Mostiştea Ulmu, calificată în semifinalele Cupei României – faza judeţeană

Duminică „la matineu” s-a disputat la Ulmu cea de-a 3-a partidă din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României – faza judeţeană la fotbal. Mostiştea n-a avut emoţii câştigând cu 3-1 jocul cu Victoria Lehliu. Formaţia patronată de Vasile Târşolea se califică în semifinalele competiţiei, alturi, momentan, de Dunărea Ciocăneşti şi Victoria Chirnogi.

Ultimul duel, Zarea Cuza Vodă – Venus Independenţa se va desfăşura la o dată ce va fi stabilită în curând.

În altă ordine de idei, sâmbătă, 3 martie se reia campionatul judeţean cu jocurile din cadrul etapei a 16-a, prima a returului.

 

Sferturi de finală

Viitorul Plătăreşti – Victoria Chirnogi 1-2

ACS Roseţi – Dunărea Ciocăneşti 3-5 (2-2 după prelungiri, 1-3 după lov. de departajare)

Mostiştea Ulmu – Victoria Lehliu 3-1

Partida Zarea Cuza Vodă – Venus Independenţa  se va desfăşura la o dată ulterioară.

Echipele bolduite s-au calificat în semifinale.

Momente tensionate în sferturile Cupei, la Roseţi!

Partida de la Roseţi dintre echipa locală, ACS şi Dunărea Ciocăneşti din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României – faza judeţeană, desfăşurată sâmbătă după prânz a avut şi momente de tensiune. În finalul celei de-a doua reprize de prelungiri, din nefericire, chiar primarul gazdelor, domnul Nicolae Râjnoveanu a fost cel care a inflamat şi mai mult spiritele. Coborând din tribună unde se „întreţinea” cu nişte localnici pe care „i-ar fi cinstit” cu o sticlă de vin ca să îndure mai uşor frigul de afară, domnul Râjnoveanu a intrat intrat vizibil furios în incinta terenului cerându-i socoteală asistentului Marius Petrache pentru maniera sa de arbitraj. Tatăl asistentului agresat, prezent la joc, foarte aproape de locul unde se afla domnul Râjnoveanu, povesteşte că primarul a fost la un pas să-i aplice chiar şi o corecţie tânărului arbitru care în opinia sa şi a altor oficiali AJF prezenţi la meci ar fi avut o prestaţie destul de bună.

Cei de la Roseţi nu se află, din păcate, la prima „abatere”. În urmă cu vreo 2 săptămâni, meciul amical dintre ACS Roseţi şi Venus Independenţa disputat pe sinteticul de la Prefab Arena n-a durat nici măcar o repriză. Spre finalul primei părţi, un oficial al ACS-ului a avut un schimb dur de replici cu un jucător al Venusului totul degenerând într-o bătaie de toată frumuseţea. Nu înţeleg de ce s-a mai programat un astfel de amical dacă trebuiau plătite nişte poliţe?!

De data asta, cel care a provocat acest incident regretabil a fost, cel puţin aşa susţin martorii oculari, primarul Nicolae Râjnoveanu. Şi nu cred că cineva ar mai putea să-i atribuie vreo scuză. Dacă acel arbitru asistent a greşit, există suficiente „organe” din AJF care să-l „judece” şi să-l sancţioneze conform erorilor făcute.

E adevărat că Nicolae Râjnoveanu e un om care a făcut multe pentru localitatea Roseţi, care ştie foarte bine să facă administraţie publică locală, dar uneori e şi extrem de volubil în astfel de momente...fotbalistice. În mod normal, domnia sa ar fi trebuit să fie persoana care să intervină şi să „amendeze” presupuse ieşiri, de genul acesta violente, ale localnicilor, şi nu cel care cere socoteală unui arbitru, încă adolescent, într-o manieră suburbană. Stau şi mă întreb care ar fi fost consecinţele dacă intervenea tatăl asistentului...

În mod sigur, cazul va ajunge marţi pe masa Comisiei de Disciplină care va lua măsurile legale, potrivit Regulamentului Disciplinar. Astfel de „ieşiri” din partea oricui ar veni, trebuie sancţionate la sânge. Fotbalul judeţean nu merită să fie câmp de luptă!

Victoria Chirnogi şi Dunărea Ciocăneşti, primele 2 echipe calificate în semifinalele Cupei

Victoria Chirnogi şi Dunărea Ciocăneşti sunt primele două formaţii calificate în semifinalele Cupei României – faza judeţeană la fotbal. Victoria s-a impus doar cu 2-1 la Plătăreşti în faţa Viitorului iar la Roseţi s-a ajuns chiar până la etapa loviturilor de departajare pentru stabilirea învingătoarei. După cele 120 de minute, scorul dintre ACS şi Dunărea Ciocăneşti a fost egal 2-2. La loteria loviturilor de la 11 metri s-a impus Dunărea cu 3-1. Cu scorul final 3-5, echipa pregătită de Cornel Ţicu s-a calificat în penultimul act al competiţiei.

Duminică, 25 februarie de la ora 11.00 este programată partida Mostiştea Ulmu – Victoria Lehliu, ce va fi arbitrată de George Cojocaru. El va fi ajutat la cele două „margini” de Manuel Ciobănescu şi Nicuşor Oprea. Observator a fost desemnat Ionel Ivanciu.

Meciul Zarea Cuza Vodă – Venus a fost reprogramat, campioana de toamnă aflându-se până duminică într-un stagiu de pregătire la Brezoi.

 

Sferturi de finală

Viitorul Plătăreşti – Victoria Chirnogi 1-2

ACS Roseţi – Dunărea Ciocăneşti      3-5 (2-2 după prelungiri)

 

Duminică, 25 februarie, ora 11.00

Mostiştea Ulmu – Victoria Lehliu

 

Partida Zarea Cuza Vodă – Venus Independenţa  se va desfăşura la o dată ulterioară.

AJF Călăraşi / Sâmbătă, două jocuri din sferturile de finală ale Cupei României – faza judeţeană

AJF Călăraşi a decis ca în zilele de 24 şi 25 februarie să fie programate jocurile din sferturile de finală ale Cupei României – faza judeţeană. Sâmbătă, de la ora 13.00 vor avea loc două partide.

La Plătăreşti, Viitorul, echipă din liga a 5-a va încerca să răstoarne calculele hărtie întâlnind pe finalista ultimei ediţii, Victoria Chirnogi. Jocul va fi arbitrat de Liviu Mitea, „ajutoarele” sale fiind Florinel Dinu şi Alexandru Popa. Observator a fost desemnat Ion Crăciun.

ACS Roseţi îşi va măsura forţele, pe teren propriu, cu Dunărea Ciocăneşti. Arbitru de centru va fi Cristi Zardova, iar cei doi asistenţi, Ionuţ Bîţan şi Marius Petrache. Observator va fi secretarul AJF, Daniel Ştefan

Duminică, 25 februarie de la ora 11.00 se va desfăşura duelul dintre Mostiştea Ulmu şi Victoria Lehliu.

Partida Zarea Cuza Vodă – Venus Independenţa a fost reprogramat. Campioană de toamnă se află într-un stagiu de pregătire la Brezoi şi va reveni acasă în cursul zilei de duminică. „Am discutat cu reprezentanţii AJF şi Zarea şi am convenit de comun acord să disputăm acest meci într-o altă dată, într-o zi de miercuri. Echipa Venus e în continuare într-un stagiu de pregătire şi se va întoarce abia duminică.” a susţinut pentru www.arenamedia.ro, preşedintele executiv al campioanei de toamnă, Ion Radu, vicepreşedinte al AJF Călăraşi.

 

Sferturi de finală / Program jocuri

 

Sâmbătă, 24 februarie

13.00 Viitorul Plătăreşti – Victoria Chirnogi

13.00 ACS Roseţi – Dunărea Ciocăneşti

 

Duminică, 25 februarie

11.00 Mostiştea Ulmu – Victoria Lehliu

 

Partida Zarea Cuza Vodă – Venus Independenţa va fi reprogramată.

ACS Roseţi – Dunărea Ciocăneşti, în sferturile de finală ale Cupei României – faza judeţeană!

Luni la sediul AJF Călăraşi a avut loc tragerea la sorţi a partidelor din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României – faza judeţeană.

Finalista ultimei ediţii, Victoria Chirnogi va avea o miză uşoară urmând a juca în deplasare cu Viitorul Plătăreşti, din liga a 5-a.

Cel mai disputat duel se va desfăşura la Roseţi între ACS şi Dunărea Ciocăneşti.

Campioana de toamnă, Venus Independenţa se va deplasa la Cuza Vodă pentru jocul cu Zarea. În fine, la Ulmu, Mostiştea vizează calificarea în semifinale măsurându-şi forţele cu Victoria Lehliu.

 

Cupa României / Sferturi de finală / Program jocuri

 

Sâmbătă, 24 februarie

13.00 Viitorul Plătăreşti – Victoria Chirnogi

13.00 ACS Roseţi – Dunărea Ciocăneşti

13.00 Zarea Cuza Vodă – Venus Independenţa

 

Duminică, 25 februarie

11.00 Mostiştea Ulmu – Victoria Lehliu

Free Joomla templates by Ltheme