România, prima ţară din lume cu o Lege pentru participarea copiilor în procesul decizional

România, prima ţară din lume cu o Lege pentru participarea copiilor în procesul decizional

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat astăzi, 5 noiembrie 2024, proiectul legislativ pentru completarea Legii nr.272/2004 (PLX 417/2024) privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului - un proiect care asigură participarea copiilor la deciziile care îi privesc, la nivel local şi central.

Proiectul de lege care permite participarea copiilor în procesele decizionale la nivelul administraţiei publice centrale şi locale, reflectând un angajament ferm pentru incluziune şi responsabilitate civică, va asigura un cadru legal prin care vocea copiilor să fie auzită şi luată în considerare în formularea politicilor şi deciziilor care îi afectează direct. Prin adoptarea Legii, România devine prima ţară din lume care reglementează, la nivel de legislaţie primară, participarea copiilor în procesul decizional.

"Adoptarea acestui proiect de lege este un pas major către o Românie în care fiecare voce contează, indiferent de vârstă. Copiii sunt nu doar beneficiarii deciziilor noastre de astăzi, ci şi viitorii lideri ai ţării. Prin această lege, le oferim posibilitatea de a-şi exprima opiniile, de a învăţa despre responsabilitatea civică şi de a se implica activ în viaţa comunităţilor din care fac parte.

Doresc să mulţumesc, pe această cale, domnului prim-ministru Marcel Ciolacu, un adevărat aliat al copiilor şi tinerilor, colegilor din Parlament care au susţinut iniţiativa legislativă, precum şi partenerilor alături de care am lucrat ca acest proiect să devină realitate: UNICEF România, Fundaţia World Vision, Federaţia Organizaţiilor Non-Guvernamentale pentru Copii şi Salvaţi Copii România. Îi mulţumesc, de asemenea şi preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Rareş Petru Achiriloaie pentru implicare" a declarat ministrul Natalia-Elena Intotero.

Principalele obiective ale legii includ:

- Consultări anuale cu copiii: Instituţiile publice centrale şi locale vor organiza cel puţin o sesiune de consultări anuale cu copiii, asigurând astfel un dialog deschis şi protejat pe teme de interes pentru aceştia.

- Comunicare accesibilă: Instituţiile vor publica, într-un limbaj prietenos şi adaptat copiilor, informaţii despre activităţile şi obiectivele lor, promovând astfel transparenţa şi facilitând participarea informată a copiilor în viaţa publică.

- Implicarea activă a copiilor în deciziile care îi privesc: Legea creează un mecanism prin care opiniile copiilor sunt integrate în procesul decizional, contribuind astfel la formarea unor cetăţeni implicaţi civic şi responsabili.

Această lege se aliniază cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi Convenţia ONU privind drepturile copilului, recunoscând dreptul copiilor de a-şi exprima liber opiniile şi de a avea un rol activ în deciziile care îi afectează.

Proiectul îşi va continua parcursul natural, mergând spre promulgare la Preşedintele României, iar ulterior Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, alături de principalii parteneri, va elabora metodologia de aplicare.

De la 1 ianuarie 2025, salariul minim va fi de 4.050 de lei

De la 1 ianuarie 2025, salariul minim va fi de 4.050 de lei

Premierul Marcel Ciolacu şi reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor au agreat astăzi creşterea salariului lunar minim brut pe ţară garantat în plată la 4050 de lei, începând cu luna ianuarie 2025.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu şi Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona-Bucura Oprescu, au prezentat partenerilor sociali analize care fundamentează creşterea salariului lunar minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu anul viitor.

Urmare a analizelor şi dezbaterilor cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor a fost agreată majorarea salariului minim de la 3.700 de lei lunar la 4050 de lei lunar, precum şi menţinerea facilităţii de scutire de la plata impozitului şi contribuţiilor sociale a sumei de 300 de lei lunar.

De asemenea, reprezentanţii Guvernului şi cei ai partenerilor sociali au agreat necesitatea reducerii taxării forţei de muncă pentru veniturile mici şi medii.

"Creşterea puterii de cumpărare şi protejarea cetăţenilor români, mai ales a celor cu venituri reduse, ne preocupă permanent. Am dorit să ne consultăm cu sindicatele şi patronatele şi împreună să stabilim creşterea salariului minim începând cu ianuarie 2025 pentru că este important să existe predictibilitate atât pentru salariaţi, cât şi pentru antreprenori", a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Consultările cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor reprezentate în Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social au avut loc astăzi, la Palatul Victoria.

Biroul de presă al Guvernului

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului de stat

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului de stat

Reunit astăzi în ședință, Guvernul a adoptat OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat.

Guvernul a aprobat, prin Ordonanță de urgență, o rectificare pozitivă care are loc ca urmare a creșterii veniturilor bugetare obținute printr-o mai bună colectare, digitalizarea ANAF și implementarea modulelor antifraudă (e-tva, e-transport, indicatorii de risc fiscal).

Potrivit estimărilor ANAF, prin implementarea măsurilor privind amnistia fiscală se vor realiza încasări de 7,9 miliarde lei. De asemenea, se estimează o creștere a veniturilor aferente impozitului pe venit și salarii, cât și a contribuțiilor de asigurări sociale de peste 5,8 mld lei la bugetul general consolidat, în contextul creșterii veniturilor populației.

Rectificarea are patru piloni importanți: susținerea investițiilor, a educației, sănătății și programelor sociale pentru cetățeni

Susținerea investițiilor

Bugetul pentru 2024 a fost de la bun început construit în jurul investițiilor esențiale în infrastructură, a marilor proiecte strategice și îmbunătățirii servicii publice pentru români.

Amintesc faptul că bugetul pentru investiții la începutul anului a însumat peste 120 miliarde lei, fiind anul cu cea mai mare pondere a investițiilor în PIB. La șapte luni, cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de aproape 57 miliarde de lei cu 46,4% mai mult decât anul trecut.

Susținerea investițiilor din fonduri europene pentru proiectele strategice de infrastructură se reflectă în această rectificare bugetară. Bugetele Ministerului Transporturilor, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene cresc cu 8,8 miliarde lei, ajungând împreună la o valoare de 48,5 miliarde lei a bugetelor actualizate.

Prin alocările suplimentare din acest an bugetul pentru dezvoltare și investiții (care include și co-finantarile pentru programele regionale pentru fonduri europene, fondurile europene din politica de coeziune și PNRR) ale celor 3 ministere (Ministerul Transporturilor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Dezvoltării) ajung la o valoare totală record a bugetelor cumulate de 66,9 miliarde lei. Este o creștere cu 41% față de anul trecut când au fost 47,4 miliarde lei.

Detaliat, prin această rectificare bugetară au fost alocate suplimentar următoarele sume:

1. Ministerul Transporturilor primește suplimentar aproape 5,5 miliarde lei pentru a continua cofinanțarea proiectelor de infrastructură finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență. Bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii ajunge la un nivel record de 35,5 miliarde lei, cu 50% mai mare decât bugetul aferent anului 2023.

Principalele obiective de investiții distincte pentru care s-au efectuat plăți în semestrul I al anului 2024 sunt Autostrada Sibiu – Pitești – 1,1 miliarde lei, Autostrada Ploiești - Buzău – 0,76 miliarde lei, Autostrada Buzău - Focșani – 0,72 miliarde lei, Autostrada de Centură București – 0,62 miliarde lei, Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria – 0,54 miliarde lei, Tren metropolitan Gilau-Floresti-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bontida – 0,50 miliarde lei.

2. Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice va primi suplimentar 2 miliarde lei, ajungând la un buget de 18,3 miliarde lei, cu un plus de 88% comparativ cu bugetul anului 2023, respectiv 9,7 miliarde lei. Acest buget este destinat în cea mai mare parte continuării susținerii proiectelor de investiții din programele naționale „Anghel Saligny”, PNDL 1 și 2, precum și programele Companiei Naționale de Investiții, la care se adaugă complementar programele cu finanțare din PNRR aferente acestuia: Valul Renovării și de programele de susținere a mobilității urbane.

3. Ministerul Finanțelor primește suplimentar peste 14 miliarde pentru asigurarea cofinanțării pentru accesarea fondurilor europene pentru programele regionale (POR-uri 2021-2027), implementarea proiectelor de digitalizare ale Ministerului Finanțelor și schemele de ajutor de stat gestionate de Ministerul Finanțelor (subvenția dobânzilor la IMM Invest Plus, subvenția accizei la motorină, schemele de ajutor de stat pt investiții - programul de industrializare).

4. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale primește în plus 4,4 miliarde lei pentru proiectele finanțate din fonduri europene.

5. Ministerul Energiei va avea în plus 1,2 miliarde lei pentru proiecte de investitii destinate productiei de energie din surse regenerabile și pentru închiderea în siguranță a minelor de huilă la Societatea Complexul Energetic Valea Jiului.

Crește bugetul educației

Bugetul educației va crește și va ajunge la un nivel cu 61% mai mare decât anul trecut.

Alocarea suplimentară de peste 4,5 miliarde de lei pentru Ministerul Educației subliniază angajamentul Guvernului față de creșterea accesului la educație.

Din aceste fonduri vor fi finanțate salariile pentru cadre didactice, burse pentru elevi, naveta elevilor. Comparativ cu anul 2023, alocările Guvernului pentru educație cresc cu 61%, atigând un volum total de 58,5 miliarde de lei, cu 22,2 miliarde de lei peste nivelul cheltuielilor din anul 2022.

Fonduri suplimentare vor fi alocate și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene inclusiv pentru fnanțarea unor programe educaționale. Astfel, MIPE primește peste 3,3 miliarde lei pentru plata sprijinului educational de care beneficiază copiii defavorizați în anul 2024-2025, plata primei didactice, dar și pentru voucherele de care beneficiază persoanele defavorizate.

Majorăm bugetul Sănătății

Fonduri suplimentare consistente va primi și sănătatea, expresia angajamentului ferm al Guvernului față de protecția sănătății populației.

Bugetul Casei Naționale de Asigurări Sociale crește cu 11,3 miliarde de lei, bani necesari pentru asigurarea sumelor pentru medicamente gratuite sau al căror cost este compensate de stat, programele naționale cu scop curativ, precum și pentru investiții în spitale. Astfel, comparativ cu anul 2023, bugetul dedicat sănătății înregistrează o creștere de 26%.

De asemenea, bugetul Ministerului Sănătății va fi majorat cu 3,89 miliarde lei.

ÎMPREUNĂ, EDUCAȚIA ȘI SĂNĂTATEA vor primi aproximativ 20 de miliarde suplimentar, rezultând astfel un plus de 45 miliarde lei pentru educație și sănătate, comparativ bugetele anului 2023.

Bani mai mulți pentru politici de protecție socială

Susținerea politicilor de protecție sociale este un alt pilon al rectificării bugetare.

Pentru asistența persoanelor cu dizabilități și îmbunătățirea calității vieții lor se alocă suplimentar 914 milioane lei.

De asemenea, pentru bugetele autorităților locale alocăm suplimentar 2,6 miliarde lei, ajungând aici la o alocare de 29,5 miliarde lei. Fondurile acoperă cheltuielile de funcționare în domeniul asistenței sociale, medico-sociale și decontării transportului pentru elevi, cât și a programelor dedicate școlilor (ex. masa caldă).

Autoritățile publice locale vor beneficia de un buget de 1,270 miliarde lei în scopul achitării plăților restante, inclusiv a instituțiilor publice finanțate integral sau parțial de la bugetul local și a spitalelor publice din subordinea UAT-urilor. De asemenea, sunt acoperite cheltuielile rezultate din relații cu: furnizorii de bunuri, servicii și lucrări, inclusiv cei care prestează servicii publice de producere, transport și distribuție energie termică, precum și plata contribuțiilor și obligațiilor față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale.

Pensiile recalculate sunt virate astăzi în conturile beneficiarilor

Pensiile recalculate sunt virate astăzi în conturile beneficiarilor

Pensionarii care au optat pentru plata pensiei prin cont bancar primesc astăzi pensiile recalculate, după ce ieri, 11 septembrie 2024, drepturile bănești au fost virate către instituțiile bancare.

Pentru cei care își primesc pensia prin intermediul Poștei Române, distribuirea mandatelor de plată a început pe 2 septembrie.

„Din totalul de 4,6 milioane de pensii din sistemul public, aproximativ 82,5% au crescut la recalculare. Finalizarea plăților este confirmarea că nicio pensie nu a scăzut. Scopul legii este eliminarea inechităților între pensionari și întărirea principiului contributivității. Legea asigură creșterea anuală a pensiilor, dar și predictibilitate, atât pentru pensionari, cât și pentru angajați.”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Ministerul Dezvoltării asigură continuitatea derulării programelor de investiţii

Ministerul Dezvoltării asigură continuitatea derulării programelor de investiţii

Guvernul a decis, în şedinţa de astăzi, alocarea a 7,56 de miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru continuitatea derulării unor programe de investiţii.

Astfel, 2,56 de miliarde de lei vor reveni autorităţilor publice pentru achitarea facturilor restante către constructori, în vederea asigurării continuităţii investiţiilor care contribuie la dezvoltarea României, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social (PNCIPS) derulat de Compania Naţională de Investiţii.

"Toate demersurile noastre vizează dezvoltarea echilibrată a regiunilor, crearea de noi locuri de muncă şi creşterea calităţii vieţii tuturor locuitorilor", a precizat ministrul Adrian-Ioan Veştea.

De asemenea, 5 miliarde de lei au fost alocate pentru încheierea contractelor de achiziţie publică şi a actelor adiţionale la contractele în derulare, aferente obiectivelor de investiţii realizate prin PNCIPS.

"Această măsură va contribui inclusiv la semnarea unor contracte pentru obiective majore de investiţii, precum stadioanele "Gheorghe Hagi" din Constanţa, "Nicolae Dobrin" din Piteşti sau patinoarul artificial de la Sfântu Gheorghe, în condiţiile în care, în prezent, pentru 220 de obiective de investiţii se aşteaptă încheierea contractelor de finanţare", a subliniat ministrul Adrian-Ioan Veştea.

Free Joomla templates by Ltheme