Dunărea, victorie reconfortantă în amicalul cu Gloria Băneasa
Featured

Dunărea, victorie reconfortantă în amicalul cu Gloria Băneasa

Pe terenul central Ion Comșa s-a desfășurat dimineață partida de verificare Dunărea Călărași – Gloria Băneasa, încheiat cu victoria reconfortantă a galben-albaștrilor, scor 4-0 (4-0). Pentru echipa noastră au punctat Valentin Andrei (2 goluri), Bodo Kanda (1) și Andrei Vîlea (1).

Următorul test este programat miercurea viitoare în Bulgaria, mai exact pe 19 iulie cu Septemvri 98 Tervel (ora 18.00).. Pe 22 iulie, Dunărea se va duela cu noua echipă a lui Mirel Condei, Recolta Gh. Doja (locația și ora de disputare nu au fost încă fixate).

Sursa foto Facebook AFC Dunărea Călărași

Amical: Dunărea Călărași – Gloria Băneasa, sâmbătă, 15 iulie, ora 10.00
Featured

Amical: Dunărea Călărași – Gloria Băneasa, sâmbătă, 15 iulie, ora 10.00

Dunărea Călărași va disputa sâmbătă, 15 iulie, al doilea test al verii. De la ora 10.00, pe terenul central Ion Comșa, echipa antrenată în continuare de Marius Păun va juca împotriva constănțenilor de la Gloria Băneasa.

Dunărea a început seria amicalelor joi, trecând cu 5-0 de Dunărea Grădiștea (L4). Săptămâna viitoare, galben-albaștrii vor disputa alte două partide de verificare. Prima pe 19 iulie, în Bulgaria cu formația FC Septemvri 98 Tervel (L3), de la ora 18.00, iar cea de-a doua sâmbăta viitoare cu Recolta Gh. Doja, echipă antrenată din această vară de Mirel Condei (L3). (locația și ora de disputare nu au fost încă fixate).

În ceea ce privește lotul, conducerea poartă discuții, destul de avansate, cu 7 jucători.

Liga 3 | Marius Păun revine pe banca Dunării!
Featured

Liga 3 | Marius Păun revine pe banca Dunării!

Dunărea Călăraşi are începând de marţi un nou antrenor principal după ce Gică Mihali a fost demis de la conducerea „galben-albaştrilor”. Succesorul său este Marius Păun (45 de ani) care va fi ajutat până la finele acestui sezon de Gabriel Popa, cel care se ocupă de pregătirea portarilor.

Antrenor al echipei de juniori U19, Marius Păun a mai antrenat Dunărea, în calitate de principal, în partea a doua a sezonului 2021 – 2022. În cele 12 partide disputate, Dunărea a obţinut atunci o victorie, un egal şi 10 înfrângeri, golaveraj 5-40, retrogradând în liga 3.

Din iarnă, Marius Păun a antrenat-o şi pe Spicul Vâlcelele, liderul Seriei A a ligii a 4-a urmând să fie în continuare condus de Marius Ene care, cel mai probabil, îşi va ajuta echipa şi din teren.

Păun va (re)debuta vineri, 14 aprilie, pe banca Dunării, în meciul de acasă cu Gloria Băneasa, din cadrul rundei a 3-a a play-out-ului.

Dunărea și Mihali, la final de drum!
Featured

Dunărea și Mihali, la final de drum!

Gică Mihali nu mai este începând de astăzi antrenorul Dunării Călărași. Cele două părți au ajuns “la un acord pentru rezilierea contractului pe cale amiabilă”, potrivit anunțului dat publicității pe pagina oficială de Facebook a clubului. Locul său este luat de Marius Păun care va fi sprijinit de Gabriel Popa.

Cu Mihali pe bancă, Dunărea a disputat 22 de partide oficiale din care 18 în cadrul sezonului regulat, 2 în play-out și alte două în Cupa României. Bilanțul este mai degrabă rușinos: 7 victorii, 7 egaluri și 8 înfrângeri, golaveraj 40-35.

Picătura care a umplut paharul a fost umilința încasată la Borcea sâmbăta trecută când Dunărea a fost învinsă de Agricola cu 6-1!

Gică Mihali a semnat cu Dunărea în vara anului trecut un contract pe 3 ani fiind recomandat de un fost jucător și tehnician al grupării din B-dul Republicii, 39, Ion Răuță.

Domnule Mihali, drum bun și cale bătută!

Bilanț Dunărea

Sezon regulat:   18     6     6     6     36-23     24

Cupa României:   2     1     0     1      3-6

Play-out:               2     0     1     1     1-6          1

Liga 3 | Dunărea – FC Voluntari 2, în prima etapă a play-out-ului!
Featured

Liga 3 | Dunărea – FC Voluntari 2, în prima etapă a play-out-ului!

FC Voluntari 2 este prima adversară a Dunării din play-out, partida fiind programată sâmbătă, 1 aprilie la Călărași, începând cu ora 17.00.

Ilfovenii au încheiat prima parte a campionatului pe locul 8 cu 18 puncte, în vreme ce Dunărea s-a situat pe 7 cu 24 de puncte.

Tot în prima etapă, Gloria Băneasa va juca acasă cu CS Amara iar Agricola Borcea se va deplasa la Gheorghe Doja pentru duelul cu Recolta.

Play-out

TUR

Etapa 1 | Sâmbătă, 1 aprilie, ora 17.00

Gloria Băneasa – CS Amara

Recolta Gh. Doja – Agricola Borcea

Dunărea Călărași – Recolta Gh. Doja

Et. 2: Agricola Borcea – Dunărea (8 aprilie)

Et. 3: Dunărea – Gloria Băneasa (14 aprilie)

Et. 4: Recolta Gh. Doja – Dunărea (22 aprilie)

Et. 5: Dunărea – CS Amara (29 aprilie)

RETUR

Et. 6: FC Voluntari 2 – Dunărea (3 mai)

Et. 7: Dunărea – Agricola (6 mai)

Et. 8: Gloria Băneasa – Dunărea (13 mai)

Et. 9: Dunărea – Recolta Gh. Doja (20 mai)

Et. 10: CS Amara – Dunărea (24 mai)

Clasament

1. Gloria Băneasa      28

2. Recolta Gh. Doja   25

3. Dunărea Călărași   24

4. FC Voluntari 2        18

5. Agricola Borcea      15

6. CS Amara                 7

Free Joomla templates by Ltheme