Grupare specializată în comiterea de înșelăciuni prin metoda accidentul, destructurată de polițiștii din Călărași

Polițiștii din Călărași, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au efectuat 3 percheziții într-un penitenciar și la locuințele unor persoane bănuite de comiterea mai multor înșelăciuni prin metoda accidentul. Cinci persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

La data de 08 noiembrie 2017, polițiști de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au efectuat trei percheziții într-un penitenciar din Giurgiu și și la locuințele unor persoane din județul Ialomița.

Activitățile au fost desfășurate pentru documentarea activității infracționale a cinci persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 42 ani, care ar fi comis mai multe infracțiuni de înșelăciune prin metoda accidentul.

Din cercetările efectuate de polițiști, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, a rezultat că, în perioada septembrie – octombrie 2017, aceștia ar fi contactat telefonic mai multe persoane și, prin inducerea în eroare cu privire la implicarea în accidente de circulație a membrilor familiei victimelor, le-ar fi solicitat acestora diferite sume de bani.

În sarcina celor 5 persoane, dintre care 4 aflate în executarea unor pedepse cu închisoarea pentru comiterea de infracțiuni grave, s-a reţinut comiterea a 5 infracţiuni de înşelăciune, victimele fiind persoane vârstnice, din judeţul Călăraşi. Prejudiciul cauzat prin activitatea ilicită este de 29.000 de lei.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 3 telefoane mobile, cartele telefonice, aproximativ 2000 euro, precum și documente privind depuneri de numerar.

Faţă de cele 5 persoane polițiștii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore.

În activități au fost angrenați polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Călărași, polițiști de la Serviciul Criminalistic Călărași și de la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Călărași.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița și Administrației Naționale a Penitenciarelor.

DSVSA Călăraşi / Informarea prsoanelor interesate pentru înfiinţarea de Puncte gastronomice locale

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Călăraşi (DSVSA Călăraşi) informează cetăţenii despre organizarea la sediul DSVSA Călăraşi, în data de 11.11.2017, orele 11.00, a unei sesiuni de informare privind desfăşurarea activităţilor specifice Punctelor Gastronomice Locale.

Inspectorii de specialitate ai DSVSA Călăraşi vor furniza, atât informaţii despre activităţile ce se pot desfăşura în Punctele Gastronomice Locale, cât şi despre modul de înfiinţare al acestora şi normele sanitar-veterinare care trebuie îndeplinite.

Scopul acestei campanii este acela de a aduce la cunoștința publicului larg detalii despre aceste unități de alimentație publică de tip familial și de a oferi celor interesaţi argumente pentru a deveni proprietarii unui Punct Gastronomic Local.

La întâlnirile organizate de DSVSA Călăraşi vor fi înmânate materialele informative ale campaniei.

Persoanele interesate pot afla informatii utile prin materialele postate despre aceste categorii de unităţi de alimentatie publică ,,Puncte Gastronomice Locale” accesând pagina de web a DSVSA Călăraşi.

Pentru informaţii suplimentare şi înscrieri, cei interesaţi pot suna la numărul de telefon: 0242/213676, fax: 0242/311127 sau la sediul DSVSA Călăraşi, str. Prel. Dobrogei nr.4

DIRECTOR EXECUTIV

Dr. Viorel BUCUR

Un cetăţean din comuna Ştefan Vodă a descoperit două proiectile de calibrul 75 milimetri

Luni, 6 noiembrie 2017, ora 11.36, un echipaj de specialişti pirotehnişti din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi s-a deplasat pe localităţii Ştefan Vodă, pentru ridicarea, asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată şi transportul a două proiectile de calibrul 75 milimetri.
Respectivele elemente de muniţie rămasă neexplodată au fost descoperite de către Nicu P., în timp ce efectua lucrări agricole mecanizate pe un teren ce aparţine domeniului public al localităţii Ştefan Vodă.
Conştientizând pericolul reprezentat de muniţia rămasă neexplodată descoperită, acesta a anunţat de urgenţă organele abilitate, utilizând numărul de urgenţă 112, pentru a solicita intervenţia echipajului pirotehnic.
Specialiştii pirotehniştidin cadrul I.S.U. Călătraşi au intervenit cu o autospecială şi au ridicat elementele de muniţie rămasă neexplodată, pe care le-au depozitat în vederea distrugerii ulterioare.
Recomandări ale I.S.U. Călăraşi:
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi recomandă cetăţenilor, ca în momentul în care descoperă elemente de muniţie rămasă neexplodată, să anunţe de urgenţă organele de poliţie, autorităţile administraţiei publice locale sau Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei ” al judeţului Călăraşi la numărul de urgenţă 112.
Deasemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei ” al judeţului Călăraşi recomandă cetăţenilor ca în astfel de cazuri să respecte următoarele măsuri: să nu mişte de pe locurile pe care se află elementele de muniţie descoperite; să nu desfacă şi să nu predea la operatorii economici (societăţile ce au ca obiect de activitate colectarea materialelor feroase), elemente de muniţie descoperite; să nu folosească elementele de muniţie descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente; să nu lovească, să nu taie şi să nu demonteze elementele de muniţie descoperite; să nu folosească focul deschis în apropierea elementelor de muniţie descoperite.

Atenţie! Vaccinarea antirabică a câinilor şi pisicilor, acţiune obligatorie în gospodăriile populaţiei!

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Călăraşi prin medicii veterinari de liberă practică desfăşoară, din luna octombrie a acestui an, campania obligatorie de vaccinare antirabică a câinilor şi pisicilor din gospodăriile populaţiei.

Vaccinarea profilactică antirabică a câinilor, pisicilor, câinilor de stână, este obligaţia proprietarilor şi a deţinătorilor de animale, persoane fizice sau juridice.

Pentru a realiza acest important demers medical, obligatoriu fiecare proprietar trebuie să se adreseze medicului veterinar de liberă practică pentru microciparea câinilor.

Operaţiunea de microcipare a câinilor este suportată de proprietar.

Vaccinarea profilactică antirabică la carnasiere va fi executată de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi, operaţiunea de vaccinare fiind gratuită la câini şi contracost la pisici. Costul vaccinului antirabic este suportat din bugetul DSVSA Călăraşi.

Refuzul proprietarilor de a supune câinii acţiunii de microcipare şi vaccinare antirabică sau neacordarea sprijinului necesar pentru a fi efectuate aceste operaţiuni, atrage după sine sancţionarea contravenţională conform HG 984/2005, cu modificările şi completările ulterioare, art 5, lit J, punct 3 şi 4 cu amendă de la 400 la 800 lei.

Toţi proprietarii de câini şi pisici trebuie să răspundă în această campanie la vaccinare antirabică pentru a preveni una dintre cele mai grave boli care poate evolua la animale cât şi la om, rabia (turbarea) fiind o boală transmisibilă de la animale la om, incurabilă şi cu efecte letale.

DIRECTOR EXECUTIV,

Dr. Viorel BUCUR

Guvern: Majorări pentru pensii și indemnizația de creștere a copilului

Indemnizația minimă de creștere a copilului se va majora, de la 1 ianuarie 2018, la 1.250 de lei, față de 1.233 de lei, cât este în prezent, potrivit unei Ordonanțe de urgență adoptată astăzi de Guvern. Pentru asigurarea acestei majorări, indemnizația de creștere a copilului nu va mai fi raportată la salariul minim, ci la Indicele Social de Referință (ISR). În prezent, valoarea ISR este stabilită la 500 de lei, iar indemnizația va avea valoarea a 2,5 ISR.

Potrivit Ordonanței de urgență, începând cu 1 iulie 2018, va crește pensia minimă de la 520 de lei la 640 de lei, precum și punctul de pensie de la 1.000 de lei la 1.100 de lei.

Aceste măsuri vin la pachet cu reducerea procentului de plată către Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,75%, fără a fi afectată valoarea nominală din prezent. Mai precis, suma care este achitată astăzi către administratorii Pilonului II va fi cel puțin aceeași, anul viitor, dar scăderea procentului este necesară ca urmare a creșterii salariului mediu cu 20%, de la 1 ianuarie 2018, măsură pe care guvernul o are în vedere în perioada imediat următoare.

În atenţia locatarilor din apartamentele municipiului Călăraşi / Citire apometre: 6-10 noiembrie

apometruSC ECOAQUA SA Sucursala Călăraşi anunţă locatarii din apartamentele la care se emite factura cu coeficient de repartiţie a consumului de apă înregistrat de apometrul de branşament că planificarea citirilor în aceeaşi zi pentru apometrul de branşament şi apometrele din apartamente aferente perioadei 6-10 noiembrie este următoarea:

 

Municipiul Călăraşi

 

Data citirii Zona blocuri B, C, D, E, F

06.11.2017 B19, C31, D7, E3 (A,B,C), E11, E12 (D, E), E14

07.11.2017 B21, C1, C2, C3, C4, D2, E3 (D, E), E12 (A, B, C, F), F1 (A, B)

08.11.2017 B22, B23, B24, B27, C5, C6, C7, C8, D8, E4 (A, B, C), E17, F1 (C, D, E)

09.11.2017 AGNZ, B2, B25, B26, C9, C10, C11, C13, E4 (D,E), E18, F5

10.11.2017 D9, D31, D32, E5, E10, E21 (A, B, C, D, E), E23, E24, F6

 

Data citirii Zona blocuri G, H, K, L, I

06.11.2017 G2, G6, H13 (E1, E2), H14, H24*(A, B, C, D), K3, I3, I4, I5, I22

07.11.2017 G7, H5, H20,,H24*(E, F, G), K4, L36, I6

08.11.2017 H8, H9, H19, K5 (A, B, C), K6 (E), L37

09.11.2017 H24, K6 (A, B, C, D), L33, L34, L38, I7, I18, I19, I37

10.11.2017 H7, K7 (A, B, C), K13, L1, L2, L3, L39, I1, I20

 

Data citirii Zona blocuri M, N, J

06.11.2017 M17 (D, E, F), N3, J3, J7 (1A, 2A, B)

07.11.2017 M18 (A, B), J7 (C, D, E, F), J46, J49, J50, J54

08.11.2017 M2 (A, B, C), M10, M18 (C, D, E)

09.11.2017 M2 (D, E, F)

 

Notă: Rugăm insistent ca locatarii să fie prezenţi la domiciliu începând cu ora 1630, să permită accesul în vederea efectuării citirii repartitoarelor (apometrelor) din apartamente şi să-şi delege un reprezentant pentru fiecare scara de bloc, pentru a participa la citirea apometrului de scară.

Free Joomla templates by Ltheme