Doi pugilişti călărăşeni, prezenţi la CE de box pentru juniori!

În perioada 15-24 iunie va avea loc în Ungaria la Keszthely Campionatul European de box pentru juniori, din lotul României făcând parte şi doi pugilişti de la CSM Călăraşi. Jean Cristea (cat. 48 kg) şi Cosmin Dima (cat. 60) sunt cele două nume propuse de antrenorii, Valentin Anghel şi Georgian Anghel care se ocupă şi de lotul naţional. La această competiţie ar fi trebuit să participe şi Valentin Dumbravu, tot de la CSM Călăraşi, pregătită de Constantin Bebeşelea, însă acesta s-a accidentat la genunchi.

De altfel, componenţii lotului naţional s-au antrenat la Călăraşi beneficiind de condiţii optime de pregătire oferite de conducerea CSM Călăraşi. „Împreună cu antrenorii din cadrul clubului nostru, am luat decizia formării lotului naţional de juniori şi cu aprobarea FR Box care se află într-o situaţie financiară destul de grea, să asigurăm un stagiu de pregătire aici la Călăraşi de 2 săptămâni. Ba chiar am reuşit să programăm şi nişte partide inter – ţări cu Bulgaria pe parcursul a două zile. Sper că eforturile noastre au fost de bun augur iar băieţii noştri, ai României, să obţină rezultate notabile la Campionatul European din Ungaria. Le dorim mult succes tuturor!” a declarat directorul CSM Călăraşi, Dumitru Chirilă care a mai adăugat că „La această mare competiţie continentală, sportivii vor participa beneficiind de susţinerea financiară a cluburilor şi nu a FR de Box”

La CE din acest an, România va fi prezentă cu 9 sportivi.

Dunărea Călăraşi / Dinulescu: Suntem pentru promovare!

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Marian Dinulescu, a declarat pentru www.arenamedia.ro că Dunărea Călăraşi este susţinută de principalii săi finanţatori pentru a reuşi promovarea în liga I, la finele acestui sezon. Sâmbătă, echipa pregătită de Adi Mihalcea, aflată pe locul 2 în topul Seriei I, va juca în deplasare cu Academica Clinceni.

Iată dialogul realizat joi cu reprezentantul CJ, unul dintre cei 3 finanţatori ai Dunării.

Domnule Dinulescu, mai e o etapă până la finalul play-off-ului şi avem şanse mari să jucăm dacă nu direct în Liga I măcar barajul de promovare. Putem să promovăm?
Putem să promovăm, sigur că da!

Avem resurse?
Nu. O să avem resurse pentru că noi putem promova dacă i se iau Rapidului cele 6 puncte şi dacă o să câştigăm la Clinceni. Cred că avem resurse pentru că FRF premiază, 1,4-1,5 milioane de euro din drepturi de televiziune. Cu banii care se adună de la Primărie, de la Consiliul Judeţean şi de la alţi sponsori, cred că putem rezista în Divizia Naţională. Suntem pentru promovare clar, e o promovare istorică! Niciodată, în 98 de ani de existenţă a fotbalului la Călăraşi, nu am fost în situaţia acesta de a promova în Divizia Naţională. Şi chiar susţinem din toată inima. Dacă putem să promovăm, promovăm!

Am avut mare ghinion cu Farul...
Am avut ghinion cu Farul, aţi văzut, în min. 15 dacă era 5-0, 6-0, nu era nicio problemă. Nu a vrut să intre în aţe mingea şi asta a fost.

Meciul cel mai greu e... următorul, cel cu Clinceni.
Cel mai greu e următorul! Dacă noi câştigăm la Clinceni, ne facem datoria. Se poate întâmpla orice şi la Clinceni pentru că vă daţi seama toată ţara este cu ochii pe noi şi pe Clinceni. Se poate întâmpla orice.
Oricum suntem asiguraţi pentru barajul cu locul 2 din seria a II-a. S-ar putea să nu mai dăm baraj cu o echipă din Liga I, pentru că am înţeles că se retrage Târgu Mureş şi atunci rămânem la baraj dar vă spun din toată inimă că noi dorim să promovăm!



Dunărea Călăraşi / Suporterii scriu: Pentru noi, SUNTEŢI CAMPIONI!

Dunărea Călăraşi este la un pas de o performanţă unică. Dacă şi FRF va da curs deciziei FIFA privind depunctarea Rapidului, echipa noastră va evolua din vară în liga I! Incredibil, dar adevărat!

Dacă FRF va continua să ţină parte Rapidului, atunci ne mai rămân la îndemână cele două barajuri. Primul e programat în dublă manşă pe 1 şi respectiv 5 iunie. Vom juca cu UTA Bătrâna Doamnă.

L-am rugat astăzi pe Mihai Comşa, unul dintre cei mai înfocaţi suporteri ai Dunării, să ne spună tuturor ce înseamnă pentru el această performanţă excelentă realizată până acum de „galben-albaştri”. Iniţial, a ezitat puţin spunându-mi „o să mă gândesc / noi “scriem” mai mult în tribună”. În scurt timp, Mihai a scris şi vă invit să-i savuraţi “gândurile”: sunt sincere, calde şi vin din inima unui tânăr care-şi iubeşte “prea mult” echipa favorite, Dunărea Călăraşi!

“Ce este mai frumos, în lumea asta a noastră, a suporterilor, decât să-ţi vezi echipa favorită aproape de cea mai mare performanță din istoria clubului și anume, promovarea pe prima scena a fotbalului romanesc. Este ceva extraordinar, ceva ce nu se poate exprima în cuvinte! Indiferent de deznodământ, acești băieți superbi, care îmbracă tricoul echipei noastre, merită numai cuvinte de laudă, merită toată aprecierea noastră, a celor care am fost lângă ei și nu numai, a tuturor locuitorilor acestui oraș. Ceea ce au realizat ei, nu a mai realizat nimeni până acum și poate nici de acum încolo. Noi, locuitorii acestui oraș, suntem datori acestor băieți, suntem datori să umplem stadionul la meciul cu UTA și sa-i aplaudam în picioare! Vom fi alături de voi și la Arad și la Voluntari și oriunde va fi nevoie, pentru că meritați, pentru că, pentru noi ( exact Cum strigam şi sâmbătă la Clinceni ) SUNTEȚI CAMPIONI! Forza Dunărea!”

Mihai Comşa

Box / CSM Călăraşi / Tavi Dobre, medalie de aur la Cupa României pentru cadeţi

Sala Sporturilor din Zalău a găzduit în perioada 22-26 mai Cupa României la box pentru cadeţi, competiţie la startul căreia s-au aliniat 117 sportivi cu vârsta cuprinsă între 13 şi 14 ani. CSM Călăraşi a obţinut o medalie de aur prin Tavi Dobre (cat. 40 kg). CSM Călăraşi a reuşit astfel să obţină până acum medalii la toate competiţiile la care a fost prezent şi la toate categoriile de vârstă.

Ediţia din acest an a Cupei României la box pentru cadeţi a fost organizată de Federaţia Română de Box şi Clubul Sportiv Municipal Zalău, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj şi Primăria Zalău.

Dunărea Călăraşi / C. Ştefan: Eforturile depuse împreună au fost de bun augur!

Preşedintele AFC Dunărea 2005 Călăraşi, Constantin Ştefan, a transmis câte un mesaj de mulţumire reprezentanţilor Inspectatoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi, Poliţiei Locale a municipiului Călăraşi şi SC Guard R&S Security SRL Călăraşi subliniind că „eforturile depuse împreună pentru desfăşurarea în condiţii optime a spectacolului sportiv au fost de bun augur”. Pentru noul sezon care va debuta la 1 iulie, conducerea Dunării mizează pe aceeaşi colaborare fructuoasă astfel încât viitoarele jocuri de fotbal dar şi de futsal să se desfăşoare în acelaşi climat de ordine şi siguranţă atât pentru jucători, oficiali cât şi pentru suporterii călărăşeni.

Iată textul intgral al scrisorii adresate de conducerea clubului reprezentanţilor IJJ Călăraşi, PL Călăraşi şi respectiv societăţii R&S Guard Security SRL Călăraşi

„Avem deosebita satisfacţie ca acum, la încheierea unui an competiţional (1 iulie 2015 – 30 iunie 2016) să constatăm că eforturile depuse împreună au fost de bun augur pentru ca jocurile de fotbal din liga I (futsal) şi liga a II-a (fotbal) să aibă loc într-un climat de ordine şi siguranţă atât pentru spectatori, pentru sportivi şi oficiali. În acelaşi timp, măsurile gândite şi adoptate împreună au asigurat ordinea socială în municipiu.

Toate aceste eforturi nu au rămas fără ecou în gândirea şi comportarea iubitorilor de fotbal / futsal cât şi a locuitorilor din municipiu. Chiar dacă la fotbal, acest an competiţional a permis echipei de suflet a călărăşenilor, Dunărea, să se încoroneze cu cea mai mare performanţă a istoriei fotbalului jucat în urbea de la malul Borcei, nu s-a făcut rabat de la măsurile ferme de ordine şi siguranţă, climatul sportiv, de fair – play atrăgându-ne aprecieri unanime, atât din partea sportivilor care ne-au vizitat, a oficialilor acestora cât şi a FR de Fotbal.

De la 1 iulie 2016, vom începe un nou an competiţional iar din luna august vom „păşi” în cel de-al 98-lea an de atestare documentară a jocului de fotbal în Călăraşi. Ne apropiem de centenarul „sportului rege” de aici, de la malul Borcei. Dorim ca atunci când vom serba 100 de ani de fotbal călărăşean, să putem afirma că măsurile luate pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă au fost concrete şi ferme dar că au şi contribuit la realizarea spectacolului sportiv, la ridicarea fotbalului călărăşean pe noi trepte de civilizaţie, ordine şi siguranţă.

Ştiindu-vă alături de noi, avem certitudinea că eforturile noastre vor avea finalitatea aşteptată. Vă mulţumim!”

Box / CSM Călăraşi / Bebeşelea: Am obţinut rezultate excelente la Cupa României pentru juniori

CSM Călăraşi a fost reprezentat la Brăila, acolo unde s-a desfăşurat în pertioada 9-14 mai Cupa României la box pentru juniori şi de patru sportivi antrenaţi de expertimentatul Constantin Bebeşelea. Rezultatele au fost excelente după cum a declarat pentru www.arenamedia.ro prof. Bebeşelea. „Am obţinut o medalie de aur prin Valentin Dumbravă, la cat. 66 kg. Un băiat deosebit care se antrenează cu conştiinciozitate în sala de sport a şcolii din Roseţi. Acolo este susţinut de multă lume, colegii şi profesorii săi” a declarat Bebeşelea care a continuat „Ceilalţi pugilişti călărăşeni prezenţi la Brăila sunt Marian Mănuş (cat. 46 kg), învins în al doilea meci, Cherim Ferdi 8cat. 52 kg) şi Mădălin Popescu (cat. 46 kg). Aş vrea să mai adaug că la aceastăî categorie, 46 kg au participat nu mai puţin de 25 de sportivi”

Boxul juvenil călărăşean e pe mâini buni producând anual sportivi care descoperă rapid drumul spre performanţă. Meritul este al antrenorilor, sportivilor şi nu în ultimul rând al directorului CSM Călăraşi, Dumitru Chirilă care depune uneori eforturi supraomeneşti pentru identificarea de resurse financiare atât de necesare pregătirii tuturor sportivilor clubului.

Free Joomla templates by Ltheme