IPJ Călărași | Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea puse în aplicare de poliţişti

IPJ Călărași | Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea puse în aplicare de poliţişti

La data de 22 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Grădiştea, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanţă, pe numele unui bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comună Independenţa, judeţul Călăraşi.

Acesta a fost condamnat la 1 an, 7 luni şi 20 de zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu şi distrugere.

De asemenea, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Modelu, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanţă, pe numele unui bărbat, în vârstă de 36 de ani, din comuna Modelu, judeţul Călăraşi.

Acesta a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

Reţinută de poliţişti pentru furt calificat şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi prin plângere de către o femeie, din comuna Săruleşti, judeţul Călăraşi, cu privire la faptul că în perioada iunie-septembrie 2022, autori necunoscuţi au pătruns în locuinţa sa, de unde au sustras o sumă de bani şi un card bancar.

Cercetările desfăşurate de poliţişti au condus la identificarea autoarei, aceasta fiind o femeie, de 27 de ani, din comuna Săruleşti, judeţul Călăraşi,

În fapt, în luna iulie 2022, femeia profitând de absenţa îndelungată a persoanei vătămate, a pătruns prin efracţie în locuinţa sa, de unde a sustras suma de 19.000 de lei şi un card bancar.

În perioada 14.07 - 12.09.2022, a efectuat plăţi POS la diferiţi comercianţi, precum şi mai multe retrageri de numerar, cauzând un prejudiciu de 22.000 lei.

La data de 22 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au efectuat o percheziţie domiciliară şi au pus în executare un mandat de aducere, persoana în cauză fiind condusă la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

În cauză a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, femeia fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Călăraşi, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, în vederea aplicării unei măsuri preventive.

„FUNDAMENTAREA DECIZIILOR, PLANIFICARE STRATEGICĂ ȘI MĂSURI SIMPLIFICATE PENTRU CETĂȚENI LA NIVELUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE A  MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI”, COD SIPOCA 816

„FUNDAMENTAREA DECIZIILOR, PLANIFICARE STRATEGICĂ ȘI MĂSURI SIMPLIFICATE PENTRU CETĂȚENI LA NIVELUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI”, COD SIPOCA 816

Municipiul Călărași anunță finalizarea proiectului „Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri simplificate pentru cetățeni la nivelul administrației publice a Municipiului Călărași”, Cod SIPOCA 816 / Cod MySMIS2014 135232.

Proiectul a fost finanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, Axa prioritară 2: „Administrație și sistem judiciar accesibile și transparente”, Obiectivul specific 2.1: „Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP”.

Obiectivul general al proiectului a fost introducerea de noi sisteme și standarde comune în Primăria Municipiului Călărași ce optimizează procesele către beneficiari în concordanță cu SCAP.

În urma implementării proiectului au fost obținute următoarele rezultate finale:

  • Identificarea, analiza si fundamentarea zonei urbane funcționale a municipiului Călărași
  • Elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbana, document de planificare strategică şi fundamentare a procesului decizional din administraţia publică locală;
  • Elaborarea documentului de planificare strategică a dezvoltării urbane durabile ”Plan de mobilitate urbană durabilă (PMUD) al zonei urbane funcționale a municipiului Călărași ";
  • Elaborarea Strategiei de Smart City a Municipiului Călărași;
  • Sistem informatic de Smart City implementat;
  • Dezvoltarea cunoștințelor și abilităților personalului

In data de 31.01.2023 a avut loc conferința de presă finală a proiectului.

Durata proiectului conform Contractului de finantare nr. 486/18.05.2020: 36 luni

                                                                         (18 mai 2020 – 18 mai 2023).

Valoarea totală a proiectului: 3.046.760,00 lei

Valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE: 2.861.358,00 lei lei

Cofinanțarea eligibilă a beneficiarului: 60.935,20 lei

Date de contact pentru detalii:

website: www.primariacalarasi.ro;

telefon: 0242.311.005

fax: 0242.318.574;

adresa: strada București, nr. 140A, municipiul Călărași.

anuntprimariejpeg

Razie organizată de poliţişti la nivelul judeţului Călăraşi

Razie organizată de poliţişti la nivelul judeţului Călăraşi

În urma unei acţiuni cu efective mărite desfăşurată în judeţului Călăraşi, poliţiştii au efectuat 73 de filtre, au constatat 11 infracţiuni, au verificat 502 autovehicule şi au controlat 24 de societăţi comerciale.

În noaptea de 18/ 19 februarie a.c., în intervalul orar 18.00 - 02.00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au desfăşurat o razie la nivelul judeţului.

În cadrul acţiunii s-a urmărit prevenirea şi combaterea săvârşirii de fapte antisociale, contra persoanei şi contra patrimoniului, cât şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

În cadrul acţiunii au fost aplicate 212 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 64.500 de lei.

Ca măsură complementară pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 5 permise de conducere şi au retras 16 certificate de înmatriculare.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase, luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, dar şi cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi.

Exemple:

Poliţiştii au depistat pe DN 3 B, în comună Modelu, un bărbat care a condus autoturismul având o alcoolemie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt bărbat a fost depistat în comuna Nană, judeţul Călăraşi, în timp ce conducea autoturismul fără a poseda permis de conducere.

Un tânăr, în vârstă de 19 ani, din municipiul Olteniţa, a fost depistat având o asigurare RCA falsă. Pe numele celor în cauză, poliţiştii au întocmit dosare penale.

Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate şi în perioada următoare !

IPJ Călărași | Percheziţii la persoane bănuite de operaţiuni ilicite cu tutun

IPJ Călărași | Percheziţii la persoane bănuite de operaţiuni ilicite cu tutun

La data de 18 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 6 percheziții domiciliare, pe raza județului Călărași, la locuințele unor persoane bănuite că ar fi comercializat în mod ilegal tutun.

În fapt, mai multe persoane ar fi desfășurat activități infracționale în județul Călărași, respectiv activități de achiziționare și comercializare a produselor din tutun.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate, polițiștii au indisponibilizat 469 de kg de tutun mărunțit și 874 de kg de tutun frunze, valoarea totală a tutunului fiind de 524.485 de lei.

De asemenea, a fost indisponibilizată o instalație artizanală neautorizată de prelucrare a tutunului și suma de 44.750 de lei.

La activități au participat și polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași, Serviciului Criminalistic și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum si jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița.

FSLI şi FSE "SPIRU HARET": Declanşăm greva generală, dacă actuala guvernare continuă să ignore problemele din educaţie!

FSLI şi FSE "SPIRU HARET": Declanşăm greva generală, dacă actuala guvernare continuă să ignore problemele din educaţie!

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "SPIRU HARET", în numele membrilor de sindicat ale căror drepturi şi interese le apără, îşi exprimă nemulţumirea faţă de decizia coaliţiei care guvernează România de a elimina din Proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar un articol pe care îl considerăm fundamental şi de care depinde evoluţia învăţământului românesc în următorii ani, articol potrivit căruia "În conformitate cu principiul importanţei sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic".

Transpunerea în practică a acestui articol ar însemna ca un profesor debutant să obţină un venit net de aproximativ 3.900 de lei, mai mic decât a multor categorii de salariaţi cu studii inferioare celor ale cadrelor didactice. Prin eliminarea acestui articol înţelegem că în noua lege de salarizare elaborată de către Ministerul Muncii nu se doreşte ca personalului didactic să i se acorde un nivel de salarizare motivant şi în concordanţă cu importanţa activităţii profesionale desfăşurată.

Motivarea resursei umane din învăţământ este condiţia primordială pentru a avea un sistem de educaţie performant în România. Pentru guvernanţi, trebuie să fie un semnal de alarmă serios faptul că în România creşte numărul profesorilor necalificaţi, categorie care nu se regăseşte în nicio ţară membră a UE şi nu numai.

De asemenea, există semnale că actuala coaliţie nu este de acord nici cu un alt articol, extrem de important, din acest proiect de lege, cel conform căruia "Finanţarea cheltuielilor pentru educaţie, la nivelul sistemului naţional de învăţământ, cu toate componentele sale de asigurare a funcţionării, reprezintă anual, minim 15% din cheltuielile bugetului general consolidat." Considerăm că eliminarea acestui articol ar fi un semnal clar că se doreşte în continuare menţinerea subfinanţării cronice a educaţiei.

FSLI şi FSE "SPIRU HARET" îşi exprimă, de asemenea, nemulţumirea faţă de nerezolvarea problemelor salariale ale personalului nedidactic, cerinţa fiind aceea ca salariile acestei categorii profesionale să fie majorate la nivelul maxim prevăzut de Legea 153/2017. Reamintim faptul că aceşti salariaţi au venituri, în medie, de aproximativ 2.000 de lei lunar, ceea ce înseamnă că aceşti oameni sunt condamnaţi la sărăcie extremă. Este greu de înţeles de ce Guvernul României amână rezolvarea acestei probleme, având în vedere că impactul bugetar este nesemnificativ.

FSLI şi FSE "SPIRU HARET" cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii la următoarele:

a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispoziţiilor Legii - cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariaţi din învăţământ, astfel încât toate categoriile de salariaţi din sistemul educaţional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;

b) identificarea unor soluţii pentru creşterea veniturilor personalului didactic auxiliar;

c) adoptarea, în regim de urgenţă, a normativelor pentru personalul nedidactic şi personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;

d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, întrucât salariaţii din învăţământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;

e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziţioneze personalul din învăţământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcţiilor bugetare, în raport de importanţa socială a activităţii prestate;

f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce priveşte salarizarea celor care ocupă funcţii de conducere, îndrumare şi control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaţilor care ocupă funcţii de execuţie;

g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;

h) plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de învăţământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;

i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

În cazul în care solicitările noastre rămân fără rezolvare, angajaţii din educaţie se pregătesc de următoarele acţiuni de protest:

  1. Pichetarea sediului Guvernului şi a sediilor prefecturilor în lunile martie şi aprilie 2023;
  2. Marş de protest desfăşurat în Bucureşti în luna mai 2023;
  3. Declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai;
  4. Alte acţiuni specifice.

PREŞEDINTE, PREŞEDINTE,

Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR

6 şi 7 ianuarie, declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează

6 şi 7 ianuarie, declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege iniţiat de PSD care prevede ca zilele de 6 şi 7 ianuarie, Sărbătoarea Botezului Domnului şi Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, să fie declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Proiectul de lege prevede că printre zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează vor fi trecute şi cele din 6 ianuarie - Botezul Domnului - Boboteaza şi 7 ianuarie - Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.