Dunărea | Umilința se mută în play-out!
Featured

Dunărea | Umilința se mută în play-out!

Deși mai avea puține șanse, ce-i drept!, de a prinde play-off-ul, Dunărea a ales să le irosească sâmbătă și p-alea, după ce a fost învinsă acasă de Gloria Băneasa cu 2-1!

Deși au început bine partida, marcând încă din minutul 13 în urma unui penalty, elevii lui Gică Mihali, agățat undeva de gard din cauza interdicției de a sta pe bancă, primită după meciul din decembrie cu Agricola Borcea, s-au văzut egalați în minutul 73 și chiar conduși după alte 3 minute. Oaspeții au câștigat pentru că și-au dorit enorm cele 3 puncte care i-ar putea ajuta prin prisma rezultatelor din ultima rundă, să prindă chiar play-off-ul. Și în cazul lor șansele sunt mici dar atâta vreme cât există, ei luptă până la ultimul fluier al sezonului regulat! Noi? Ne rupem în figuri după victoria de la Gheorghe Doja, de parcă “aia” ne-ar fi dus în play-off!

Gloria Băneasa, locul 6 la ora meciului, să știți că nu-i nume de speriat în lumea ligii a 3-a. Campioana Constanței a promovat în vara anului trecut fără niciun stres după ce adversara sa, campioana Tulcei, nu s-a mai prezentat la turnir. Adică la barajul de promovare!

Pentru acest an, rețineți că echipa antrenată de Virgil Nițoi, și el pe margine după ce s-a înjurat la Călărași cu Mihali când o antrena pe Borcea, are un buget de doar 182.343 de lei. Frustrant, nu-i așa? Din această sumă, 85 de mii de lei vor fi virați de primărie, diferența de 97.343 lei însemnând venituri din sponsorizări.

La noi, e mai simplu dar și și mult, mult mai costisitor. Consiliul Județean a pregătit pentru acest an nu mai puțin de 3,6 milioane lei (adică de vreo 20 de ori bugetul Gloriei!) din care o parte consistentă va acoperi, prin planul de reorganizare, managementul defectuos de odinioară. Noi ne “lăudăm”, în schimb, cu cei 200 de copii care umplu grupele juniori, dar deocamdată, “speranțele” sunt trimise forțat în tribune de unde “se delectează” cu indolența lui Nica sau chiflelele lui R. Ivan, două dintre “vârfurile” echipei, (la bani mă refer!) despre care se spune că ei ar fi adevărații secunzi ai lui Mihali. El, antrenorul adus în vara anului trecut, pe câteva mii de euro lunar, dar a cărui amprentă asupra echipei și a jocului ei rămâne în continuare o himeră. Și câte așteptări am avut din partea unuia din „generația de aur” care a impresionat ca jucător la Sibiu, Dinamo ori Guingamp! Eram convins că prin experiența sa ar fi putut scrie istorie în “deșertul” de la Călărași. Din păcate, cu el pe bancă, în cele peste 30 de meciuri (incluzând aici și partidele amicale!), Dunărea a fost umilită și acasă și în deplasare. De echipe și fotbaliști, fără bugete de milioane. Cu unele / unii ne întâlnim și în play-out!

Liga 3 | Et. 17: Dunărea Călărași – Gloria Băneasa, sâmbătă, 18 martie, ora 15.00
Featured

Liga 3 | Et. 17: Dunărea Călărași – Gloria Băneasa, sâmbătă, 18 martie, ora 15.00

Runda a 17-a, în Seria 3, continuă sâmbătă, 18 martie cu ultimele 3 dispute, toate programate la ora 15.00.

Dunărea, locul 5 cu 24 de puncte, va juca acasă împotriva celor de la Gloria Băneasa, locul 7 cu 22 de puncte. Meciul va fi arbitrat de un trio bucureștean alcătuit din Dan Hrușcă – Marius Bobe, Ștefan Marin. Observator de arbitri va fi Petrică Burcea (Giurgiu) iar delegat de joc, Viorel Leșeanu, tot din Giurgiu.

În tur, pe 15 octombrie, scorul a fost egal, 1-1.

Astăzi, Înainte Modelu a învins cu 1-0 pe FC Voluntari 2 și s-a calificat în play-off iar Agricola Borcea a fost învinsă în deplasare de Farul 2 Constanța cu 6-3.

Etapa 17

Înainte Modelu – FC Voluntari 2 1-0

A marcat: L. Gheorghe (44)

Farul 2 Constanța – Agricola Borcea 4-1

Au marcat: V. Dumitrache (6, 8), I. Cojocaru (20), A. Vîlea (34, 67), R. Tănasă (78) / V. Mihai (17), A. Robu (63), M. Stoenac (65-pen.)

Sâmbătă, 18 martie, ora 15.00

CS Amara – Recolta Gh. Doja

Dunărea Călărași – Gloria Băneasa

Gloria Albești – CS Afumați

Clasament

1. CS Afumați            16   13   0   3     47-13   39

2. Înainte Modelu       17     8   6   3     24-21   30

3. Gloria Albești         16     9   2   5     47-25   29

4. Farul Constanța 2  17     7   7   3     37-20   28

5. Dunărea Călărași   16     6   6   4     33-18   24

6. Recolta Gh. Doja    16     6   4   6     36-30   22

7. Gloria Băneasa       16     6   4   6     32-33   22

8. FC Voluntari 2         17     3   6   8     22-34   15

9. Agricola Borcea      17     4   0   13   30-52    12

10. CS Amara             16     2   1   13   11-73      7

 

Liga 3 | Dunărea Călărași a rămas fără administrator special. Aurel Stan și-a depus mandatul!
Featured

Liga 3 | Dunărea Călărași a rămas fără administrator special. Aurel Stan și-a depus mandatul!

Aurel Stan (foto dreapta) a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că și-a depus mandatul de administrator special al AFC Dunărea 2005 Călărași, poziție în care a fost validat de Consiliul Județean în august 2021, subliniind că misiunea sa s-a sfârșit odată cu aprobarea planului de reorganizare. Stan a mai adăugat că în acest moment clubul are nevoie de un profesionist care să finalizeze cu succes și procesul de reorganizarea sportivă care să asigure obținerea performanțelor pe care le așteaptă și microbiștii.

“Am constatat că trebuie să trecem la o nouă etapă. Dacă din punct de vedere administrativ stăm foarte bine și lucrurile nu mai au cale de întoarcere, atunci trebuie să ne orientăm către reorganizarea activității sportive, în obținerea performanțelor, în atragerea, prin rezultatele echipei mari, a călărășenilor în tribune. Și atunci i-am adus la cunoștință președintelui (n.r. Vasile Iliuță, președinte CJ Călărași) că intenția mea este să-mi depun mandatul. Nu zic că nu mă pricep deloc la fotbal, am mai învățat câte ceva, dar nu suficient încât să pot să fac eu această reorganizare sportivă. Acolo trebuie un profesionist, un director sportiv care să se ocupe de întreaga activitate a antrenorilor, jucătorilor și tocmai de aceea l-am rugat pe dl președinte să nu se supere, nu e nicio intenție rea. Pur și simplu rostul meu acolo nu mai era așa cum a fost la început. S-a depus planul de reorganizare care a fost aprobat, cheltuiala de la masa credală a fost redusă de la 67 la 25 de miliarde de lei vechi. Deci, practic, acum nu puteam să mai aduc un aport substanțial la rezultatele echipei. Și am luat decizia pe care eu o consider onorabilă de a face un pas în spate, de a lăsa loc dezvoltării etapei următoare, a reorganizării sportive.”, a declarat Aurel Stan.

Sâmbătă, 11 martie, Dunărea revine în circuitul oficial al ligii a 3-a, jucând în deplasare cu Recolta Ghyeorghe Doja, în cadrul rundei a 16-a a sezonului regulat. Obiectivul lui Mihali&Co este calificarea în play-off, acolo unde vor evolua în partea secundă a sezonului primele 4 echipe din clasament.

Liga 3 | Dunărea, remiză cu Ianca
Featured

Liga 3 | Dunărea, remiză cu Ianca

Sâmbătă, în ultimul amical al iernii, Dunărea Călăraşi a remizat în deplasare cu Viitorul Ianca (locul 7 / Seria 2), scor 2-2.

Brăilenii au deschis scorul încă din minutul 11 prin Ciucureanu şi şi-au mărit avantajul 10 minute mai târziu prin Popa. În ciuda forcingului gazdelor, Dunărea reduce din diferenţă în minutul 40 prin Dorin Radu. În partea secundă, echipa noastră beneficiază de un penalty în minutul 57 transformat din a doua încercare de Vali Andrei.

În pauza precompetiţională, elevii lui Gică Mihali au disputat 6 partide din care au câştigat 2 (ambele în faţa unor echipe de liga 4). Un meci s-a încheiat nedecis, alte 3 fiind pierdute (golaveraj 15-9).

Sâmbătă, 11 martie, de la ora 15.00, Dunărea va juca în deplasare cu Recolta Gheorghe Doja, în primul meci oficial al anului.

Dunărea Călărași | Meciuri de verificare

04.02. Dunărea – Spicul Vâlcelele (L4) 8-3

11.02. Dunărea – CSM Cetatea Turnu Măgurele (L3) 1-2

15.02. Dunărea – Dunărea Grădiștea (L4) 4-1

18.02. Dunărea – SC Popești Leordeni (L3) 0-1

25.02. CS Dinamo București (L3) – Dunărea 1-0

04.03. Viitorul Ianca (L3) – Dunărea 2-2

Dunărea Călărași | Meciuri oficiale

11.03. Recolta Gh. Doja – Dunărea (et. 16)

18.03. Dunărea – Gloria Băneasa (et. 17)

25.03. CS Afumați – Dunărea (et. 18)

Liga 3 | Dunărea a pierdut amicalul cu CS Dinamo
Featured

Liga 3 | Dunărea a pierdut amicalul cu CS Dinamo

Dunărea Călărași a disputat astăzi al 5-lea joc de verificare din această pauză competițională fiind învinsă în deplasare de CS Dinamo București. Echipa aflată pe locul 5 în topul Seriei 4 a câștigat cu 1-0, grație golului marcat de Daniel Tîrnăcop în mintul 28.

În urmă cu o săptămână, la Călărași, Dunărea ceda cu același scor în fața ilfovenilor de la SC Popești Leordeni.

În cele 5 meciuri jucate până acum, elevii lui Gică Mihali au bifat două victorii, ambele în fața formațiilor de liga a 4-a și 3 eșecuri, toate în fața echipelor de liga a 3-a.

Ultimul test este programat sâmbăta viitoare, adversara galben-albaștrilor fiind Viitorul Ianca, locul 7 în clasamentul Seriei 2 (15 jocuri disputate, 15 puncte acumulate).

În mini-returul sezonului regulat, Dunărea va debuta pe 11 martie, în deplasare, cu Recolta Gh. Doja.

Dunărea Călărași | Meciuri de verificare

04.02. Dunărea – Spicul Vâlcelele (L4) 8-3

11.02. Dunărea – CSM Cetatea Turnu Măgurele (L3) 1-2

15.02. Dunărea – Dunărea Grădiștea (L4) 4-1

18.02. Dunărea – SC Popești Leordeni (L3) 0-1

25.02. CS Dinamo București (L3) – Dunărea 1-0

Sâmbătă, 4 martie

Viitorul Ianca (L3) – Dunărea

Dunărea Călărași | Meciuri oficiale

11.03. Recolta Gh. Doja – Dunărea (et. 16)

18.03. Dunărea – Gloria Băneasa (et. 17)

25.03. CS Afumați – Dunărea (et. 18)

Free Joomla templates by Ltheme