Camera Deputaţilor a aprobat noile condiţii obligatorii pentru cei care doresc să devină asistenţi maternali

Camera Deputaţilor a aprobat noile condiţii obligatorii pentru cei care doresc să devină asistenţi maternali

Camera Deputaţilor a aprobat cu 200 de voturi pentru şi niciun vot împotrivă actul normativ care reglementează condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului maternal. Prin votul dat de parlament, cadrul legal va fi modificat pentru prima oară după 21 de ani, ca urmare a multiplelor sesizări cu privire la asistenţii maternali şi a controalelor făcute de către ANPDCA.

Conform noii reglementări, adoptate de Camera Deputaţilor ca for decizional, sunt stabilite noi reguli în baza cărora Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului vor putea realiza evaluarea şi atestarea persoanelor care doresc să devină asistenţi maternali.

Astfel, principalele modificări vizează introducerea obligativităţii existenţei unui anumit nivel de şcolarizare - învăţământ profesional sau liceal.

Pentru asistenţii maternali aflaţi acum în sistem şi care, după intrarea în vigoare a noilor reglementări, nu mai îndeplinesc condiţiile de studii, urmare a amendamentului introdus în cadrul Comisiei de Muncă s-a prevăzut că aceştia trebuie să facă "dovada înscrierii în învăţământul liceal în termen de un an de la data intrării în vigoare a respectivului act legislativ, precum şi obţinerea, în termen de maximum 5 ani, a certificatului de absolvire a învăţământului liceal, seral sau cu frecvenţă redusă, inclusiv prin Programul 'A doua şansă'."

Asistenţii maternali se vor pensiona conform Codului Muncii - înainte puteau continua activitatea de asistent maternal şi după pensionare.

Sunt introduse limite privind diferenţa minimă şi maximă de vârstă între asistentul maternal şi copilul pe care îl are în îngrijire - minim 18 ani şi maxim 47 de ani.

Diferenţa de vârstă de 47 de ani nu se aplică în cazul plasamentului copiilor care fac parte dintr-un grup de fraţi.

Asistentul maternal nu poate primi în plasament un număr mai mare de 2 copii, cu excepţia copiilor care fac parte dintr-un grup de fraţi.

Evaluarea este realizată de o echipă, desemnată de DGASPC, formată din psiholog şi asistent social şi cuprinde evaluarea socială şi evaluarea psihologică.

Cursurile de formare profesională au o durată de 80 de ore, din care 50 de ore de teorie şi 30 de ore de practică şi se organizează după o programă de pregătire elaborată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie în colaborare cu reprezentanţi ai mediului academic. După obţinerea atestatului, asistentul maternal va urma cursuri de formare continuă, cel puţin o dată pe an, suportate de către stat.

Nu poate fi atestată ca asistent maternal o persoană care, a depăşit limita vârstei de pensionare; a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, sau este înscrisă cu menţiuni în evidenţa Registrului naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor; are în familie membri cu vârsta de peste 14 ani sau alte persoane, care locuiesc împreună cu aceasta şi care au săvârşit o faptă penală, suferă de boli psihice, este dependentă de alcool, droguri sau alte substanţe psihotrope sau are membri ai familiei care locuiesc cu acesta şi se află în această situaţie.

"Era clar nevoie de o revizuire a criteriilor şi, deci, de modificări şi noi reglementări în privinţa condiţiilor de selecţie a celor care fac parte din corpul asistenţilor maternali, pentru că vorbim despre persoane care au responsabilităţi uriaşe legate de copiii pe care îi primesc în plasament. S-au făcut progrese remarcabile în ultimii ani în domeniul sistemului de îngrijire alternativă a copiilor din sistemul de protecţie, însă, tocmai pentru că vorbim despre un domeniu atât de sensibil, era nevoie să ne asigurăm că aceşti copii vor avea lângă ei persoane capabile să le asigure toate condiţiile, să-i înţeleagă, să fie empatici şi dispuşi să-i ajute să-şi depăşească traumele. Este ceea ce am urmărit şi prin programul Team Up, pe care l-am încheiat la sfârşitul anului trecut, în cadrul căruia am organizat cursuri de formare la nivel naţional pentru mii de asistenţi maternali şi, totodată, am atras în sistem o resursă valoroasă, de oameni profesionişti şi dedicaţi misiunii lor", a declarat Natalia-Elena Intotero, ministrul Familiei Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

Toate aceste modificări intră în vigoare o dată cu publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.

Lansarea Programului Iluminat Public 2024

Lansarea Programului Iluminat Public 2024

Administrația Fondului pentru Mediu organizează sesiune de înscriere a unităților administrativ teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu în Programul Iluminat Public 2024, în perioada 20 noiembrie, ora 10:00 - 27 noiembrie 2024, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului.

Suma alocată acestei sesiuni este de 500.000.000 lei, iar înscrierea se va realiza prin intermediul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de AFM, în limita a 200% din bugetul alocat Programului.

Programul vizează modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu surse LED, completarea sistemului de iluminat public existent cu corpuri de iluminat cu surse LED (în situaţiile în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt echipaţi cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate/nefuncţionale), extinderea sistemului de iluminat existent, precum şi achiziţionarea şi instalarea sistemelor de telegestiune aferente obiectivelor de investiţii.

”Lansarea celei de-a cincea ediții a Programului Iluminat Public reprezintă un pas important în susținerea comunelor, orașelor și municipiilor la nivel național, prin investiții eficiente și durabile. Acest program nu doar că îmbunătățește infrastructura locală, dar aduce și beneficii reale pe plan social și economic. Prin modernizarea sistemelor de iluminat public, contribuim la reducerea costurilor de energie și, implicit, la direcționarea resurselor către alte nevoi esențiale ale comunității. Participarea în program este o oportunitate pentru administrațiile locale care doresc să ofere cetățenilor condiții mai bune, asigurând, totodată, îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU.

Finanţarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie şi în limita sumelor ce pot fi acordate, în funcţie de categoria unităţii administrativteritoriale, după cum urmează:

 pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori - maximum 1.000.000 lei;

 pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 de locuitori - maximum 2.000.000 lei;

 pentru oraşe - maximum 3.000.000 lei;

 pentru municipii de rang 0 - municipiul Bucureşti - maximum 60.000.000 lei;

 pentru municipii de rang I - maximum 6.000.000 lei;

 pentru municipii de rang II - maximum 5.000.000 lei.

Numărul de locuitori, populaţie rezidentă după domiciliu, se stabileşte luând în considerare recensământul aferent anului 2021, publicat pe pagina de internet a Institutului Naţional de Statistică.

Familiile vulnerabile ar putea primi un ajutor de până la 750 lei pentru montarea repartitoarelor de energie termică

Familiile vulnerabile ar putea primi un ajutor de până la 750 lei pentru montarea repartitoarelor de energie termică

Ministerul Energiei anunță inițierea unui proiect de act normativ care modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022, având ca scop acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea costului energiei, cu finanțare parțială din fonduri externe nerambursabile.

„Acest program reprezintă angajamentul nostru de a sprijini familiile vulnerabile în optimizarea consumului de energie termică. Prin alocarea unui buget de aproape 400 milioane de lei și implementarea unor soluții eficiente, cum sunt sistemele de repartitoare pentru energie termică, ne propunem să facem pași reali către eficientizarea energetică a tuturor gospodăriilor. Ne dorim ca fiecare familie vulnerabilă să poată beneficia de facturi mai mici și de un control mai precis asupra consumului de energie. Avem încredere că această măsură va aduce o îmbunătățire în calitatea vieții celor care sunt afectați de creșterile de prețuri”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Proiectul este elaborat în contextul implementării prevederilor Legii nr. 428/2023, care instituie măsuri temporare de sprijin pentru achiziția și montarea sistemelor tehnice de repartizare a consumurilor individuale de energie termică. Aceste sisteme sunt esențiale pentru eficientizarea consumului de energie în imobilele de tip condominiu racordate la sistemele centralizate de termoficare sau dotate cu surse locale proprii de producere a energiei termice.

Principalele măsuri incluse în proiect:

Sprijinul este destinat familiilor și persoanelor care locuiesc în imobile de tip condominiu și care au venituri lunare egale sau mai mici de 2.000 lei.

Fiecare gospodărie eligibilă poate primi un sprijin nominal de maximum 750 lei, utilizabil pentru achiziția și montarea sistemelor de repartizare, până la 31 decembrie 2025.

Fondurile vor fi distribuite prin intermediul unui „card pentru repartitoare,” distribuit prin Compania Națională „Poșta Română” S.A.

Montarea sistemelor va fi realizată de societăți autorizate, iar decontarea se va face pe baza documentelor justificative.

Măsura beneficiază de un buget maxim de 375 milioane lei, alocat din bugetul Ministerului Energiei.

Această inițiativă subliniază angajamentul Ministerului Energiei de a sprijini categoriile vulnerabile și de a promova eficiența energetică în clădirile rezidențiale. Implementarea acestei măsuri va contribui semnificativ la reducerea inegalităților sociale în accesul la energie și la reducerea costurilor pentru consumatorii vulnerabili.

Poșta Română va începe de luni, 2 decembrie, distribuirea pensiilor pentru luna decembrie

Poșta Română va începe de luni, 2 decembrie, distribuirea pensiilor pentru luna decembrie

Compania Națională „Poșta Română” informează că, începând cu data de 2 decembrie, va începe distribuirea drepturilor sociale (pensii), respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenția încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice.

Până pe 13 decembrie, curierii poștali vor distribui pentru 4,9 milioane de pensionari drepturile de pensie în numerar și/sau taloanele de pensie însoțite de talonul de călătorie CFR. Pentru pensionarii care au optat pentru virament bancar, pensiile vor fi disponibile în cont conform calendarului stabilit de Casa Națională de Pensii Publice.

Zilnic, peste 14.000 de angajați ai Poștei Române vor fi mobilizați în acest proces, dintre care peste 10.000 sunt curieri poștali. Aceștia vor distribui peste 300.000 de pensii în fiecare zi.

Managementul Poștei Române le mulțumește salariaților care își îndeplinesc atribuțiile cu profesionalism și devotament, punând mai presus de toate grija față de oameni, în special față de pensionari.

Reamintim că Poșta Română este singura companie de curierat și servicii poștale din România care ajunge în toate colțurile țării, fiind principalul furnizor de servicii poștale la nivel național. Investițiile majore și constante realizate de companie în ultimii ani în tehnologie și digitalizare ne permit să asigurăm populației servicii de cea mai bună calitate.

Primăria Călărași | ANUNȚ

Primăria Călărași | ANUNȚ

DIRECŢIA JURIDICĂ ŞI ADMINISTRAŢIE LOCALĂ            

COMPARTIMENTUL JURIDIC CONTENCIOS                  

Nr. 70558/04.12.2024

 

                                 ANUNȚ

Municipiul Călăraşi, reprezentat prin Primar cu sediul în Călăraşi, str. București, nr. 140A, jud. Călărași a chemat în judecată pe pârâtul Muti Vasile, cu domiciliul în mun. Călărași, str. Mușețelului, nr. 8, bl. J19, sc. 1, et. 2, ap. 44, jud. Călărași, cauză ce face obiectul dosarului nr. 1451/202/2023 înregistrat pe rolul Judecătoriei Călărași, având ca termen de judecată la data de 10.12.2024.

Cauza civilă mai sus menționată are ca obiect “pretenții” rezultate din neexecutarea obligațiilor din contractul de concesiune nr. 1428/15.01.2009, teren situat în zona FNC, str. Fundătura Merilor, nr. 8, lot F13.

Astfel, prin prezentul anunț, pârâtul Muti Vasile este chemat la Judecătoria Călărași, sala 2, complet 9, în data de 10.12.2024, ora 930 în contradictoriu cu reclamantul Municipiul Călărași.

 Din 18 noiembrie, MIPE începe plata sprijinului educațional de 500 lei pentru preșcolarii și elevii dezavantajați

Din 18 noiembrie, MIPE începe plata sprijinului educațional de 500 lei pentru preșcolarii și elevii dezavantajați

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene continuă și în acest an implementarea proiectului „Sprijin educațional pentru preșcolarii și elevii dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial”, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027. Astfel, conform OUG nr. 83/2023, se acordă tichete sociale pe suport electronic pentru a sprijini educația copiilor dezavantajați timp de 4 ani, începând cu anul școlar 2023-2024.

În acest an școlar, MIPE va asigura finanțarea sprijinului educațional pentru aproximativ 650.000 preșcolari și elevi dezavantajați. În data de 18 noiembrie, va începe încărcarea cardurilor emise în anul școlar anterior. Pentru preșcolarii și elevii noi , care au dreptul la acest sprijin începând cu anul școlar 2024-2025, tichetele sociale, în valoare de 500 lei, vor fi emise și distribuite în perioada următoare.

Aceste tichete sunt menite să reducă riscul de abandon școlar și să îmbunătățească accesul la educație și servicii sociale pentru copiii dezavantajați.

Tichetele sociale pe suport electronic vor putea fi folosite pentru achiziționarea de materiale școlare, precum rechizite, articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură și ghiozdane, precum și pentru vestimentația necesară frecventării școlii și grădiniței.

Free Joomla templates by Ltheme