Guvernul a aprobat, joi, noile măsuri propuse de CNSU în contextul pandemiei de COVID-19

Guvernul a aprobat, joi, noile măsuri propuse de CNSU în contextul pandemiei de COVID-19

Guvernul a aprobat, joi, prin hotărâre, noile măsuri propuse de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în contextul pandemiei de COVID-19, stabilind, între altele, că persoanele vaccinate anti-COVID din localităţile unde rata de incidenţă depăşeşte 6 la mia de locuitori se pot deplasa în afara locuinţei locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00 - 5,00.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, prin actul normativ s-au stabilit următoarele:

- creşterea de la 6 ani la 12 ani a vârstei până la care copiii sunt exceptaţi de la obligaţia prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activităţi unde accesul este permis sub această condiţie;

- creşterea pragului incidenţei cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura interzicerii circulaţiei persoanelor în afara locuinţei, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, de la 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori;

- creşterea pragului incidenţei cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura de limitare a programului de lucru cu publicul la intervalul orar 5,00 - 18,00, pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, de la 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori;

* delimitarea, la nivelul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, a zonelor de servire a preparatelor alimentare sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, astfel încât accesul să poată fi realizat controlat doar pentru persoane testate, vaccinate şi trecute prin boală;

* introducerea unei noi excepţii de la interdicţia deplasării în afara locuinţei la nivelul localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte pragul de 6/1.000 de locuitori pentru persoanele vaccinate care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital ale Uniunii Europene privind COVID-19.

Deciziile adoptate de Guvern sunt fundamentate pe propunerile făcute de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin Hotărârea nr. 73/23 septembrie 2021.

Hotărârea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

A fost aprobată Metodologia privind ajustarea prețurilor aferente materialelor de construcții pentru contractele de achiziție publică!

A fost aprobată Metodologia privind ajustarea prețurilor aferente materialelor de construcții pentru contractele de achiziție publică!

Miercuri, 22 septembrie a.c., Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a publicat Ordinul nr. 1336/21.09.2021 pentru aprobarea Metodologiei privind ajustarea prețurilor aferente materialelor de construcții pentru contractele de achiziție publică.

Astfel, beneficiarii contractelor de finanțare încheiate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 pot ajusta contractele de achiziție publică sau contractele sectoriale de lucrări prin actualizarea prețurilor aferente materialelor, conform Metodologiei aprobate prin Ordinul MDLPA nr. 1336/21.09.2021.

Documentul a fost aprobat pentru a pune în aplicare prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal bugetare, iar pentru a permite operarea cât mai facilă a modificărilor presupuse de actualizarea prețurilor, metodologia este însoțită de tabele de calcul.

Ordinul MDLPA nr. 1336/21.09.2021, alături de tabelele de calcul, pot fi descărcate de pe site-ul dedicat implementării POR 2014-2020 în regiunea de dezvoltare Sud – Muntenia, 2014-2020.adrmuntenia.ro, secțiunea Program > Documente, titlul „Legislație 2021”, link: https://2014-2020.adrmuntenia.ro/documente/static/1252.

Fonduri prealocate şi acces egal al localităţilor la Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny"

Fonduri prealocate şi acces egal al localităţilor la Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny"

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a supus consultării publice ordinul pentru aprobarea "Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) - d).

"Pentru a evita creşterea disparităţilor şi pentru a asigura coeziunea teritorială, fiecare unitate administrativ-teritorială va avea prealocată finanţarea minimă pentru cel puţin un proiect eligibil, în limita sumei prevăzute în normele metodologice. Totodată, localităţile care accesează împreună fondurile disponibile prin acest program, prin Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară, vor putea beneficia de o finanţare sporită cu 10%", a precizat Cseke Attila, ministrul dezvoltării.

Aşadar, vor fi alocate cel puţin 140 de milioane de lei pentru fiecare judeţ, 4 milioane pentru fiecare comună şi 7 milioane de lei pentru fiecare oraş. De asemenea, pentru fiecare municipiu (în afară de reşedinţele de judeţ) vor fi alocate 10 milioane de lei, iar pentru fiecare reşedinţă de judeţ - 43 de milioane de lei. Fiecare sector al municipiului Bucureşti poate accesa fonduri în valoare totală de 35 milioane lei pentru proiecte prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny".

Potrivit indicatorilor minimali, prin Program vor fi finanţate 12.000 km de reţele de alimentare cu apă şi canalizare construite/extinse, 700.000 de branşamente individuale la sistem de alimentare cu apă/racorduri individuale la sistem de canalizare, construcţia sau modernizarea a 2.000 km de drumuri judeţene şi variante ocolitoare şi 3.000 km de drumuri comunale.

Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" prevede finanţarea proiectelor pentru alimentări cu apă şi staţii de tratare a apei, sisteme de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate, drumurile publice clasificate şi încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri judeţene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităţilor, precum şi variante ocolitoare ale localităţilor, poduri, podeţe, pasaje sau punţi pietonale, inclusiv pentru biciclete şi trotinete electrice.

În plus, normele iau în considerare componenta de mediu ca obiectiv specific pentru investiţiile ce se vor finanţa prin Program. Ministrul a specificat că îmbunătăţirea condiţiilor igienico-sanitare, a calităţii mediului şi diminuarea surselor de poluare la nivel local vor fi parte a obiectivelor proiectelor locale.

Odată aprobat proiectul de ordin, care prevede normele metodologice, MDLPA pune la dispoziţia beneficiarilor platforma digitală investitii.mdlpa.ro. Astfel, derularea programului va fi total transparentă, întrucât UAT-urile şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti îşi vor putea crea conturi individuale pe platforma digitală prin care vor fi gestionate proiectele finanţate prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" - a adăugat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Contractele de finanţare multianuale încheiate între MDLPA şi beneficiari au o durată de maximum 5 ani bugetari, fără a depăşi data de 31 decembrie 2028, şi se încheie în limita creditelor de angajament aprobate anual cu această destinaţie, fără eşalonarea anuală a creditelor bugetare, care se înscriu cumulat pentru toată perioada de finanţare. Execuţia contractelor va fi permanent monitorizată pentru a evita deturnările de fonduri. Va fi organizată o structură specială în cadrul MDLPA, care va asigura monitorizarea proiectelor.

Pentru evitarea situaţiilor în care lucrările recente de asfaltare sunt sparte pentru construirea reţelei de apă şi canalizare, se vor finanţa proiecte de modernizări de drumuri doar acolo unde există deja reţea de apă şi canalizare.

Proiectul de Ordin pentru aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) - d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021, poate fi consultat la link.

De asemenea, pe pagina Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei se găsesc, în consultare publică, proiectele de acte normative prin care se stabilesc standardele de cost privind dezvoltarea reţelelor de apă, canalizare şi gaze, care sunt preluate din proiectele finanţate din fonduri europene. Totodată, standardele de cost pentru modernizarea reţelei de drumuri au la bază standardele adoptate în 2010, dar abrogate în 2018, ajustate, pe baza datelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică, cu creşterea preţurilor materialelor de construcţii.

Ministerul Educației | Măsuri pentru sistemul de educaţie aprobate în şedinţă de Guvern

Ministerul Educației | Măsuri pentru sistemul de educaţie aprobate în şedinţă de Guvern

Şedinţa de Guvern de astăzi, 10 septembrie a fost dedicată educaţiei. Au fost incluse pe agendă 5 proiecte de acte normative de importanţă deosebită pentru sistemul naţional de învăţământ: trei proiecte de ordonanţă de urgenţă şi două proiecte de hotărâre de guvern.

I) Ordonanţa de Urgenţă prin care se instituie măsuri aplicabile în anul universitar/şcolar 2021-2022 - vor putea fi organizate concursuri pentru ocuparea posturilor didactice, didactice auxiliare, nedidactice şi de conducere din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar, a posturilor de conducere, de îndrumare şi de control din cadrul inspectoratelor şcolare, precum şi a posturilor şi funcţiilor vacante din cadrul instituţiilor de învăţământ superior, institutelor de cercetare, Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii (ARACIS), Academiei Române, academiilor de ramură şi a funcţiilor din cadrul Direcţiei Generale pentru implementarea proiectului România Educată din cadrul Ministerului Educaţiei.

- în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor, activităţile didactice specifice, examenele de finalizare a studiilor de licenţă, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susţinerea tezelor de doctorat, susţinerea tezelor de abilitare pentru anul universitar, se vor putea realiza şi online in anul universitar 2021-2022, pentru toate formele de organizare.

- se prelungesc mandatele actualilor membri ai Consiliului ARACIS până cel târziu la 31 decembrie 2021, astfel încât să nu fie periclitată finalizarea procesului de evaluare a studiilor universitare de doctorat din toate şcolile doctorale.

II) Ordonanţa de Urgenţă prin care, începând cu anul şcolar 2021-2022, creşele de stat sunt arondate, la solicitarea primarilor, prin decizie a inspectoratelor şcolare, unităţilor de învăţământ preşcolar. Inspectoratele şcolare finalizează procedura de arondare a creşelor la unităţile de învăţământ preşcolar, până la data de 1 octombrie 2021, cu informarea Ministerului Educaţiei. Finanţarea va fi asigurată de la bugetul de stat, prin Ministerul Educatiei.

În cazul în care autorităţile administraţiei publice locale nu solicită arondarea, creşele de stat rămân instituţii publice de subordonare locală, cu personalitate juridică, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin Ministerul Educatiei, conform costului standard/antepreşcolar. Autorităţile administraţiei publice locale pot contribui la suplimentarea finanţarii acestora. Şi in acest caz, inspectoratele scolare asigură coordonarea metodologică a respectivelor creşe.

Au fost prezentate în primă lectură:

III) Ordonanţa de Urgenţă privind aprobarea şi implementarea Programului Naţional de Suport pentru Copii, în contextul Pandemiei de COVID-19, DIN GRIJĂ PENTRU COPII. Prin intermediul acestui proiect de act normativ este asigurat cadrul legal optim de sprijin pentru copii în vederea protejării integrităţii psiho-emoţionale a acestora.

IV) Proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Programului de Implementare a Proiectului "România Educată". Proiectul a parcurs procedura de avizare interministerială. Toate ministerele care fac parte din Comitetul interministerial pentru monitorizarea implementării Proiectului "România Educată" au avizat proiectul: Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Culturii, Ministerul Tineretului şi Sportului.

Pentru a fi respectată întreaga procedură, Hotararea de Guvern va fi adoptată în forma finala după avizul CES, în şedinţa de guvern de săptămâna viitoare. Pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor prevăzute în hotărâre, Comitetul Interministerial va stabili setul de acţiuni, indicatorii de rezultat, termenele de realizare şi responsabilităţile pentru obiectivele specifice pe niveluri/zone de intervenţie, precum şi pentru obiectivele strategice transversale

corespondente domeniilor de intervenţie identificate în Raportul Proiectului "România Educată".

Setul de măsuri din HG va putea fi completat cu orice propuneri vor rezulta din dezbaterile organizate cu experţi în educaţie si reprezentanţi ai societăţii civile.

Se stabilesc termene clare de implementare:

- Până la data de 10 decembrie 2021, Ministerul Educaţiei va realiza consultări cu toţi factorii implicaţi în vederea elaborării proiectului pachetului legislativ care să asigure implementarea Proiectului "România Educată". In acest scop, prin decizia Premierului, se va constitui un grup de experti care vor avea calitatea de invitati permanenti la lucrarile Comitetului interministerial. Ministerul Educatiei va prezenta rapoarte săptămânale de progres Comitetului Interministerial pentru monitorizarea implementării Proiectului "România Educată".

- Până la data de 31 decembrie 2021, după validarea conţinutului proiectului pachetului legislativ, acesta va fi propus spre adoptare Guvernului.

- Până la data de 31 mai 2022, Ministerul Educaţiei va derula consultări cu toţi factorii implicaţi în vederea elaborării cadrului normativ secundar care să asigure punerea în aplicare a pachetului legislativ.

V) Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se acordă în anul şcolar 2021 - 2022.

Potrivit acestui proiect, începând cu semestrul al II-lea al anului şcolar 2021 - 2022, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, va creşte semnificativ. Autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcţie de posibilităţile financiare ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.

Ministerul Educaţiei susţine excelenţa şcolară în învăţământul preuniversitar, fiind acordat un sprijin financiar diferenţiat elevilor care obţin performanţe deosebite la olimpiade şi concursuri şcolare naţionale şi internaţionale, respectiv elevilor care obţin

rezultate deosebite la învăţătură şi elevilor aflaţi în situaţii vulnerabile. Măsura va avea o contribuţie importantă la reducerea abandonului şcolar, dar şi la creşterea calităţii pregătirii elevilor.

BIROUL DE PRESĂ

Ministerul Educaţiei

Ministerul Finanțelor s-a împrumutat, joi, 500 de milioane de lei la bănci

Ministerul Finanțelor s-a împrumutat, joi, 500 de milioane de lei la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 500 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 38 de luni, la un randament mediu de 3,34% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 300 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,108 miliarde de lei.

Vineri este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 45 de milioane de lei la randamentul stabilit joi pentru obligaţiuni.

De asemenea, Ministerul Finanţelor a respins toate ofertele băncilor primite în cadrul licitaţiei pentru certificate de trezorerie cu discont pe 12 de luni, prin care intenţiona să atragă 700 de milioane de lei, considerându-le la un nivel neacceptabil al randamentului.

Băncile participante la licitaţie au transmis oferte în valoare totală de 213 milioane de lei.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna septembrie 2021, împrumuturi de la băncile comerciale de 4 miliarde de lei, din care 1,3 miliarde de lei prin două emisiuni de certificate de trezorerie cu discont şi 2,7 miliarde de lei prin opt emisiuni de obligaţiuni de stat. La acestea se poate adăuga suma de 405 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme