Călăraşi / Primăria răspunde acuzaţiilor cu privire la lipsa măsurilor necesare tratamentelor de dezinsecţie

Călăraşi / Primăria răspunde acuzaţiilor cu privire la lipsa măsurilor necesare tratamentelor de dezinsecţie

Pentru că în mediul online sunt aduse, în ultima perioadă, denigrări la adresa instituției Primăriei Municipiului Călărași și a primarului Daniel Ștefan Drăgulin cu privire la lipsa măsurilor necesare tratamentelor de dezinsecție, venim cu următoarele precizări:

- Primăria Municipiului Călărași a gândit un contract multianual pentru DDD (dezinsecție, dezinfecție și deratizare), având în vedere experiențele ultimilor ani în ceea ce privește aceste servicii, și anume: adoptarea întârziată a bugetului național și implicit, a celui local, care nu a favorizat efectuarea la timp a tratamentelor de delarvare, dar și contestațiile, care se întâlnesc frecvent la nivel național, în acest domeniu. Contractul multianual pe care Primăria Municipiului Călărași îl va semna în următoarele săptămâni (funcție de perioada contestațiilor care va demara chiar luni, 24 iunie, pentru 11 zile) se referă la serviciile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pentru următorii 4 ani

-Primăria Municipiului Călărași respectă toate termenele impuse de lege cu privire la achizițiile publice, dar, în același timp, face toate eforturile pentru găsirea de soluții legale care să permită tratamente în regim de urgență împotriva țânțarilor, fiind vorba de o problemă de sănătate publică (din păcate, la nivel național)

-Prima etapă de dezinsecție s-a efectuat, în regim de urgență, pe 12 și 13 iunie (avio-12 iunie, terestru-12 și 13 iunie), prin Serviciul Public Pavaje Spații Verzi, din subordinea PMC.

Duminică, 23 iunie, începând cu ora 22.00, pe toate zonele verzi din municipiul Călărași va fi efectuat un nou tratament, în aliniament, pentru că există prevedere bugetară.

Potrivit specialiștilor, condiția esențială ca un tratament să fie eficient este ca substanța aplicată să nu fie îndepărtată de apă, adică să nu existe precipitații, pentru minim 3 zile.

Sperăm la o lipsă a instabilității atmosferice pe termen scurt, așa cum s-a întâmplat în ultimele săptămâni, pentru ca problemele apărute odată cu înmulțirea populațiilor de țânțari să se diminueze.

Totodată, sperăm ca încercările de denigrare a activității Primarului și Primăriei Municipiului Călărași să înceteze. Măsurile întreprinse de Primăria Municipiului Călărași, cu privire la dezinsecție, au ținut doar de cadrul legislativ și de condițiile meteo, și nu de lipsa unor prevederi bugetare.

BIROUL DE PRESĂ

Călăraşi / Primăria anunţă semnarea contractului de finanţare pentru proiectul ”Reabilitare termică a Liceului Teoretic Mihai Eminescu”
Featured

Călăraşi / Primăria anunţă semnarea contractului de finanţare pentru proiectul ”Reabilitare termică a Liceului Teoretic Mihai Eminescu”

Municipiul Călărași este beneficiarul unei noi finanțări europene, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 ”Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”.

Miercuri, 19 mai, la sediul Primăriei Municipiului Călărași, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Reabilitare termică a Liceului Teoretic Mihai Eminescu”, a cărui valoare se ridică la aproximativ 983.000 de euro, contribuția bugetului local fiind de doar 2%.

Proiectul, a cărui durată de implementare este de 36 de luni, are ca obiectiv general creșterea eficienței energetice în infrastructura serviciilor de educație, prin trei măsuri de intervenție: reabilitarea termică a anvelopei clădirii și a instalațiilor din subsol, asigurarea sălilor de lucru și spațiilor îndelung aglomerate cu sisteme de ventilare cu aer proaspăt tratat prin recuperarea căldurii aerului viciat evacuat și realizarea unei centrale termice geo-solare care să folosească minim 75% energie regenerabilă. Ca lucrări suplimentare propuse se numără înlocuirea acoperișului și refacerea trotuarelor degradate.

Facem precizarea că valoarea totală a proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă aflate în implementare la nivelul Primăriei Municipiului Călărași se ridică la 9,071 milioane euro.

 

BIROUL DE PRESĂ

Informaţii cu privire la eliberarea tichetului de acces la platformele comunale de gunoi din comuna Grădiştea

Informaţii cu privire la eliberarea tichetului de acces la platformele comunale de gunoi din comuna Grădiştea

Informaţii cu privire la eliberarea tichetului de acces la platformele comunale de gunoi din comuna Grădiştea

IMPORTANT

Accesul cetăţenilor la platformele comunale de gunoi biodegradabile pentru depozitarea gunoiului de grajd se face pe baza tichetului eliberat de Primăria Comunei Grădiştea, ca urmare a achitării taxei pentru depozitare, administrare şi valorificare gunoi, la casieria instituţiei, taxă care se calculează în funcţie de cantitatea generată de animale deţinute şi declarate la compartimentul Registrul Agricol, astfel:

  1. Ovine / caprine: 1,07 lei / cap / lună
  2. Bovine: 9,87 lei / cap / lună
  3. Cabaline: 11,48 lei / cap / lună
  4. Suine: 2,20 lei / cap / lună
  5. Păsări: 0,015 lei / cap / lună

Pentru depozitarea resturilor vegetale (de ex.: frunze, iarbă, etc) şi a materialelor rezultate din demolări / construcţii, Primăria Comunei Grădiştea eliberează tichet de acces în zonele special amenajate GRATUIT.

La platformele comunale de gunoi nu au acces persoanele juridice.

Cum a „insistat” Drăgulin pentru aprobarea funcţiei de administrator public al municipiului

Cum a „insistat” Drăgulin pentru aprobarea funcţiei de administrator public al municipiului

Una din marile probleme cu care actualul primar, Dan Drăgulin, s-a confruntat la finalul primului mandat şi pe care a dorit s-o rezolve cu celeritate în cel de-al doilea a fost desemnarea prin concurs a administratorului public al municipiului, un fel de al 3-lea viceprimar dar mult mai erudit, obligat să deţină în mapa profesională o serie de calificări de excepţie. Entuziasmul, frenezia din timpul campaniei electorale trebuiau cât mai repede să se concretizeze şi în proiecte palpabile pentru călărăşeni, aşa că echipa liberală de conducere a Primăriei trebuia mărită prin cooptarea unui „profi”, capabil să dea viaţă cât mai repede promisiunilor din campanie. Şi pentru că vorba lungă-i şi sărăcia omului, încă din prima lună a noului mandat, mai exact în şedinţa ordinară din 28 iulie 2016, Drăgulin le-a pus sub nas noilor aleşi locali Proiectul de hotărâre privind aprobarea criteriilor, procedurilor si atribuțiilor specifice postului de administrator public din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului precum si a contractului de management.

În plen, discuţiile au fost aprinse, fiind necesară şi intervenţia primarului, în fond iniţiatorul proiectului mai sus menţionat. Drăgulin, aproape că i-a implorat pe consilieri să nu înăsprească condiţiile de participare la concurs, subliniind că „vreau să participe la concurs cei care se simt în stare şi care va face o lucrare corespunzătoare, indiferent de studiile superioare pe care le are, fie el economist, inginer sau jurist….” Omul făcuse probabil o promisiune cuiva şi trebuia onorată. Ba mai mult, a insistat pe lângă aleşii locali, solicitându-le să-l ajute în această chestiune arăzătoare, nu să-i pună beţe în roate prin impunerea de fel de fel de condiţii restrictive „Am scos la concurs aşa de multe posturi şi nu a venit nimeni pentru că am avut nişte condiţii, stabilite de lege, foarte dure, dacă vreţi să mă ajutaţi şi puneţi nişte condiţii la care nu poate veni nimeni atunci mai bine nu îl aprobaţi. Sunt de multe ori probleme, şi dl Dragu este aici martor, la care nu poţi face faţă chiar dacă ai doi viceprimari. Eu, de exemplu nu am studii postuniversitare nici în management nici în administraţie publică, haideţi să gândim profund, mai bine nu îl votăm, haideţi să gândim constructiv şi să dăm posibilitatea nu doar unui segment din societatea asta ci a unei multitudini de specializări care pot veni la un concurs, eu vă spun că sunt oameni care nu au acest gen de masterate şi care sunt foarte buni  ….”. şi-a continuat primarul discursul.

Evident, „milogeala” a dat roade, PH-ul fiind votat în unanimitate până la urmă de cei 21 de consilieri locali, aşa cam cum a vrut iniţiatorul.

Ce nu a spus atunci Dragulin cu voce tare ca să audă toată lumea, inclusiv fraierii ori naivii, e că pentru postul de administrator public avea la îndemână şi specialistul, aflat chiar în curtea partidului, în imediata sa apropiere. Timpul a demonstrat ulterior că doar o singură persoană avea să fie interesată de această funcţie şi acela era Valentin Deculescu. Bun amic cu primarul, donator al acestuia în campania pentru locale, care-l urmase inclusiv în UNPR când Drăgulin s-a arătat atras de interesul naţional. Şi de vreo câteva luni, la vremea respectivă, în şomaj. În plus „insensibil” faţă de doctrinele politice de vreme ce în cariera sa politică a bifat până acum vreo 4 formaţiuni politice: PSD, PNL, UNPR şi din nou PNL. A trecut de la stânga la dreapta şi invers fără să clipească. Candidând de unul singur şi cu tema bine făcută, Deculescu a devenit noul administrator public al municipiului iar din octombrie 2016 şi până în prezent rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Municipiul Călăraşi s-a transformat, peste noapte, într-un adevărat aspirator fonduri europene şi guvernamentale, semn că experienţa sa profesională, superioară inclusiv viceprimarilor, a făcut diferenţa. Noroc cu insistenţa primarului pentru revitalizarea acestei funcţii!

Iată mai jos filmul discuţiilor purtate la acel moment, 28 iulie, 2016, în şedinţa ordinară de plen, pe marginea acestui PH, de maximă importanţă pentru comunitate:

Dna Mândruţescu:…,, aici avem nişte amendamente şi anume: la litera A – Criterii generale în vederea ocupării funcţiei de administrator public, să se adauge litera h) – ,,nu a fost declarat incompatibil pentru ocuparea unei funcţii publice”...”

Dna Stoica:…,,aceasta nu este o funcţie publică….” 

Dna Mândruţescu:…,,atunci retragem acest amendament. La litera B – Criterii specifice ocupării funcţiei de administrator public, avem următoarele amendamente:

- la litera c) propunem următoarea formulare: ,,studii postuniversitare şi/sau master în specializarea management şi/sau administraţie publică” ….”

Dl Secretar:…,,apreciez că este o condiţie restrictivă, este şi poate fi considerată o condiţie restrictivă, este punctul meu de vedere….”

Dl Primar:…,,şi cine nu are asemenea specializare nu are voie să concureze, administraţie publică pot face şi inginerii şi profesorii şi mai multă lume….”

Dl Buzea:…,,nu este restrictivă, noi îl angajăm ca să dea tot ce are mai bun prin urmare trebuie să fie calificat pentru această treabă….”

Dna Mândruţescu:…,, dacă puneam economist atunci restricţionam într-adevăr foarte mult numărul celor care puteau candida pentru că, după mine, care sunt economist, aş fi vrut ca cel care va fi administrator public pentru oraşul în care locuim cu toţi, să fie economist dar nu este în regulă...”

Dl Primar:…,,eu vreau să participe la concurs cei care se simt în stare şi care va face o lucrare corespunzătoare, indiferent de studiile superioare pe care le are, fie el economist, inginer sau jurist….”

Supus la vot amendamentul este votat cu 11 voturi pentru. 

Dna Mândruţescu:…,, aici vorbim de studiile postuniversitare nu de facultatea pe care a absolvit-o înainte de studiile postuniversitare şi/sau masterat. Mergem mai departe cu amendamentele:

- la litera i) - alte criterii stabilite de Primarul municipiului Călăraşi, propunem eliminarea acestuia deoarece ar putea fi în contradicţie cu Codul Muncii ...”

Dl Dragu:…,,da, să rămână doar alte criterii stabilite, fără nominalizarea persoanei Primarului pentru că se va zice că influenţează Primarul...”

Supus la vot amendamentul este votat cu 11 voturi pentru.

Dna Mândruţescu:…,,să se elimine această formulare şi să fie înlocuită cu următoarea propusă de noi: experienţa în coordonarea unor proiecte de investiţii complexe pentru a demonstra capacitatea administrativă de a promova şi gestiona proiecte finanţate din surse bugetare şi din fonduri nerambursabile şi alte fonduri..”

Dl Ivanciu:…,,păi înseamnă că nu prea o să fie nimeni, facem concursul doar aşa….”

Dl Buzea:…,,nu este vina noastră, noi cerem performanţă….”

Dna Mândruţescu:…,,este vorba de administrator public care trebuie, atunci când îl angajăm, să ştie exact ce are de făcut şi noi să îi cerem exact ce vrem de la el ….”

Dl Primar:…,,hai să dăm un exemplu: dl Buzea, luăm un exemplu aleatoriu, nu poate fi administrator public….”

Dl Buzea:…,,mai rămâne să şi vreau….”

Dna Mândruţescu:…,,părerea mea personală, nu, dar poate sunt subiectivă ….”

Dl Primar:…,,sau dna Mândruţescu nu poate fi administrator public….”

Dna Mândruţescu:…,,nu ştiu, nu m-am gândit să fiu dar eu vreau de la administratorul public să facă ce este mai bine pentru oraşul nostru şi pentru locuitorii lui ….”

Dl Primar:…,,am scos la concurs aşa de multe posturi şi nu a venit nimeni pentru că am avut nişte condiţii, stabilite de lege, foarte dure, dacă vreţi să mă ajutaţi şi puneţi nişte condiţii la care nu poate veni nimeni atunci mai bine nu îl aprobaţi. Sunt de multe ori probleme, şi dl Dragu este aici martor, la care nu poţi face faţă chiar dacă ai doi viceprimari. Eu, de exemplu nu am studii postuniversitare nici în management nici în administraţie publică, haideţi să gândim profund, mai bine nu îl votăm, haideţi să gândim constructiv şi să dăm posibilitatea nu doar unui segment din societatea asta ci a unei multitudini de specializări care pot veni la un concurs, eu vă spun că sunt oameni care nu au acest gen de masterate şi care sunt foarte buni  ….”

Supus la vot amendamentul este votat cu 13 voturi.

Dna Mândruţescu:…,,trecem la alt amendament, modificarea criteriului de la litera d) în sensul de a se solicita experienţă în funcţia de conducere de minim 4 ani;

Supus la vot amendamentul este votat cu unanimitate de voturi pentru.

- propunem eliminarea anexelor 2a şi 2b la proiectul contractului de management precum şi modificarea articolului 4 al proiectului de hotărâre care va avea următorul conţinut: se împuterniceşte Primarul municipiului Călăraşi să stabilească indicatorii de referinţă, obiectivele şi criteriile de performanţă pentru funcţia de administrator public, precum şi pentru a întocmi, în baza prevederilor Codului Muncii, fişa postului şi fişa de evaluare a performanţelor individuale.

Supus la vot amendamentul este votat cu 11 voturi pentru.

- Se propune modificarea capitolului IX, lit. A, pct. 5 care va avea următorul conţinut: să dispună eliberarea din funcţie pentru neîndeplinirea criteriilor, obiectivelor şi a indicatorilor de performanţă stabiliţi prin prezentul contract, deci să nu rămână la dispoziţia Primarului pentru că intrăm din nou în contradicţie cu Codul Muncii….”

Supus la vot amendamentul este votat cu unanimitate de voturi pentru.

Supus la vot proiectul de hotărâre amendat este adoptat cu 21 voturi pentru, din 21 voturi exprimate.

Lică Voicu: Să ne mulţumim cu ce ne dă Bunul Dumnezeu şi să ne luptăm să primim fonduri pentru fiecare dorinţă a noastră!

Lică Voicu: Să ne mulţumim cu ce ne dă Bunul Dumnezeu şi să ne luptăm să primim fonduri pentru fiecare dorinţă a noastră!

Aflat la al doilea mandat, Lică Voicu a finalizat câteva obiective de mare interes în aceată perioadă. Provocarile sale majore, estimate la peste 200 de miliarde de lei vechi, înseamnă investiţii în canalizare în satul Independenţa şi reţele de apă în celelalte două sate, Potcoava şi Vişini. Lică Voicu speră că va primi „încrederea” concetăţenilor săi şi în vara anului viitor, propunându-şi să candideze pentru cel de-al 3-lea mandat.

Domnule primar, bine te-am găsit! Bugetul pe 2019 nu mai e o incertitudine. A fost aprobat. Aţi elaborat şi lista cu investiţii pentru anul în curs. Ce ar trebui să reţină concetăţenii dumneavoastră?

În bugetul pe acest an am inclus şi proiectele aferente satului Potcoava. Şi mă refer la infrastructură. În repetate rânduri am spus că şi satul Potcoava trebuie să beneficieze de investiţii în infrastructură.

Astăzi când vorbim, în acest sat am demarat investiţiile vizând 7 km asfaltare. La construcţia bugetară am ţinut cont că trebuie să prindem o parte din cofinanţare. Nu în totalitate, Consiliul Judeţean a intervenit şi ne-a sprijinit. Constructorul are 12 luni termen de execuţie. Lucrarea a început luna trecută, ar trebui ca anul viitor, pe timpul ăsta să vorbim de finalizarea lucrării. Dar se poate finaliza şi în acest an, sunt şanse. Dacă echipa se preocupă şi are la dispoziţie utilajele necesare, experienţa de la „transfrontalier” mă face să fiu optimist şi să sper că se va finaliza până la sfârşitul anului. Aici vom avea o mică problemă. Va trebui la întreaga sumă de cofinanţare pe care nu am prevăzut-o acum, s-o direcţionăm în urma unei rectificări ca să avem proiectul de asfaltare finalizat şi ca execuţie, dar şi ca plată.

Pentru acest lucru, noi am prins în micul buget pe care-l avem, în mai multe capitole pe zona de „dezvoltare”. În condiţiile în care constructorul dă semne că ar finaliza în acest an, vom cofinanţa celelalte investiţii pe care le avem în derulare din bugetul local. Şi mă refer la un încărcător frontal, pe AFIR. Contractul e semnat, noi am pus întreaga sumă pentru că aşa e procedura. Avem banii integral pentru achiziţionarea acestui încărcător frontal. A mai rămas procedura cu oferte, licitaţii, etc.

Dacă se finalizează şi acolo, ne mişcăm repede şi îndeplinim condiţiile, suma de bani pe care am pus-o astăzi din bugetul local, o vom direcţiona către finalizarea plăţii acestui proiect.

Acesta ar fi aspectul pe care l-am gândit cu drumurile în Potcoava, unde investiţia este destul de consistentă. E vorba de un proiect de 7,7 de milioane lei cu cofinanţarea noastră de circa 300 de mii lei. În urma licitaţiei s-a ajuns la 5,5 milioane. Proporţional, şi cofinanţarea noastră trebuie să corespundă acestor valori.

Potcoava era un „of” al dumneavoastră...

Era un of pentru că am avut o problemă acolo. Jumătate din străzile de interes local erau pietruite, nu puteam să aştept să demarez vreun proiect şi atunci am avut o problemă. Ce era să fac? Să m-apuc să fac proiecte dar nu ştiam dacă mi se vor aproba ca să le asfaltez, şi era un lucru bun, sau să demarez de îndată procedura cu bani din bugetul local? Anual mi-am propus să pietruiesc o stradă sau două în funcţie de bani. Vă spun sincer că anual 60-70% din buget s-ar fi dus pe pietruirea drumurilor din Potcoava. Am reuşit acest lucru în primul mandat, pietruind toate străzile inclusiv cele mărginaşe, unde existau gospodării. Mai avem şi acum 3 străzi de pământ pe care le-am prins în acest proiect de asfaltare pentru că trebuia să prind aceste străzi care să ne confere şanse de câştig. Le numim noi secundare dar şi acolo sunt locuinţe. Astăzi, mulţumim lui Dumnezeu, că s-au finalizat şi am trecut la procedura de execuţie a lucrării. Am făcut anul trecut o stradă cu fonduri din bugetul local şi am finalizat-o în acest an. Anul acesta am prins iarăşi o stradă din bugetul local, în afară de proiect, pentru asfaltare. Suntem în faza de proiectare, să obţinem toate avizele necesare.

Dacă ne mişcăm, în acest an, asfaltăm şi această stradă.

Cea pe care am asfaltat-o, începută anul trecut şi finalizată anul acesta şi cea pe care ne-o dorim să o facem din bugetul local anul acesta, banii i-am pus deoparte şi cu cei 7 km pe care-i avem în proiectul mare, fac 9 km din cei 13,8 km, în satul Potcoava. Mai rămân circa 4 km pentru care am făcut deja evaluările necesare în teren: studii, măsurători, şi le-am trimis spre solicitare pentru obţinere de fonduri la Ministerul Dezvoltării pe Fondul de Investiţii.

Noi sperăm să primim şi pe acest nou proiect finanţare şi aşa vom acoperi întreaga localitate.

Aţi spus bine că satul Potcoava e un „of”. În satul Independenţa şi Vişini aveam piatră. Dacă m-apucam să iniţiez proiecte la Potcoava, nu puteam să fac nimic aici. Cred că nu reuşeam şi acolo şi acolo sau reuşeam la Potcoava, nu şi la Independenţa sau Vişinii. Şi atunci a trebuit să facem proiecte aici, iar la Potcoava să pietruim cu resurse din bugetul local.

Odată ce am început lucrările în satul Independenţa, am demarat proiecte şi în Potcoava. Şi mulţumim lui Dumnezeu că ne aflăm în faza pe care am prezentat-o.

gradinitapotcoava

Recent aţi inaugurat o grădiniţă în satul Potcoava...

Aşa este. Am reabilitat grădiniţa la Potcoava. Lucrarea s-a terminat într-un timp bun, cam 4-5 luni. S-a făcut şi recepţia. Copiii s-au şi mutat într-o grădiniţă nouă. Vorbim de reabilitare, puţ forat, centrală, toate la interior.

Am început şi reabilitarea Căminului Cultural de la Potcoava cu oamenii de la Primărie. Lucrăm etapizat, mai am un grup sanitar şi o placă de turnat şi finalizăm şi Căminul Cultural. E clar că nu i-am uitat dar nu putem să le facem aşa de repede. Nu suntem singuri în ţara asta. Zic că trebuie să găsim înţelegere, atât la finanţatori cât şi la cetăţeni.

Oamenii sunt nerăbdători dar ei îşi asumă şi obligaţiile faţă de Primărie?

Dacă ne raportăm la procente, aş spune că da. Dacă ne luăm după nevoie şi dorinţele lor, probabil că nu. Ne dorim apă, canal, asfalt dar toate astea înseamnă şi partea noastră de cofinanţare. Asta presupune ca noi, de la autorităţi până la ultimul cetăţean, trebuie să îndeplinim criteriul: plăteşte-ţi impozitul pe care-l ai la bugetul local. Acel impozit pe care-l colectăm trebuie să-l împărţim în funcţie ne nevoile pe care le avem.

Din păcate nu toate se finalizează aşa cum ne dorim. Cetăţenii spun: „Ai început acolo!” Aşa e, nu trebuia, oare, să începem de undeva? Până azi pot să spun că am găsit înţelegere în rândul majorităţii cetăţenilor. Mai avem un pic de lucru pe partea de mentalitate. Să fim şi responsabili, nu doar să cerem.

Cam un an ne mai desparte de alegerile locale. Aş vrea să vă întreb dacă, în mare, din ce v-aţi asumat, v-aţi propus în 2016, câte s-au finalizat şi dacă timpul e suficient să le duceţi la bun sfârşit pe toate.

Până acum am tot stat îngândurat. Dar astăzi pot să vă spun că am devenit primar cu o foaie în alb semnată de locuitori atunci când m-au sprijinit să ocup această funcţie. N-am mers în campania electorală cu promisiuni. Nici nu ştiam prea bine ce aş putea să fac. Nu aveam nici cunoştinţe solide de administraţie publică. Dar am mers din poartă-n poartă şi le-am explicat oamenilor că-mi doresc dacă-mi dau votul, să fac tot ce depinde de mine pentru a îmbunătăţi lucrurile. N-am spus lucruri fantasmagorice în 2012. Astăzi pot spune că discutăm de 21 km asfaltaţi executaţi, pe care se circulă. Avem în derulare 7 km în satul Potcoava unde sper să finalizăm lucrările. Asta înseamnă că ne ducem spre 30 de km asfaltaţi. Mai avem acel kilometru cu bani din bugetul local. Practic în 4 ani de când s-a început „turnarea” în comuna noastră, s-au realizat lucruri importante.

Că am vrea mai mult, să finalizăm mai repede..., eu zic că s-a finalizat decent şi să ne mulţumim cu ce avem până astăzi.

Am reabilitat o grădiniţă, urmează o altă grădiniţă la Vişini unde avem contractul de finanţare semnat. Avem o problemă cu şcoala din Potcoava, unde avem contractul semnat dar din lipsă de elevi, avem o problemă şi n-am început lucrările. Nu ştiu ce vom face. Avem finalizat proiectul cu apă în satul Independenţa în sumă de 1 mil euro, dar în urma licitaţiei, s-a mai diminuat puţin suma.

Dacă am puncta câteva proiecte mari, vorbim de 7-8 milioane de euro. Ceea ce nu e puţin.

Bugetul este de 37 miliarde lei vechi, însă partea de „dezvoltare” e de doar 6-7 miliarde lei vechi.

Anul viitor veţi mai candida?

Da. Vă spun sincer că au fost etape în viaţă când te întrebi dacă am făcut bine, am ţinut lucrurile pe loc, s-au legat lucrurile pe mandatul meu. V-am spus o parte din aceste realizări. Ele nu sunt toate. În această perioadă, am mai făcut un parc la Vişini, acum suntem cu construcţia unui grup sanitar în Parcul Central din Independenţa. Sunt şi lucruri făcute care se văd mai puţin. Grădiniţa de la Independenţa, de la montare centrală până la schimbarea instalaţiei electrice, magazie de lemne plus garaj la Şcoala generală. Sunt lucruri care sunt realizate în această perioadă. Mai sunt şi alte obiective începute. Ar fi păcat să nu continui. Dacă se mai leagă şi investiţiile în apă de la Vişini, chiar mai devreme am discutat cu reprezentanţii de la Ecoaqua, apă la Potcoava  că nu avem, canalizare în Independenţa.

În noul proiect pe care-l dorim cu toţii, avem pe ADI Ecoaqua prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, o solicitare de finanţare de 220 miliarde lei vechi. De aceşti bani ar avea nevoie acum comuna Independenţa ca să se finalizeze cele 3 mari investiţii propuse.

Ce a depins de mine, am făcut. De asemenea, ce a depins de mine pentru cei 3,8 km de asfalt, am făcut. Rămâne de văzut dacă primim finanţare. Cred că sunt îndreptăţit să candidez. Ce vor face cetăţenii, vom trăi şi vom vedea.

Aveam o curiozitate. Să presupunem că nu sunteţi primar. Ce i-ar solicita cetăţeanul Lică Voicu primarului localităţii Independenţa?

Aş începe cu o glumă. Să-şi ia un concediu şi să revină mai calm la Primărie.

De multe ori când mă supăr spun: „Gata, de mâine îmi iau concediu!” Ei bine, au trecut 7 ani şi nu am luat concediul de odihnă. Nu am reuşit până acum, însă mi-aş dori să se întâmple cât mai repede.

Ca să revin, cetăţeanul Lică Voicu l-ar întreba pe primar ce v-am spus mai devreme. „Când crezi că ai putea finaliza proiectul cu apă în Potcoava şi Vişinii, canalizarea în satul Independenţa?”

Am mai avut o problemă cu gunoiul pe care am rezolvat-o dar foarte greu. În continuare suntem în situaţia în care cetăţeanul trebuie să înţeleagă că e nevoit să colecteze gunoiul selectiv. E bine, e rău, asta-i viaţa! Eu l-aş întreba: Primare, ai venit cu gunoiul, foarte bine faci dar pe partea cealaltă e şi responsabilitatea cetăţeanului. Primarul are obligaţia să-i spună cetăţeanului că toate lucrurile se fac respectând legislaţia. Avem cetăţeni care nu înţeleg că ne învârtim în legi, ordonanţe, hotărâri de guvern. Ne-am luat nişte angajamente, pentru asta am luat nişte bani. Ce facem? Dăm banii înapoi? Dacă pe partea de gunoi, Doamne fereşte!, dăm banii înapoi... Nici nu vreau să mă gândesc! Atunci trebuie să respectăm colectarea selectivă a gunoiului, precum şi plata gunoiului. Taxele speciale se plătesc de cetăţeni. Sunt şi responsabilităţi ale primarului dar şi ale cetăţeanului. Dacă împreună le înţeleg, o ducem binişor. Altfel, nu.

Aveţi o colaborare bună, corectă, rodnică cu Consiliul Local?

Cu excepţia discuţiilor din primul mandat când nu mai ştiam ce să fac fiind în minoritate, da. Nu avem probleme. Niciodată nu am pus pe ordinea de zi proiecte pe care nu le-am dezbătut! Nu sunt probleme, astăzi. Aş putea să fac o menţiune, vorbim de sute de hotărâri din care prefectul nu ne-a atacat niciuna.

În proporţie de 80-90%, Proiectele de Hotărâri au fost votate chiar în unanimitate. Consiliul Local şi-a făcut treaba.

Vreo veste bună pentru cetăţeni în perioada următoare? Încerc să fac trimitere şi la Ziua Comunei...

Pe 11 august, e stabilită Ziua Comunei. Îi aşteptăm pe cetăţeni. Televiziunea Etno va fi alături de noi şi ne va mediatiza evenimentul. Ar fi păcat să nu o ţinem. Avem  ansamblul de dansuri, de unde am plecat cu 20 de copii şi azi am ajuns la 50. Sunt şi acolo nişte costuri pe care le suportăm. De asemenea menţinerea în condiţii optime a stadionului e un alt obiectiv. Oamenii văd şi nu prea. Angajatul e al primăriei, costul energiei electrice e suportat de Primărie, investiţiile de bază efectuate sunt tot ale Primăriei. Am dat dreptul de folosinţă unei societăţi agricole şi le mulţumim că pot duce fotbalul, numele comunei mai departe.

Sunt lucruri aşadar pe care nu le voi abandona. Faci drum, asfalt, dar o zi pe an pentru comunitate, nu-i o gaură aşa de mare.

Aş vrea să mai adaug că pentru perioada următoare avem şi alte obiective importante: Căminul Independenţa la CNI, deşi am depus documentaţia nu am primit încă vreo veste. Probabil că vom investi şi din bugetul local.

Avem o Sală de Sport tot la CNI, în curtea mare a şcolii din Independenţa. Vorbim de o sală de sport a şcolii. Pentru asta e nevoie de o suprafaţă de  900-1000 mp iar pentru o sală mare de 3000 mp cu locuri de parcare aferente. Deci am fi eligibili, pentru o sală de sport a şcolii. Sunt lucruri bune care s-au făcut, lucruri începute pe care le vom finaliza. Independenţa nu-i singura comună din ţara asta. Să ne mulţumim cu ce ne dă Bunul Dumnezeu şi să ne luptăm să primim fonduri pentru fiecare dorinţă a noastră!

Mulţumesc şi mult succes!

drumdeasfaltatpotcoava

drumasfaltatpotcoava

Free Joomla templates by Ltheme