LIFE

Pe 24 februarie se sărbătoreşte Dragobetele

Pe 24 februarie se sărbătoreşte Dragobetele

Pe 24 februarie se sărbătoreşte Dragobetele. Această zi este este consemnată în calendarul popular ca Ziua Îndrăgostiţilor, fiind cunoscută şi sub denumirea de Cap de primăvară.

"Sărbătorit la 24 februarie (...), Dragobete este mai ancorat în tradiţia zeilor antici ai dragostei - bărbat chipeş şi năvalnic, un 'zburător cu plete negre' care bântuie visele celor îndrăgostiţi, la început de primăvară, când natura însăşi reînvie, ursul iese din bârlog căutându-şi pereche, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria vieţii renăscute după tenebrele iernii celei sterpe", potrivit managerului Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", Paula Popoiu.

"Entitate mitologică asemănătoare lui Cupidon, Dragobete se consideră a face parte din multitudinea de zeităţi păgâne care populau spaţiul balcanic şi danubiano-pontic, unde era şi protector al animalelor, dar şi al iubirii celor care se întâlnesc şi se logodesc, aşa cum şi păsările 'se logodesc' în această zi. În ziua de Dragobete, în satele româneşti se practicau multe credinţe legate nu numai de dragoste şi fertilitate, dar şi de vindecare şi renaştere prin puterea naturii şi a plantelor. Astfel, se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat", a precizat Popoiu.

Sursa www.agerpres.ro

Nu e egoism să ne iubim pe noi înșine!

Nu e egoism să ne iubim pe noi înșine!

Totul a început când cineva ne-a spus că iubirea de sine este egoistă. Chiar dacă poate am argumentat împotriva acestui gând sau nu, el oricum şi-a găsit calea profundă către subconştientul nostru.

Probabil sunt multe momente în care ne-am simţit vinovați în legătură cu faptul că ne iubim pe noi înșine, ca mai apoi să creștem într-o ruşine toxică. Am încetat să ne mai vedem ca pe un prieten, nu am putut să ne iertăm greşelile. Ne-am învinovăţit şi ne-am criticat, am petrecut ore în şir judecându-ne şi analizându-ne toate greşelile. Ne-am pierdut empatia pentru noi înșine și, undeva pe parcursul drumului, chiar am depăşit limita, și așa au apărut pedepsele pe care ni le aplicăm singuri.

“Poate că nu este vorba despre tine. Poate fi vorba despre o altă persoană pe care o ştii şi care trece prin asta. Iar tu nu ştii cum să ajuţi. Putem ajuta la pansarea rănilor a doi oameni diferiţi, dar nu le putem arăta cum să facă asta de unii singuri. Din cauza acestei vine pe care o purtăm în minţile noastre – mitul că iubirea de sine este iubire egoistă”, explică psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.

Cum să ne iubim din nou pe noi înșine?

Psihologul Angela Nuțu afirmă că nu trebuie să fim narcisiști ca să învățăm să ne iubim pe noi înșine, trebuie doar să trecem peste ruşinea primordială, cea care a fost impusă direct sau indirect de cutumele societății. Şi este un lucru foarte uşor de făcut dacă urmăm aceşti 3 paşi:

  1. Acceptare. “În primul rând, dă-ţi seama că, fiind fiinţe umane, avem atât puncte slabe cât şi puncte forte. Ești Om, deci vei face întotdeauna greşeli. Ca toţi ceilalţi, vor fi întotdeauna lucruri în viaţa ta de care să nu fii mândru. La un moment dat în vieţile noastre, cu toţii ezităm şi eşuăm. Să accepţi acest adevăr universal este primul tău pas. Ai putea practica mindfulness pentru a construi această atitudine de acceptare”, explică psihologul.
  2. Perfecţionismul. “În al doilea rând, trebuie să ştii că este un exerciţiu fără sens să încercăm să ne construim pe noi înşine ca persoane perfecte. Perfecţionismul nu reuşeşte niciodată, nu ne iese pentru că nu se termină niciodată. Însă nici nu ne permite să ne bucurăm de niciuna dintre realizările noastre. Ştiai că perfecţionismul poate duce, de fapt, la procrastinare? Aşadar renunţă la perfecţionism. Spune-ţi “Opreşte-te” şi treci la următorul lucru important”, este de părere psihologul Angela Nuțu.
  3. Autocompasiunea. “În cel de-al treilea rând, deschide-ţi inima şi permite-ţi să fii binevoitor cu propriul tău sine. Tratează-te cu compasiune. Autocompasiunea înseamnă să fii binevoitor cu tine însuţi în faţa situaţiilor dificile şi a eşecurilor personale. Autocompasiunea înseamnă, în fapt, să-ţi pese şi să îi înţelegi pe ceilalţi, să nu te judeci sau să te pedepseşti și nici să ascunzi, dar nici să fii deprimat în fața emoţiilor dificile. Oamenii cu autocompasiune au parte de mai multă fericire, optimism şi satisfacţie în vieţile lor. De asemenea, ies pe primul loc în ceea ce priveşte inteligenţa, înţelepciunea şi curajul în faţa sorţii. Aşadar, în loc să fii unul dintre cei care se critică pe ei înşişi, fii unul dintre cei care sunt binevoitori cu ei înşişi. Cu cât te iubeşti mai mult, cu atât mai bune devin încrederea, capacităţile romantice şi şansele de supravieţuire. Oamenii care se iubesc pe ei înşişi îşi creează obiceiuri bune şi activităţi sănătoase. Fac mişcare fizică în fiecare zi, dorm bine şi au conexiuni sociale minunate”, explică Angela Nuțu.

Ce să ne spunem atunci când nu ne mai iubim pe noi înșine?

Psihologul este de părere că sunt foarte multe persoane care afirmă că dacă ele nu se iubesc, atunci cine să o facă? În schimb, sunt câteva lucruri pe care am putea să ni le spunem nouă înșine pentru a crea o scurtătură printre paşii de mai sus, pentru iubirea de sine:

  • Sunt doar om. Oamenii fac greşeli. Este ok.
  • Deja am încercat să-i ofer o formă rezonabilă. Nu ar trebui acum să încerc s-o fac perfectă.
  • Ţin la mine. Asta nu înseamnă că sunt egoist pentru că ţin şi la ceilalţi.
  • Este corect să mă iubesc pe mine însumi pentru că mă ajută să empatizez şi să creez o legătură mai puternică cu partenerul meu.
  • Pot sta cu sinele meu emoţional în iubire şi în grijă, aşa cum aş face-o cu cel mai bun prieten.

Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP, Trainer acreditat Metoda Terapia Subliminală, Psihoterapeut.

Patru metode de a rezista “efervescenței” de Ziua Îndrăgostiților

Patru metode de a rezista “efervescenței” de Ziua Îndrăgostiților

Ne place sau nu, încercăm să rămânem indiferenți sau ne transformăm în cârcotași, Valentine’s Day se apropie și va fi, inevitabil, peste tot: feed-ul de Facebook, Instagram, vitrinele magazinelor, în mall-uri și restaurante. Valentine’s Day pare că vrea să acapareze toată atenția. Stim cu toții ca tocmai atunci când suntem singuri ni se pare ca toată lumea este într-o relatie și vedem, mai mult ca oricând, toate cuplurile mergând fericite de mână. Ziua Îndrăgostiților are darul de a amplifica acest fenomen, cu toate inimioarele, dulcegăriile și pozele frumoase care ne înconjoară.

În opinia cunoscutului psiholog Angela Nuțu, președintele Asociației Române de Hipnoză, marketing-ul excesiv de Ziua Îndrăgostiților și căutarea acceptării sociale pot face deprimantă această zi dacă suntem singuri, indiferent de alegere sau de circumstanțe. “Este greu să nu-ți conștientizezi singurătatea atunci când ești bombardat cu comedii romantice la televizor, romane romantice și inimioare în magazine, reclame care nu se termină niciodată și anunțuri despre evenimente și petreceri speciale pentru îndrăgostiți”, declară psihologul Angela Nuțu.

Cum să NU intrăm în depresie de Ziua Îndrăgostiților?

Dacă suntem însă hotărâți să facem față presiunii Zilei Îndrăgostiților  și vrem să reușim să ne bucurăm de singurătatea noastră, iată ce putem face:

  1. Învață să apreciezi singurătatea! “Singuratatea nu este o unitate de măsură obiectivă sau subiectivă a calității vieții. De exemplu, mulți dintre cei aflați în cuplu deși, conform unei percepții exterioare,  ”ar trebui” să fie și fericiți, de multe ori se simt singuri, neînțeleși, neapreciați și chiar neiubiți. Acest lucru se întâmplă pentru că ne așteptăm ca starea noastră de bine să depindă de cineva și nu de noi înșine, pentru că tânjim să facem parte dintr-un cuplu fără a ne cunoaște cu adevărat pe noi înșine și fără a știi ce ne dorim cu adevărat. Statisticile despre divorț și poveștile căsătoriilor nefericite ne arată o realitatea de care uităm ușor când aparent suntem înconjurați doar de dragoste romantică. O modalitate de a face față sentimentelor de singurătate este să îți regândești așteptările și să le raportezi la viața reală. Conștientizează faptul că imaginea perfectă afișată în reclame sau social media nu este direct proporțională cu fericirea oamenilor, acelea sunt doar șabloane greu de atins. Așadar, în loc să te simți singur de Ziua Îndrăgostiților, sărbătorește punctele tari și realizările care îți arată că fără să faci parte dintr-un cuplu, ești o persoană întreagă și sănătoasă, o persoană care are spațiu pentru iubirea care urmează să vină, dar care nu are nevoie neapărat de o relație pentru a avea încredere, bucurie și entuziasm”, explică psihologul Angela Nuțu.
  2. Cultivă-ți recunoștința! “Există multe avantaje profunde ale sentimentului de recunoștință. Un remediu pentru momentele în care te simți singur este de a cultiva sentimente de recunoștință pentru ceea ce ai deja în viața ta. Dacă simți lipsa dragostei, fă un efort și gândește-te la toată dragostea pe cate o ai deja – de la prieteni, familie sau chiar animale de companie. Te poți concentra și pe lucrurile care îți aduc satisfacții în fiecare zi, cum ar fi job-ul, hobby-urile”, consideră specialistul.
  3. Stabilește ce îți dorești! “Poți să te folosești de această aparent compleșitoare zi a iubirii pentru a-ți stabili o perpectivă clară asupra relației pe care îți dorești să o ai: fă o listă în care să notezi toate calitățile, valorile, principiile de viață esențiale pe care ai vrea să le aibă partenerul de viață. Dacă nu știi încă ce vrei, poți să-ți folosești fostul partener de viață ca model – pozitiv sau negativ. Notează tot ce ți-a plăcut și ce nu ți-a plăcut la el și în timpul ăsta știu că îți vor mai veni idei”, declară psihologul Angela Nuțu.
  4. Fă-ți un cadou! “Dacă ai încercat orice, dar te simți în continuare copleșit de tot marketingul din jurul tău, de florile și cadourile pe care le vezi peste tot, nu face din această zi una de rău și pierdere. Fă să fie o zi a iubirii, chiar și dacă ești singur! Mergi și cumpără-ți un cadou, ia-ți singur acea carte sau cutie de bomboane și zâmbește pentru că ți-ai permis să-ți faci o bucurie. Pe lângă asta tu îți poți păstra luciditatea pentru a nu cădea în capcana cadourilor supraestimate în această perioadă”, conchide psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.

Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP, Trainer acreditat Metoda Terapia Subliminală, Psihoterapeut.

Ziua Îndrăgostiților poate ruina o relație

Ziua Îndrăgostiților poate ruina o relație

Sfântul Valentin, chiar dacă este o sărbătoare împrumutată în cultura românească, a devenit neoficial Ziua Îndrăgostiților la români, devansând “autohtonul” Dragobete. Cu toate acestea, studiile arată că 79% dintre oameni sărbătoresc Ziua Îndrăgostiților deoarece se simt constrânși de presiunea socială și comercială, potrivit Statista.com.

Potrivit psihologului Lenke Iuhoș, din cauza presiunii sociale, care te îndeamnă să te racordezi la cutumele societății – veșnicul “așa se face” – în perioada Sfântului Valentin – cu două săptămâni înainte și după sărbătoare – există mult mai multe șanse ca relațiile să se destrame, deoarece mulți dintre noi nu știm să ne comportăm “așa cum trebuie” în aceste zile festive. „Mulți băieți intră în panică în această perioadă deoarece nu știe care sunt așteptările partenerului, îi este teamă să nu dezamăgească, probabil nu are atâția bani pentru cadourile sofisticate pe care le așteaptă partenerul, și de cele mai multe ori alege calea cea mai simplă: aceea de a se eschiva și de a găsi motive de ceartă, sperând într-o despărțire temporară în preajma Zilei de 14 februarie”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

Mai mult decât atât, specialistul afirmă că 3 factori esențiali îi împing pe bărbați să prefere despărțirea în preajma sărbătorii decât să nu se ridice la așteptările partenerului:

  1. Așteptările prea înalte. “Pentru mulți, Sfântul Valentin vine cu o mulțime de așteptări, inclusiv cadouri, mese speciale și localuri romantice. Cu toate acestea, cu cât așteptările sunt prea ridicate, cu atât mai ușor s-au creat premizele unei dezamăgiri, deoarece partenerul poate fi pus față în față cu realitatea, care nu se potrivește cu speranțele acesteia nerealiste. De asemenea, multe cupluri care aleg să intre într-o relație sperând că totul va fi roz și că băiatul îi va face toate poftele, ajung până în stadiul în care pot apărea dezamăgirile și disfuncțiile în cadrul relației”, explică psihologul Lenke Iuhoș.
  2. Comparația cu alții. “Datorită sau din cauza Facebook sau Instagram, cu toții putem vedea că x sau y merg de Ziua Îndrăgostiților la restaurante de lux, concerte sau evenimente cu un standard ridicat, iar de cele mai multe ori aceste experiențe vor fi idealizate înainte ca acestea să se întâmplă. Atunci intervine un moment ciudat în viața unui cuplu, deoarece partenerul se va simți complexat că nu va putea oferi iubitei o seară magică precum vede pe rețelele de socializare la apropiați. Aceste comparații pot duce la nemulțumiri cu privire la modul nostru de a sărbători, chiar dacă în acest moment a fost perfect plăcut și satisfăcător”, declară psihologul.
  3. Acutizarea problemelor în cuplu. “Chiar dacă poate suna paradoxal, Ziua Îndrăgostiților poate chiar să acutizeze problemele pe care le avem deja în cuplu, deoarece gândul ascuns adânc în subconștientul nostru - de “seară perfectă” - va ieși la iveală și va fi extrapolat către gândul de “relație perfectă”. În preajma sărbătorii de 14 februarie, avem tendința de a exagera unele gânduri, sentimente și fapte, deoarece suntem de părere că nu se ridică la așteptările unei “relații perfecte”. De asemenea, coroborând emoțiile exagerate cu presiunea socială, sentimentele noastre negative se pot intensifica într-o relație disfuncțională și poate escalada în reproșuri, certuri sau chiar despărțiri temporare sau definitive”, conchide psihologul Lenke Iuhoș
Explicaţiile psihologului: De ce suntem fideli propriilor noastre convingeri și nu acceptăm opinia altora?

Explicaţiile psihologului: De ce suntem fideli propriilor noastre convingeri și nu acceptăm opinia altora?

Majoritatea oamenilor își trăiesc viața pe pilot automat, fiind zi de zi prizonieri ai limitelor create de propriile lor gânduri. Această creație interioară este doar o personalizare condiționată de gândurile vehiculate în trecut față de experiențele de viață.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), aceste gânduri din trecut au creat o obișnuință de percepție, un filtru prin care vedem evenimentele prezente și viitoare. De asemenea, au creat o obișnuință din a ne plânge fără un motiv real legat de prezent, de a nu ne asuma responsabilitatea și de a ne agăța de scuze pentru a nu face un minim de efort către potențialul real cu care suntem înzestrați.

“Cauza suferinței este într-o proporție covârșitoare identificarea cu mintea, cu gândurile noastre. Datorită dorinței sale de cunoaștere, de înțelegere și, în același timp, de control, mintea umană crede - în mod eronat - că opiniile și punctele sale de vedere reprezintă Adevărul. Mintea spune: “eu știu, așa stau lucrurile!” De fapt, acesta nu este decât un simplu punct de vedere. Procesul gândirii funcționează prin fragmentarea realității, prin ”porționare” în idei conceptuale scoase din context. Astfel, la un anumit moment în timp, mintea noastră alege o idee conceptuală pe care s-o ruleze insistent. Centrul preocupărilor noastre, respectiv subiectul pe care ne focalizăm atenția minții, devine aspectul care ne conduce viața. Fiecare gând care ne ocupă mintea “pretinde” că este extrem de important și vrea să ne capteze întreaga atenție. Și, dacă-i dăm voie să reușească, rezultatul este dezastruos” explică psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Capcane ale identificării cu gândurile și convingerile noastre

Totodată, specialistul este de părere că există câțiva factori care ne forțează să ne identificăm numai cu gândurile și convingerile noastre și nu ne lasă să vedem și adevărul celuilalt.

  1. Inteligența emoțională scăzută și confuzia. “Inteligența lipsită de Înțelepciune (regăsită în inteligența emoțională și empatia ce decurge din aceasta) devine periculoasă și distructivă. Gândirea care nu este înrădăcinată în conștientizarea și acceptarea că realitatea este un întreg unitar în care toate piesele sunt interconectate și nimeni și nimic nu există de unul singur, că toate experiențele au un rol de învățare, că toți suntem supuși ”greșelii”, dar toți avem dreptul la viață, opinie, exprimare, libertate, iubire, ajunge o să fie o gândire egoistă și disfuncțională”, afirmă specialistul.
  2. Violența. “Atâta timp cât ne lăsăm reprezentați de convigerea X, respectiv emoția ce decurge din ea, nu mai percepem celelalte ființe umane în mod natural, ci ajungem să credem că doar propriul nostru punct de vedere referitor la ființa umană și propriile ”filme interioare” reprezintă un adevăr general valabil. A reduce viața, percepțiile, nevoile, intențiile altei ființe umane la un concept presupune o primă formă de violență. A utiliza părerea ta drept adevăr general valabil pe care-l impui altei ființe umane reprezintă pasul doi ca formă de violență. A observa că nu ești înțeles, acceptat, iubit atunci când ești violent și totuși a alege să rămâi în suferință dar fidel minții tale și percepției tale personale eronate, reprezintă cel mai grav pas ca formă de violență îndreptată de data aceasta chiar împotriva Ta”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
  3. Plictiseală, tristețe, frică. “Starea naturală a minții este de “nu am destul, vreau mai mult”. Mintea este întotdeauna ”lacomă”. Atunci când ne identificăm cu mintea, se instalează foarte repede plictiseala, tristețea sau frica. Aceste emoții sunt semne că mintea noastră este în căutare de noi stimuli, de ”hrană” pentru noi gânduri. Plictiseala, tristețea și frica nu sunt personale, nu sunt ale noastre, ci sunt doar stări ale minții umane. Ele apar și dispar dacă nu rămânem focusați pe scenarii interioare imaginare”, crede psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

3 recomandări pentru redobândirea păcii interioare

  1. Direcționează și menține cât mai mult posibil atenția ta în prezent, către a simți energia corpului tău, a vieții din tine. Observă ce vezi, ce auzi, ce atingi, ce guști, ce miroși și fii recunoscător pentru acest moment.
  2. Acceptă că gândurile care îți trec prin minte sunt doar simple gânduri potențiale cu un grad relativ de adevăr. Propune-ți să fii doar martor la propriile șabloane mentale, emoționale și de comportament.
  3. Focusează-te pe căutarea de soluții pentru rezolvare și schimbare, creștere personală, metode de atingere a potențialului tău superior.

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane, urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga. De peste 10 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

Explicațiile psihologului: 6 din 10 oameni au mobil. Cât de nocive sunt acestea?

Explicațiile psihologului: 6 din 10 oameni au mobil. Cât de nocive sunt acestea?

Peste 61% dintre locuitorii planetei, adică 4,78 miliarde de persoane, dețin un telefon mobil, iar 45,12% (3,5 miliarde) au un smartphone, cu peste 1 miliard mai multe persoane decât în anul 2016, potrivit Statista.com.

Cu toate acestea, cunoscutul psiholog Alexandru Pleșea afirmă că radiațiile electromagnetice pe care telefonul le primește de la aceste antene sub formă de radiofrecvențe neionizate afectează în timp țesutul pe lângă care stă; este ca și cum am scurtcircuita la frecvența mică un grup de celule umane.

“Cu iubirea de viață pe care încă o mai avem (sper), stăm și ne gândim în tihna momentului prezent – oare acele celule cât pot rezistă în mine? De departe copiii sunt mai afectați decât adulții în folosirea excesivă. Sistemul lor nervos în creștere continuă este faultat de aceste radiații și țesutul lor celular sau osos nu se dezvoltă în parametri normali de creștere. Acest lucru se observă, din păcate, cu ochiul liber: vedem tot mai mulți copii care nu reușesc să adoarmă nici după miezul nopții, mereu obosiți, care nu reușesc să se concentreze și care preferă să își petreacă foarte mult timp cu telefonul în mână”, explică psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.

Radiațiile emise de telefon sunt cu “posibil risc cancerigen”

În 2011 Agenția Internațională de depistare și rezolvare a Cancerului a făcut public un studiu făcut pe un larg eșantion și a rezultat că radiațiile emise de telefon sunt un „posibil risc cancerigen”, fără să dea timp de folosire a telefonului și ce înseamnă „posibil”. De atunci aceste feluri de studii au fost oprite aparițiilor mass-media din cauza modului în care oamenii vor interpreta aceste lucruri.

“Totuși, unii mai nerăbdători cu inima dintre noi, au început să vadă că telefonul mobil care stă lângă stimulatoare cardiace, defibrilatoarele implantabile și aparatele auditive cauzează interferențe și modificări ale acestora. Astfel, acestor aparate medicale scăzându-le puterea sau eficiența. Un exemplu foarte des întâlnit este la avioanele care decolează și aterizează, unde o adunare mare de frecvențe emise de telefoanele noastre mobile pot afecta sistemul de recepție – transmisie a avionului, iar acesta nu va ști când să decoleze și pe ce pistă să aterizeze. Un alt exemplu care ne face să scoatem capul pe fereastră când auzim, sunt accidentele rutiere, care conform ultimelor evidențe publice, s-au mărit în număr de 3-4 ori de când telefoanele mobile sunt folosite în mășină”, declară psihologul Alexandru Pleșea.

Uităm că noi suntem stăpânii telefonului și nu invers

“Pe lângă „posibilele” efecte adverse ale acestuia, partea bună a telefonului este că stă unde îl punem noi, nu vine după noi, nu ne strigă. Noi alegem frecvența și durata folosirii acestora, iar efectele au puterea să schimbe la nivel celular, psihologic și evolutiv, mai multe aspecte de care nu suntem cunoscători…încă. Măcar o dată pe an, timp de câteva zile, să ne deconectăm total de tehnologie, să petrecem timp de calitate în natură, alături de cei dragi, cu care să comunicăm verbal și emoțional, iar mai apoi putem să cântărim starea noastră psihică și mentală „post-cură”, conchide psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.

Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut şi trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minţii umane în trei sisteme educaţionale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi România şi de peste 10 ani organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

Free Joomla templates by Ltheme