Şi de data asta, Dunărea Călăraşi n-a rezistat decât o repriză în duelul cu City’us, în returul etapei I a play-off-ului ligii I la futsal, desfăşurat joi seară în Sala Sporturilor din Tg. Mureş. „Galben-albaştrii” au deschis scorul, punctând încă din minutul 2 prin M. Plugaru. Campioana en-titre a egalat în minutul 7 prin Mimi Stoica însă egalitatea n-a rezistat decât 2 minute. Răducu, fost jucător al Dunării, a înscris pentru 2-1 în minutul 9. Mimi Stoica e în mare poftă de joc şi măreşte diferenţa la 2 goluri peste alte 4 minute (13). Finalul primei părţi e al Dunării care revine în joc odată cu golul marcat de G. Tomescu (17). Ba mai mult, cele două echipe prind pauză, la egalitate, 3-3, reuşita noastră purtând semnătura lui Stefan Krstic (20).
În partea secundă se repetă parcă scenariul de la Călăraşi. City’us fructifică aproape orice fază încheind partida cu scorul de 10-3. Au marcat Szocs (26), P. Ferreiro (30), Mimi Stoica (34), F. Aguiar (37), Carlao (38), C. Ribeiro (38) şi M. Duque (39).
City’us Tg. Mureş se califică în semifinală după două victorii (în tur s-a impus cu 2-9) urmând a se duela cu învingătoarea dintre Autobergamo Deva şi KSE Tg. Secuiesc. În primul meci, Deva s-a impus în deplasare cu 7-2. Returul e programat vineri, 29 aprilie, de la ora 17.00
Într-un alt joc al returului, Informatica Timişoara a obţinut victoria în faţa ieşenilor de CSMS cu 10-2. După două meciuri, scorul este egal, 1-1. Partida a 3-a, decisivă, va avea loc vineri, 29 aprilie, de la ora 16.00
Tot joi s-a desafăşurat şi prima confruntare dintre Spicom Sf. Gheorghe şi Uniterd Galşaţi, oaspeţii câştigând cu 3-0. Returul va avea loc la Galaţi, marţi, 3 mai, de la ora 18.00.
Rezultate
Retur
City us Tg. Mureş – Dunărea 10-3 (în tur 9-2)
Informatica Timişoara – CSMS Iaşi 10-2 (în tur 3-4)
Jocul 3 Vineri, 29 aprilie, ora 16.00
Vineri, 29 aprilie
Ora 17.00 Autobergamo Deva – KSE Tg. Secuiesc (în tur 7-2)
Tur
Spicom Sf. Gheorghe – United Galaţi 0-3
Returul e programat pe 3 mai de la ora 18.00
Semifinale
City us Tg. Mureş – Autobergamo Deva vs. KSE Tg. Secuiesc
Informatica vs. CSMS Iaşi – United Galaţi vs. Spicom Sf. Gheorghe