După 3 meciuri consecutive fără niciun punct câștigat, Dunărea a scăpat sâmbătă de ghinion, învingând cu 2-1 echipa constănțeană, Gloria Băneasa, partida contând pentru runda a 6-a. Oaspeții au deschis scorul în minutul 19, Dunărea egalând în finalul primei părți, mai exact în al doilea minut adițional, prin Bodo Kanda. La reluare, echipa noastră a preluat conducerea prin Vișan care a marcat în minutul 52, rezultul rezistând până la fluierul final.
Antrenorul Mircea Ștefan a subliniat că victoria reprezintă o gură de oxigen pentru „galben-albaștrii” care până la finele turului vor mai juca în ordine cu CSM Fetești (deplasare), Progresul Fundulea (deplasare) și Agricola Borcea (acasă).
Mircea, cum a fost meciul? Cum s-a văzut de pe margine?
Mircea Ștefan: Am obținut o victorie foarte importantă. Poate că nici nu mai conta în ce manieră câștigam. Un gol în plus în minutul 90 sau înscris în minutul 1 după care să ne fi apărat, nu mai conta. Chiar n-avea nicio importanță!
Victoria asta e, de fapt, o gură de oxigen luată de noi pentru încă o săptămână. Asta le-am spus băieților înainte de meci, că nu avem la dispoziție decât două soluții: ori luăm gura de oxigen și mai ”trăim” o săptămână, ori suntem...”morți”, ca să zic așa. Nu mai exista nicio scuză. Le-am spus clar înainte de meci că nu vreau să mai aud ”Lasă c-o să câștigăm următoarea minge”, sau ”Lasă c-o să bat următorul aut mai bine”, sau ”Lasă, c-o să bat următorul corner mai bine.” Fiecare minge, fiecare metru de teren câștigat erau foarte importante pentru noi mai ales că trebuie să recunoaștem eram clar într-o criză și de rezultate dar și de joc.
Gloria, nucă tare?
Mircea Ștefan: Da. O echipă la fel de tânără, cu jucători care joacă împreună de o bună perioadă. Știam că vor veni să-și vândă scum pielea. La startul meciului, Gloria ocupa locul 4, poziție de play-off, cu 8 puncte accumulate. Știam că nu vor veni să facă act de prezență. Știam că vor aglomera jumătatea proprie, că se vor apăra și vor încerca să contraatace. Știau și ei că suntem o echipă care încearcă construcția chiar dacă nu de fiecare data ne simțim confortabil pe constructive. În ciuda faptului că în prima repriză, ba chiar vreo 70, 80 de minute, am controlat jocul, că ne-am creat ocazii, cu precădere în prima parte fie din fază fixă, fie din acțiuni personale, am început meciul de la 0-1. Pe o fază a noastră de constructive, am primit gol. Mă bucur totuși că băieții au avut puterea să o ia de la capăt. După gol, ne-am mutat cu fundașii centrali în jumătatea lor. Știam că trebuie să ducem mingea în benzi că vor aglomera zona central.
A venit execuția lui Kanda din lovitură liberă, chiar înainte de pauză. A fost de bun augur. La pauză am făcut 2 schimbări pentru a modifica sistemul, punând mai multă presiune pe adversary. Am jucat cu 2 atacanți, trebuind să schimbăm și la nivelul under-ilor. Și cred că până să avem acele emoții de final, am fi putut să închidem jocul irosind 2 ocazii importante. Dacă eram mai atenți și le fructificam, cu siguranță ne-ar fi fost mai ușor. Așa a trebuit să jucăm mingii lungi, la un moment dat. Le-am cerut, într-adevăr, băieților spre final să nu mai construim, să jucăm cu mingii lungi, directe. Dacă tot vroiau să ajungă la poarta noastră, măcar să muncească de la poarta lor iar noi să încercăm să câștigăm mingea a doua.
Cred că a fost o victorie muncită, cum ar trebui să arate toate victoriile noastre de-acum încolo. N-am ce să le reproșez băieților. S-au luptat pentru fiecare minge, au arătat determinare, ceea ce ne-a lipsit până acum. Au înțeles că era un moment critic și pentru club dar și pentru cariera lor.