Futsal / Dunărea câştigă şi urcă pe 4!

dunarea m resitaDunărea a revenit duminică seară în faţa propriilor suporteri întâlnind în cadrul etapei a 18-a echipa bănăţeană Muncitorul Reşiţa. Şoty&Co au avut o primă parte de excepţie marcând nu mai puţin de 4 goluri în doar 9 minute! Primul gol a fost reuşit de sârbul Stefan Krstic abia în minutul 11. Diferenţa se majorează peste alte 4 minute când Ion Dumitru îl învinge pe portarul reşiţean Copăceanu. Dunărea bifează a 3-a reuşită prin R. Vîrlan în minutul 16. În mai puţin de 60 de secunde căpitanul oaspeţilor Casian Doană e trimis la cabină primind cartonaşul roşu. De acest lucru profită „galben – albaştrii” înscriu golul 4 şi ultim al primei reprize în minutul 19 prin acelaşi Ion Dumitru.

Partea a doua pare ceva mai dinamică şi asta întrucât gazdele reduc pe alocuri motoarele permiţând adversarului să se apropie şi de poarta lui Cinaru. Cu un lot subţire din punct de vedere numeric, Reşiţa marchează primul său gol în minutul 25 prin A. Mitru. Finalul e infinit mai alert, într-un minut şi jumătate cei circa 800 - 900 de spectatori savurând nu mai puţin de 3 goluri. Două în dreptul Dunării, autori fiind Movileanu şi Vîrlan şi unul al oaspeţilor care au punctat prin acelaşi Al. Mitru (40) care a transformat o lovitură de la 10 metri acordată ca urmare a acumulării a nu mai puţin de 6 greşeli de către Dunărea. Pe 26 februarie, echipa noastră va juca la Deva împotriva „supercampioanei”, Autobergamo.

Cu cele 3 puncte obţinute duminică, echipa pregătită de Marian Şotârcă urcă de pe 5 pe 4 totalizând 33 de puncte (din 17 partide disputate).

Runda a 18-a continuă luni cu alte două partide.

Dunărea Călăraşi – Muncitorul Reşiţa 6-2 (4-0)

Au marcat: S. Krstic (11), Ion Dumitru (15, 19), R. Vîrlan (16, 40), I. Movileanu (39) / A. Mitru (25, 40)

Dunărea: 82. Eugen Cinaru – 2. Ionuţ Movileanu, 4. Răzvan Radu, 8. Marian Şotârcă, 9. Ion Dumitru.

Rezerve: 1. Cătălin Bejenaru – 5. Robert Vîrlan, 3. George Tomescu, 11. Gabriel Şerban, 7. Marian Plugaru, 10 Stefan Krstic.

Antrenor: Marian Şotârcă

Muncitorul: 30. Matei Copăceanu – 7. Florin Băncean, 10. Casian Doană, 17. Flavius Fodor, 5. Iago Otero.

Rezerve: 1. Alexandru Sturzu – 4. Nicolae Budai, 14. Alexandru Mitru, 15. Adrian Moţ.

Antrenor: Ioan Roman

Au arbitrat: Ionuţ Smeu (Brăila) – Flavius Cojocaru (Galaţi)

Etapa a 18-a

CFF Clujana – United Galaţi              1-4

Dunărea Călăraşi – Muncitorul Reşiţa 6-2

Luni, 13 februarie

Ora 18.00 Informatica Timişoara – City us Tg. Mureş

Ora 19.00 CSM Politehnica Iaşi – FK Odorheiu Secuiesc

Marţi, 14 februarie

Ora 18.45 Spicom Sf. Gheorghe – KSE Tg. Secuiesc

Autobergamo Deva stă.

Clasament

1. CS United Galaţi    16   12   2   2     61-30   38

2. Autobergamo        15   10   4   1     87-28   34

3. Informatica           15   10   3   2     75-26   33

4. Dunărea Călăraşi    17   11   0   6     61-41   33

5. FK Od. Secuiesc     15   10   2   3     87-47   32

6. City’us Tg. Mureş   15     8   3   4     65-51    27

7. CSM Poli Iaşi         15     7   2   6     55-47   23

8. Spicom                 15     4   1 10     49-79   13

9. Muncitorul             16     3   1 12     34-81   10

10. CFF Clujana         17     1   1  15    29-99     3

11. KSE Tg. Secuiesc  15     0   1   15   22-96     0

Futsal / Dunărea – Muncitorul Reşiţa, duminică, 12 februarie, ora 18.00

Sala Polivalentă Ion C. Neagu va găzdui duminică, 12 februarie duelul dintre Dunărea şi Muncitorul Reşiţa, din cadrul etapei a 18-a a sezonului regular al ligii I la futsal. Partida va începe la ora 18.00 şi va fi arbitrată de tandemul Ionuţ Smeu (Brăila) – Flavius Ionuţ Cojocaru (Galaţi). Rezervă va fi bucureşteanul Marian Drăgănescu. Observator a fost desemnat Andrei Ioniţă (Bucureşti). În partida tur, disputată pe 16 octombrie, Dunărea a învins la Reşiţa cu 5-4.

În acest moment, Şoty&Co se aflăî pe 5 cu 30 de puncte iar Muncitorul e pe 9 cu doar 10 puncte. În runda precedentă, a 17-a, Dunărea a fost învinsă la Galaţi de liderul United cu 4-1 iar Muncitorul a cedat acasă, 1-7 în faţa devenilor de la Autobergamo.

În această săptămână, doi jucători ai Dunării, Ionuţ Movileanu şi Marian Plugaru au fost convocaţi la echipa naţională care a disputat o dublă amicală cu Cehia (3-2, respectiv 2-4 în favoarea cehilor!)

Etapa a 18-a a debutat marţi la Cluj – Napoca, CFF fiind învinsă de United cu 4-1. Gălăţenii ocupă primul loc cu 38 de puncte strânse în 16 jocuri.

Etapa a 18-a

CFF Clujana – United Galaţi 1-4

Duminică, 12 februarie

Ora 18.00 Dunărea Călăraşi – Muncitorul Reşiţa

Luni, 13 februarie

Ora 18.00 Informatica Timişoara – City us Tg. Mureş

Ora 19.00 CSM Politehnica Iaşi – FK Odorheiu Secuiesc

Marţi, 14 februarie

Ora 18.45 Spicom Sf. Gheorghe – KSE Tg. Secuiesc

Autobergamo Deva stă.

Clasament

1. CS United Galaţi    16   12   2   2     61-30   38

2. Autobergamo        15   10   4   1     87-28   34

3. Informatica           15   10   3   2     75-26   33

4. FK Od. Secuiesc     15   10   2   3     87-47   32

5. Dunărea Călăraşi   16   10   0   6     55-39   30

6. City’us Tg. Mureş   15     8   3   4     65-51   27

7. CSM Poli Iaşi         15     7   2   6     55-47   23

8. Spicom                 15     4   1   10   49-79   13

9. Muncitorul             15     3   1  11    32-75   10

10. CFF Clujana         17     1   1  15    29-99     3

11. KSE Tg. Secuiesc  15     0   1  15    22-96     0

Au fost stabilite meciurile din sferturile de finală ale Cupei României la futsal

Cupa României la futsal a ajuns la faza sferturilor de finală. Marţi, la sediul Federației Române de Fotbal a avut loc tragerea la sorți a partidelor din această fază, în care s-au calificat și două echipe din eșalonul secund, Pro-Tineret Sighișoara și Colțea 1920 Brașov.

Cel mai tare meci din faza sferturilor de finală este Autobergamo Deva - CS United Galați, ocupantele primelor două locuri în clasamentul Ligii I! Partida Autobergamo - United este reeditarea finalei Cupei României din sezonul trecut, de la Deva. Atunci, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2 la capătul unui joc foarte echilibrat.

Din faza optimilor de finală a mai rămas de disputat o partidă, Șoimii Șimand - City'us Tîrgu-Mureș. Învingătoarea va juca, în deplasare, cu Politehnica Iași.

Programul complet al jocurilor:

Pro-Tineret Sighișoara (L2) - FK Odorheiu Secuiesc

Autobergamo Deva - United Galați

CSM Politehnica Iași - Șoimii Șimand / City'us Tîrgu-Mureș

Colțea 1920 Brașov (L2) - Informatica Timișoara

Partidele sunt programate în zilele de 18-19 februarie.

Sursa www.frf.ro

Futsal / Dunărea, la startul Cupei României U19!

Doar 4 echipe se vor alinia la startul Cupei României U19 la futsal. Printre acestea se află şi Dunărea Călăraşi, formaţia pregătită de Adrian Ghiuţă urmând a întâlni în dublă manşă pe CSM Politehnica Iaşi. Prima confruntare va avea loc la Călăraşi, duminică, 12 februarie începând cu ora 16.00. Returul e programat la Iaşi pe 19 februarie.

Cupa României U19

Etapa 1

Sâmbătă, 11 februarie, ora 14.00

CFF Clujana – Informatica Timişoara

Duminică, 12 februarie, ora 16.00

Dunărea Călăraşi – CSM Politehnica Iaşi

Etapa a 2-a / Duminică, 19 februarie

CSM Politehnica Iaşi – Dunărea

Informatica Timişoara – CFF Clujana

Futsal / Dunărea, eliminată din Cupă!

Şoty&Co au avut ghinion la tragerea la sorţi a partidelor pentru optimile de finală ale Cupei României. A dat peste Informatica Timişoara, o formaţie extrem de puternică, antrenată chiar de selecţionerul naţionalei, Robert Lupu.

Luni seară, la Călăraşi, n-a strălucit Lupu ci brazilianul Savio Valadares (23 de ani), autorul unui gol de pomină, marcat în minutul 3. “Galben – albaştrii” nu s-au pierdut cu firea şi puteau restabili egalitatea însă şuturile expediate de Movileanu, Şotârcă ori Kristic fie au fost parate de oaspeţi, fie au trecut puţin pe lângă buturile lui Molina. Călărăşenii prezenţi la duel au avut ce vedea. Spectacolul a fost total în teren dar şi în tribună, galeria fiind inepuizabilă pe parcursul celor 40 de minute de joc.

Timişoara a câştigat cu 1-0 şi merge mai departe în sferturi. Dunărea n-a dezamăgit! Şoty&Co au alergat enorm, au avut multe momente bune de joc şi pentru asta merită felicitaţi.

Dunărea Călăraşi – Informatica Timişoara 0-1

A marcat: Savio Valadares (3)

Dunărea: 82. Eugen Cinaru – 2. Ionuţ Movileanu, 4. Răzvan Radu, 8. Marian Şotârcă, 9. Ion Dumitru. Rezerve: 12. Cătălin Bejenaru – 5. Robert Vîrlan, 3. George Tomescu, 11. Gabriel Şerban, 7. Marian Plugaru, 10. Stefan Kristic.

Antrenor: Marian Şotârcă

Informatica: 18. Miguel Molina – 11. Savio Valadares, 9. Marques Thiago, 29. Oliveira Felipe, 2. Andre Nogueira.

Rezerve: 1. Antti Koivumaki – 17. Theodor Lungu, 15. Laurian Ivaşcu, 8. Valentin Ilaş, 14. Stefan Rakic, 12. Milos Simic, 3. Marius Peca, 7. Robert Lupu.

Antrenor: Robert Lupu

Arbitri: Daniel Gherman (Bucureşti) – Daniel Deca (Brăila). Rezervă: Ionuţ Cojocaru (Galaţi).

Observator: Frusin Florea (Bucureşti)

Optimi de finală / Rezultate

CSM Politehnica Iași - Muncitorul Reșița 6-4

CFF Clujana Cluj - CS United Galați 1-7

Luceafărul Buzău - Autobergamo Deva 6-13

Imperial WET Miercurea Ciuc - FK Odorheiu Secuiesc 1-9

Pro-Tineret Sighișoara - Bukovina Vicov 7-0

Colțea 1920 Brașov - Spicom Sfântu Gheorghe 7-6

Dunărea Călărași - Informatica Timișoara 0-1

Miercuri, 15 februarie

Șoimii Șimand (L4) - City'US Târgu Mureș (L1)

S-au calificat până acum în sferturi: CSM Politehnica Iaşi, United Galaţi, Autobergamo Deva, FK Odorheiu Secuiesc, Pro – Tineret Sighişoara, Colţea Braşov şi Informatica Timişoara.

Free Joomla templates by Ltheme