru 2020, bagă bine la cap, cotizaţiile pe care trebuie să le vireze cei 38 de membri ai asociaţiei sunt în valoare de 1.361.200 lei, nu euro. Puţin, prea puţin, nea Sava, ca să ne minţi cu atâta neruşinare!

V. Sandu, despre SC EcoAqua SA: Nu-i o societate foarte stabilă financiar

V. Sandu, despre SC EcoAqua SA: Nu-i o societate foarte stabilă financiar

Noul director general interimar al SC EcoAqua SA Călăraşi, Victor Sandu a vorbit despre problemele cu care se confruntă operatorul regional de apă şi canalizare susţinând că în perioada următoare activitatea sa se va centra pe 2 aspecte care afectează activitatea acestuia. E vorba de diminuarea pierderilor de apă, concomitent cu cele financiare. În altă ordine de idei, Sandu a mai precizat că la nivelul societăţii a fost declanşat un audit financiar care ar putea să producă mari frisoane fostei conduceri executive.

Ce impresie v-a lăsat Ecoaqua la prima vedere? Nu mă refer doar la datele financiar-contabile ci şi la starea şi numărul angajaţilor.

E o societate care nu-i foarte stabilă financiar. Şi aici mă refer, în special, la două aspecte pe care le-am sesizat de când sunt aici. Unul ar fi pierderile de apă şi al doilea, pierderile de bani. Şi aici am în vedere cele 4 persoane pe care le-am identificat până acum. Cei doi „fictivi”, Şotârcă şi Condei, nepoata şi soţia primarului Drăgulin.

Există suspiciuni că aceste persoane n-au venit la serviciu?

Există! Nu pot demonstra deocamdată. Soţia domnului primar lucrează acum în altă parte iar nepoata e în concediu postnatal. O să verificăm.

În ceea ce priveşte reducerea pierderile de apă, deja am dat comandă de nişte apometre care citesc radio pe magistrala mare şi apoi pe magistralele mici ca să vedem unde sunt aceste pierderi, după care să mergem din poartă în poartă. Aici, în mod special mă refer la agenţii mai mari. Să vedem pas cu pas unde sunt pierderile.

Veţi reacţiona după ce s-a constatat că pentru 6,6 milioane lei, creanţe, nu s-a început nici o formă de executare silită?

Bineînţeles că vom reacţiona. O să începem executările silite.

Mie mi se pare că fostul director general ar trebui să ofere nişte explicaţii în legătură cu acest subiect.

O să aibă de dat. În ceea ce mă priveşte, eu o să-i somez şi pe ceilalţi.

Aveţi vreo strategie de diminuare a acestor pierderi?

Sigur, prin intermediul proiectelor POIM pe care le începem. Dar şi cu ajutorul resurselor de care dispune societatea.

Sunt semnale, tot din raport, că societatea s-ar îndrepta spre insolvenţă. Afectează asta perioada de după semnarea contractului?

Nu.

Cred că nici situaţia economică a operatorului nu se va îmbunătăţi subit. Dacă se păstrează trendul?

Problema care se pune este ca societatea să nu fie pe minus.

Asta şi spuneam în legătură cu trendul...

Nu suntem pe minus. E drept, nu suntem o societate care stă bine financiar dar nu mergem în pierdere. În perioada următoare, obiectivul meu este să o redresez.

Ce-i lipseşte societăţii să devină sănătoasă din punct de vedere financiar?

Am spus mai devreme, să diminuăm din pierderile financiare şi din pierderile de apă. Avem câteva pârghii. Dar vă spun că foarte bine n-o să meargă şi vă spun de ce. De pildă, dacă în judeţul Prahova, unde sunt aglomerări urbane n-ar fi probleme, în judeţul Călăraşi, situaţia e alta. Aici e doar municipiul Călăraşi, nu ştiu dacă putem lua în calcul Olteniţa, Lehliu Gară. O societate de profilul ăsta merge bine când are aglomerări urbane.

Dar s-o puneţi pe linie de plutire?

De asta am venit. Dacă simt că nu îndeplinesc obiectivul, plec acasă singur.

Aţi mai descoperit şi alte „surprize”?

Am pornit şi un audit. Lăsaţi-mi una, două săptămâni şi o să vă spun câte ceva şi din acel audit.    

Avocatul Poporului solicită Ministerului Sănătăţii reglementarea în regim de urgenţă a situaţiei internărilor şi intervenţiilor chirurgicale în spitalele suport COVID-19

Avocatul Poporului solicită Ministerului Sănătăţii reglementarea în regim de urgenţă a situaţiei internărilor şi intervenţiilor chirurgicale în spitalele suport COVID-19

Avocatul Poporului a primit mai multe petiţii de la pacienţi, aparţinători ai acestora, dar şi de la organizaţii ale pacienţilor, prin care aceştia şi-au exprimat nemulţumirea faţă de interzicerea accesului în spitale pentru efectuarea procedurilor medicale complexe ce nu pot fi realizate decât în unităţi spitaliceşti.

Avocatul Poporului a întreprins demersuri încă din 13 mai 2020, arătând la acel moment Ministerului Sănătăţii că nu se mai justifică îngrădirea accesului pacienţilor în spitalele desemnate suport COVID-19, întrucât există mai mulţi pacienţi cu boli cronice grave pentru care urgenţa este imperioasă, pacienţi care necesită proceduri medicale complexe, care nu se pot realiza decât în spital.

Deşi apariţia Ordinului nr. 961 din 29 mai 2020 prevede faptul că după încetarea stării de urgenţă, în funcţie de evoluţia epidemiologică locală, se pot relua internările şi intervenţiile chirurgicale programate, precum şi activitatea din ambulatorii, situaţia rămâne neschimbată în multe unităţi sanitare. Acest fapt duce la agravarea stării de sănătate a multor persoane, şi chiar la pierderi de vieţi omeneşti.

În context, Avocatul Poporului a emis o Recomandare în care solicită Ministerului Sănătăţii, emiterea în regim de urgenţă, a unei circulare către toate spitalele suport COVID-19, în sensul în care acestea să reia internările şi intervenţiile chirurgicale programate, precum şi activitatea din ambulatorii, în condiţii de siguranţă, respectându-se astfel, dreptul la ocrotirea sănătăţii pacienţilor.

5 iunie 2020

Free Joomla templates by Ltheme