Futsal / V. Ivanciu: Sper ca meciul de azi cu Informatica să nu fie ultimul!

ivanciu aprilieLuni seară de la ora 18.00 se va desfăşura la Timişoara partida dintre Informatica şi Dunărea Călăraşi din cadrul manşei retur a primei faze a play – off-ului ligii I la futsal. Viceprimarul Viorel Ivanciu, poate cel mai puternic susţinător al echipei noastre speră ca jocul din această seară să nu fie ultimul pentru Şoty&Co, promiţând că va fi prezent la Timişoara în meciul 3 decisiv. “Sper să nu fie ultimul. Să facă un meci bun şi să învingă. Le-am promis băieţilor, deşi probabil că mi-e imposibil având în vedere alegerile pe care le avem şi marţi şi joi, că ne vom duce cu toţii la al 3-lea meci. Lucru, puţin exagerat dar bucuria va fi imensă pentru noi dacă băieţii vor face luni un meci foarte bun şi vor învinge.” a spus Ivanciu.

Fără să ofere o scuză faţă de rezultatul înregistrat în tur (6-0 pentru Informatica), Ivanciu a mai precizat că starea de spirit negativă care a cuprins futsalul în acest an s-a repercutat asupra psihicului jucătorilor. “Aici pe lângă pregătire, pe lângă determinare, pe lângă valoare intervine şi psihicul şi toată situaţia aceasta care s-a întâmplat cu futsalul... Ei au fost târâţi în tot felul de situaţii neplăcute şi lăsaţi de-o parte în primul rând din cauza persoanei mele care e legată de înfiinţarea acestui sport aici, la Călăraşi şi din cauza animozităţilor cu anumite persoane pe care le ştiţi şi nu aş vrea să le mai menţionez. Dar viaţa le va aşeza pe toate. Dacă futsalul va trebui să continue la Călăraşi şi oamenii vor dori asta, pentru că nu trebuie să ţinem cont de dorinţa unui om sau doi, cu drag vom ajuta şi noi sub orice formă va funcţiona şi sub orice conducere.

Dacă va fi să-l desfiinţeze, eu, cel puţin, voi fi foarte critic cu ceea ce se întâmplă. Să desfiinţezi o ramură de sport şi să nu încurajezi performanţa la Călăraşi, e foarte rău. Şi atunci când nu poţi, trebuie să dai o mână de ajutor, dar mă rog, probabil că alţii au alte ierarhii, au alte valori în viaţă, se ghidează după alte principii iar vorbele pe care le spun eu sunt depăşite. Voi rămâne atent la tot ce se întâmplă în sport, atât la futsal dar şi la fotbal.” a continuat viceprimarul Ivanciu.

În opinia sa, Primăria Călăraşi este principala instituţie din administraţia locală care susţine finanţarea sportului de performanţă fiind implicată în buna desfăşurare a activităţilor sportive cu impact national. “Vreau să precizez foarte clar că Primăria este, dacă ne uităm mai atent, deşi unii evită să scrie, principalul sponsor. A fost în trecut, este şi în continuare. Fără Primăria Călăraşi nu poate să existe sport la Călăraşi indiferent ce ar vrea unii sau alţii iar rolul primăriei ca şi al altor instituţii, respectând legile care guvernează sportul, este să ajute mişcarea sportivă, nu să-şi impună punctul de vedere şi ambiţiile personale. Sper ca sportul să învingă toate lucrurile astea şi să nu mai avem prilej de a discuta asemenea chestiuni.” a conchis Viorel Ivanciu.

Futsal / Doi piteşteni vor conduce partida Informatica – Dunărea

Luni seară începând cu ora 18.00 se va desfăşura în Sala Constantin Jude din Timişoara partida retur dintre Informatica şi Dunărea Călăraşi din cadrul fazei I a play – off-ului ligii I la futsal. Jocul va fi arbitrat de o brigadă din Piteşti alcătuită din Vasile Daniel Pop şi Liviu Chiţa. Rezervă va fi Daniel Florin Anca din Deva. Observator a fost desemnat Ion Săvulea (Tg. Jiu).

În tur, Informatica s-a impus clar cu 6-0, graţie golurilor marcate de M. Simic (2, 38), S. Rakic (6), F. Oliveira (24), V. Savio (26, 31).

Până acum s-au calificat în semifinale CS United Galaţi, Autobergamo Deva şi FK Odorheiu Secuiesc.

 

Manşa retur

CS United Galaţi – Spicom Sf. Gheorghe 8-3 (în tur 7-3)

Autobergamo Deva – CSM Politehnica Iaşi 9-2 (în tur 5-0)

FK Odorheiu Secuiesc – City us Tg. Mureş 6-3 (în tur 3-1)

Luni, 24 aprilie

18.00 Informatica Timişoara – Dunărea Călăraşi (în tur 0-6)

 

În play – off, se joacă în sistemul 2 din 3. În cazul în care după primele două jocuri, scorul la victorii este 1-1, partida decisivă va avea loc pe terenul echipei mai bine clasate (cele care au ocupat locurile 1-4 la finele sezonului regular).

Futsal U19 / Dunărea – United Galaţi, vineri, 21 aprilie, ora 14.00

Vineri de la ora 14.00 la Călăraşi va avea loc duelul dintre Dunărea şi United Galaţi din cadrul etapei a 12-a a Campionatului de tineret U19 la futsal, ultima etapă a sezonului regular. Partida va fi arbitrate de Cătălin Ioniţă şi George Cojocaru, ambii din Călăraşi.

În celălalt joc se vor întâlni Viitorul Verneşti şi Viitorul Buzău, confruntarea fiind programată miercuri, 26 aprilie de la ora 17.00.

În clasament după 11 etape conduce Viitorul Buzău cu 30 de puncte, urmată de Dunărea cu 24 de puncte.

În meci restanţă din cadrul etapei a 10-a, Dunărea a învins pe Viitorul Verneşti cu 13-6. Partida s-a desfăşurat miercuri la Călăraşi

Clasament

Viitorul Buzău       11   10   0   1   77-30   30

Dunărea Călăraşi   11    8   0   3   81-58    24

Viitorul Verneşti    11    2   0   9   31-64     6

United Galaţi        11    2   0   9   41-78     3

Etapa a 12-a

Vineri, 21 aprilie, ora 14.00

Dunărea Călăraşi – United Galaţi

Miercuri, 26 aprilie, ora 17.00

Viitorul Verneşti – Viitorul Buzău

Futsal / Play – off / Victorie fără dubii pentru Informatica

Sala Polivalentă Ion C. Neagu din Călăraşi a găzduit miercuri seară, în prezenţa a 8-900 de iubitori ai futsalului, partida tur dintre Dunărea şi Informatica Timişoara din cadrul primei faze a play – off-ului ligii I. Bănăţenii, cu o serie de vedete braziliene şi sârbe în teren, au câştigat clar cu 6-0, la pauză scorul fiind de 2-0. Au marcat pentru Informatica Milos Simic (2, 38), Stefan Rakic (6), Felipe Oliveira (24) şi Savio Valadares (26, 31).

Oaspeţii au profitat de fiecare ocazie avută beneficiind şi de aportul brazilianului Savio care a fost şi de data asta senzaţional. Dunărea n-a jucat deloc rău doar că a fost de fiecare dată ocolită de şansă. În plus, bănăţenii au fructificat chiar şi jumătăţi de ocazie aşa cum s-a întâmplat la primele lor două reuşite semnate de internaţionalii sârbi, Simic şi Rakic.

Returul va avea loc lunea viitoare la Timişoara, începând cu ora 18.00.

 

Dunărea Călăraşi – Informatica Timişoara 0-6 (0-2)

Au marcat: M. Simic (2, 38), S. Rakic (6), F. Oliveira (24), V. Savio (26, 31)

Dunărea: 1. Andrei Moldovanu – 4. Răzvan Radu, 8. Marian Şotârcă, 2. Ionuţ Movileanu (cpt.), 10. Stefan Krstic. Rezerve: 12. Cătălin Bejenaru, 82. Eugen Cinaru – 3. George Tomescu, 9. Ion Dumitru, 5. Robert Vârlan, 6. Doru Rotaru, 7. Marian Plugaru, 11. Gabriel Şerban, 17 Andrei Ghiuţă.

Antrenor: Marian Şotârcă

Informatica: 1. Antti Koivumaki – 9. Thiago Marques (cpt.), 11. Savio Valadares, 29. Felipe Oliveira, 10. Andre Noguiera. Rezerve: 13 Miguel Molina – 97. Roberto Voim, 2. Laurian Ivaşcu, 8. Valentin Ilaş, 7. Robert Lupu, 19. Daniel Rupa, 14. Stefan Rakic, 12. Milos Simic.

Antrenor: Robert Lupu

Au arbitrat: Daniel Decă (Brăila) – Vlad Ciobanu (Iaşi). Rezervă: Bogdan Hanceariuc (Iaşi). Observator: Andrei Ioniţă (Bucureşti).

 

Play – Off Faza I / Manşa Tur / Rezultate

CSM Politehnica Iaşi – Autobergamo Deva  0-5

City us Tg. Mureş – FK Odorheiu Secuiesc  1-3

Spicom Sf. Gheorghe – United Galaţi         3-7

Dunărea Călăraşi – Informatica Timişoara  0-6

 

Manşa retur

Duminică, 23 aprilie

18.00 CS United Galaţi – Spicom Sf. Gheorghe

18.00 Autobergamo Deva – CSM Politehnica Iaşi

18.00 FK Odorheiu Secuiesc – City us Tg. Mureş

Luni, 24 aprilie

18.00 Informatica Timişoara – Dunărea Călăraşi

 

În play – off, se joacă în sistemul 2 din 3. În cazul în care după primele două jocuri, scorul la victorii este 1-1, partida decisivă va avea loc pe terenul echipei mai bine clasate (cele care au ocupat locurile 1-4 la finele sezonului regular).

Futsal / V. Ivanciu: Băieţii au mare nevoie de susţinerea noastră!

ivanciu aprilieDunărea Călăraşi debutează miercuri pentru a 4-a oară consecutiv în play – off-ul ligii I la futsal. De la ora 18.00, în Sala Polivalentă Ion C. Neagu, „galben – albaştrii” (locul 5 la finele sezonului regular) vor întâlni, în manşa tur, puternica echipă bănăţeană, Informatica Timişoara (locul 4, la finalul sezonului regular), câştigătoarea din acest sezon a Cupei României. Cel mai frenetic susţinător al echipei noastre, viceprimarul Viorel Ivanciu apreciază că Informatica este una dintre cele mai puternice echipe ale campionatului însă speră ca Şoty&Co să infirme calculele hârtiei şi să obţină miercuri seară o victorie. „Dunărea va juca în play – off împotriva uneia dintre cele mai puternice echipe din acest sezon al ligii I. Antrenată de Robert Lupu, selecţionerul echipei naţionale, Informatica este câştigătoarea din acest an a Cupei României. Are în lot o serie de fotbalişti străini, brazilieni, sârbi, extrem de talentaţi. Va fi un meci miercuri seară de neuitat. Băieţii noştri au mare nevoie de susţinerea noastră, a publicului. Mi-aş dori din toată inima ca sală să fie plină iar călărăşenii, iubitori de spectacol şi performanţă, să fie alături de Şoty&Co, aşa cum au făcut şi în partidele României în preliminariile pentru EURO 2018. Împreună putem obţine miercuri un rezultat bun în faţa celor din Timişoara. Îi aşteptăm la sală în număr cât mai mare pe cei care iubesc futsalul dar şi această echipă minunată, Dunărea Călăraşi” a declarat Viorel Ivanciu.

Partida din această seară va fi arbitrată de tandemul Daniel Decă (Brăila) – Vlad Ciobanu 8Iaşi). Rezervă este Bogdan Hanceariuc (Iaşi). Observator a fost desemnat Andrei Ioniţă (Bucureşti).

Returul este programat luni, 24 aprilie, de la ora 18.00. În cazul în care după primele două jocuri, scorul la victorii este egal, 1-1, va avea loc şi al 3-lea joc, decisiv, programat tot la Timişoara.

 

Play – Off Faza I / Manşa Tur / Rezultate

CSM Politehnica Iaşi – Autobergamo Deva 0-5

City us Tg. Mureş – FK Odorheiu Secuiesc 1-3

Miercuri, 19 aprilie

18.00 Spicom Sf. Gheorghe – United Galaţi

18.00 Dunărea Călăraşi – Informatica Timişoara

 

Manşa retur

Duminică, 23 aprilie

18.00 CS United Galaţi – Spicom Sf. Gheorghe

18.00 Autobergamo Deva – CSM Politehnica Iaşi

18.00 FK Odorheiu Secuiesc – City us Tg. Mureş

Luni, 24 aprilie

18.00 Informatica Timişoara – Dunărea Călăraşi

În play – off, se joacă în sistemul 2 din 3. În cazul în care după primele două jocuri, scorul la victorii este 1-1, partida decisivă va avea loc pe terenul echipei mai bine clasate (cele care au ocupat locurile 1-4 la finele sezonului regular).

 

Dueluri directe

12.09. 2016 / Etapa a 2-a / Dunărea – Informatica          5-3

28.11. 2016 / Etapa a 13-a / Informatica – Dunărea        3-2

06.02. 2017 / T2 Cupa României / Dunărea – Informatica 0-1

Free Joomla templates by Ltheme