AJF Călăraşi / Etapa a 18-a a ligii a 4-a a fost amânată!

AJF Călăraşi a decis joi ca etapa a 18-a a campionatului judeţean de fotbal, programată sâmbătă, 24 martie să fie amânată din cauza vremii nefavorabile urmând ca partidele să aibă loc miercuri, 25 aprilie. De asemenea nu vor mai avea loc în weekend nici jocurile din cadrul primei etape a returului ligii a 5-a.

Partida de Cupă, Zarea – Venus, amânată!

Din cauza vremii nefavorabile, partida dintre Zarea Cuza Vodă şi Venus Independenţa, din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României – faza judeţeană, programată miercuri, 21 martie, va fi amânată. Aşa susţine, preşedintele executiv al echipei Venus Indendenţa care nu exculde posibilitatea ca şi etapa a 18-a, programată sâmbătă, 24 martie să fie şi ea amânată. Cele două echipe, Venus şi Zarea se vor afla faţă în faţă şi în cadrul rundei mai sus – amintit, de data asta la Independenţa.

Fotbal / Venus vs. Zarea, de 2 ori în 3 zile!

Venus Independenţa şi Zarea Cuza Vodă se vor duela în această săptămână de 2 ori într-un interval de doar 3 zile. Prima confruntare se va derula miercuri, 21 martie, de la ora 15.00, la Cuza Vodă. Partida contează pentru sferturile de finală ale Cupei României – faza judeţeană.

Sâmbătă, 24 martie, de data asta la Independenţa, Venus şi Zarea se vor confrunta în campionat, mai exact în cadrul etapei a 18-a a ligii a 4-a.

Venus ocupă în acest moment primul loc cu 49 de puncte în vreme ce Zarea e pe 8 cu 23 de puncte. Dacă Venus a pornit cu motoarele turate la maxim obţinând două victorii în primele 2 etape ale returului, Zarea are probleme. După ce a fost învinsă la Roseţi cu 4-1, sâmbătă, echipa pregătită de Dan Niţu a cedat acasă în faţa celor de la Steaua Radovanu cu 3-1. În primul duel din campionat, Venus a câştigat la Cuza Vodă cu 1-0, partida desfăşurându-se pe 9 septembrie în cadrul etapei a 3-a.

Liga a 4-a / Mostiştea – Unirea Mănăstirea, derby-ul etapei a 17-a

Indubitabil, cel mai aşteptat joc al rundei a 17-a a campionatului judeţean de fotbal va avea loc la Ulmu între Mostiştea şi Unirea Mănăstirea, echipe vecine în clasament, care ocupă locurile 3 şi respectiv 4, ambele cu câte 37 de puncte în cont dar cu golaveraje diferite!

Duelul care va începe la ora 15.00 va fi arbitrat de o brigadă „olteniţeană” condusă la centru de Liviu Mitea, ajutoarele sale fiind Florinel Dinu şi Alexandru Popa. Observator a fost desemnat Ionel Alexandru tot din Olteniţa.

Mostiştea porneşte clar cu prima şansă încercând într-un fel să spele şi „remiza” îndelung contestată din tur. Pe 2 septembrie, Unirea şi Mostiştea au încheiat nedecis, 3-3, finalul fiind unul electrizant. Oaspeţii i-au luat în colimator pe centralul partidei, Adrian Vasile şi asistentul, Daniel Vasile reproşându-le că au validat golul egalizator al gazdelor marcat în ultimele secvenţe ale partidei. Ca să-i apere pe cei doi de furia jucătorilor de la Mostiştea, a intrat pe teren chiar primarul gazdelor, Marian Iancu. Totul putea degenera într-o bătălie de pomină!

Cele două echipe s-au mai întâlnit în acest an, tot la Ulmu. Mai exact pe 18 februarie în cadrul optimilor de finală ale Cupei României, Mostiştea câştigând cu 5-1.

În prima etapă a returului, Mostiştea s-a impus clar la Dragalina, în faţa Unirii, cu 5-0. Unirea a pornit cu stângul în 2018 fiind învinsă acasă de Victoria Chirnogi cu 2-1. Chirnogenii şi-au luat astfel revanşa după înfrângerea jenantă din tur când Unirea a câştigat cu 3-0! În pauza de iarnă, Unirea s-a despărţit de George Şelaru, un foarte bun şi util mijlocaş, ajuns între timp la Cicăneşti.

 

Linii de clasament

3. Mostiştea Ulmu         16   12   1    3  71-15    37

4. Unirea Mănăstirea     16   12   1    3   55-20   37

AJF Călăraşi / Etapă intermediară pe 18 aprilie

Întrunit vineri la prânz Biroul Executiv al AJF Călăraşi a decis ca runda a 22-a a campionatului judeţean să se desfăşoare miercuri, 18 aprilie, devenind astfel etapă intermediară. Decizia a fost luată ca urmare a faptului că returul a demarat cu o săptămână întârziere din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din 3 martie.

În astfel de condiţii, returul se va încheia pe 9 iunie. Finala Cupei României – faza judeţeană se va desfăşura miercuri, 6 iunie, la Mănăstirea.

Jocurile din cadrul barajului de promovare în liga a 3-a vor avea loc pe 16 iunie, ora 18.00 (turul) şi respective 23 iunie, ora 17.30 (returul). Viitoarea campioană a judeţului Călăraşi va juca la baraj cu viitoarea câştigătoare a campionatului Judeţului Prahova.

 

Programul etapelor rămase de disputat din L4

Et. 17 / 17 martie

Et. 18 / 24 martie

Et. 19 / 31 martie

Et. 20 / 07 aprilie

Et. 21 / 14 aprilie

Et. 22 / 18 aprilie

Et. 23 / 21 aprilie

Et. 24 / 28 aprilie

Et. 25 / 05 mai

Et. 26 / 12 mai

Et. 27 / 19 mai

Et. 28 / 26 mai

Et. 29 / 02 iunie

Et. 30 / 09 iunie

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.