Alegeri AJF 2018 / I. Radu (Venus): Voi susţine candidatura domniei sale!

Ion Radu

Una din reprezentantele de marcă ale fotbalului judeţean, Venus Independenţa, a declarat vineri prin vocea preşedintelui executiv, Ion Radu că va susţine candidatura lui Dorinel Dincă la alegerile pentru şefia AJF Călăraşi, programate pe 17 februarie.

Vicepreşedinte al forului fotbalistic local, Ion Radu este o prezenţă constanţă în stafful AJF din anii 90 şi până în prezent cunoscând foarte bine problemele cu care se confruntă nu doar instituţia ci şi fenomenul fotbalistic, în general.

Domnule Radu, sunteţi vicepreşedinte al AJF Călăraşi şi totodată preşedintele unuia dintre cele mai importante cluburi de fotbal din judeţ, Venus Independenţa. Cunoaşteţi foarte bine fotbalul judeţean, aţi fost în fotbalul judeţean încă de la înfiinţarea AJF. Ne aflăm în pragul unor noi alegeri, pe 17 februarie. Pentru început aş vrea să vă întreb cum a fost acest mandat?

Mai întâi trebuie să vă spun că la ultimele alegeri în care a ieşit învingător domnul Dorinel Dincă, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Călăraşi se afla într-un mare impas şi mă refer aici din punct de vedere juridic. Atunci AJF avea probleme cu modificările la statut şi celelalte documente nedeclarate sau declarate şi nesusţinute la Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor de la Judecătoria Călăraşi. Cel mai important lucru pe care l-a făcut Dorinel Dincă, încă de a doua zi după ce a luat mandatul de preşedinte, a fost ca să pună în ordine Statutul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Călăraşi. Şi a avut foarte mult de lucru!

Mandatul preşedintelui Dorinel Dincă a pornit foarte greu în primul rând din cauza acestor probleme după care  a trebuit să reorganizeze din temelii toată structura AJF începând de la Biroul Executiv, comisiile ajutătoare şi terminând cu asociaţiile şi cluburile de fotbal din judeţ.

Eu unul care am lucrat în toate mandatele, să zic aşa, de la înfiinţare şi până acum, vreau să vă spun că de data aceasta AJF Călăraşi se află la standarde bune datorită faptului că dumnealui este o persoană mai tânără, energică, care a activat în fotbal şi ca jucător şi ca arbitru de fotbal, care cunoaşte fotbalul din judeţ şi în general foarte bine.

AJF Călăraşi are un campionat, în mod deosebit la Liga a 4-a, puternic. Vreau să vă spun că le cunosc şi pe cele din jurul judeţului nostru şi datorită faptului că foarte mulţi jucători care au ABC-ul fotbalului să spunem aşa de la echipe din Bucureşti sau de prin împrejur activează în campionatul din judeţul nostru.

Ca urmare a acestui fapt pe mandatul dumnealui s-au realizat 3 promovări şi anume: Înainte Modelu, ACSM Olteniţa şi Agricola Borcea, anul trecut. S-au reorganizat campionatele de juniori, avem foarte multe activităţi, s-au făcut programe, s-a accesat şi fonduri nerambursabile şi e foarte bine că anul acesta au beneficiat toate cluburile şi asociaţiile din judeţ de acest lucru extraordinar pentru că ajută foarte mult la “sărăcia” existentă în fotbalul judeţean.

De asemenea, pe parcursul acestui mandate,  organizat cursuri de antrenori la nivelul judeţului aducând aici reprezentanţii FRF şi urmează din nou pentru Licenţa B, am înţeles dintr-o discuţie. Ar fi un lucru extraordinar, mai ales în beneficiul celor care doresc să acceseze o astfel de poziţie ca să nu se mai deplaseze la Bucureşti şi să cheltuie bani pe care probabil nu-i au.

Veţi susţine candidatura lui Dorinel Dincă pe 17 februarie?

Cu siguranţă! Eu am lucrat cu dumnealui în Biroul Executiv şi vreau să vă spun că este o persoană care acceptă toate sugestiile, le filtrează, şi în funcţie de propunerile care sunt, împreună cu noi, cu cei care reprezentăm fotbalul din judeţ, luăm măsurile care credem noi că sunt cele mai bune. Sigur, probabil că sunt şi nemulţumiri dar dumnealui caută în limitele regulamentului să le rezolve. Voi susţine candidatura domniei sale.

Domnule Radu ce i-aţi recomanda actualului şi probabil viitorului preşedinte Dincă astfel încât activitatea AJF să devină şi mai performantă?

În primul rând să meargă pe aceeaşi linie pe care o are acum. Dumnealui este omul care doreşte să aibă acces la foarte multe informaţii, la ceea ce e nou. Are o foarte bună colaborare cu Federaţia Română de Fotbal care ne coordonează din punct de vedere tehnic, aducând în judeţ persoane şi personalităţi care nu fac altceva decât bine fotbalului din judeţ. Şi probabil că se regăseşte şi prin poziţia dumnealui în ceea ce se întâmplă acum chiar cu clubul fanion Dunărea Călăraşi care se află pentru prima oară în istorie în situaţia de promova pe prima scenă a fotbalului românesc. 

Liga a 4-a / Dan Achim (Dunărea Grădiştea): Opţiunea noastră este domnul Dincă

Dan Achim

După Unirea Mănăstirea şi Dunărea Grădiştea şi-a manifestat intenţia de a susţine candidatura lui Dorinel Dincă pentru obţinerea celui de-al doilea mandat de preşedinte al AJF Călăraşi. „Dacă aş spune ceva acum pentru că-l cunosc de multă vreme pe domnul Dincă, ar putea părea că sunt subiectiv. Pentru dânsul vorbesc rezultatele. Ca să fiu scurt, opţiunea noastră la alegerile din 17 februarie este domnul Dorinel Dincă” a spus reprezentantul Dunării, Dan Achim care a continuat „Nu ştiu dacă are nevoie de vreo recomandare din partea mea pentru cel de-al doilea mandat. Am văzut că este conectat permanent la ceea ce se întâmplă în fotbalul judeţean. În plus ascultă părerile tuturor şi asta e foarte important. Totuşi, cred ar trebui să manifeste mai puţină „largheţe” faţă de echipele care mai de lucru în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor de joc, mai ales cele din liga a 5-a. Am văzut ce a declarat domnul Perca de la Mănăstirea, legat de arbitri. Nu ştiu cum am putea să-i încurajăm pe tineri să opteze pentru arbitraj dacă în liga a 5-a sunt probleme cu terenurile, cu securitatea fizică. În plus cred că avem arbitri „mai în vârstă” valoroşi. Nu trebuie judecaţi oamenii după o anume eroare. Avem arbitri valoroşi iar cei tineri pot creşte destul de bine, în preajma lor. Haideţi să punem pe primul loc valoarea şi apoi vârsta. Vârsta nu e cea din buletin, ci cea pe care ţi-o arăţi pe teren ca arbitru sau jucător”.

Alegerile pentru şefia AJF Călăraşi vor avea loc sâmbătă, 17 februarie. Depunerea dosarelor de candidatură se încheie vineri, 2 februarie. Până în acest moment doar actualul preşedinte, Dorinel Dincă, şi-a depus candidatura.

Liga a 4-a / C. Perca: Îl susţinem pe domnul Dincă!

Costel Perca Unirea M

Unirea Mănăstirea este primul club din fotbalul judeţean călărăşean care prin vocea lui Costel Perca şi-a manifestat intenţia de a susţine candidatura lui Dorinel Dincă pentru un nou mandat în fruntea AJF Călăraşi, la alegerile din 17 februarie. „Eu, personal, vreau să vă spun că sunt foarte mulţumit de colaborarea pe care o am cu AJF, în raport cu anii precedenţi când practic nu aveam acces deloc în ciuda faptului că ne achitam cotizaţiile. Unirea Mănăstirea e o echipă de tradiţie, la noi se mănâncă practic fotbal pe pâine. În altă ordine de idei, în această perioadă a crescut foarte mult în bine, desigur, imaginea AJF –ului. Totul este transparent iar o mare parte din problemele pe care le întâmpinam înainte au fost rezolvate. Domnul Dincă este un om cu suflet mare, un om care poate să facă şi în continuare lucruri bune pentru fotbalul judeţean. În mod cert, o să-l susţinem pe domnul Dincă la alegerile din 17 februarie” a declarat Perca.

Întrebat ce i-ar recomanda actualului preşedinte în cazul în care va obţine al doilea mandat, Perca a spus „Să dea mai mult credit tinerilor arbitri. Să-i susţină, să-i încurajeze iar pe arbitrii mai în vârstă să-i lase. Chiar dacă greşesc, tinerii merită o şansă. Fără ei, nu putem progresa".

Alegerile pentru şefia AJF Călăraşi vor avea loc pe 17 februarie, data limită de depunere a dosarele de candidatură fiind vineri, 2 februarie.

 

Ales în februarie 2014, Dorinel Dincă a bifat în aceşti4 ani de mandat nu mai puţin de 3 „promovări” ale unor echipe din campionatul judeţean în liga a 3-a. E vorba în ordine de Înainte Modelu (2014), CSM Olteniţa (2015) şi Agricola Borcea (2017).

În decursul anului trecut, sub conducerea sa, AJF Călăraşi a accesat două proiecte, unul dintre ele în colaborare cu Consiliul Judeţean reuşind să „îmbrace” toate echipele din ligile a 4-a, respectiv a 5-a, cu echipament sportiv nou, foarte bun din punct de vedere calitativ. În cadrul aceluiaşi proiect a demarat şi Cupa Trend la minifotbal, competiţie rezervată elevilor de gomnaziu şi liceu. Turneul s-a bucurat de un real succes generând premisele necesare organizării şi în acest an.

AJF Călăraşi / Mostiştea Ulmu – Unirea Mănăstirea, capul de afiş al optimilor Cupei României – faza Judeţeană

12 echipe din liga a 4-a şi alte 4 din liga a 5-a s-au calificat în optimile de finală ale Cupei României – faza judeţeană la fotbal. Capul de afiş al acestei etape îl constituie duelul dintre Mostiştea Ulmu şi Unirea Mănăstirea, formaţii aflate în acest moment pe locurile 3 şi 4 în topul judeţean.

Campioana de toamnă, Venus Independenţa se va deplasa la Ştefan cel Mare pentru confruntarea cu Conpet, locul 7 în topul Seriei B a ligii a 5-a.

Finalista ultimei ediţii, Victoria Chirnogi va juca în deplasare cu AS Colinele Argeşului Mitreni, echipă care ocupă locul 11 în clasamentul Seriei A a ligii a 5-a.

La Grădiştea, Dunărea îşi va măsura forţele pentru un loc în sferturi cu Dunărea Ciocăneşti.

În caz de egalitate după epuizarea celor 90 de minute urmează prelungirile (2 reprize a câte 15 minute fiecare). Dacă egalitatea persistă, se va trece la executarea loviturilor de departajare. Toate partidele vor avea loc pe 24 februarie, de la ora 13.00, şi vor precede startul returului ligii a 4-a, programat pe 3 martie.

 

Optimi de finală / Program jocuri

Dunărea Grădiştea – Dunărea Ciocăneşti

Dinamo Săruleşti (L5) – Victoria Lehliu

Tricolorul Jegălia – ACS Roseţi

Zarea Cuza Vodă – Spicul Vâlcelele

Conpet Ştefan cel Mare (L5) – Venus Independenţa

Viitorul Plătăreşti (L5) – Steaua Radovanu

AS Colinele Argeşului Mitreni (L5) – Victoria Chirnogi

Mostiştea Ulmu – Unirea Mănăstirea

AJF Călăraşi / Anunţ convocare Adunare Generală

sigla AJF

Comitetul Executiv al AJF Călărași a decis, în conformitate cu prevederile Statutului AJF Călărași, convocarea Adunării Generale a membrilor afiliați în data de 17 februarie, ora 10.30, cu următoarea ordine de zi:

-        Alegerea preşedintelui AJF Călăraşi pentru mandatul 2018 – 2020.

-         Alegerea vicepreşedinţilor AJF Călăraşi.

-         Alegerea reprezentanţilor echipelor participante în campionatele ligii a 4 şi a 5, respectiv copii şi juniori.

-         Numirea secretarului AJF Călăraşi.

-         Diverse.

Relaţii se pot obţine la secretariatul AJF Călăraşi, telef: 0242316021 și 0737029144, E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Free Joomla templates by Ltheme