COMUNICAT DE PRESĂ | „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

COMUNICAT DE PRESĂ | „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

Școala gimnazială nr. 1 din comuna Modelu, județul Călărași, implementează în perioada 26.09.2022 – 25.09.2025 proiectul cu titlul PNRAS – MODELU 1 2022-2025, Schemei de Granturi – runda 1 – din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) finanțat de Planul Național pentru Redresare și Reziliență al României (PNRR) în cadrul Reformei 3. Reforma sistemului de învățământ obligatoriu pentru prevenirea și reducerea părăsirii timpurii a școlii și Investiției 4. Sprijinirea unităților de învățământ cu risc ridicat de abandon școlar, din Componenta C.15.

Obiectivele proiectului pentru această perioadă sunt:

1 Creșterea ratei de cuprindere școlară, de participare școlară regulată a tuturor copiilor, inclusiv a celor vulnerabili, și de absolvire cel puțin a învățământului obligatoriu, astfel:

a) diminuarea riscului de abandon școlar și încadrarea școlii în gradul de risc MEDIU;

b) îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi în cadrul evaluărilor naționale cu minim 1% /an;

c) creșterea procentului de elevi care finalizează învățământul gimnazial de la 81 % la 86%;

d) creșterea participării absolvenților învățământului gimnazial la Evaluarea natională pentru absolvenții clasei a VIII-a și a ratei de inserție de la nivelul învățământului secundar inferior la învățământul secundar superior de la 47% % la 51%.

2 Îmbunătățirea calității educației prin formarea un număr de 10 cadre didactice didactice care lucrează cu elevi din ciclul gimnazial, în vederea promovării unor servicii orientate pe nevoile elevilor și a unei școli inclusive.

3 Îmbunătățirea competențelor parentale și a relației părinte-copil-școală, creșterea coeziunii sociale și comunitare prin activități integrate de educație. 

Beneficiarii proiectului sunt elevii de gimnaziu (clasele V-VIII) înscriși la ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 MODELU, în cei trei ani școlari aferenți proiectului.

Numărul acestora este estimat la 166 în 2021 – 2022, 164 în 2022 - 2023, 164 în 2023 - 2024

Grupul țintă principal este alcătuit din:

  1. Elevii din clase de nivel gimnazial în risc de abandon școlar;
  2. elevii cu prezență scăzută la școală = 35, din care 15 vulnerabili
  3. elevii cu rezultate scăzute la învățătură = 90
  4. elevii care au repetat cel puțin un an școlar = 7
  5. elevii care au un istoric școlar de sancțiuni /note scăzute la purtare – 18
  6. elevi cu CES - 8
  7. Cadrele didactice și personal auxiliar 10
  8. Părinții

Activitățile ce urmează a fi realizate pornesc de la analiza diagnostic realizată de conducerea ŞCOLII GIMNAZIALE NR. 1 MODELU în urma consultările cu cadrele didactice care lucrează cu elevii din ciclul gimnazial, cadrele didactice care lucrează cu elevii claselor a IV-a, reprezentanții Consiliului local în Consiliul de Administrație, o parte din părinții care sunt desemnați în Comitetul de părinți al unității școlare.

În acest sens, sunt propuse activități care se încadrează în următoarele categorii:

A_ Activități de timp MATE - Screening al copiilor, înregistrarea copiilor în risc, folosirea instrumentelor și introducerea datelor în Observator Școlii în vederea elaborării planurilor educaționale de intervenție, Introducerea datelor în SIIR, raportare periodică și ajustarea planurilor la timp.

B_ Activități de prevenire a părăsirii timpurii a școlii prin măsuri de nivel 1 – Formarea cadrelor didactice, seminarii și workshop-uri, activități de prevenție la nivelul clasei/ care dezvoltă spiritul de echipă, creativitatea, abilitățile de leadership

C_ Activități de intervenție - activități pedagogice de sprijin cu caracter remedial care se vor desfășura sub forma unor tipul cluburilor/atelierelor/cercurilor pe domenii de interese, activități extracurriculare, nonformale - activități educaționale activ participative, interactive, centrate pe copii/elevi, servicii de orientare, consiliere și mediere școlară, consiliere parentală şi terapie psihologică, tabere interculturale.

D_ Dotarea cu clase inteligente* pentru predare – învățare.

Rezultate așteptate:

- Scăderea ratei de abandon școlar de la 2,75 la 1,50

- Creșterea ratei de finalizare a învățământului gimnazial de la 81,25% la 85 %

- Creșterea ratei de participare la evaluarea națională de la 47 % la 51 %

- Reducerea procentului de elevi care iau note sub 6 la Evaluarea națională de la 80 % la 74 %

- Reducerea absenteismului școlar de la 18% la 10 %

- Creșterea numărului de planuri de intervenție personalizate pentru elevii la 50

- 10 cadre didactice formate

- 6 clase smart, spații amenajate și dotate pentru desfășurarea activităților, o platformă pentru monitorizarea prezenței și a performanței școlare

Valoarea eligibilă a proiectului este de 959.690 lei valoare fără TVA, din care 959.690 lei ( 194.022 EURO) din finanțare PNRAS.

comunicatscoala1modelu1

comunicatscoala1modelu2

COMUNICAT DE PRESĂ | „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

COMUNICAT DE PRESĂ | „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

Școala gimnazială nr. 2 din comuna Modelu, județul Călărași, implementează în perioada 26.09.2022 – 25.09.2025 proiectul cu titlul PNRAS – MODELU 2 2022-2025, Schemei de Granturi – runda 1 – din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) finanțat de Planul Național pentru Redresare și Reziliență al României (PNRR) în cadrul Reformei 3. Reforma sistemului de învățământ obligatoriu pentru prevenirea și reducerea părăsirii timpurii a școlii și Investiției 4. Sprijinirea unităților de învățământ cu risc ridicat de abandon școlar, din Componenta C.15.

Obiectivele proiectului pentru această perioadă sunt:

a) diminuare ariscului de abandon școlar și încadrarea școlii în gradul de risc MEDIU

b) îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi încadru levaluărilor naționale cu minim 2% /an

c) creșterea procentului de elevi care finalizează învățământul gimnazial  cu cel putin 2 %;

d) creșterea participării absolvenților învățământului gimnazial la Evaluarea national pentru absolvenții clasei a VIII-a și a ratei de inserție de la nivelul învățământului secundar inferior la învățământul secundar superior cu cel putin 2%

e) competențe îmbunătățite pentru un număr de 18 cadre didactice didactice care lucrează cu elevi din ciclul gimnazial, în vederea promovării unor servicii educaţionale de calitate orientate pe nevoile elevilor și a unei școli inclusive 

Beneficiarii proiectului sunt elevii de gimnaziu (clasele V-VIII) înscriși la ŞCOALA GIMNAZIALĂ nr. 2 Modelu, în cei trei ani școlari aferenți proiectului.

Numărul acestora este estimat la 293 în 2021 – 2022, 294 în 2022 - 2023, 304 în 2023 - 2024

Grupul țintă principal în cadrul PNRAS  - Modelu 2 - 2022 – 2025, este alcătuit din:

Elevii din clase de nivel gimnazial în risc de abandon școlar;

  1. elevii cu prezență scăzută la școală = 131
  2. elevii cu rezultate scăzute la învățătură = 115
  3. elevii care au repetat cel puțin un an școlar = 51
  4. elevii care au un istoric școlar de sancțiuni /note scăzute la purtare - 56

Cadrele didactice și personal auxiliar 18

Părinții

Copii cu CES 8

Activitățile propuse  în cadrul proiectului pornesc de la analiza diagnostic realizată de conducerea ŞCOLII GIMNAZIALE nr. 2 MODELU, consultările cu cadrele didactice care lucrează cu elevii din ciclul gimnazial, cadrele didactice care lucrează cu elevii claselor a IV-a, reprezentanții Consiliului local în Consiliul de Administrație, Consilul comunitar consultativ, o parte din părinții care sunt desemnați în Comitetul de părinți al unității școlare.

În acest sens, sunt propuse activități care se încadrează în următoarele categorii:

A_ Activități de timp MATE - Screening al copiilor, înregistrarea copiilor în risc, folosirea instrumentelor și introducerea datelor în Observator Școlii în vederea elaborării planurilor educaționale de intervenție, Introducerea datelor în SIIR, raportare periodică și ajustarea planurilor la timp.

B_Activități de prevenire a părăsirii timpurii a școlii prin măsuri de nivel 1 – Formareacadrelor didactice, seminarii și workshop-uri, activități de prevenție la nivelul clasei/ care dezvoltă spiritul de echipă, creativitatea, abilitățile de leadership

C_Activități de intervenție - activități pedagogice de sprijin cu caracter remedial care se vor desfășura sub forma unor tipul cluburilor/atelierelor/cercurilor pe domenii de interese, activități extracurriculare, nonformale - activități educaționale activ participative, interactive, centrate pe copii/elevi, servicii de orientare, consiliere și mediere școlară, consiliere parentală şi terapie psihologică, tabere interculturale.

D_Dotarea cu clase inteligente* pentru predare – învățare.

Rezultate așteptate:

- Scăderea ratei de abandon școlar de la 2,5 la 2,0

- Creșterea ratei de finalizare a învățământului gimnazial de la 71,87% la 80%

- Reducerea procentului de elevi care iau note sub 6 la Evaluarea națională de la 95,45 % la 90%

- Reducerea absenteismului școlar de la 90% la 82%

- Creșterea numărului de planuri de intervenție personalizate pentru elevii a la 30

- 18 cadre didactice formate

- 4 clase smart, spații amenajate și dotate pentru desfășurarea activităților

Valoarea eligibilă a proiectului este de 982.990 lei valoare fără TVA, din care 982.990 leidin finanțare PNRAS

comunicatmodelu1

comunicatmodelu2

COMUNA UNIREA în calitate de lider anunță începerea proiectului ”Înființare rețea inteligentă de distribuție de gaze naturale în comunele Unirea, Jegălia și Dichiseni, județul Călărași”

COMUNA UNIREA în calitate de lider anunță începerea proiectului ”Înființare rețea inteligentă de distribuție de gaze naturale în comunele Unirea, Jegălia și Dichiseni, județul Călărași”

Comuna Unirea, în calitate de lider în cadrul parteneriatului cu membrii COMUNA JEGALIA ȘI COMUNA DICHISENI, implementează proiectul ”Înființare rețea inteligentă de distribuție de gaze naturale în comunele Unirea, Jegălia și Dichiseni, județul Călărași”, cod SMIS 148985.

Contractul de finanțare a fost semnat în data de 15.06.2022 între COMUNA UNIREA - lider și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare.

Obiectiv general al proiectului: Creșterea nivelului de funcționalitate inteligentă a infrastructurii de distribuție de gaze naturale utilizate pentru realizarea serviciului comunitar de utilitate publică de alimentare cu gaze naturale a populației, în conformitate cu legislația în vigoare, prin îmbunătățirea flexibilității, siguranței, eficienței în operare, în special prin utilizarea tehnologiilor IT pentru a sprijini provocările legate de cerere și deofertă precum și prin integrarea activitaților de transport, distribuție, consum final.

Rezultatele așteptate în urma implementării proiectului:

- Realizarea unei rețele de distribuție gaze naturale de presiune medie se face din Stația de Reglare-Măsurare-Predare (SRMP), fiecare comună având cate un Post de măsură propriu cu o lungime totală proiectată de 107,300 km, materialul tubular folosit pentru construcţia reţelei va fi din ţeavă de polietilenă de înaltă densitate PEHD 100 cu grosimea de perete dată de clasificare SDR 11 la traversari, diametrele conductelor vor fi de Dn 63 - Dn 160 mm regim medie presiune.

- Efectuarea unui număr de 3442 de branșamente de gaze naturale de presiune medie, cu posturi de reglare, echipate cu sisteme inteligente.

Valoarea totală a proiectului este de 70.688.164,89 lei din care valoarea totală eligibilă 58.890.733,52 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR 57.135.789,66 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național 1.754.943,86 lei și valoarea neeligibilă inclusiv TVA 11.797.431,37 lei.

Perioada de implementare a proiectului este de 40 de luni, respectiv 01.09.2020-31.12.2023.

Proiect cofinanțat de  Uniunea Europeană (UE) din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020

Date de contact: OLTEANU CIPRIAN-ANDREI - primar comuna Unirea                          

Lider proiect: COMUNA UNIREA

Tel. 0242/343028, Fax 0242/343448

E-mail:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

comunicatpresadichiseni1

comunicatpresajegalia

comunicatpresaunirea

Senat: La o adresă nu pot fi înregistrate cu cartea de identitate decât maximum zece persoane

Senat: La o adresă nu pot fi înregistrate cu cartea de identitate decât maximum zece persoane

Senatul a adoptat miercuri, în plen, propunerea legislativă pentru modificarea OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români prin care se stabileşte că la o adresă nu pot fi înregistrate cu cartea de identitate decât maximum zece persoane.

Au fost înregistrate 64 de voturi "pentru", 12 "împotrivă" şi 19 abţineri.

"Nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă. Această limitare nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresă sau membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă să înţelege titularul dreptului locativ, soţul, soţia acestuia, rudele titularului şi cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv", se arată în propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PSD.

Potrivit propunerii legislative, "persoanele defavorizate care nu pot face dovada adresei de domiciliu, aceasta se înscrie în baza adeverinţei eliberate de către unitatea administrativ teritorială din care rezultă adresa la care se stabileşte domiciliul".

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursa www.agerpres.ro

Municipiul Călăraşi va fi dotat, prin PNRR, cu 50 de insule ecologice digitalizate

Municipiul Călăraşi va fi dotat, prin PNRR, cu 50 de insule ecologice digitalizate

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a aprobat 167 de cereri de finanţare în cadrul apelului de proiecte pentru construirea de insule ecologice digitalizate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă 2020-2026.

În lista finală de proiecte, selectate în cadrul apelului PNRR/2022/C3/I.1.B, aferentă componentei C3 - Managementul deşeurilor – Investiţia 1 – Dezvoltarea, modernizarea şi completarea sistemului de management integrat al deşeurilor municipale la nivel de judeţ sau la nivel de oraşe / comune - Subinvestiţia I.1.B - Construire de insule ecologice digitalizate, figurează şi proiectul „Plătește pentru cât arunci - dotarea cu insule ecologice în municipiul Călăraşi“ care vizează eficientizarea sistemului de management al deşeurilor.

Având în vedere gradul scăzut de colectare a deşeurilor municipale, a penalităţilor plătite anual pentru neîndeplinirea ţintelor de reciclare şi valorificare, Primăria Municipiului Călăraşi îşi propune accelerarea procesului de modernizare a sistemului de gestionare a deşeurilor cu accent pe colectarea separată în 5 fracţii de deşeuri, măsuri de prevenţie, reducere, reutilizare şi valorificare, în vederea conformării cu tranziţia spre economia circulară.

Prin intermediul acestui proiect, PMC intenţionează să instaleze 50 de insule supraterane încasetate cu containere de 1.1 metri cubi, schimbarea sistemului de colectare şi folosirea de noi tehnologii prin aplicarea la finanţare, în cadrul Subinvestiţiei I.1.B - Construirea de insule ecologice digitalizate.

Insulele ecologice funcţionează pe bază de cartele de acces, ceea ce împiedică depozitarea deşeurilor în alte locuri decât în cele special amenajate, amplasate în proximitatea locuinţelor cetăţenilor şi sunt compuse dintr-un ansamblu de containere pentru colectarea separată a deşeurilor astfel:

- subterane (care necesită lucrări de construcţii şi montaj) sau supraterane (care nu necesită construcţii şi montaj);

- protejate anti-vandalism şi împotriva accesului neautorizat;

- dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate;

- modul GSM pentru transmisie date;

- bază de date privind beneficiarii serviciului şi

- interfaţă de facturare pentru toate UAT-urile beneficiare.

Datele sunt agregate şi utilizate într-un sistem digital, instrument principal de monitorizare şi raportare, ce oferă informaţii privind volumele şi tipurile de deşeuri colectate precum şi persoanele care introduc deşeurile în containere. Fiecare insulă ecologică trebuie să deservească minimum 200 de locuitori/apartamente.

Valoarea maximă eligibilă a investiţiei este de 500.000 euro (fără TVA), adică 2.459.750 lei (fără TVA). Valoarea TVA, 467.352,50 lei, aferentă cheltuielilor eligibile va fi suportată de la bugetul de stat, din bugetul coordonatorului de reforme şi / sau investiţii pentru Componenta C3 -Managementul Deşeurilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Cheltuielile neeligibile care asigură implementarea proiectului aşa cum acestea vor rezulta din documentaţiile tehnico-economice / contractul de lucrări vor fi finanţate din bugetul local al Municipiului Călăraşi, dacă este cazul

Fondurile necesare pentru acoperirea valorii neeligibile a proiectului, a cheltuielilor de mentenanţă şi a celor conexe care pot să apară pe durata implementării proiectului precum şi cele necesare implementării optime a proiectului, în condiţiile rambursării / decontării ulterioare a cheltuielilor vor fi prevăzute în bugetele locale ale Municipiului Călăraşi.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea depunerii şi finanţării proiectului cu titlul: “Plătește pentru cât arunci - dotarea cu insule ecologice în municipiul Călăraşi“ a fost adoptat în cadrul şedinţei extraordinare din 10 noiembrie 2022.

Comunicat de Presă

Comunicat de Presă

Numele proiectului de investiție: Creșterea eficienței energetice a clădirii bloc C5

Numele beneficiarului: U.A.T. Municipiul Oltenița

Obiectivele proiectului: Obiectivul general al proiectului constă în tranziția către un fond construit rezilient și verde, prin renovarea energetică moderată a clădirii blocului C5.

Valoarea totală a proiectului: 3.956.501,98 Lei

Data începerii și finalizării proiectului: 27.12.2022 - 27.04.2026

Codul proiectului: C5-A.3.1-323

Apel de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României

comunicatpresaoltenita4

Free Joomla templates by Ltheme