Mircea Ștefan: Am muncit, am avut o atitudine bună!
Featured

Mircea Ștefan: Am muncit, am avut o atitudine bună!

Dunărea Călărași a bifat sâmbăta trecută și prima victorie în deplasare, învingând la Fetești pe nou-promovata, CSM cu 3-1. Antrenorul Mircea Ștefan s-a arătat mulțumit nu doar de rezultat ci și de jocul prestat de elevii săi care au dominat ostilitățile în ciuda condițiilor dificile de joc.

„Per total, a fost bine. Am luat toate cele 3 puncte, ceea ce ne interesa cel mai mult. Sigur, nu le puteam obține degeaba. Am muncit, am avut o atitudine bună. Întreaga echipă! Am arătat determinare, o bună agresivitate, am luptat pentru fiecare minge. Ne-am adaptat mai bine și mai repede condițiilor de joc. Plouase toată noaptea, terenul a fost greu, cu multe porțiuni unde, pur și simplu, băltea apa. Așa am avut și prima ocazie în secunda 10, pe o eroare a adversarilor care nu s-au adaptat. Importante, până la urmă, sunt punctele puse în joc pe care le-am adus la Călărași, în urma unui joc bun făcut de băieți.”, a declarat "principalul" Dunării, Mircea Ștefan.

Cu 9 puncte strânse după 7 etape, Dunărea ocupă locul 7 și se pregătește pentru duelul cu Progresul, programat sâmbătă, de la ora 15.00, la Fundulea.

Liga 3 | Modelenii își consolidează poziția a 2-a. Etapa 7 continuă sâmbătă!
Featured

Liga 3 | Modelenii își consolidează poziția a 2-a. Etapa 7 continuă sâmbătă!

Modelenii își consolidează poziția secundă în clasamentul Seriei 3 după ce astăzi după-amiază a bifat a 5-a victorie stagională învingând cu 2-0 pe Prpgresul Fundulea. Tabela a arămas neschimbată preț de 47 de minute. Ricardo Mihalache a deschis scorul cu largul concurs al lui Chiriță, modelenii mărindu-și avanrajul 4 minute mai târziu prin Daniel Gheorghe.

În celălalt meci al zilei, SC Popești Leordeni a trecut la pas de Axiopolis Cernavodă, scor 3-0. Sâmbăta viitoare la Modelu, meci mare: Înainte vs. SC Popești Leordeni!

Până atunci, mâine sunt programate restul de meciuri din cadrul rundei a 7-a. Dunărea, locul 9 cu 6 puncte merge la Fetești, pe terenul ultimei clasate, CSM. Gloria Băneasa, învinsa Dunării din runda precedentă va juca acasă cu Agricola Borcea care de 2 etape este antrenată de Costel Pană (57 de ani), fost jucător, în anilor '80 și '90, al echipelor Flacăra Moreni, Dinamo București, Neuchatel Xamax (Elveția), FCM Bacău, FC Argeș și FC Brașov.

Recolta Borcea, ultima echipă de pe podium va juca în deplasare cu CS Medgidia. Toate meciurile încep la ora 15.00.

Etapa 7

Înainte Modelu – Progresul Fundulea 2-0

SC Popești Leordeni – Axiopolis Cernavodă 3-0

Sâmbătă, 12 octombrie, ora 15.00

CS Medgidia – Recolta Gh. Doja

Gloria Băneasa – Agricola Borcea

CSM Fetești – Dunărea Călărași

Clasament

1. SC Popești Leordeni   7   5   2   0   14-5   17

2. Înainte Modelu             7   5   1   1   14-6   16

3. Recolta Gh. Doja         6   3   2   1   13-8   11

4. Agricola Borcea           6   3   1   2     6-9   10

5. Progresul Fundulea     7   3   0   4     9-6     9

6. Gloria Băneasa           6   2   2   2     8-7     8

7. CS Medgidia               6   2   1   3     7-9     7

8. Axiopolis Cernavodă   7   2   1   4     9-13   7

9. Dunărea Călărași        6   2   0   4     7-12   6

10. CSM Fetești              6   0   0   6     2-14   0

Liga 3 | Dunărea, 3 puncte la Fetești!
Featured

Liga 3 | Dunărea, 3 puncte la Fetești!

Mircea Ștefan, promisiune onorată! Așa cum și-a asumat, Dunărea Călărași a obținut toate cele 3 puncte în partida de la Fetești cu CSM, scor 1-3. Pentru Dunărea au punctat în ordine Vișan (7), Sîrbu (43) și Obedeanu (50). Cu 9 puncte, Dunărea urcă pe 7.

Agricola Borcea pierdut duelul de la Băneasa, 2-1 pentru Gloria iar CS Medgidia și Recolta lui Mirel Condei au remizat, 1-1.

Vineri, Înainte a trecut de Progresul Fundulea cu 2-0 iar SC Popești Leordeni de Axiopolis cu 3-0.

Etapa a 8-a, penultima a turului se va desfășura sâmbăta viitoare. Dunărea se va deplasa la Fundulea pentru duelul cu Progresul iar Agricola va juca acasă cu CSM Fetești. Modelu va găzdui în schimb blockbuster-ul săptămânii: Înainte vs. SC Popești Leordeni. Adică locul 1 contra locul 2!

Etapa 7 | Rezultate

Înainte Modelu – Progresul Fundulea 2-0

SC Popești Leordeni – Axiopolis Cernavodă 3-0

CS Medgidia – Recolta Gh. Doja 1-1

Gloria Băneasa – Agricola Borcea 2-1

CSM Fetești – Dunărea Călărași 1-3

Clasament

1. SC Popești Leordeni   7   5   2   0   14-5   17

2. Înainte Modelu            7   5   1   1   14-6   16

3. Recolta Gh. Doja         7   3   3   1   14-9   12

4. Gloria Băneasa           7   3   2   2   10-8    11

5. Agricola Borcea           7   3   1   3     7-11  10

6. Progresul Fundulea     7   3   0   4     9-6     9

7. Dunărea Călărași        7   3   0   4   10-13    9

8. CS Medgidia                7   2   2   3     8-10   8

9. Axiopolis Cernavodă    7   2   1   4     9-13   7

10. CSM Fetești               7   0   0   7     3-17   0

Etapa 8

Sâmbătă, 19 octombrie, ora 15.00

Progresul Fundulea – Dunărea Călărași

Agricola Borcea – CSM Fetești

Recolta Gh. Doja – Gloria Băneasa

Axiopolis Cernavodă – CS Medgidia

Înainte Modelu – SC Popești Leordeni

Liga 4 | Seria Est: Dunărea Ciocănești, punctaj maxim și după runda a 7-a. ACS Roseți, aproape de podium!
Featured

Liga 4 | Seria Est: Dunărea Ciocănești, punctaj maxim și după runda a 7-a. ACS Roseți, aproape de podium!

Dunărea Ciocănești a obținut sâmbătă a 7-a victorie stagională, 5-0 acasă cu Zarea Cuza Vodă, conducând în topul Seriei Est cu punctaj maxim.

Victorie la scor de maidan pentru Spicul Vâlcelele, 10-1 în deplasare cu AS Gâldău. Aflată în continuare pe 3, Dunărea Grădiștea a pierdut duminică la Modelu cu 1-0 în fața Dunării Călărași U19.

ACS Roseți a bifat a 3-a victorie, 6-1, în deplasare cu Conpet Ștefan Cel Mare, și cu 9 puncte a urcat pe 4, loc de play-off.

În această rundă Unirea Dragalina a stat.

Etapa 7 | Rezultate

Dunărea Ciocănești – Zarea Cuza Vodă 5-0

Conpet Ștefan Cel Mare – ACS Roseți    1-6

AS Gâldău – Spicul Vâlcelele    1-10

Dunărea Călărași U19 – Dunărea Grădiștea 1-0

Unirea Dragalina a stat.

Clasament

1. Dunărea Ciocănești       7   7   0   0   31-4   21

2. Spicul Vâlcelele             7   6   0   1   39-7   18

3. Dunărea Grădiștea        6   3   0   3   18-6     9

4. ACS Roseți                    5   3   0   2   12-6     9

5. Dunărea Călărași U19   6   2   2   2   13-10   8

6. AS Gâldău                     6   2   1   3   15-23   7

7. Zarea Cuza Vodă           5   2   0   3     9-16   6

8. Unirea Dragalina            6   0   1   5     8-33   1

9. Conpet Șt. Cel Mare      6   0   0   6     3-43   0

Etapa 8

Sâmbătă, 19 octombrie, ora 16.00

Dunărea Grădiștea – AS Gâldău

ACS Roseți – Dunărea Călărași U19

Zarea Cuza Vodă – Conpet Ștefan Cel Mare

Unirea Dragalina – Dunărea Ciocănești

Spicul Vâlcelele stă.

Liga 4 | Seria Vest:  Oltenița, învinsă în derby-ul rundei a 7-a!
Featured

Liga 4 | Seria Vest: Oltenița, învinsă în derby-ul rundei a 7-a!

CSM Oltenița n-a profitat de avantajul terenului propriu cedând cu 1-3 în partida cu Gloria Fundeni. Oltenițenii rămân pe 3 fiind devansați de Viitorul Dragoș Vodă și respectiv Victoria Lehliu, ambele câștigătoare. Nou – promovata Viitorul a plecat cu toate cele trei puncte de la Radovanu (0-1 cu Steaua) iar Victoria Lehliu a dispus cu 5-0 de Viitorul Sărulești.

În această rundă au stat Victoria Chirnogi și Unirea Mânăstirea.

Etapa a 8-a se va desfășura sâmbăta viitoare.

Etapa 7 | Rezultate

Victoria Lehliu – Viitorul Sărulești 5-0

CSM Oltenița – Gloria Fundeni 1-3

Steaua Radovanu – Viitorul Dragoș Vodă 0-1

Victoria Chirnogi a stat.

Unirea Mânăstirea a stat.

Clasament

1. Viitorul Dragoș Vodă   6   5   0   1   20-7   15

2. Victoria Lehliu             7   4   2   1   15-7   14

3. CSM Oltenița              6   3   1   2   15-9   10

4. Gloria Fundeni            5   3   0   2     6-5     9

5. Victoria Chirnogi          5   2   1   2    6-3     7

6. Steaua Radovanu        5   2   1   2    5-6    7

7. Unirea Mânăstirea       6   1   1   4    7-12   4

8. Viitorul Sărulești           6   1   0   5   4-20   3

9. Partizan Crivăț             2   0   0   2    0-9     0

Etapa 8

Sâmbătă, 19 octombrie, ora 16.00

Gloria Fundeni – Steaua Radovanu

Victoria Chirnogi – CSM Oltenița

Viitorul Sărulești stă.

Unirea Mânăstirea – Victoria Lehliu

Victoria Dragoș Vodă stă.

Dunărea | Mircea Ștefan, înaintea meciului de la Fetești: Mergem să câștigăm!
Featured

Dunărea | Mircea Ștefan, înaintea meciului de la Fetești: Mergem să câștigăm!

În runda a 7-a a ligii a 3-a, Dunărea Călărași va juca în deplasare cu CSM Fetești, ocupanta ultimului loc în topul Seriei 3. Antrenorul Mircea Ștefan nu concepe decât victoria, în ciuda faptului că nu toți jucătorii sunt apți de joc, din cauza unor acccidentări mai vechi.

”Mergem la Fetești unde întâlnim o echipă cu 0 puncte. Dacă ne uităm mai atent, cu excepția înfrângerii în fața Medgidiei la 4 goluri, au pierdut la limită. Cu Medgidia (n.r. etapa 3, pe teren propriu) au pierdut cu 4-0, jucând încă din prima repriză în 10, la scorul de 1-0.

Mergem, clar, să câștigăm! N-avem nicio scuză. Ar trebui să dublăm victoria cu Gloria. Cum le-am spus și băieților, până pe 7 decembrie, vom juca numai ”finale”. Și nu etape de campionat!”, a spus „principalul” Dunării, Mircea Ștefan care a continuat ”Întotdeauna au fost probleme chiar dacă n-am spus sau nu ne-am legat de acest aspect. Îi avem de ceva vreme accidentați pe Toader, operat, pe Milotin, accidentat din runda a 2-a, operat de apendicită. În săptămâna premergătoare jocului cu Gloria, Apostol s-a simțit rău, Chhaia a acuzat dureri la spate. De fiecare dată, am avut cel puțin 3, 4 accidentați.

Sperăm să-i avem la dispoziție pe Chihaia, Apostol. Avem, în schimb, probleme cu portarul Costache, cu Bodo Kanda, cu Jude Nwankwo. Sper să-i recuperăm și să mizăm pe ei. Vom face tot ce e omenește să arătăm bine.”

În runda precedentă, Dunărea a câștigat duelul cu Gloria Băneasa, 2-1, la Călărași în vreme ce feteștenii au fost învinși la Fundulea de Progresul cu 2-0.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.