În perioada 2-4 septembrie 2022, cu Arhiereasca Binecuvântare a Preasfințitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Protopopiatul Călărași, în colaborare cu Primăria Municipiului Călărași, organizează o Procesiune cu Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni de la Mănăstirea Suceviţa din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, spre închinarea și binecuvântarea credincioșilor.
Calendarul evenimentelor se va desfăşura după următorul program:
Vineri, 2 septembrie:
Începând cu ora 16:30, va avea loc primirea Icoanei Maicii Domnului cu Pruncul, la intersecția B-dul Nicolae Titulescu cu strada București, de către Preasfințitul Părinte Vincențiu, apoi delegația Arhierească împreună cu soborul de preoţi şi credincioşii vor pleca într-o procesiune pe ruta B-dul Nicolae Titulescu - strada București până la Biserica ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” - Volna, unde Icoana va fi depusă într-un baldachin special amenajat, în curtea sfântului lăcaş, spre închinare tuturor credincioşilor.
Credincioșii vor fi debarcați acolo unde se va putea permite, apoi vor fi îmbarcați în zona Spitalului unde vor fi autocarele.
În ziua Procesiunii sectorul dintre str. Grivița și str. București va fi închis.
Programul liturgic:
Vineri, 2 septembrie 2022:
De la ora 18:30 - slujba Vecerniei și Taina Sfântului Maslu.
Sâmbătă, 3 septembrie:
De la ora 07:00 - Sfânta Liturghie.
De la ora 17:00 - Acatistul Maicii Domnului, bucuria tuturor celor necăjiţi
De la ora 18:00 - Slujba Vecerniei și Taina Sfântului Maslu.
Duminică, 4 septembrie:
Începând cu ora 09:00, va fi oficiată Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfinţitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, alături de un ales sobor de preoți și diaconi.
La acest moment festiv, pe lângă credincioșii prezenți, vor participa şi reprezentanţi ai autorităţilor locale și judeţene.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni de la Mănăstirea Suceviţa, va rămâne spre închinare până duminică, 4 septembrie, ora 15:00, când delegația Mănăstirii Suceviţa va pleca din Municipiul Călărași.

Scurt istoric
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni Mănăstirea Sucevița, circa 1862
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul face parte din patrimoniul Mănăstirii Sucevița Inv. 97/477 (vezi Dimitrie Dan, Monografia Mănăstirii Sucevița, București, 1923, pg. 59, punctul 4), de proveniență necunoscută.
Dimensiuni: 106,5 cm x 74 cm x 2,3 cm.
Tehnica: pictură în tempera grasă și rizale de argint. Stare conservare: relativ bună.
Icoana este pictată pe un panou din lemn de tei debitat industrial, compus din 4 blaturi încleiate și consolidate în tehnica „aripilor de fluture”. Două traverse semi îngropate, din lemn de tei, contribuie la fixarea și planeitatea întregului suport de lemn al picturii.
Stratul pictural este executat peste o preparație subțire de grund, aproape direct pe lemn.
Maica Domnului cu Pruncul, de tipul Hodighitria, reprezentată până mai joi de brâu, ține Pruncul Iisus pe brațul stâng, iar cu mâna dreaptă Îl indică pe Mântuitorul. Este înveșmântată cu un maforion roșu garanța căptușit cu verde, drapat în cute ample realizate cu laviuri aurite, având pe margini un galon aurit.
Chipul statuar al Fecioarei Maria redată frontal (potrivit tipului Hodighitria) are trăsăturile realizate conform tradiției, însă modelul este executat în stilul picturii caracteristice secolului al XIX-lea, stil influențat de pictura occidentală de șevalet. În schimb, Chipul Pruncului Iisus este pictat în stilul picturii occidentale după regula unui portret. El este înveșmântat cu chiton verde și himation roșu garanța. Ambii poartă în jurul capetelor aureole și coroane aurii.
Fondul icoanei este pictat cu verde întunecat. Doi îngeri în zbor, de o parte și de alta a Maicii Domnului, realizați din argint aurit, aplicați pe icoană, fac aluzie la tipul icoanei Maicii Domnului „Împărăteasa Îngerilor”.
Zugravul nu a dat atenție deosebită realizării veșmintelor Maicii Domnului și ale Mântuitorului Iisus Hristos, ci doar chipurilor pictate cu mare măiestrie, deoarece de la început icoana urma să fie acoperită cu ferecătură de argint aurit.
Ferecăturile aplicate pe icoană sunt compuse din:
- aureolele în formă de raze și coroanele Maicii Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos lucrate din argint aurit
- îmbrăcămintea din argint care acoperă veșmintele.
Aureolele și coroanele din argint aurit au fost lucrate potrivit poinsonului la 1862 (Vezi poinsonul de argintar care conține inițialele meșterului argintar „D S”, titlul metalului prețios „13” - 750‰ și anul execuției „1862”), la Cernăuți, în atelierul Kanczuski (Vezi ștanța cu numele atelierului „Kanczucki”).
Pe aureola Maicii Domnului se află incizate numele donatorilor „LAZOR, SAFTA IANCHEVICI DIN SERET” și „ȘTEFAN ȘI ANA NEMEȚAN”. Tot pe aureolă sunt menționate numele „GHENADIE ZAHAROVICI, Arhimandrit și igumen și VARNAVA ȘINDILAR, Ieromonah și namesnic”.
Ferecătura de argint, de dată recentă (sec XX), executată cu stângăcie, nu prezintă valoare artistică sau documentară.
Comisia întrunită în data de 14.03.2020, cu ocazia evaluării stării de conservare a icoanei a constatat că actuala ferecătură de argint periclitează starea de conservare a stratului pictural al icoanei prin crearea unui climat necorespunzător conservării picturii, și a propus înlăturarea acesteia. În prezent ea este păstrată în depozitul muzeului.
În decursul anilor icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Sucevița s-a dovedit făcătoare de minuni, aducătoare de ploaie în vreme de secetă (în toate procesiunile făcute cu ea), totodată este grabnică rugătoare și ajutătoare pentru folosul sufletesc și trupesc, pentru izbăvirea din boli, întristări, nevoi și necazuri și pentru mântuirea tuturor celor ce se roagă cu credință.
