ECOAQUA SA îşi doreşte o comunicare mai eficientă cu utilizatorii  

ECOAQUA SA îşi doreşte o comunicare mai eficientă cu utilizatorii  

Pentru a îmbunătăţi relaţia client – furnizor, ECOAQUA SA  a dezvoltat mai multe canale de comunicare, în vederea transmiterii către utilizator de informaţii corecte, argumentate legal, care să genereze o încredere mai mare a clienţilor în  compania ECOAQUA SA.

Utilizatorii serviciilor de apă şi canalizare prestate de ECOAQUA SA Călăraşi, persoane fizice şi juridice pot contacta prin diferite moduri personalul specializat al operatorului pentru rezolvarea problemelor survenite în relaţia cu unitatea noastră sau pentru a solicita avize, branşări sau racordări la imobile.

Astfel există următoarele căi de informare şi transmitere a solicitărilor:

1. Comunicarea clasică prin telefon şi e-mail către sediile sucursalelor sau dispeceratele cu program NON STOP, care se regăsesc înscrise pe website-ul www.ecoaqua.ro, secţiunea Contact

2. Informarea despre diferite anunţuri, comunicate de presă, întreruperi programate a distribuţiei apei, calitatea apei prin intermediul website-ului www.ecoaqua.ro

3. Informarea în timp real despre comunicări adresate utilizatorilor prin intermediul paginii create pe facebook.com/ECOAQUA.

4. Informare/evidenţă a facturilor emise, a plăţilor efectuate, a soldului restant şi indexului facturat  prin aplicaţia “Contul meu ECOAQUA” pe care utilizatorii şi-l pot crea pe website-ul www.ecoaqua.ro secţiunea Autentificare/ Înregistrare cont.

Dacă rezolvarea problemei implică detalierea şi obţinerea de informaţii suplimentare, ceea ce necesită deplasarea către unitatea noastră, atunci vă aşteptăm la sediul CENTRULUI DE INFORMARE ŞI RELAŢII CU PUBLICUL, deschis  în Municipiul Călăraşi, str N Titulescu, Bloc D2, Scara 2, Parter, Telefon: 0342 404 023, cu program de la 10.00 la 17.30 zilnic de LUNI până VINERI.

 

De asemenea dacă consideraţi că nu sunteţi mulţumit de soluţionarea problemei dumneavoastră, puteţi solicita o audienţă la conducerea executivă, conform următorului program:

ECOAQUA SA operator regional

NEAGU CEZAR  PAUL - Director general: MARŢI  orele: 15.00 - 16.00

NEACŞU CONSTANTIN - Director executiv comercial: JOI orele: 10.00 - 11.00

 

ECOAQUA SA  Sucursala Călăraşi

CUŢĂR NICOLAE - Inginer şef: JOI orele: 14.00 - 15.00

 

ECOAQUA SA  Sucursala Olteniţa

CRĂCIUN MARIN - Director: LUNI orele: 10.00 - 12.00

CHIRICĂ MARIAN  - Coordonator tehnic: MARŢI orele: 13.00 - 15.00

 

ECOAQUA SA  Sucursala Urziceni

NICULAE CONSTANTIN  NICULAE - Director: MARŢI orele: 10.00 - 11.00

MATACHE MARIAN  - Inginer sef: MARŢI orele: 11.00 - 12.00

 

NOTĂ: Înscrierile se fac la Secretariat ECOAQUA-SA operator regional Tel: 0242 312 705, Mobil: 0372 714 752, sau prin CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII CU PUBLICUL Str N Titulescu Bloc D2 , Scara 2 Parter (lângă casieria RCS RDS), Tel:0342 404 023

24 şi 31 decembrie, zile libere pentru salariaţii din sectorul public

24 şi 31 decembrie, zile libere pentru salariaţii din sectorul public

Guvernul a stabilit ca zilele de 24 şi 31 decembrie să fie libere pentru salariaţii din sectorul public, urmând ca recuperarea lor să se facă în luna ianuarie a anului viitor, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

ANSVSA / Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane, la data de 14 decembrie

ANSVSA / Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane, la data de 14 decembrie

La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 296 de localități din 18 județe, cu un număr de 1.136 de focare (dintre care 18 în exploatații comerciale) și 444 de cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 364.044 de porci afectați de boală.

Prin aplicarea eficientă a măsurilor de combatere a PPA, au fost stinse până la această dată 12 focare în județul Satu Mare și singurul focar din județul Dâmbovița. De asemenea, unitatea de procesare a cărnii aparținând societății S.C. Carniprod SRL și-a reluat activitatea, în data de 14.08.2018.

Detaliat, situaţia evoluţiei focarelor de PPA se prezintă astfel:

– Judeţul Satu-Mare – 6 focare în gospodăriile populaţiei şi 19 cazuri la mistreţi;

– Judeţul Bihor – 47 de focare în gospodăriile populaţiei şi 2 cazuri la mistreţ;

–  Judeţul Sălaj – 4 cazuri la mistreţi;

–  Judeţul Tulcea – 571 de focare (dintre care 5 focare la exploatații comerciale și un focar la o exploatație de tip A) şi 94 de cazuri la mistreţi;

– Judeţul Brăila – 122 de focare (dintre care 11 focare la exploatații comerciale) și 2 cazuri la mistreți;

– Judeţul Constanţa – 88 de focare în gospodăriile populaţiei şi 4 cazuri la mistreţi;

– Judeţul Ialomiţa – 125 de focare în gospodăriile populaţiei şi 35 de cazuri la mistreţi;

– Judeţul Galaţi – 16 focare în gospodăriile populaţiei şi 7 cazuri la mistreţi;

– Judeţul Ilfov – 10 focare în gospodăriile populaţiei;

– Judeţul Călăraşi – 100 de focare (dintre care 1 focar la o exploatație comercială) şi 26 de cazuri la mistreţ;

– Județul Buzău – 6 focare în gospodăriile populaţiei și un caz la mistreț;

– Județul Giurgiu – 26 focare în gospodăria populaţiei și 12 cazuri la mistreț;

– Județul Teleorman – 8 focare în gospodăria populației și 236 cazuri la mistreți;

– Județul Maramureș – 3 focare în gospodăria populației;

– Județul Vrancea – un focar în gospodăria populației;

– Județul Dolj – un focar în gospodăria populației;

– Județul Argeș – un focar în gospodăria populației;

– Județul Olt – 5 focare în gospodăria populației și 2 cazuri la misteți

Până la această data (14.12.2018) au fost despăgubiți 8.411 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 236.544.640 de lei.

Detaliat, situaţia plăților despăgubirilor se prezintă astfel:

– Judeţul Satu-Mare – au fost plătite despăgubiri pentru 22 de exploatații din cele 22 de exploatații afectate în valoare de 63.260 de lei;

– Judeţul Bihor – au fost plătite despăgubiri pentru 211 exploatații dintr-un total de 230 exploatații afectate în valoare de 947.620 de lei;

– Judeţul Tulcea – au fost plătite despăgubiri pentru 1.162 de exploatații dintr-un total de 1.170 de exploatații în valoare de 45.807.790 de lei;

– Judeţul Brăila – au fost plătite despăgubiri pentru 3.205 de exploatații dintr-un total de 3.208 exploatații în valoare de 166.794.640 de lei;

– Judeţul Constanţa – au fost plătite despăgubiri pentru 847 de exploatații dintr-un total de 849 de exploatații în valoare de 3.770.090 de lei;

– Judeţul Ialomiţa – au fost plătite despăgubiri pentru 2.389 de exploatații dintr-un total de 2.500 de exploatații în valoare de 6.531.000 de lei;

– Judeţul Galaţi – au fost plătite toate cele 83 de exploatații în valoare de 248.000 de lei;

– Judeţul Ilfov – au fost plătite despăgubiri pentru toate cele 7 exploatații afectate în valoare de 71.640 de lei;

– Judeţul Călăraşi – au fost plătite despăgubiri pentru 309 exploatații dintr-un total de 312 exploatații în valoare de 11.069.250 de lei;

– Județul Teleorman – au fost plătite despăgubiri pentru 9 exploatații dintr-un total de 10 exploatații în valoare de 38.670 de lei.

– Județul Vrancea – au fost plătite despăgubiri pentru singura exploatație afectată în valoare de 7.000 de lei.

– Județul Giurgiu – au fost plătite despăgubiri pentru 115 de exploatații dintr-un total de 116 exploatații în valoare de 1.088.010 de lei.

– Județul Dolj – au fost plătite despăgubiri pentru toate cele 20 de exploatații afectate în valoare de 74.000 de lei

– Județul Buzău – au fost plătite despăgubiri pentru cele 2 de exploatații în valoare de 3.300 de lei.

– Județul Argeș – a fost plătită despăgubirea pentru singura exploatație în valoare de 2.000 de lei.

– Județul Olt – au fost plătite despăgubiri pentru 23 de exploatații dintr-un total de 121 de exploatații afectate în valoare de 28.370 de lei.

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic și social.

Serviciul Comunicare și Logistică Documentară

Un proiect de lege prevede amenzi dure pentru tulburarea liniștii publice

Un proiect de lege prevede amenzi dure pentru tulburarea liniștii publice

Nunțile sau petrecerile care deranjează vecinii i-ar putea costa scump pe cei care le organizează. Tot mult vor plăti și scandalagiii care își deranjează vecinii. Un proiect de lege, adoptat de Parlament, prevede amenzi de până la 6.000 de lei sau muncă în folosul comunității dacă vecinii depun plângere la Poliție.

Noua lege prevede amenzi uriașe pentru: petreceri private, folosirea de instrumente muzicale stridente sau acțiuni care deranjează liniștea publică.

Dacă se întâmplă o singură dată, persoanele gălăgioase pot fi sancționate cu amenzi între 2000 și 3000 de lei.

Dacă fapta se repetă în termen de 24 de ore, amenda se dublează, iar cei vinovați pot face până la 150 de ore de muncă în folosul comunității.

Cresc și amenzile pentru tulburarea liniștii sau ordinii publice: gesturi obscene, injurii, expresii jignitoare sau vulgare ori amenințări cu violența. Se sancționează cu până la 1500 de lei sau cel mult 100 de ore de muncă pentru comunitate.

Nu doar vecinii sunt toleranți, ci și polițiștii, care spun că nu pot împiedica un eveniment amplu, cum ar fi o nuntă între blocuri.

Potrivit legii, liniștea locatarilor trebuie respectată la prânz între 13.00 – 14.00, dar și după ora 22.00 până la 8.00 dimineața.

Legea intră în vigoare după ce va fi promulgată de președintele țării.

Sursa www.tvr.ro

Programul “Rabla pentru electrocasnice” va putea fi accesat, de miercuri, de persoane fizice

Programul “Rabla pentru electrocasnice” va putea fi accesat, de miercuri, de persoane fizice

Peste 60.000 de echipamente electrice şi electronice de uz casnic folosite vor fi înlocuite cu altele noi, cu consum redus de energie, prin intermediul Programului ''Rabla pentru electrocasnice'', al cărui buget este de circa 20 de milioane de lei.

Valoarea voucherelor acordate românilor care vor să-şi schimbe aparatura electrocasnică porneşte de la 200 de lei pentru pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++, creşte la 300 de lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++, aparate de aer condiţionat cu eficienţa energetică la răcire (A+++/A++) sau pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice cu eficienţa energetică A++, şi poate ajunge la 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice cu eficienţa energetică A+++.

În prima etapă din procesul de înscriere, solicitantul trebuie să completeze următoarele informaţii în câmpurile aferente: datele de identificare, adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon mobil valide, dacă acestea există, respectiv declaraţia pe propria răspundere potrivit căreia nu înregistrează obligaţii de plată la bugetul de stat şi bugetul local. Această declaraţie este predefinită şi se completează prin bifare.

Mai departe, solicitantul va completa acordul cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi tipul de aparat electronic sau electrocasnic care se achiziţionează şi eficienţa energetică a acestuia (de la A+++ la A++).

Conform ministrului de resort, după completarea tuturor câmpurilor din aplicaţia informatică, aceasta generează, automat, un mesaj de confirmare, care conţine numărul unic al înscrierii şi codul unic de accesare, date importante, deoarece cu ajutorul lor solicitantul se va loga în contul personal de pe site-ul AFM. Mesajul de confirmare este transmis către solicitant şi prin email.

După înscrierea solicitantului şi primirea mesajului de confirmare, se procedează la aprobarea finanţării, iar lista solicitanţilor aprobaţi se afişează pe site-ul AFM.

În momentul în care se regăseşte pe lista afişată, solicitantul accesează contul de utilizator de pe site-ul AFM, unde va găsi codul alfanumeric unic aferent voucherului, generat automat. Din acest moment, voucherul este valabil 15 zile, iar persoana fizică se poate adresa comercianţilor pentru a cumpăra echipamentelor eligibile.

Graţiela Gavrilescu a precizat că persoana fizică beneficiază de valoarea unui voucher la achiziţionarea unui echipament electronic şi electrocasnic eligibil, în schimbul predării unui aparat echivalent. Schimbul se face în sistem 1:1, la adresa menţionată de către solicitant.

În cadrul noului program se pot achiziţiona mai multe echipamente în schimbul predării unui număr echivalent de echipamente uzate vechi, persoana fizică beneficiind în acest fel, în mod corespunzător, de mai multe vouchere, dar nu mai mult de unul pentru fiecare categorie.

Lista comercianţilor care au fost aprobaţi în Programul "Rabla pentru electrocasnice" este publicată pe site-ul AFM şi include comercianţi şi producători aprobaţi precum eMag, Cora, Carrefour, Flanco, Media Galaxy, Electrolux, Altex, Auchan, Beko şi Arctic.

Bugetul noului program este de 20 de milioane de lei, iar perioada de derulare se va întinde până la momentul epuizării celor aproape 60.000 de vouchere.

Licitaţie publică cu strigare pentru vânzarea imobilului reprezentând fostul spital Gurbăneşti, în data de 8 ianuarie 2019

Licitaţie publică cu strigare pentru vânzarea imobilului reprezentând fostul spital Gurbăneşti, în data de 8 ianuarie 2019

Direcția Județeană de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Călărași, cu sediul în Călărași, Str. 1 decembrie 1918, nr.1 A, Bl. A24 (Flora), tronson 3, județul Călărași, organizează licitație publică cu strigare, pentru vânzarea unui imobil, reprezentând fostul spital Gurbănești, aflat în proprietatea privată a județului Călărași, conform Hotărârii Consiliului Județean Călărași nr. 186/20.09.2018, privind aprobarea vânzării, prin licitație publică cu strigare, a unui imobil aflat în domeniul privat al județului Călărași.

Imobilul scos la vânzare prin licitație publică cu strigare este compus  din 12 construcții, cu suprafața construită totală de 1.608,105 mp și teren în suprafață măsurată totală de 23.380,61 mp și și 23.352,11 mp suprafața din acte și reprezintă fostul spital Gurbănești.

Imobilul are numărul cadastral 286, înscris în Cartea Funciară nr.20999 a localității Gurbănești.

Prețul de pornire al licitației publice cu strigare este de 362.448 lei.

Pasul de licitare este de  18.122 lei.

Dosarul de licitație poate fi procurat zilnic de la sediul Direcției Județene de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Călărași din municipiul Călărași, str. 1 Decembrie 1918, nr. 1A, Bloc A24 (Flora), tronson 3, județul Călărași, începând cu data de 11.12.2018, ora 9,00 până pe data de 14.12.2018, ora 13,00,  la prețul de  300 lei.

Garanția de participare la licitație este de  7.249 lei.

Documentele de participare la licitație sunt cele menționate în Instrucțiunile constituite ca anexa la HCJ nr.186/20.09.2018 și vor fi depuse în plicuri sigilate la sediul Direcției Județene de Administrare  a Domeniului Public și Privat al județului Călărași, cu sediul în municipiul Călărași,  Str. 1 Decembrie 1918, nr.1A, Bloc 24( Flora), tronson 3,  județul Călărași, până pe data de 21.12.2018 ora 13,00.

Deschiderea plicurilor va avea loc la sediul Direcției Județene de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Călărași în data de 27.12.2018, ora 11,00, în prezența tuturor ofertanților, urmând ca afișarea listei cu ofertanții calificați la licitația publică cu strigare, să aibă loc pe data de 27.12.2018, ora 13 ,00 la sediul Direcției Județene de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Călărași.

Licitația va avea loc în sala de ședințe a Direcției Județene de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Călărași , pe data de 08.01.2019, ora 11,00.

Pentru relații suplimentare vă puteți adresa dnei/dlui Enciu Dorina, telefon 0342405912.

DIRECTOR,

Ing. OLTEANU Dan

Free Joomla templates by Ltheme