Simularea Evaluării Naţionale, programată în perioada 11 - 13 martie

Simularea Evaluării Naţionale, programată în perioada 11 - 13 martie

Simularea Evaluării Naţionale se va desfăşura în perioada 11 - 13 martie şi vor participa atât elevii de clasa a VIII-a, cât şi cei din a VII-a - 350.000 de copii.

 

Calendarul simulării este: 11 martie - Limba şi literatura română; 12 martie - Matematică; 13 martie - Limba şi literatura maternă; 22 martie - Comunicarea rezultatelor.

Probele încep la ora 9,00, când vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, de când s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.

Totodată, Ministerul Educaţiei a anunţat că simularea probelor scrise ale Bacalaureatului Naţional este programată în perioada 18 - 21 martie, la care participă elevii clasei a XI-a şi a XII-a.

AJOFM Călăraşi demarează 6 programe de formare profesională

AJOFM Călăraşi demarează 6 programe de formare profesională

În luna februarie a.c, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi demarează în colaborare cu Centrul Regional pentru Formare Profesională a Adulților Călărași, un număr de 6 programe de formare profesională adresate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă (şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi). 

Participanții la aceste programe vor fi pregătiți în meseriile:

Lucrător în comerț – loc. Lehliu Gară

Ajutor mecanic auto - loc. Lehliu Gară

Frizer coafor manichiurist pedichiurist – loc. Călărași

Manichiurist pedichiurist – loc. Călărași

Mecanic auto – loc. Călărași

Operator introducere validare și prelucrare date - loc. Călărași

și vor beneficia de următoarele facilităţi, prevăzute în Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă, precum: rechizite şi materiale de instruire, manuale, echipament de protecţie pe timpul instruirii practice (dacă este cazul) abonament gratuit pe mijloacele de transport pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire, consultații medicale, analize medicale şi teste necesare frecventării cursului. 

Persoanele participante la programele de formare profesională pot finaliza în mod gratuit cursul început, chiar dacă aceștia se încadrează în muncă în perioada desfășurării acestuia.

Informații suplimentare se pot obține la telefon 0242.318.376, interior 105 - Compartiment formare profesională.

Compartimentul  Comunicare, Secretariatul Consiliului Consultativ și EURES

Peste 150 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică la meciul Dunărea – Dinamo
Featured

Peste 150 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică la meciul Dunărea – Dinamo

Duminică, 24 februarie a.c., peste 150 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanţa și Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, având în sprijin Poliția Municipiului Călărași, I.S.U. Călărași și Direcția Poliție Locală Călărași, vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre echipele A.F.C. Dunărea 2005 Călărași și F. C. Dinamo București, contând pentru etapa a XXV- a a Ligii I de fotbal, programat la ora 14.00, pe stadionul “Ion Comșa” din cadrul Complexului ,, Dunărea” Călărași.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 12.00, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Gruparea Mobilă Constanţa și Jandarmeria Călărași recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces. De asemenea solicităm, atât suporterilor, cât şi cetăţenilor, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă.
Jandarmeria recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
De asemenea, prin grija Poliţiei Municipiului Călărași și Direcției Poliția Locală Călărași, se va acţiona pentru fluidizarea și după caz, devierea/restricționarea circulației autovehiculelor pe strada Tudor Vladimirescu, tronsonul cuprins între B-dul Republicii și str. Locomotivei, în data de 24.02.2019, între orele 12.00 - 17.00.
Între orele 11.00 - 17.00 va fi interzisă desfacerea, comercializarea şi consumul de băuturi alcoolice în toate localurile de alimentaţie publică, baruri şi restaurante din zona stadionului municipal ,,Ion Comșa".

Infobackground
- Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă;
- Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă;
- Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive;

 

Un pensionar din județul Călărași și-a recuperat portofelul pierdut, cu acte și o sumă de bani

Un pensionar din județul Călărași și-a recuperat portofelul pierdut, cu acte și o sumă de bani

Astăzi, 4 martie a.c., în jurul orei 12.30, plutonierul adjutant Bezdadea Cătălin, angajat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, aflat în timpul liber, în timp ce se plimba pe strada Alexandu Iliescu din municipiul Oltenița, a găsit pe jos, în fața unui lăcaș de cult, un portofel de culoare maro cu acte și bani.
Imediat, militarul a anunțat echipajul de jandarmi care se afla în serviciu și, în prezența colegilor, a descoperit că în portofel se află o carte de identitate, un permis de conducere și suma de 840 lei.
Subofițerul a predat bunurile găsite jandarmilor aflați în serviciu, care, după ce au reușit să identifice proprietarul pe baza documentelor din portofel, s-au deplasat la domiciliul acestuia din comuna Mitreni, sat.Valea Roșie, județul Călărași și i-au restituit portofelul, actele și suma de bani.
Proprietarul, pensionar, a mulțumit jandarmilor pentru gestul lor.

 

Călăraşi/ Telefon mobil pierdut, găsit şi restituit de jandarmii călărășeni
Featured

Călăraşi/ Telefon mobil pierdut, găsit şi restituit de jandarmii călărășeni

O fetiță din Călărași, care a pierdut telefonul mobil pe o stradă din municipiu, a avut șansa să îl recupereze datorită echipajului de jandarmi, care se afla în serviciul de patrulare.
În data de 04 martie 2019, orele 17.30, plt.adj. Văleanu Virgil, plt.adj. Talianu Nicușor, plt.adj. Popa Emil, plt.maj. Pîslă Cornel și sg.maj. Dorobanțu Claudiu, angajați ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, aflându-se în misiune de patrulare pe raza municipiului Călărași, au găsit pe strada Panduri, în dreptul Școlii Generale nr.8, un telefon mobil.
Jandarmii au început demersurile pentru identificarea proprietarului telefonului, care după aspect părea a fi al unei fetițe, și au reușit să ia legătura cu mama acesteia, care le-a confirmat că fetița își pierduse telefonul mobil.
După ce au reușit să identifice proprietara bunului, militarii s-au deplasat la domiciliul acesteia din municipiul Călărași și au restituit telefonul mobil tatălui fetei, care a mulțumit jandarmilor pentru gestul firesc și spiritul civic de care au dat dovadă.

ANSVSA / Actualizarea situaţiei privind evoluţia Pestei Porcine Africane, la data de 8 februarie

ANSVSA / Actualizarea situaţiei privind evoluţia Pestei Porcine Africane, la data de 8 februarie

La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 298 localităţi din 19 de judeţe, cu un număr de 1.127 de focare (dintre care 18 în exploataţii comerciale). În alte 3 judeţe există doar cazuri la mistreţi. În total au fost eliminaţi 365.172 de porci afectaţi de boală şi există 916 cazuri la mistreţi

Au fost stinse 20 de focare în judeţul Satu Mare, 2 focare în judeţul Dâmboviţa (dintre care unul într-o exploataţie de tip A), 3 focare în judeţul Buzău, 3 focare în judeţul Maramureş, 40 de focare în judeţul Brăila (dintre care unul într-o exploataţie comercială), un focar în judeţul Dolj, un focar în judeţul Vrancea şi 7 focare în judeţul Bihor.

Detaliat, situaţia evoluţiei focarelor de PPA se prezintă astfel:

- Judeţul Satu-Mare - 2 focare în gospodăriile populaţiei şi 51 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Bihor - 48 de focare în gospodăriile populaţiei şi 3 cazuri la mistreţi;

- Judeţul Sălaj - un focar în gospodăria populaţiei şi 17 cazuri la mistreţi;

- Judeţul Tulcea - 574 de focare (dintre care 5 focare la exploataţii comerciale şi un focar la o exploataţie de tip A) şi 128 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Brăila - 89 de focare (dintre care 10 focare la exploataţii comerciale) şi 3 cazuri la mistreţi;

- Judeţul Constanţa - 91 de focare în gospodăriile populaţiei şi 12 cazuri la mistreţi;

- Judeţul Ialomiţa - 127 de focare în gospodăriile populaţiei şi 147 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Galaţi - 17 focare în gospodăriile populaţiei şi 12 cazuri la mistreţi;

- Judeţul Ilfov - 10 focare în gospodăriile populaţiei;

- Judeţul Călăraşi - 102 de focare (dintre care 1 focar la o exploataţie comercială) şi 47 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Buzău - 14 focare (dintre care un focar la o exploataţiei de tip A) şi 2 cazuri la mistreţi;

- Judeţul Giurgiu - 26 focare în gospodăriile populaţiei şi 21 cazuri la mistreţi;

- Judeţul Teleorman - 11 focare în gospodăriile populaţiei şi 466 de cazuri la mistreţi;

- Judeţul Vrancea - 2 focare în gospodăriile populaţiei;

- Judeţul Argeş - un focar în gospodăria populaţiei;

- Judeţul Olt - 6 focare în gospodăriile populaţiei şi 2 cazuri la misteţi;

- Judeţul Dâmboviţa - un caz la mistreţ;

- Judeţul Bistriţa-Năsăud - 3 cazuri la mistreţi.

- Judeţul Timiş - 3 focare în gospodăriile populaţiei;

- Judeţul Arad - un focar în gospodăria populaţiei;

- Judeţul Botoşani - un caz la mistreţ

- Judeţul Covasna - 2 focare în gospodăriile populaţiei

Până la această dată (08.02.2019) au fost despăgubiţi 8.540 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 251.204.580 de lei.

Detaliat, situaţia plăţilor despăgubirilor se prezintă astfel:

- Judeţul Satu-Mare - au fost plătite despăgubiri pentru 20 de exploataţii din cele 24 afectate în valoare de 63.260 de lei;

- Judeţul Bihor - au fost plătite despăgubiri pentru cele 230 de exploataţii afectate în valoare de 1.077.040 de lei;

- Judeţul Tulcea - au fost plătite despăgubiri pentru 1.162 de exploataţii dintr-un total de 1.174 de exploataţii în valoare de 46.564.960 de lei;

- Judeţul Brăila - au fost plătite despăgubiri pentru 3.208 exploataţii dintr-un total de 3.223 de exploataţii în valoare de 171.990.200 de lei;

- Judeţul Constanţa - au fost plătite despăgubiri pentru cele 852 de exploataţii afectate în valoare de 3.966.650 de lei;

- Judeţul Ialomiţa - au fost plătite despăgubiri pentru 2.389 de exploataţii dintr-un total de 2.500 de exploataţii în valoare de 6.531.000 de lei;

- Judeţul Galaţi - au fost plătite cele 83 de exploataţii în valoare de 248.000 de lei;

- Judeţul Ilfov - au fost plătite despăgubiri pentru cele 7 exploataţii afectate în valoare de 71.640 de lei;

- Judeţul Călăraşi - au fost plătite despăgubiri pentru 316 exploataţii din cele 318 afectate în valoare de 19.089.440 de lei;

- Judeţul Teleorman - au fost plătite despăgubiri pentru cele 10 exploataţii afectate dintr-un în valoare de 47.570 de lei.

- Judeţul Vrancea - au fost plătite despăgubiri o singura exploataţie din cele 5 afectată în valoare de 7.000 de lei.

- Judeţul Giurgiu - au fost plătite despăgubiri pentru cele 116 exploataţii afectate în valoare de 1.105.850 de lei.

- Judeţul Dolj - au fost plătite despăgubiri pentru cele 20 de exploataţii afectate în valoare de 74.000 de lei

- Judeţul Buzău - au fost plătite despăgubiri pentru cele 2 exploataţii în valoare de 3.300 de lei.

- Judeţul Argeş - a fost plătite despăgubirea pentru o singură exploataţie în valoare de 2.000 de lei.

- Judeţul Olt - au fost plătite despăgubiri pentru 123 de exploataţii dintr-un total de 125 de exploataţii afectate în valoare de 362.670 de lei.

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social.

Serviciul Comunicare şi Logistică Documentară

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.