Ministerul Dezvoltării, prin programul "Anghel Saligny": peste 130 de milioane lei pentru investiții în drumuri, rețele de gaze, apă și canalizare. Pe listă, și comuna Perișoru!

Ministerul Dezvoltării, prin programul "Anghel Saligny": peste 130 de milioane lei pentru investiții în drumuri, rețele de gaze, apă și canalizare. Pe listă, și comuna Perișoru!

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, a semnat 16 noi contracte de finanțare, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 131.850.265,09 de lei.

Proiectele vizează modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a stațiilor de epurare, a rețelelor de canalizare menajeră și a sistemelor inteligente de distribuție a gazelor naturale.

”Proiectele finanțate prin acest program au ca obiectiv stimularea economică sustenabilă a comunităților locale, crearea de noi locuri de muncă și creșterea calității vieții cetățenilor. De asemenea, exemplele de bune practici pot reprezenta un impuls important și pentru alte comunități locale”, a precizat ministrul Cseke Attila care a mai adăugat că, până în prezent, prin acest program au fost semnate 4.130 de contracte de finanțare, în valoare totală de 49.117.907.715,94 de lei.

Pe listă figurează și Primăria Perișoru cu obiectivul de investiții “Asfaltare și modernizare drumuri de interes local în sat Tudor Vladimirescu, comuna Perișoru, județul Călărași – 2,2 km”. Străzile vizate prin proiect sunt Ștefan Cel Mare, Mihai Viteazu, Mihai Eminescu tr. 1 și Tudor Arghezi, suma alocată fiind de 3.568.731,95 lei.

Guvernul a aprobat proiectul de buget pentru anul în curs

Guvernul a aprobat proiectul de buget pentru anul în curs

Guvernul a aprobat, astăzi, proiectul de buget pentru anul în curs, construit pe o creștere economică de 2,5% și un deficit bugetar de 7% din PIB.

“Am adoptat astăzi bugetul la care am lucrat aproape 4 săptămâni. Este un buget cumpătat, care se bazează pe o prognoză prudentă. Este un buget echilibrat, pe lângă investiții avem fonduri suficiente să plătim salarii și pensii. Punem fundamentele unei noi viziuni prin care să rezolvăm o serie de probleme structurale”, a anunțat ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, în briefingul care a urmat ședinței de Guvern.

Sursa www.agerpres.ro

Investiții europene de peste 849 milioane euro pentru comunitățile vulnerabile și pentru elevi

Investiții europene de peste 849 milioane euro pentru comunitățile vulnerabile și pentru elevi

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a deschis trei apeluri de proiecte ce vor finanța extinderea serviciilor sociale în comunitățile rurale defavorizate îmbunătățirea calității învățământului, contribuind la reducerea disparităților sociale și educaționale. Fondurile europene sunt asigurate din Programele „Incluziune și Demnitate Socială” și „Educație și Ocupare” 2021-2027.

Cea mai mare finanțare, de 815 milioane euro, este destinată înființării centrelor comunitare în 2.000 de comunități rurale formarea specialiștilor în domeniu și crearea unei platforme naționale de servicii comunitare.

„Este o investiție care se va traduce automat în sute de mii de vieți schimbate. Prin fondurile europene pe care le alocăm prin acest apel, persoanele vulnerabile din comunitățile rurale vor avea acces la servicii sociale esențiale – de la asistență socială și îngrijire la domiciliu, până la consiliere școlară și logopedie. Mai mult, acolo unde lipsurile sunt cele mai acute, sprijinim reparațiile locuințelor și dotarea cu echipamente de bază (mașini de spălat, fridiger etc.), astfel încât demnitatea și siguranța fiecărei familii să fie protejate”, a subliniat ministrul Marcel Boloș.

Astfel, aprox. 450.000 persoane din categorii vulnerabile și familiile lor vor avea acces la servicii sociale. De asemenea, aprox. 6.400 profesioniști în domeniu serviciilor sociale vor benefica de formare profesională.

Vor putea depune proiecte: Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, împreună cu Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

Detalii complete despre apel: https://tinyurl.com/yc59nrx6

Finanțări pentru educație

Crearea Platformei Naționale de Consiliere și Orientare în Carieră (PNCOC), extinderea serviciilor de consiliere vocațională și îmbunătățirea colaborării dintre școli și piața muncii vor fi finanțate în cadrul unui apel cu alocare totală de 27,95 milioane euro.

Vor beneficia de aceste finanțări: 5.000 de cadre didactice și angajați ai unităților de învățământ, dar și 4.200 de elevi.

Ministerul Educației și instituțiile subordonate pot depune proiecte până pe 28 februarie 2025.

Detalii complete despre apel: https://tinyurl.com/yc788n5m

Un alt apel, în valoare de 6,39 milioane euro, vizează modernizarea evaluării școlare prin digitalizarea sistemului și pregătirea evaluatorilor externi. Programul include instruirea a peste 9.000 de profesori. Proiectele pot fi depuse de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) în parteneriat cu Casele Corpului Didactic din Gorj, Iași, Sălaj și Bihor, având termen limită 31 martie 2025.

Detalii complete despre apel: https://tinyurl.com/2s3c98v2

Ministerul Finanțelor a publicat bugetul pentru acest an; creșterea economică 2,5%, deficit 7,04%

Ministerul Finanțelor a publicat bugetul pentru acest an; creșterea economică 2,5%, deficit 7,04%

Ministerul Finanțelor a publicat joi noaptea proiectul de buget pentru acest an, construit pe o creștere economică de 2,5%, ceea ce duce valoarea Produsului Intern Brut la 1.912 miliarde de lei prețuri curente.


Inflația medie anuală pe care a fost calculat bugetul este de 4,4%.

Deficitul bugetar este estimat la 7,04% din PIB.

Veniturile bugetului consolidat sunt estimate 667,523 miliarde de lei, reprezentând 34,9% din PIB. Cele mai mari ponderi în cadrul veniturilor bugetare în anul 2025 le înregistrează (contribuțiile de asigurări sociale 30,8% din total venituri), urmate de TVA (20,4% în total venituri), sume primite de la UE (13,1% din total venituri), impozit pe salarii și venit (8,5%).

Cheltuielile sunt estimate la 802,170 miliarde de lei, respectiv 41,9% din PIB. În anul 2025, cheltuielile destinate investițiilor însumează aproximativ 149,7 miliarde lei, reprezentând 7,8% în PIB. Investițiile sunt susținute din Mecanismul de Redresare și Reziliență, însă până la sfârșitul anului 2026 acestea trebuie finalizate. Cheltuielile de personal sunt în sumă de 169,5 miliarde lei în anul 2025. Cu ponderi mari în total cheltuieli în anul 2025 se situează asistența socială (30,2% din total cheltuieli), cheltuieli de personal (21,1% din total) și cheltuieli de investiții (18,7% din total).

Detalii aici https://agerpres.ro/economic/2025/01/30/ministerul-finantelor-a-publicat-bugetul-pentru-acest-an-cresterea-economica-2-5-deficit-7-04--1418019

Calendarul electoral pentru prezidențiale: Termenul de depunere a candidaturilor - 15 martie; campania începe pe 4 aprilie

Calendarul electoral pentru prezidențiale: Termenul de depunere a candidaturilor - 15 martie; campania începe pe 4 aprilie

Guvernul a completat astăzi legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale din anul 2025 adoptând HG privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României din anul 2025.

Astfel, perioada electorală va începe în 18 februarie 2025 cu aducerea la cunoștința publică a datei la care se va efectua tragerea la sorți a celor 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție care vor face parte din Biroul Electoral Central. Desemnarea celor 5 judecători se va face până pe 20 februarie 2025, iar constituirea Biroului Electoral Central, până la 22 februarie 2025.

Termenul pentru depunerea candidaturilor la Biroul Electoral Central de către partidele, alianțele politice și electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidaților independenți este până la 15 martie 2025 ora 24:00, urmând ca până la 17 martie 2025 să fie emisă decizia BEC de înregistrare sau respingere a înregistrării candidaturilor sau a însemnelor electorale, după caz.

Campania electorală va începe cu 30 de zile înaintea datei alegerilor, respectiv la 4 aprilie 2025, și se va încheia în data de 3 mai 2025, ora 7:00.

Votul pe teritoriul României va avea loc în data de 4 mai 2025, va începe la ora 7:00 și se va încheia la ora 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora 23:59.

Votul în străinătate se va desfășura pe durata a 3 zile, astfel:

-   Prima zi a votării în străinătate va fi 2 mai 2025 de la ora locală 7:00 la ora locală 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora locală 23:59.

-   A doua zi a votării în străinătate va fi 3 mai 2025 de la ora locală 7:00 la ora locală 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora locală 23:59.

-   A treia zi a votării în străinătate va fi 4 mai 2025 de la ora locală 7:00 la ora locală 21:00, dar nu mai târziu de ora locală a României 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00, dar nu mai târziu de ora locală a României 21:00, se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota, își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora locală 23:59, dar nu mai târziu de ora locală a României 23:59.

În situația organizării unui al doilea tur de scrutin, numele și prenumele celor doi candidați care vor participa la al doilea tur vor fi aduse la cunoștința publicului până cel târziu la data de 9 mai 2025. În aceeași zi va începe și campania electorală pentru al doilea tur de scrutin, care se va încheia în 17 mai 2025, ora 7:00.

Votul pe teritoriul României pentru al doilea tur de scrutin va avea loc în data de 18 mai începând cu ora 7:00 până la ora 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora 23:59.

Votul în străinătate pentru al doilea tur de scrutin se va desfășura pe durata a 3 zile, astfel:

-   Prima zi a votării în străinătate va fi 16 mai 2025 de la ora locală 7:00 la ora locală 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota, își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora locală 23:59.

-   A doua zi a votării în străinătate va fi 17 mai 2025 de la ora locală 7:00 la ora locală 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota, își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora locală 23:59.

-   A treia zi a votării în străinătate va fi 18 mai 2025 de la ora locală 7:00 la ora locală 21:00 dar nu mai târziu de ora locală a României 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00, dar nu mai târziu de ora locală a României 21:00, se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota, își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora locală 23:59, dar nu mai târziu de ora locală a României 23:59.

După primirea dosarului de la BEC și soluționarea cererilor de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală, Curtea Constituțională a României va valida alegerile, iar rezultatul acestora va fi publicat în Monitorul Oficial al României, partea I.

Free Joomla templates by Ltheme