Dunărea Călăraşi / Suporterii scriu: Pentru noi, SUNTEŢI CAMPIONI!

Dunărea Călăraşi este la un pas de o performanţă unică. Dacă şi FRF va da curs deciziei FIFA privind depunctarea Rapidului, echipa noastră va evolua din vară în liga I! Incredibil, dar adevărat!

Dacă FRF va continua să ţină parte Rapidului, atunci ne mai rămân la îndemână cele două barajuri. Primul e programat în dublă manşă pe 1 şi respectiv 5 iunie. Vom juca cu UTA Bătrâna Doamnă.

L-am rugat astăzi pe Mihai Comşa, unul dintre cei mai înfocaţi suporteri ai Dunării, să ne spună tuturor ce înseamnă pentru el această performanţă excelentă realizată până acum de „galben-albaştri”. Iniţial, a ezitat puţin spunându-mi „o să mă gândesc / noi “scriem” mai mult în tribună”. În scurt timp, Mihai a scris şi vă invit să-i savuraţi “gândurile”: sunt sincere, calde şi vin din inima unui tânăr care-şi iubeşte “prea mult” echipa favorite, Dunărea Călăraşi!

“Ce este mai frumos, în lumea asta a noastră, a suporterilor, decât să-ţi vezi echipa favorită aproape de cea mai mare performanță din istoria clubului și anume, promovarea pe prima scena a fotbalului romanesc. Este ceva extraordinar, ceva ce nu se poate exprima în cuvinte! Indiferent de deznodământ, acești băieți superbi, care îmbracă tricoul echipei noastre, merită numai cuvinte de laudă, merită toată aprecierea noastră, a celor care am fost lângă ei și nu numai, a tuturor locuitorilor acestui oraș. Ceea ce au realizat ei, nu a mai realizat nimeni până acum și poate nici de acum încolo. Noi, locuitorii acestui oraș, suntem datori acestor băieți, suntem datori să umplem stadionul la meciul cu UTA și sa-i aplaudam în picioare! Vom fi alături de voi și la Arad și la Voluntari și oriunde va fi nevoie, pentru că meritați, pentru că, pentru noi ( exact Cum strigam şi sâmbătă la Clinceni ) SUNTEȚI CAMPIONI! Forza Dunărea!”

Mihai Comşa

Free Joomla templates by Ltheme