Futsal / M. Şotârcă: Obiectivul echipei noastre naţionale ar trebui să fie ocuparea locului 2

sotarcaÎn perioada 3-12 aprilie 2017, România va fi gazda meciurilor Grupei a 4-a de calificare, din care mai fac parte Portugalia, Finlanda și Letonia. Jocurile se vor disputa la Călărași în Sala Polivalentă Ion C. Neagu.

La turneul final de anul viitor se califică direct câștigătoarele celor șapte grupe preliminare. Locurile secunde și cel mai bun loc trei vor participa la un baraj (tur-retur), în urma căruia câștigătoarele vor merge la UEFA Futsal Euro 2018.

Fostul internaţional, Marian Şotârcă, antrenorul Dunării, s-a referit la şansele de calificare ale tricolorilor subliniind că primul meci, cel cu Finlanda, este foarte important în economia calificării. “Ca suporter al echipei naţionale îmi doresc calificarea dar trebuie ca stafful naţionalei să aibă grijă pentru că nu va fi deloc uşor. Primul meci contra Finlandei va fi în mare parte decisiv. Trebuie să pregătim foarte bine acest duel şi să-l câştigăm. Grupa e echilibrată” a spus Şoty care a mai adăugat că reprezentativa Portugaliei porneşte ca favorită în acest turneu de calificare. “Portugalia se va califica de pe primul loc. Aici nu cred că mai e loc de vreun dubiu. Cunoaştem foarte bine valoarea jucătorilor portughezi care sunt, clar, favoriţi. Trebuie să fim realişti, obiectivul echipei noastre ar trebui să fie ocuparea locului 2 şi apoi să sperăm într-o calificare la baraj. Ne vom bate cu Finlanda pentru locul 2” a mai afirmat Şotârcă.

Iată programul jocurilor

Sâmbătă, 8 aprilie

16.30 Portugalia – Letonia

19.00 România – Finlanda

Duminică, 9 aprilie

16.30 Finlanda – Portugalia

19.00 România – Letonia

Marţi, 11 aprilie

15.30 Letonia – Finlanda

18.00 Portugalia - România

Futsal / Luni debutează la Timişoara Final Four – ul Cupei României

Final Four-ul Cupei României la futsal din acest an, după părerea specialiștilor cel mai puternic de până acum, va fi găzduit, în premieră, de Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara.

În careul de ași al competiției s-au calificat echipele City'US Târgu Mureș, campioana României, Autobergamo Deva, deținătoarea trofeului, FK Odorheiu Secuiesc, cea mai ofensivă echipă din Liga I, și Informatica Timișoara, vicecampioana țării.

Luni, 20 martie, sunt programate semifinalele Final Four-ului. Iată programul:

Futsal Klub Odorheiu Secuiesc - Autobergamo Deva, ora 17:30

Informatica Timișoara -AS City'US Târgu Mureş, ora 20:00

Semifinalele vor fi transmise în direct pe pagina de Facebook „Futsal Romania” și pe youtube.com/FutsalRomania.

Învingătoarele își vor disputa trofeul a doua zi, marți, 21 martie. Finala va fi transmisă în direct la DigiSport.

Sursa www.frf.ro

Futsal / Şotârcă: N-am nicio preferinţă, ambele echipe sunt foarte puternice!

Deşi o etapă ne mai desparte de finalul sezonului regular, Dunărea e ca şi calificată în play – off, de pe locul 5. Asta înseamnă că în primul tur al play – off-ului va juca împotriva echipei care va încheia prtima parte a stagiunii pe locul 4. În acest moment, poziţia este deţinută de Informatica Timişoara care a strâns până acum 40 de puncte. În ultima etapă bănăţenii speră nu doar ca s-o învingă acasă pe Muncitorul Reşiţa ci şi ca FK Odorheiu Secuiesc, ocupanta locului 3 cu 42 de puncte să se împiedice, în deplasarea de la Tg. Secuiesc. În astfel de condiţii, Informatica şi FK Odorheiu Secuiesc şi-ar schimba locurile în clasamentul sezonului regular. Întrebat ce adversar şi-ar dori pentru primul tur al play-off-ului, antrenorul Dunării, Marian Şotârcă a spus „Oricare dintre aceste două echipe, Informatica sau FK Odorheiu Secuiesc, este un adversar foarte puternic. Trebuie să aşteptăm şi ultima etapă ca să vedem cu cine vom juca. Nu am vreo preferinţă. Îmi doresc doar să învingem şi să ne calificăm mai departe”.

Etapa a 22-a, ultima a sezonului regular va avea loc în perioada 25-26 martie.

Futsal / M. Şotârcă: Am obţinut o victorie muncită, meritată!

sotarcaÎn penultima etapă a sezonului regular al ligii I la futsal, Dunărea a învins clar cu 8-3 pe CFF Clujana, asigurându-şi încă de pe acum locul 5 în clasament. Antrenorul – jucător Marian Şotârcă a declarat că victoria elevilor săi este meritată adăugând că momentele mai puţin bune din timpul duelului au fost cauzate şi de lipsa jocurilor din acest an. „Meciul cu Clujana a fost destul de greu, cel puţin în prima repriză. Am avut pornirea, ca să zic aşa, mai grea, ei ne-au şi condus şi asta din cauza faptului că nu avem multe meciuri jucate. Au fost şi nişte nervi la mijloc dar per ansamblu a fost un meci bun făcut de noi obţinând o victorie muncită, meritată. Jocul a fost bun şi ne bucurăm de această victorie” a declarat Şoty.

Pentru meciul cu Clujana, Şotârcă a avut în lot nu mai puţin de 4 jucători cu vârsta sub 18 ani. E vorba de portarul Cătălin Bejenaru şi jucătorii Darius Ionescu, Doru Rotaru şi Andrei Ghiuţă. Cum explică Şotârcă această „deschidere” faţă de aceşti jucători foarte tineri? „Avem un proiect în cadrul clubului în care încercăm să creştem copii pentru acest sport minunat. Avem o echipă Under 19 unde joacă mulţi copii cu vârste şi mai mici. Au calităţi, muncim cu ei şi sperăm să-i dezvoltăm în acest spirit al futsalului” a adăugat Şotârcă.

În ultima etapă a sezonului regular, Dunărea va juca în deplasare cu CSM Politehnica Iaşi, partida fiind programată peste circa două săptămâni.

Futsal / Şoty&Co vor încheia sezonul regular pe 5!

Nu mai e loc de nici un dubiu. Deşi ar mai fi o etapă de disputat, Dunărea Călăraşi va încheia sezonul regular pe locul 5. Şoty&Co au profitat de înfrângerea categorică suferită de campioana City’us Tg. Mureş, luni seară, în deplasare cu FK Odorheiu Secuiesc, scor 9-2 pentru harghiteni.

Această clasare pe 5 reprezintă cea mai bună performanţă obţinută de Dunărea încă de la prima sa prezenţă în liga I, mai exact din ediţia 2013 – 2014!

“Galben – albaştrii” au în acest moment 36 de puncte cu 6 mai multe decât City’us, echipă aflată pe treapta a 6-a. Singura necunoscută pentru echipa noastră o reprezintă adversarul pe care – l vor întâlni în primul tur al play-off-ului. În acest moment, locul 4 e ocupat de Informatica Timişoara (40 de puncte) care are marţi un meci extrem de dificil la Galaţi cu United, formaţie aflată acum pe 2.

În ultima etapă, a 22-a, programată pe 26 martie, Dunărea va juca la Iaşi împotriva celor de la CSM Politehnica.

Etapa a 21-a

Dunărea Călăraşi – CFF Clujana                8-3

Autobergamo Deva – CSM Politehnica Iaşi 3-0

Muncitorul Reşiţa – Spicom Sf. Gheorghe   5-3

FK Odorheiu Secuiesc – City’us Tg. Mureş   9-2

Marţi, 14 martie

17.00 United Galaţi – Informatica Timişoara

KSE Tg. Secuiesc stă.

Clasament

1. Autobergamo       19   14   4     1  104-32    46

2. CS United Galaţi    18   14   2     2   73-34    44

3. FK Od. Secuiesc    19   13   3     3  118-56    42

4. Informatica           18   12   4     2   92-33    40

5. Dunărea Călăraşi   19   12    0    7   70-50    36

6. City’us Tg. Mureş   19     9   3     7   74-68    30

7. CSM Poli Iaşi         19     8   2     9   65-67    26

8. Spicom                 19     4   1   14   58-101  13

9. Muncitorul             19     4   1   14   42-97   13

10. CFF Clujana         20     2   1   17   39-115   7

11. KSE Tg. Secuiesc  18     1   1   17   27-109   4

Etapa a 22-a / 26 martie

KSE Tg. Secuiesc – FK Odorheiu Secuiesc

City us Tg. Mureş – United Galaţi

Informatica Timişoara – Muncitorul Reşiţa

Spicom Sf. Gheorghe – Autobergamo Deva

CSM Poli Iaşi – Dunărea Călăraşi

CFF Clujana va sta.

Free Joomla templates by Ltheme