Drăgulin a semnat contractul de finanțare al proiectului ”Sistem integrat pentru simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației la nivelul Municipiului Călărași”
Featured

Drăgulin a semnat contractul de finanțare al proiectului ”Sistem integrat pentru simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației la nivelul Municipiului Călărași”

Primarul Municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a semnat, la sediul instituției noastre, un nou contract de finanțare europeană nerambursabilă, oferită de Programul Operațional Capacitate Administrativă-POCA 2014-2020.

Proiectul”Sistem integrat pentru simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației la nivelul Municipiului Călărași” are un buget din partea Uniunii Europene de circa 608.000 euro și din partea bugetului local de 2% din această sumă, iar implementarea se va derula pe parcursul a 24 luni. Pe scurt, proiectul își propune o eficientizare a activității la nivelul instituției noastre, prin simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni.

Sistemul  de optimizare care va fi implementat la nivelul instituției noastre va avea funcționalități gândite pentru reducerea birocrației, dar și pentru îmbunătățirea fluxurilor de comunicare din interiorul administrației publice locale. Printre acestea se regăsesc: servicii online de taxe și impozite locale, registratură și registru agricol, aplicații mobile pentru serviciile adresate cetățenilor, software și sistem bonuri de ordine și servicii configurare bază de date urbanism pentru emitere și informare automată.

Prin proiectul ce urmează a fi implementat, ne dorim reducerea timpilor de așteptare în procesarea unei cereri din partea cetățeanului, informatizarea și automatizarea unor procese, pentru îmbunătățirea interacțiunii dintre beneficiarul de servicii publice și administrația publică locală.

         

BIROUL DE PRESĂ

Circa 2 milioane de lei de la Ministerul Sănătăţii pentru modernizarea Spitalului Municipal Olteniţa

Circa 2 milioane de lei de la Ministerul Sănătăţii pentru modernizarea Spitalului Municipal Olteniţa

Primaria Oltenita, prin domnul primar Petre Tone, va informeaza pe aceasta cale, ca eforturile depuse pentru modernizarea si dotarea unitatilor spitalicesti, au fost incununate de succes.

Saptamana aceasta, pe data de 21.05.2019, am reusit sa efectuam transferul sumei de 1.958.000 RON, intre Ministerul Sanatatii Publice si Administratia Publica locala, astfel ca, am alocat sumele necesare modernizarii si dotarii.

Eforturile noastre au fost rasplatite, datorita implicarii neincetate a domnului primar Petre Tone, alaturi de doamna ministru Sorina Pintea si nu in ultimul rand a doamnei doctor, Smochina Eliza – directorul Spitalului Municipal Oltenita, cu intreaga echipa a Spitalului Municipal Oltenita.

Aceasta investitie in modernizare face parte din programul de dezvoltare locala asumat de intreaga echipa a administratiei publice locale, cu suportul administratiei publice centrale. Planul de investitii are rolul de a da oamenilor ce li se cuvine: tratamente, ingrijire si aparatura medicala performanta, la nivelul Uniunii Europene.

Biroul de presă

spitaloltenita1

spitaloltenita2

Independenţa / Licitație publică, în vederea închirierii unei suprafețe de 35 mp pentru desfășurarea unei activități comerciale

Independenţa / Licitație publică, în vederea închirierii unei suprafețe de 35 mp pentru desfășurarea unei activități comerciale

UAT INDEPENDENTA, județul Călărași, cu sediul în localitatea Independența, str. Unirii, nr. 42, organizează licitație publică în data de 10.06.2019, ora 09.00 în vederea închirierii unei suprafațe de 35 m.p., pentru desfășurarea unei activități comerciale.

Prețul de pornire a licitației este de 4 lei/mp/lună.

Termenul până la care se pot depune ofertele: 06.06.2019, ora 16.30, la sediul  Primăriei comunei Independența str. Unirii, nr. 42, comuna Independența, județul Călărași.

Persoana de contact: Ion Eugenia Mariana tel. 0242535353 / 0741034632.

Primar,

VOICU Lică

Primăria Călăraşi / Prea „zgârciţi” cu informaţiile de interes public!

Primăria Călăraşi / Prea „zgârciţi” cu informaţiile de interes public!

Transparenţa nu-i un cuvânt care să caracterizeze activitatea Primăriei Călăraşi, condusă de vreo 7 ani de liberalul, Dan Drăgulin. Din păcate!

Cea mai mare primărie din judeţ deşi are o grămadă de specialişti, cei mai mulţi dintre ei plătiţi regeşte în raport cu taxele şi impozitele încasate, se comportă ca una mică, de ţară, atunci când vine vorba de furnizarea informaţiilor cu caracter public.

În urmă cu o lună şi câteva zile, am solicitat în baza Legii 544 / 2001 o serie de informaţii pe care le-am primit, nu doar cu o întâziere inexplicabilă, ci trunchiate, insuficiente. Dacă aşa se comportă funcţionarii primăriei cu mass – media, nici nu vreau să mă gândesc prin ce „coşmar” trec cetăţenii.

Pe lângă restul de împrumut bancar de 11.559.977 lei, Primăria a încheiat anul 2018 cu datorii de 2.425.220 lei reprezentând „furnizori de bunuri şi servicii, reparaţii” în cuantum de 2.215.335 lei şi „furnizori de lucrări de investiţii”, în sumă de 209.895 lei. Cine sunt aceşti furnizori? Nicio precizare deşi am solicitat şi o detaliere în acest sens. Aveţi ceva de ascuns domnule primar? După dumneavoastră, contribuabilul călărăşean are doar obligaţia să-şi plătească impozitele şi taxele nu şi dreptul de a şti cum sunt cheltuiţi banii? Oricum voi reveni cu o nouă solicitare chit că va trebui să aştept alte 30 de zile!

O altă chestiune în baza căreia am solicitat informaţii suplimentare, complete şi la obiect s-a referit la sumele cheltuite în ultimii 3 ani pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate care stau la baza deciziei de investiţii într-un proiect. Răspunsul scurt a fost „năucitor!” În 2016 şi 2017, Primăria nu a cheltuit nici măcar un leu iar în 2018, 229.266,35 lei! Acum, ori primăria minte susţinând că pentru anii 2016 şi 2017 n-a alocat nici un leu şi asta înseamnă că în aceşti doi ani s-a cam tăiat frunza la câini, ori acele SF-uri există şi atunci primăria ascunde ceva, refuzând să furnizeze informaţiile solicitate. Interesant e că în 2018, printre firmele care au „redactat” Studii de Fezabilitate se află şi SC Proiect Construct, apropiată de sufletul arhitectului şef, Laurenţiu Samoilă. Să fie vorba cumva de vreun posibil conflict de interese? N-ar fi prima oară, în condiţiile în care cu câţiva ani în urmă domnul Samoilă, pe atunci consilier judeţean, a fost nevoit să demisioneze din funcţie, după ce presa a scris că aceeaşi firmă SC Proiect Construct a avut relaţii comerciale cu Consiliul Judeţean.

Şi mai am şi o veste proastă pentru toţi pretendenţii la funcţia de primar în 2020. Pe 3 mai a fost semnat contractul de credit pentru investiţii cu CEC Bank, în sumă de 41.572.000 lei. Dacă Drăgulin nu-şi va reînnoi mandatul, viitorul primar va avea mult de furcă fiind nevoit să strângă banii, mai întâi pentru creditele lui Drăgulin (2, în cuantum total de circa 670 de miliarde de lei vech), iar dacă-i mai rămâne ceva şi pentru proiectele proprii.

Surprinzătoare însă „muţenia” primarului Drăgulin pe marginea acestui subiect. Nicio vorbuliţă pe Facebook. Probabil că i-a fost şi lui jenă să se mai „laude” cu o astfel de realizare.

A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Reabilitarea termică a Grădiniței cu Program Prelungit Țara Copilăriei”

A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Reabilitarea termică a Grădiniței cu Program Prelungit Țara Copilăriei”

Municipiul Călărași a devenit miercuri, 15 mai, beneficiar al unui nou contract cu finanțare europeană nerambursabilă. Primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a semnat contractul de finanțare al proiectului ”Reabilitarea termică a Grădiniței cu Program Prelungit Țara Copilăriei”, finanțarea fiind oferită de Programul Operațional Regional 2014-2020; Axa prioritară 3-Sprijinirea  tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 -Sprijinirea eficienței energetice, a gestionarii inteligențe  a aenergiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor-Operațiunea B – Clădiri publice .

Valoarea totală a proiectului este de 3.656.311,97 lei (aproximativ 786.000 euro), cofinanțarea din bugetul local fiind de 2%.

 

Scopul proiectului este de creștere a performanței energetice a clădirii GPP Țara Copilăriei la nivelul energetic nZEB-„Nearly Zero Energy Building (clădiri eficiente energetic cu un consum de energie din surse fosile aproape zero) prin reabilitarea termică a anvelopei clădirii și instalațiilor din subsolul acesteia, izolarea termică a planșeului peste ultimul nivel, intervenții la nivelul producției apei calde menajere (dotarea instalației pentru producerea apei calde menajere cu sistem de panouri solare și boiler bivalent; izolarea conductelor din centrală termică aferente distribuției apei calde menajere), înlocuirea corpurilor de iluminat de tip fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu consum redus, tip LED, asigurarea sălilor de lucru ”curate” și spațiilor îndelung aglomerate cu sisteme de ventilare cu aer proaspăt tratat prin recuperarea căldurii aerului viciat evacuate;, realizarea unei centrale termice geo-solare care să folosească min 75% energie regenerabila astfel încât consumul de energie primară și emisia specifică de gaze, echivalent CO2 să fie situate sub limitele maxime.

Durata de implementare a proiectului, de la semnarea contractului de finanțare, este de 34 de luni.

 

BIROUL DE PRESĂ

Free Joomla templates by Ltheme