Dunărea | Start ezitant! Finalul?
Featured

Dunărea | Start ezitant! Finalul?

Au apărut, din nefericire, și primii nori negri deasupra galben-albaștrilor. Sâmbătă, în runda a 4-a a campionatului, Dunărea a pierdut pe terenul celei mai bune formații din S3, CS Afumați, cu 2-0, bifând primul eșec stagional. Ilfovenii au tranșat meciul încă din prima repriză (goluri marcate în minutele 10 și 34), și rămân intangibili, contabilizând al 3-lea succes consecutiv în fața alor noștri, din toamna anului trecut și până în prezent.

Până sâmbătă, galben-albaștrii reușiseră două victorii (ambele pe teren propriu, în fața a două nou-promovate, Progresul Fundulea și LPS HD Clinceni!) și un egal, 3-3, în deplasare cu FC Voluntari 2, rezultat care l-a determinat pe “principalul”, Marius Păun să facă un pas în spate, lăsând cale liberă foștilor dinamoviști, Adrian Ropotan și Marius Alexe, primul gesticulând inutil de pe bancă iar cel de-al doilea, incoerent de sus, din tribună. Cum au ajuns cei doi la Călărași e un alt subiect care merită o atenție aparte.

Aproape de jumătatea turului, Dunărea a strâns doar 7 puncte, ocupând locul 4, calificant pentru play-off, zonă din care mai poate prinde promovarea. Da, revenirea în liga 2 este un obiectiv declarat și asumat în vară de reprezentantul singurului finanțator al echipei, Vasile Iliuță. Sigur că drumul e lung și anevoios iar ca să transformi vorbele în fapte e nevoie de mult mai multă muncă. Pentru că CV-urile nu-ți garantează și succesul! S-au pierdut deja 5 puncte și cel mai important, primul duel direct cu ilfovenii care domină și acum Seria așa cum au făcut-o și acum un an, doi sau trei.

Păcat pentru acest start ezitant pentru că pe hărtie, cel puțin, lucrurile păreau la început, în vară, mult mai simple. Deși ne aflăm în insolvență, în toiul unui proces cu multe constrângeri financiare, s-au mai găsit ceva parale prin sacul și așa peticit al Consiliului Județean, pentru o primenire mai serioasă a lotului. Asta atrage după sine un efort financiar suplimentar care să acopere salariile vizibil mai mari pentru o parte din jucătorii aduși în vară, a căror misiune este să readucă Dunărea în anticamera fotbalului românesc și nu s-o mai țină încă un an în cel de-al 3-lea eșalon. E adevărat că nu suntem singurii care ne-am propus promovarea dar dacă nu avem forța să câștigăm fără emoții Seria, toate aceste zbateri devin inutile și din nou, extrem de costisitoare. De data asta, nu știu de cine se mai încumetă să plătească factura.

Sper doar ca în timp să nu ne pricopsim cu vorbele lui Murphy: “Ce începe prost, se termină și mai prost!”

Liga 3 | Dunărea, prima victorie!
Featured

Liga 3 | Dunărea, prima victorie!

Vineri au avut loc primele două jocuri din cadrul rundei a 3-a, în Seria 3 a ligii a 3-a. Pe centralul Ion Comșa, Dunărea s-a trezit cu un musafir din județ, Progresul Fundulea, cea mai bună echipă a Seriei până la ora...impactului.

Cu Marius Păun în tribună care a decis să se retragă de la echipă după semieșecul de la Voluntari dar cu Adrian Ropotan jos pe bancă și cu Marius Alexe, sus la Oficială, ambii însă fără “calificarea” necesară ca să și antreneze, deocamdată, la acest nivel al L3 (să le spunem Bun venit!, dacă tot au descoperit acum Călărașiul), Dunărea a bifat prima victorie stagională. N-a fost greu dar nici ușor chit că oaspeții au venit la luptă cu doi jucători cu peste 40 de ani în C.I.

Țenea a deschis scorul în minutul 18 însă bucuria galben-albaștrilor n-a durat decât 10 minute. După a gafă a aceluiași Țenea care nu s-a sincronizat cu portarul Costache, Progresul obține un penalty în minutul 28 pe care-l transformă în gol Alin Mihăilă. Dunărea intra la pauză în avantaj, A. Vîlea punctând în minutul 33 pentru 2-1 după o fază creată de Bodo Kanda.

În partea secundă, ambele combatante forțează, gazdele desprinderea iar oaspeții egalarea, bucuria surâzând finalmente Dunării care înscrie golul de 3-1 prin Bodo Kanda (min. 87) care transformă și el un penalty.

Una peste alta o victorie normală pentru echipa noastră care urcă temporar până pe 3 cu 4 puncte în cont. Progresul coboară de pe 1 pe 2 și așteaptă rezultatele jocurilor programate sâmbătă.

În celălalt meci, Înainte a pierdut acasă cu 0-4 în fața ilfovenilor de la CS Afumați, bifând al doilea eșec la rând.

Agricola Borcea va juca sâmbătă, urmând a se deplasa la Cernavodă pentru duelul cu Axiopolis. Ar putea fi un prilej excelent de revanșă pentru trupa “patronată” de Aniel Teodor Nedelcu Pațurcă, după eliminarea din Cupă, suferită încă din primul tur în fața constănțenilor.

Etapa 3

Înainte Modelu – CS Afumați 0-4

Dunărea Călărași – Progresul Fundulea 3-1

Sâmbătă, 9 septembrie, ora 17.00

Axiopolis Cernavodă – Agricola Borcea

Recolta Gh. Doja – FC Voluntari 2

Gloria Băneasa – LPS HD Clinceni

Clasament

1. CS Afumați                 3   2   1   0   9-4   7

2. Progresul Fundulea   3   2   0   1   4-3    6

3. Dunărea Călărași       2   1   1   0   6-4   4

4. Agricola Borcea          2   1   1   0   4-3   4

5. Recolta Gh. Doja       2   1   0   1   8-5   3

6. LPS HD Clinceni        2   1   0   1   4-3   3

7. Înainte Modelu           3   1   0   2   4-6   3

8. FC Voluntari               2   0   1   1   3-7   1

9. Axiopolis Cernavodă  2   0   0   2   4-6   0

10. Gloria Băneasa        2   0   0   2   4-9   0

Etapa 4 | Sâmbătă, 16 septembrie, ora 17.00

Agricola Borcea – LPS HD Clinceni

FC Voluntari 2 – Gloria Băneasa

Progresul Fundulea – Recolta Gh. Doja

CS Afumați – Dunărea Călărași

Axiopolis Cernavodă – Înainte Modelu

Liga 3 | Et. 2: FC Voluntari 2 – Dunărea, sâmbătă, 2 septembrie, ora 17.00
Featured

Liga 3 | Et. 2: FC Voluntari 2 – Dunărea, sâmbătă, 2 septembrie, ora 17.00

Arena Gheorghe Dinică din Voluntari va găzdui sâmbătă, de la ora 17.00 partida FCD Voluntari 2 – Dunărea Călărași din runda a 2-a a noului sezon al ligii a 3-a. Va fi prima partidă oficială pentru “galben-albaștri” în noua ediție de campionat.

Duelul va fi arbitrat la centru de bucureșteanul, Andrei Oancea, ajutoarele sale fiind Florinel Barbu și Victor Făinaru (ambii din Giugiu). Observator de arbitri va fi Ionuț Borcan (Ploiești) iar delegat de joc a fost desemnat Raluca Elena Șerban (București).

În sezonul precedent, cele două echipe s-au întâlnit de 4 ori. Ilfovenii au obținut o victorie, celelate 3 partide încheindu-se la egalitate.

În prima etapă, FC Voluntari 2 a pierdut cu 4-0 la Modelu iar Dunărea n-a juca încă, meciul cu LPS HD Clinceni de pe teren propriu fiind amânată pentru 12 septembrie.

FC Voluntari 2 vs. Dunărea

Play-out

03.05.2023 FC Voluntari 2 – Dunărea 2-2

01.04.2023 Dunărea – FC Voluntari 2 0-0

Sezon regulat

05.11.2022 Dunărea – FC Voluntari 2 0-2

03.09.2022 FC Voluntari 2 – Dunărea 1-1

Dunărea Călărași | Lot 2023 – 2024

Portari: Vlad Răfăilă (ex-Farul 2 Constanța), Alexandru Costache (ex- Minaur Baia Mare), Octavian Gabriel Ivan (ex-Metaloglobus)

Fundași: Ionuț Țenea, Marian Drăghici, Bogdan Manole (ex-Metalul Buzău), Bogdan Vișan (ex-CSM Deva), Mădălin Apostol, Mihai Lupu, Jude Nwankwo, Eduard Primaru

Mijlocași: Iulian Ilie, Andrei Vîlea (ex-Farul 2 Constanța), Alexandru Sîrbu, Valentin Andrei, Ionuț Saron Chirică, Rareș Coman, Aleksandr Stefanov (Bulgaria), Bodo Kanda (ex-CS Dinamo București), Alin Cârstocea (ex-Gloria Buzău), Nicolas Dragnea

Atacanți: Laurențiu Chiriță (ex-CS Dinamo București), Robert Băceanu (ex-Farul 2 Constanța), Gabriel Toma, Andrei Tenea.

Liga 3 | Dunărea, amical cu Dunărea Grădiștea!
Featured

Liga 3 | Dunărea, amical cu Dunărea Grădiștea!

Deși a disputat miercuri primul meci oficial al noului sezon, Dunărea Călărași continuă și în acest weekend seria jocurilor de verificare.

Sâmbătă, 5 august, de la ora 10.30 de minute, echipa noastră formată în principal din jucători care n-au evoluat în meciul de Cupă cu Înainte Modelu, va întâlni la Grădiștea, formația locală de liga a 4-a, Dunărea. Cele două echipe s-au întâlnit și în urmă cu câteva săptămâni la Călărași chiar în startul perioadei de pregătire, Dunărea Călărași câștigând atunci cu 4-0!

Altfel, echipa antrenată de Marius Păun va juca miercurea viitoare la Băneasa cu Gloria, partida contând pentru turul 2 al Cupei României!

Liga 3 | Dunărea câștigă și amicalul cu SC Popești Leordeni
Featured

Liga 3 | Dunărea câștigă și amicalul cu SC Popești Leordeni

Dunărea a trecut cu bine și testul cu SC Popești Leordeni, programat astăzi la matineu, la Călărași.

Echipa antrenată de Marius Păun s-a impus cu 2-0, ambele goluri fiind marcate în partea secundă prin M. Keita (58) care pe contraatac a finalizat o pasă excelentă primită de la V. Andrei și B. Vișan (71) care a reluat cu capul centrarea din corner a lui Bodo Kanda.

Este a 4-a victorie obținută de echipa noastră care se pregătește pentru debutul în Cupa României. Miercuri, 2 august, de la ora 17.30 de minute, Dunărea va juca pe teren propriu cu Înainte Modelu.

Dunărea – SC Popești Leordeni 2-0

Au marcat: M. Keita (58), B. Vișan (71)

Dunărea (R1): Al. Costache – Drăghici, B. Manole, B. Vișan, M. Lupu – I. Ilie, S. Chirică, R. Coman, A. Vîlea – B. Kanda, R. Băceanu.

Dunărea (R2): Vl. Răfăilă – I. Țenea, B. Manole, Vișan, M. Lupu (62’ E. Primaru) – A. Stefanov – I. Ilie (76’ Al. Sîrbu), V. Andrei, S. Chirică, M. Keita – B. Kanda (76’ A. Tenea)

Dunărea | Meciuri disputate

13.07. Dunărea – Dunărea Grădiștea (L4) 5-0

15.07. Dunărea – Gloria Băneasa (L3) 4-0

19.07. Septemvri 98 Tervel (L3 Bulgaria) – Dunărea 2-1

22.07. Dunărea – Recolta Gh. Doja (L3) 4-2

28.07. Dunărea – SC Popești Leordeni (L3) 2-0

Urmează

02.08. Dunărea – Înainte Modelu (Cupa României – turul 1)

Free Joomla templates by Ltheme