Acțiuni pentru protejarea populaței desfășurate de polițiști

Sancțiuni în valoare de peste 31.000 lei, aplicate în urma unor controale efectuate de polițiștii serviciului de investigare a criminalității economice.

În ziua de 28 noiembrie a.c., polițiștii au efectuat controale la cinci societăți comerciale din Călărași și Cuza Vodă în scopul protejării populației împotriva comercializării de hrană pentru animale de companie și medicamente de uz veterinar neconforme și combaterea săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală prin comercializarea către persoane fizice și juridice de astfel de produse.

Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 31.000 lei.

Totodată a fost ridicată în vederea confiscării suma de aproape 900 de lei, reprezentând sume nefiscalizate pe casa de marcat.

La activitate au participat și specialiști din cadrul Direcței Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Călărași.

Traseu practico-aplicativ pentru admiterea la școlile de poliție

Prin O.M.A.I nr. 144/2017, evaluarea performanţei fizice a candidaţilor la școlile de poliție se face prin parcurgerea unui traseu practic-aplicativ, iar criteriul privind înălțimea candidaților a fost abogat. Poliția Română vă reamintește că, în ianuarie 2018, Școala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina scoate la concurs 1.300 de locuri, iar Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, 300 de locuri.

Conform ordinului M.A.I nr. 144/2017, publicat în Monitorul Oficial la data de 22 noiembrie, prevederile referitoare la criteriul specific privind înălțimea candidaților la concursurile pentru admiterea în instituțiile de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile M.A.I. au fost abrogate.

De asemenea, evaluarea performanţei fizice a candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile M.A.I. se face prin parcurgerea unui traseu practic-aplicativ.

Proba se execută în ţinută sportivă decentă adecvată anotimpului (pantofi de sport, tricou, pantaloni scurţi sau trening).

Este declarat „promovat“ candidatul care îndeplineşte baremul minim de 2 minute și 25 de secunde. Candidaţii sunt apreciați cu calificativul „promovat“ sau „nepromovat“.

Pe timpul susţinerii probei, indiferent de cauze/motive, nu se admit reexaminări sau repetări.

Abandonul, accidentarea sau neîndeplinirea baremului minim duce la eliminarea candidatului din concurs şi declararea acestuia „nepromovat“. Trecerea de la alergare la mers a candidaţilor nu se consideră abandon.

Instructajul privind normele de securitate şi sănătate în muncă se face de către lucrătorul desemnat sau de un membru al comisiei/subcomisiei desemnat în acest sens, înainte de începerea probei, pe bază de semnătură.

Candidaţii sunt răspunzători de eventualele accidentări pe timpul desfăşurării probei, datorate nerespectării normelor prelucrate sau a execuţiilor greşite.

Pregătirea organismului pentru efort şi influenţarea selectivă a aparatului locomotor se desfăşoară individual, în spaţiul destinat acestei activităţi, altul decât cel de desfăşurare a probei.

Înaintea parcurgerii traseului practic aplicativ, unul dintre evaluatori prezintă candidaţilor elementele, modul de execuţie a acestora, restricţiile, penalizările, precum şi procedura de apreciere/măsurare.

Pe timpul desfăşurării probei, supravegherea medicală în vederea acordării primului ajutor în caz de nevoie este obligatorie şi se asigură gratuit.

Rezultatele obţinute se aduc la cunoştinţa candidaţilor, la finalul probei, pe bază de semnătură.

Notă:

În cazul în care condiţiile meteorologice împiedică organizarea şi desfăşurarea activităţilor de evaluare a performanţei fizice (pe timpul ploilor torenţiale, pe timp de ceaţă, la temperaturi de peste +30°c sau sub 0°c ori în alte condiţii de natură să favorizeze producerea de accidente), acestea se desfăşoară în sala de sport.

Desfăşurarea probei se poate amâna, la propunerea comisiei, cu acordul preşedintelui comisiei, până la momentul când proba se poate desfăşura în condiţii normale. Candidaţii vor fi anunţaţi de modificările care pot să apară.

Organizarea şi desfăşurarea probei „traseu practic-aplicativ“

Candidaţii trebuie să parcurgă în întregime traseul practic-aplicativ şi elementele care îl compun şi să abordeze obligatoriu toate obstacolele, în ordinea stabilită. Parcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la final penalizările acumulate fiind consemnate şi adunate la timpul realizat. În situaţia în care candidatul nu parcurge un obstacol va fi declarat „nepromovat“.

În situaţia constituirii mai multor subcomisii, suprafaţa şi condiţiile de amenajare şi desfăşurare a traseelor practic-aplicative vor fi identice.

Fiecare candidat parcurge traseul aplicativ în prezenţa a cel puţin 2 candidaţi martori.

1.Săritura în lungime de pe loc (obstacolul nr. 1)

De la linia de START, la semnalul evaluatorului, candidatul execută săritura în lungime de pe loc, în spaţiul delimitat. În situaţia în care se calcă linia de start, se depăşeşte lateral spaţiul delimitat sau nu este îndeplinit baremul minim obligatoriu, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. În situaţia în care candidatul refuză să execute săritura este declarat „nepromovat“.

 Cronometrarea începe la prima mişcare a candidatului. Barem minim: 1,80 metri.

    2. Alergare 18 metri

    3. Ocolire jalon

    4. Alergare 8 metri

    5. Trecerea prin pas sărit peste saltea (obstacolul nr. 2)

După executarea săriturii în lungime de pe loc, de la locul de aterizare, se continuă cu alergare, trecerea prin pas sărit peste saltea după trecerea peste obstacol în mod corect. În situaţia în care, pe timpul alergării, se ating marginile saltelei, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. În situaţia în care candidatul refuză să execute săritura sau ocoleşte obstacolul este declarat „nepromovat“.

Caracteristici tehnice ale saltelei: lungime = 2 m, lăţime = 1 m, grosime = 3-5 cm.

    6. Alergare 10 metri

    7. Ocolire jalon

    8. Alergare 4 metri

    9. Două rostogoliri succesive înainte (obstacolul nr. 3)

Din alergare, candidatul va executa 2 (două) rostogoliri succesive înainte. În situaţia în care, pe timpul execuţiei, se depăşeşte spaţiul saltelelor cu întreg corpul, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. În situaţia în care candidatul refuză executarea rostogolirilor sau ocoleşte obstacolul este declarat „nepromovat“.

    Caracteristici tehnice ale sectorului: lungime = 4 m, lăţime = 1 m.

    10. Alergare 5 metri

    11. Deplasarea în echilibru pe banca de gimnastică cu transport de greutăţi(obstacolul nr. 4)

Se execută ridicarea celor 2 greutăţi de câte 5 kilograme fiecare, depozitate în faţa băncii de gimnastică la 0,50 metri, urcarea pe banca de gimnastică, deplasarea în echilibru cu transportul simultan al greutăţilor, coborârea şi depozitarea greutăţilor pe sol. În situaţia în care, pe timpul execuţiei, candidatul atinge solul, scapă una din greutăţi sau pe ambele, va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. În situaţia în care candidatul refuză executarea deplasării sau transportul de greutăţi pe tot parcursul este declarat „nepromovat“.

Caracteristici tehnice ale băncii de gimnastică: lungime = 4 m, lăţime = 0,25 m, înălţimea de la sol în partea superioară = 0,30 m.

    12. Alergare 2 metri

    13. Ocolire jalon

    14. Alergare 20 de metri

    15. Ocolire jalon

    16. Deplasare între şicane (obstacolul nr. 5):

Candidatul se deplasează fără a avea dreptul de a se sprijini pe jaloane. În situaţia în care, pe timpul execuţiei, candidatul se dezechilibrează şi cade, acesta va continua parcursul, fără a fi penalizat. În situaţia în care candidatul refuză să parcurgă distanţa precizată este declarat „nepromovat“.

Caracteristici tehnice ale obstacolului: lungime = 10 m, lăţimea culoarului = 1,20 m, jaloane tip con, din polietilenă. Toată lungimea şi lăţimea obstacolului vor fi delimitate vizibil astfel încât candidatul să parcurgă întreaga distanţă.

    17. Ocolire jalon

    18. Alergare 10 metri

    19. Săritura în sprijin depărtat peste capra de gimnastică (obstacolul nr. 6):

Din alergare, candidatul va executa bătaia pe ambele picioare, sprijin pe obstacol cu ambele mâini şi săritura în sprijin depărtat peste capra de gimnastică. Abordarea obstacolului presupune cel puţin urcarea pe aparat, traversarea acestuia şi coborârea pe la capătul depărtat. Parcurgerea obstacolului în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde a candidatului. În situaţia în care candidatul refuză parcurgerea obstacolului sau ocoleşte obstacolul este declarat „nepromovat“.

Caracteristici tehnice ale obstacolului: înălţime capră de gimnastică = 1,20 m. La acest obstacol nu se vor folosi trambuline elastice.

    20. Alergare 2 metri

    21. Ocolire jalon

    22. Alergare 2 metri

    23. Trecerea pe sub un obstacol marcat (obstacolul nr. 7)

Din alergare, candidatul se deplasează pe sub un obstacol marcat, acoperit şi închis la ieşire. Parcurgerea obstacolului în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde a candidatului. În situaţia în care candidatul refuză parcurgerea obstacolului sau ocoleşte obstacolul este declarat „nepromovat“.

Caracteristici tehnice ale obstacolului: lăţime = 1 m, înălţime = 0,80 m, lungime = 4 m.

    24. Alergare 4 metri

    25. Escaladarea unei lăzi de gimnastică (obstacolul nr. 8)

Din alergare, candidatul execută escaladarea obstacolului aşezat transversal pe direcţia de deplasare, printr-un procedeu la alegere. Parcurgerea obstacolului în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde a candidatului. În situaţia în care candidatul refuză parcurgerea obstacolului sau ocoleşte obstacolul este declarat „nepromovat“.

Caracteristici tehnice ale lăzii de gimnastică: lungime = 1,60 m, lăţimea părţii superioare = 0,40 m, înălţime = 1,20 m. La acest obstacol nu se vor folosi trambuline elastice şi saltele de gimnastică.

    26. Alergare 4 metri

    27. Ocolire jalon

    28. Alergare 10 metri

    29. Transportul unui manechin prin târâre (obstacolul nr. 9)

Din alergare, candidatul execută priza pe manechin, pe sub axile, cu ambele mâini. Transportul manechinului pe distanţa de deplasare se face cu spatele, picioarele manechinului trebuind să depăşească în mod obligatoriu linia de sosire. În situaţia în care candidatul trece linia de sosire fără manechin este declarat „nepromovat“.

Caracteristici tehnice ale obstacolului: distanţa de parcurs = 10 m, înălţimea manechinului = 1,60 m, lăţimea umerilor manechinului = 0,60 m, greutatea manechinului = 40 kg.

    30. Ocolire jalon

    31. Aruncarea mingii de handbal de pe loc la ţintă (obstacolul nr. 10)

Candidaţii se vor opri în faţa pragului dispus transversal pe direcţia de aruncare şi vor arunca la ţinta aflată la 7 (şapte) metri, prin procedeul azvârlire, cu o singură mână, una dintre cele 2 mingi de handbal avute la dispoziţie. O aruncare este considerată reuşită dacă mingea a atins ţinta, cu condiţia să nu fi atins solul înainte de ţintă. Fiecare candidat are dreptul la două încercări, a doua încercare executându-se doar în situaţia în care prima aruncare este nereuşită. În situaţia în care, la prima aruncare, mingea nu atinge ţinta, atinge solul înainte de ţintă, este scăpată spre înainte/înapoi, cu depăşirea pragului care delimitează sectorul de aruncare, candidatul se va opri la semnalul acustic (fluier) al supraveghetorului de traseu şi mai are dreptul la o singură aruncare. Dacă şi la următoarea încercare va repeta una din situaţiile prevăzute anterior, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. În situaţia în care candidatul refuză parcurgerea obstacolului sau ocoleşte obstacolul este declarat „nepromovat“.

Caracteristici tehnice ale liniei de aruncare: lungime = 1,20 m, lăţimea = 0,10 m. Ţinta este dispusă la o distanţă de 7 metri de prag (linia de aruncare). Caracteristici tehnice ale ţintei: lungime = 1 m, lăţimea = 1 m, dispusă la 1 m de sol (măsurată de la sol până la baza inferioară, fixă).

Pentru aruncare se vor utiliza 2 (două) mingi de handbal, tip 3.

    32. Alergare 20 metri

    33. Navetă 10 repetări x 20 de metri cu transport de jaloane (obstacolul nr. 11)

Din alergare, candidatul ridică un jalon şi aleargă cu acesta până la o linie aflată la 20 de metri distanţă, depune jalonul şi preia un alt jalon de culoare diferită şi revine în alergare 20 de metri. Se efectuează 5 cicluri dus-întors.

În situaţia în care, pe timpul execuţiei, candidatul se dezechilibrează şi cade, acesta va continua parcursul, fără a fi penalizat. În situaţia neschimbării culorii în mod succesiv după parcurgerea fiecărei distanţe de 20 de metri, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. În situaţia în care candidatul refuză să parcurgă distanţa precizată sau trece linia de sosire fără jalon, este declarat „nepromovat“.

Caracteristici tehnice ale obstacolului: lungime = 20 m, lăţimea culoarului = 1,00 m, 10 jaloane tip con, din polietilenă, având 2 culori diferite în proporţii egale (de exemplu, 5 de culoare roşie, 5 de culoare verde), distribuite câte 5 din aceeaşi culoare la fiecare dintre cele două capete ale culoarului. Toată lungimea şi lăţimea obstacolului vor fi delimitate vizibil astfel încât candidatul să parcurgă întreaga distanţă.

Pentru ca traseul practic-aplicativ să poată fi parcurs de 2 candidaţi, obstacolul nr. 11 se amenajează de două ori, pe două culoare distincte.

    34. Sosire. 

NOTĂ: La evaluarea performanţei fizice a candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile MAI, nu se admit contestaţii.

Acţiunea “Foc de artificii”, declanșată de Poliţia Română, în toată țara

Poliţia Română continuă și în acest an acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.

În perioada 21 noiembrie 2017 - 5 ianuarie 2018, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Bogdan Despescu, poliţiştii acţionează, în toată țara, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Astfel, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.G.P.R., cu sprijinul Direcţiei de Ordine Publică din I.G.P.R., polițiștii vor efectua acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.

Poliţia Română reaminteşte că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.

d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulaiei rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Călăraşi / Două şcoli gimnaziale vor participa la cea de-a 4-a ediţie a campaniei naţionale Oscar, şarpele hoinar

Primăria Municipiului Călăraşi a acceptat invitația Asociației Orașe Energie România, organizație ce activează la nivel național în domeniul eficienței energetice, de a participa la cea de-a patra ediție a campaniei naționale ”Oscar, șarpele hoinar”, ce face parte din campania europeană Traffic Snake Game (TSG). Municipiul Călărași a participat în premieră, anul acesta, în cadrul campaniei, fiind implicați 502 elevi din două școli gimnaziale din oraș, după cum urmează:

• Școala Gimnazială “Mircea Vodă” ( 12 clase cu 258 de elevi)                          

• Școala Gimnazială “Tudor Vladimirescu” ( 10 clase cu 244 de elevi)  

Campania „Oscar, șarpele hoinar” și-a propus să combată o serie de percepții negative privind siguranța în trafic și să promoveze modurile de deplasare durabile ca fiind distractive și sănătoase. Un alt beneficiu provine din decongestionarea traficului și reducerea aglomerației, în zonele adiacente școlilor.

Mergând pe jos sau cu bicicleta, copiii devin conștienți de mediul înconjurător și dezvoltă aptitudini privind siguranța în deplasare și capacitatea de a anticipa acțiunile celorlalți participanți la trafic. Mersul pe jos și cu bicicleta contribuie la atingerea necesarului de mișcare fizică recomandată copiilor.

Pe termen lung, campania vizează generarea unei percepții schimbate în rândul elevilor cu privire la înțelesul unei comunități sănătoase, guvernate de libertatea de mișcare, calitatea vieții și independența față de mijloacele de transport motorizat.

La nivelul municipiului Călărași implementarea campaniei a avut ca rezultate scăderea emisiilor de CO2 cu 490kg și un număr de 3.556 km parcurși cu mijloace alternative și sustenabile în locul folosirii autoturismului.

BIROUL DE PRESĂ

Călăraşi / Regulamentul de funcţionare al patinoarului

patinoar artificial CalarasiÎn perioada 30 noiembrie 2017-30 ianuarie 2018, Primăria Municipiului Călărași pune la dispoziția călărășenilor un patinoar, în cadrul Sărbătorilor de iarnă. Consiliul Local Municipal Călărași a aprobat marți, 28 noiembrie, în ședință ordinară, Regulamentul de exploatare și gestionare al acestui patinoar, precum și tariful de acces.

 

Patinoarul, amplasat în parcarea primăriei pe o suprafață de 300 metri pătrați, va fi deschis în fiecare zi, între orele 10.00-22.00, iar în zilele de 25 decembrie, 31 decembrie și 1 ianuarie acesta va fi închis. Programul de funcționare poate fi modificat în funcție de evoluția condițiilor meteorologice precum și de solicitările privind utilizarea pistei.

 

Cele mai importante reguli impuse în utilizarea patinoarului sunt următoarele:

 patinoarul poate fi utilizat de orice persoană cu condiţia respectării prevederilor prezentului regulament; patinajul se face pe risc propriu si numai cu respectarea obligațiilor stabilite si asumate;

 programul de funcţionare: zilnic 10,00 – 22,00 în afara zilelor de 25, 31 decembrie 2017 și 1 ianuarie 2018 cand patinoarul este inchis;

 durata unei serii: 1 oră și 30 min;

 seriile vor funcţiona după următorul program:

•        10,00-11,30

•        12,00-13,30

•        14,00-15,30

•        16,00-17,30

•        18,00-19,30

•        20,00-22,30

       tariful obligatoriu: 5,00 lei/persoană/serie, indiferent dacă timpul petrecut pe patinoar sau timpul de folosire a patinelor este o fracțiune dintr-o serie;

 utilizatorul va completa și va semna formularul  indicat de către organizator care îi va retine cartea de identitate/carnet de elev vizat; acest document se va restitui la ieșirea de pe pistă;

 patinele nu se pot transmite de la un utilizator la altul, fiecare utilizator fiind obligat să utilizeze si sa restituie, personal, patinele, utilizând tichetele emise de către organizator;

 utilizatorul poate folosi patine personale sau puse la dispoziție de organizator;

 intrarea pe patinoar se va face doar prin locul special amenajat, pe baza tichetului eliberat de organizator;

 se va patina DOAR în sensul acelor de ceasornic conform indicației aplicata pe mantinela – DIRECTIA DE PATINAJ, in ritm constant, fără viteză, într-o manieră care să nu pună în pericol securitatea celorlalți patinatori, fiind interzis patinajul în forță, cu viteză sau balansul printre  ceilalți patinatori;

 în cazul căderii pe pista se vor ridica mâinile pentru evitarea accidentelor, respectând regula – AI CĂZUT, ȚINE MÂINILE SUS!

 se vor  respecta cu stricteţe anunţurile şi indicaţiile personalului care asigură funcţionarea patinoarului;

 copiii cu vârsta mai mica de 7 ani au acces cu patine şi DOAR însoţiţi de persoane care au echipament adecvat pentru patina;

 este interzisa urcarea pe mantinelă, spargerea gheții în mod intenționat sau deteriorarea elementelor pistei de patinaj;

 prin intrarea pe gheață, utilizatorul își exprimă implicit acceptul pentru respectarea tuturor regulilor afișate la loc vizibil și a căror insusire este obligatorie inainte de accesul pe pista; nerespectarea acestora poate duce la excluderea persoanelor în cauză de pe patinoar, fără obligația returnării banilor;

 se va respecte incadrarea in numarul permis de participanti simultan pe pista de patinaj, numar stabilit de organizator si afisat la intrarea pe pista;

 se va folosi patinoarul numai cu patine;

 se va evita atingerea cu mâna a lamelor patinelor deoarece sunt foarte tăioase;

 nu se vor introduca în incinta patinoarului băuturi alcoolice, arme sau alte obiecte ce pot periclita siguranța celorlalți participanți la activitatea de patinaj;

 nu se vor practica jocuri care pot pune în pericol siguranța celorlalți participanți la activitatea de patina, fiind interzisă practicarea unor jocuri („leapșa”,"trenuleţul", etc.) în afara celor organizate;

 nu se vor purta  pe umeri, în braţe, în spate alte persoane (inclusiv copii), aparate foto, video, genţi, etc., pe timpul patinajului;

 nu se vor introduce  pe gheaţă  pucuri de hochei sau alte echipamente şi accesorii dacă nu fac obiectul unui concurs organizat;

 nu se va arunca cu bulgări de zăpadă sau alte obiecte în incinta patinoarului sau în afara lui;

 nu se va intra pe patinoar cu mâncare şi băuturi alcoolice, arme sau a altor obiecte ce pot periclita siguranţa celorlalţi participanţi la agrement;

 nu se va intra pe patinoar  în stare de ebrietate sau dacă s-au consumat substanţe ce pot afecta echilibrul şi luciditatea utilizatorului;

 nu se va fuma pe suprafața gheții;

 utilizatorul nu va folosi un limbaj obscen, se va comporta civilizat, nu va deteriora bunurile cu care este dotat patinoarul;

 nu se va iesi cu patinele închiriate în afara zonei destinată patinajului;

 nu se va manifesta o atitudine ostilă, dispreţuitoare faţă de personalul patinoarului şi indicaţiile acestuia;

 nu se vor folosi telefoane mobile pe timpul patinajului;

 utilizatorul va anunta îndată orice accidentare;

 utilizatorul va lua măsuri corespunzătoare pentru siguranța obiectelor personale;

 utilizatorul va plati despagubirile produse din vina sa aferente daunelor produse asupra pistei, utilajelor, echipamentului, etc utilizate in timpul functionarii patinajului.

INTERZIS însoțitorilor:

 să se sprijine sau să depoziteze obiecte pe mantinelă;

 să aglomereze căile de deplasare a patinatorilor spre și dinspre suprafața gheții;

 să fumeze în apropierea pistei;

 să arunce cu bulgari sau alte obiecte în patinatori sau să poarte cu aceștia dialoguri cu limbaj obscene;

 să arunce deseuri menajere (gunoaie) in alte locuri decat in recipientii ;

 să ofere patinatorilor peste mantinelă diverse obiecte , mîncare, băuturi, etc.;

 să distragă atenția patinatorilor (aceștia pot deveni victime ale accidentărilor);

 

• Nerespectarea acestui regulament duce la evacuarea persoanei implicate, atât de pe gheaţă cât şi din incinta patinoarului, ulterior, interzicerea accesului în complex pe o perioadă nedeterminată.

• Patinajul se face pe risc propriu. Administrația patinoarului nu răspunde de eventualele accidentări ale patinatorilor sau de orice prejudiciu material sau moral suferit în timpul activității de patina;

• Administrația patinoarului nu răspunde de pierderile obiectelor personale.

• Deoarece calitatea gheții și condițiile de patinaj în siguranță sunt influențate de condițiile meteorologice, administrația locală își rezervă dreptul de a modifica programul de funcționare al patinoarului.

 

SE RECOMANDA UTILIZAREA ECHIPAMENTULUI DE PROTECTIE (CASCĂ DE PROTECȚIE, COTIERE ȘI GENUNCHIERE)

BIROUL DE PRESĂ

În atenţia locatarilor din apartamentele municipiului Călăraşi şi oraşului Lehliu Gară / Citire apometre: 27-29 noiembrie

SC ECOAQUA SA Sucursala Călăraşi anunţă locatarii din apartamentele la care se emite factura cu coeficient de repartiţie a consumului de apă înregistrat de apometrul de branşament că planificarea citirilor în aceeaşi zi pentru apometrul de branşament şi apometrele din apartamente aferente perioadei 27-29 noiembrie este următoarea:

 

Municipiul Călăraşi

 

Data citirii Zona blocuri B, C, D, E, F

27.11.2017 D14, E16

28.11.2017 D15, D16, D17, E15, F11

29.11.2017 A34, A35, A36, D18, 8,9,10

 

Data citirii Zona blocuri G, H, K, L, I

27.11.2017 G11, G12, K15, K12, K22 (A, B, C), L13, L14, L15, L16, L28

28.11.2017 G13, G14, K15, K21, K22 (D, E, F), L10, L11, L12, L29

29.11.2017 L4,L5, L8, L9, L51, I33, I34, I35, I38

 

Data citirii Zona blocuri M, N, J

27.11.2017 N4, N7, N24, N26, N28, N30, J34, J35, J37, J38, J42

28.11.2017 M19(TR4), N1, N25, N27, N31(A)

29.11.2017 N2, N10, N16, N21, N29, N31(B), N43 J-16, J23, J36, J48

 

Oraşul Lehliu Gară

28.11.2017 Bloc 4, Bloc 5, Bloc 12AS , Bloc 20, Bloc 40 A, Bloc 40 B, Bloc 75G                   

29.11.2017 Bloc 1, Bloc 2, Bloc 3, Bloc 6, Bloc7, Bloc 8, Bloc 9 , Bloc 10, Bloc11, Bloc 12 MI, Bloc 12*, Bloc 16, Bloc 32 A, Bloc 32 B

Notă: Rugăm insistent ca locatarii să fie prezenţi la domiciliu începând cu ora 1630, să permită accesul în vederea efectuării citirii repartitoarelor (apometrelor) din apartamente şi să-şi delege un reprezentant pentru fiecare scara de bloc, pentru a participa la citirea apometrului de scară.

Free Joomla templates by Ltheme