Lansarea selecției naționale de bune practici în învățământul preuniversitar românesc „Creatori de educație”

Lansarea selecției naționale de bune practici în învățământul preuniversitar românesc „Creatori de educație”

Ministerul Educației Naționale a lansat marți, 23 aprilie 2019, selecția națională de bune practici din învățământul preuniversitar românesc „Creatori de educație”, în cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți - CRED”.

„Creatori de educație” își propune recunoașterea și valorizarea profesorilor din învățământul primar și gimnazial care au o contribuție remarcabilă la dezvoltarea competențelor promovate prin noul curriculum național.

Începând din data de 23 aprilie, pe platforma www.creatorideeducatie.ro, pot fi înscrise cadre didactice din învățământul primar și gimnazial, recunoscute pentru implicarea activă în îmbunătățirea calității actului educațional.

Acestea își pot înregistra singure modelele de bune practici sau pot fi propuse, prin înscriere, de elevi, părinți, colegi din sistemul de învățământ, reprezentanți ai ONG-urilor. După verificare și validare, modelele de bune practici în educație vor fi supuse votării, prin intermediul platformei online.

În acest context, un model de bună practică în educație presupune cunoașterea nevoilor și intereselor fiecărui copil, adaptarea creativă a strategiilor didactice la specificul său (dar și a clasei/unității de învățământ/zonei socio-economice și culturale) și implicarea actorilor relevanți din comunitate în activitățile de învățare.

Astfel, un profesor creator de educație promovează activități și practici didactice eficiente și scalabile în structurarea competențelor, abilităților, aptitudinilor și atitudinilor elevilor săi, inspiră și sprijină parcursul școlar al acestora în niveluri superioare de educație.

„Creatori de educație” se va desfășura anual, în perioada 2019 - 2021. În anul 2019, se vor acorda 20 de premii pentru modele din nivelul primar, 20 de premii pentru modele din nivelul gimnazial și 10 premii speciale. Premiile vor fi acordate în apropierea datei de 5 octombrie - Ziua Profesorului.

„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” este un proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc, fiind totodată cel mai important proiect al Ministerului Educației Naționale ce vizează învățământul preuniversitar.

CRED este parte integrantă a Strategiei Europa 2020, prin Strategia privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii (aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 417/2015) și are la bază recomandările OECD și UNICEF incluse în documentul de poziție „România 2017 - Studii OECD privind evaluarea și examinarea în domeniul educației”.

Proiectul „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți - CRED” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Durata de implementare este de 4 ani (data de început: 15 noiembrie 2017). Bugetul total al proiectului este de 196.586.777,36 lei din care 165.988.711,25 lei o reprezintă finanțarea nerambursabilă (84,435% din valoarea totală eligibilă). Proiectul se implementează la nivel național și are 12 parteneri, instituții publice, Institutul de Științe ale Educației, opt Case ale Corpului Didactic din fiecare regiune de dezvoltare și trei Inspectorate școlare.

Independenţa / Licitație publică, în vederea închirierii unei suprafațe de 35 mp pentru desfășurarea unei activități comerciale

Independenţa / Licitație publică, în vederea închirierii unei suprafațe de 35 mp pentru desfășurarea unei activități comerciale

UAT INDEPENDENTA, județul Călărași, cu sediul în localitatea Independența, str. Unirii, nr. 42, organizează licitație publică în data de 02.05.2019, ora 09.00 în vederea închirierii unei suprafațe de 35 m.p., pentru desfășurarea unei activități comerciale.

Prețul de pornire a licitației este de 4 lei/mp/lună.

Termenul până la care se pot depune ofertele: 25.04.2019, ora 16.30, la sediul  Primăriei comunei Independența str. Unirii, nr. 42, comuna Independența, județul Călărași.

Persoana de contact: Ion Eugenia Mariana tel. 0242535353 / 0741034632.

Primar,

VOICU Lică

LTME / Renașterea creativității / “ŞI EU SUNT PENTRU SCHIMBARE” – Ediţia a 3-a

LTME / Renașterea creativității / “ŞI EU SUNT PENTRU SCHIMBARE” – Ediţia a 3-a

Marţi, 16 aprilie 2019, a avut loc a 3-a ediție a proiectului ŞI EU SUNT PENTRU SCHIMBARE, care s-a focusat pe colectivul clasei a X-a A din cadrul Liceului Teoretic “Mihai Eminescu”, desfășurată în sala de şedinţe a Consiliului Județean.

Întreaga activitate educațională fost inițiată de doamna profesor Dumitru Ștefana, ce și-a îndrumat elevii, urmărind lucrul în echipă cu scopul săvârșirii procesului de dezvoltare personală .

Drept suport educațional a fost aleasă cartea MIERCUREA STRÂMBĂ SAU IUBIRILE RATATE ALE LUI REMUS ALB a autorului Nicolae I. Nicolae, ce a servit ca sursă de inspirație în conturarea momentelor prezentate.

Evenimentul a avut la bază confruntarea dintre cele trei echipe: Mesagerii cuvântului, Noroc2 şi Vizionarii eminescieni. Desfășurarea activității concurs a constat în 3 probe.

Prima probă, intitulată Monolog-Jocuri didactice , a adus în scenă un reprezentant al fiecărui echipaj pentru a interpreta un pasaj prestabilit, într-un mod original, aducând o tentă personală.

Cea de-a doua probă a purtat numele de Dialog-Histrionism educațional si a îmbinat imaginația elevilor cu experiența de cititor în punerea în scenă a unor momente intrigante. Primul echipaj a prezentat sceneta Frica de matematică, în care a adus o notă umoristică unui moment trăit în viața oricărui elev.

A doua echipă, urmărind aceeași subtilitate de amuzament a reprezentat actul “Ora de română”.

Cea de-a treia grupă a surprins jurații printr-un moment dramatic denumit “Colac de salvare” , finalizând proba cu o notă gravă.

Ultima probă a acestei activități educționale, Trimite-mi un gând bun si o floare albă , a solicitat elevilor o expunere a gândurilor oneste si pline de emoții privind intensitatea trăirilor.

Punctul culminant al întrunirii a fost întruchipat de prezența autorului si de discursul acestuia. Cu interes si bunăvoință , profesorul, Nicolae I. Nicolae, a fost dispus să raspundă curiozităților participanților.

Toate acestea au avut loc sub ochii critici, dar, totodată îngăduitori ai celor dragi, tinerilor invitați de clasa a 8-a ai școlii Nicolae Titulescu, însoțiți de doamna profesor Stancu Elena, o parte dintre elevii clasei a12-a a Liceului Teoretic Mihai Eminescu si bineînțeles, juriul format din: domnul director Stoian Gheorghe, doamna director adjunct Belu Nicoleta, doamna inspector Toza Silvia, domnul inspector Stoianovici Gheorghe, alături de soția sa, doamna profesoară Stoianovici Viorica.

Elevii mai mari au schimbat rolul cu cei de clasa a X-a, oferind răspuns la problematica existenței lui Platon în fiecare, urmând deznodământul concursului prin deliberarea deciziei juraților, care au declarat câştigătoare una dintre echipe cu precizarea că toți au fost considerați învingători în urma acestei experiențe .

Au consemnat elevele Matei Alexandra și Șooș Monica, clasa a X-a

timpfaralimite2

Elevii şi preşcolarii intră de vineri în vacanţă

Elevii şi preşcolarii intră de vineri în vacanţă

Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă vor intra în vacanţa de primăvară de vineri, după finalizarea cursurilor, urmând a se întoarce la ore pe 6 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Următoarea vacanţă, cea de vară, este programată în perioada 15 iunie - 15 septembrie.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal anul şcolar se încheie în data de 31 mai, iar pentru clasa a VIII-a în data de 7 iunie.

Programul naţional "Şcoala altfel" are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 - 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.

Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situaţii obiective de urgenţă (intemperii, epidemii, calamităţi naturale) nu se poate realiza în perioada vacanţelor şcolare.

Explicațiile expertului: Cinci activități de mindfulness pe care le poți face dimineața

Explicațiile expertului: Cinci activități de mindfulness pe care le poți face dimineața

Modul în care ne petrecem dimineaţa poate avea un impact asupra ȋntregii zile, deoarece mintea noastră a primit restart, iar în funcție de atitudinea noastră, putem realiza lucruri mărețe în acea zi sau o putem transforma într-o zi banală.

În opinia renumitului specialist în mindfulness Dana Predu (foto), felul în care tratăm dimineața ne influențează major ziua, iar dacă vom lua în serios orice dimineață, atitudinea noastra proactivă va intra în rutina noastră și, fără să ne dăm seama, vom ajunge să facem progrese atât în viața noastră profesională, cât și în cea personală.

Specialistul ne îndeamnă să ne începem fiecare dimineață cu 5 activități de mindfulness:

  1. Sărbătoreşte că eşti ȋn viaţă! “Primul lucru pe care ȋl fac atunci când deschid ochii dimineaţa este acela de a spune „Mulţumesc”. Eşti norocosul care s-a trezit şi are ȋn faţa lui o nouă zi ȋn care poate face ceea ce ȋşi doreşte pentru el şi pentru cei din jurul său. Mulţumeşte sincer Universului pentru o nouă zi”, ne îndeamnă Dana Predu.
  2. Acordă atenţie sunetelor! “Avem opţiunea de a ne seta alarma la ceas/telefon aşa cum ne dorim. Poţi alege o alarmă cu tonuri blânde, muzică liniştitoare, poate sunete de clopot, muzică zen sau poate tonuri care te motivează să te ridici din pat. Organismul tău va ȋncepe ziua echilibrat, pe un ton liniștitor. În acelaşi timp poţi să adaugi alarmei şi un mesaj reprezentativ pentru tine. Spre exemplu, mesajul meu de dimineata este: „Viaţa mea este plină de prosperitate”, declară expertul în mindfulness Dana Predu.
  3. Hidratează-te! “Corpul tău are nevoie de apă. Dimineaţa este un moment perfect pentru hidratare. Înainte de a consuma cafea sau ceai, ȋţi propun să bei un pahar cu apă la temperatura camerei. Eu prefer să-mi pun ȋn paharul de apă şi zeama de la o jumătate de lămâie. Te vei hidrata şi corpul va fi pregătit pentru o nouă zi”, afirmă Dana Predu.
  4. Observă mediul ȋnconjurător! “Suntem conectaţi cu tot ceea ce este ȋn jurul nostru. Îţi propun ca ȋnainte de a deschide e-mail-ul, mesageria sau aplicaţiile de socializare, ȋndreaptă-ţi privirea către natură. Eu obişnuiesc să deschid geamul larg, şi pentru câteva minute observ tot ce este ȋn jurul meu: culori, mirosuri, mişcare şi energie. Uită-te pe cer, priveşte un copac, ascultă ciripitul păsărilor, etc. Apoi mergi mai departe cu activităţile din ziua respectivă”, este de părere specialistul.
  5. Vizualizează-ţi ziua! “Un exerciţiu pe care-l fac zilnic ȋn prima parte a dimineţii este cel de vizualizare. Pentru câteva secunde ȋmi imaginez cum vreau să fie ziua mea. Vizualizez persoanele pe care le voi ȋntâlni, vesele si binevoitoare, simt energii pozitive, ȋntâlniri care se petrec aşa cum ȋmi doresc. În funcţie de agenda pe care o ai in ziua respectivă, ȋndrăzneşte, desenează-ţi ziua perfectă, vizualizează mindful. Eu am şi o mantră personală pe care o repet ȋn fiecare zi: “Cu mulţumiri şi laude aşez ȋnaintea mea ȋn această zi, bucuria şi prosperitatea Universului. Fie ca Universul să-mi ofere, tot ce am nevoie ȋn această zi”, conchide Dana Predu, trainer, formator și coach în domeniul mindfulness.

Dana Predu este trainer, formator și coach de mai mult de 10 ani, timp în care și-a urmat pasiunea și a început să studieze și să finalizeze cursuri acreditate de mindfulness. Începând cu 2016, a susținut sesiuni de mindfulness în diverse organizații pentru studenți, antreprenori și părinți. În ianuarie 2018, a obţinut Certificatul Internaţional de Mindfulness Coach, a lansat cursurile online de mindfulness pe www.danapredu.com şi a creat programele “Trăieşte viaţa acum” şi “Mindfulness în viaţa mea”. În luna martie a acestui an a lansat prima carte de buzunar de mindfulness „Minutul de mindfulness”.

Independenţa / Licitație publică, în vederea închirierii unei suprafațe de 12 mp pentru desfășurarea unei activități comerciale

Independenţa / Licitație publică, în vederea închirierii unei suprafațe de 12 mp pentru desfășurarea unei activități comerciale

UAT INDEPENDENTA, județul Călărași, cu sediul în localitatea Independența, str. Unirii, nr. 42, organizează licitație publică în data de 02.05.2019, ora 09.00 în vederea închirierii unei suprafațe de 12 m.p., pentru desfășurarea unei activități comerciale.

Prețul de pornire a licitației este de 4 lei/mp/lună. Termenul până la care se pot depune ofertele: 25.04.2019, ora 16.30, la sediul  Primăriei comunei Independența str. Unirii, nr. 42, comuna Independența, județul Călărași. Persoana de contact: Ion Eugenia Mariana tel. 0242535353 / 0741034632.

Primar,

VOICU Lică

Free Joomla templates by Ltheme