Amânarea lansării Programului privind casarea autovehiculelor uzate

Amânarea lansării Programului privind casarea autovehiculelor uzate

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă amânarea lansării Programului pentru perioada 11 noiembrie 2022, ora 10.00 - 30 decembrie 2022, ora 14.00.

În această perioadă sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii vor putea depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.

Crearea conturilor de utilizator în aplicaţia informatică de către solicitanţii unităţi administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti se va putea realiza începând cu data de 07 noiembrie 2022.

Conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi, Programului Eficienţă energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic şi a Programului Rabla Plus rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate.

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi se va desfăşura în 65 de locaţii

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi se va desfăşura în 65 de locaţii

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă se va desfăşura, în data de 14 octombrie 2022.

Evenimentul se va organiza în 65 de locaţii, la nivelul tuturor agenţiilor judeţene şi Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti. Locaţiile de desfăşurare a bursei atât în Bucureşti, cât şi în ţară se regăsesc pe site-ul www.anofm.ro.

Numărul estimativ al locurilor de muncă oferite de angajatori, precum şi alte detalii, vor fi anunţate în timp util, de aceea, recomandăm persoanelor interesate să urmărească site-ul (www.anofm.ro) şi pagina de facebook (https://www.facebook.com/fiiinformat/) ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Bursa este destinată absolvenţilor, dar orice persoană aflată în căutarea unui loc de muncă poate participa, indiferent de vârstă şi de calificarea profesională. Angajatorii care doresc să participe la acest eveniment, sunt aşteptaţi să contacteze agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă pentru a anunţa locurile vacante disponibile.

Datele de contact pot fi vizualizate la pagina www.anofm.ro la secţiunea Contact/Contact AJOFM.

Reamintim că participarea este gratuită atât pentru angajatori, cât şi pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.

Serviciul Comunicare şi Secretariatul Consiliului de Administraţie

Regulamentul celor două programe de creditare cu garanția statului și dobândă subvenționată, STUDENT INVEST și FAMILY START, publicat în Monitorul Oficial

Regulamentul celor două programe de creditare cu garanția statului și dobândă subvenționată, STUDENT INVEST și FAMILY START, publicat în Monitorul Oficial

O veste importantă pentru tinerii și familiile la început de drum. A fost publicat în Monitorul Oficial regulamentul celor două programe de creditare cu garanția statului și dobândă subvenționată, Student Invest și Family Start.

„Mi-am dorit mult ca aceste două programe, incluse în pachetul „Sprijin pentru România”, să prindă contur în acest an și le mulțumesc pentru sprijin și susținere președintelui Camerei Deputaților și a PSD, Marcel Ciolacu, premierului și președinte PNL, Nicolae Ionel Ciucă, și ministrului Finanțelor, Adrian Câciu. Programele de sprijin pentru tineri și familii, pe care le-am inițiat și susținut în Guvern, ca ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, sunt derulate împreună cu Fondul Român de Contragarantare. Din acest moment, băncile se vor putea înscrie în program, iar tinerii sunt așteptați să acceseze aceste credite.”, a declarat ministrul familiei, tineretului şi egalităţii de şanse, Gabriela Firea.

Prin programele „Student lnvest” şi „Family Start” vor putea fi accesa credite garantate de stat în proporție de 80% și cu dobânzi subvenționate. Tinerii vor achita la final tot atât cât au împrumutat. În plus, sumele vor putea fi rambursate în maximum 10 ani.

Fiecare student poate obține un credit de până la 50.000 de lei pentru plata taxelor școlare, a chiriei pe durata studiilor sau pentru achiziția de cărți.

În programul „Family Start”, suma maximă care poate fi împrumutată este de 75.000 de lei și poate fi folosită pentru evenimentele importante ale unei familii, cum ar fi nunta sau botezul unui nou-născut, educația și creșterea copiilor sau chiar achitarea avansului pentru o mașină de familie, cu 7 locuri.

familiystart

Comunicat de presă

Comunicat de presă

Consorțiul internațional format din liderul echipei VITECO (Catania, Italia), IDEC (Atena, Grecia), CENFORM (București, România), Liceo Statale „Ettore Majorana” (Italia), Gimnaziul III Nikaia (Grecia) și Scoala Gimnaziala CIUGUD (România) are plăcere să vă informeze cu privire la implementarea viitoare a proiectului Erasmus+ de 2 ani “MY Smart School - MYSS” (https://myss-project.eu/), proiect care se desfășoară în perioada 01.04.2021 până în 31.03.2023. Proiectul este finanțat de Comisia Europeană, bugetul său este de 240.330,00 EUR și toate activitățile proiectului MYSS sunt organizate în România, Italia și Grecia.

Proiectul MYSS își propune să abordeze nevoia de a remodela școlile tradiționale spre învățământ la distanță, un scenariu care a devenit esențial în timpul pandemiei de COVID și poate continua și în următorii ani de școală. Datorită proiectului, profesorii, școlile și instituțiile de învățământ sunt dotate cu noi echipamente digitale ușor de utilizat, instrumente și o platformă sigură care îi va ajuta să abordeze mai bine învățarea la distanță.

Scopul este de a ajuta toți profesorii să descopere soluții digitale flexibile și concrete pentru nevoile lor de învățământ la distanță. Principalul rezultat al proiectului MYSS se concentrează pe rezultatele sale intelectuale (I.O. – Intellectual Outputs), strâns legate de dezvoltarea diferitelor soluții adaptate nevoilor profesorilor din școlile primare și gimnaziale din fiecare țară parteneră.

 I.O.1 - o serie de noi cursuri electronice pentru profesori legate de modul de abordare a predării și comunicării prin sesiuni video online.

 I.O.2 - o platformă electronică inovatoare pentru profesori și studenți.

 I.O.3 – “Teachers’ Diaries and Recommendations”, un manual axat pe cele mai bune practici ale profesorilor în utilizarea noilor instrumente inovatoare MYSS, schimb de experiențe de succes în e-learning și sugestii pentru îmbunătățirea utilizării acestuia.

Proiectul își propune să contribuie la dezvoltarea de resurse inovatoare și instrumente digitale care să contribuie pe termen mediu-lung la înfruntarea eficientă a învățământului la distanță, datorită dezvoltării:

 un nou model de educație pentru profesorii din școlile primare și gimnaziale bazat pe resurse educaționale „deschise online” și pe o platformă digitală de învățare;

 o „platformă de e-learning” cu instrumente digitale adaptate și flexibile și instrumente de evaluare, care să fie utilizată în timpul orelor online pentru profesorii și elevii școlilor primare și gimnaziale;

 un set de recomandări definite și validate de profesori pentru a fi utilizate practic în timpul orelor online și după durata proiectului.

Pe baza provocărilor evidențiate de profesori în abordarea învățământului la distanță (înainte, în timpul și după Covid), proiectul MYSS își propune să:

  • Instruim profesorii cu privire la modul în care să abordeze corect elevii prin intermediul ecranului video și să remodelam curriculumul în funcție de noile scenarii de învățare. Noi cursuri de e-learning, disponibile gratuit pe platforma MYSS (https://platform.myss-project.eu/), au fost concepute pentru a ajuta profesorii să ajungă cu lectiile lor la studenți într-un mod eficient și de impact.
  • Recrearea unei dimensiuni virtuale “de familie” și oferirea profesorilor cu o platformă online unică și prietenoasă cu dispozitivele mobile, cu diverse funcții și instrumente grafice pentru a crea materiale didactice într-un mod foarte flexibil. În plus, cele mai bune experiențe ale profesorilor vor fi rezumate într-un manual de „Jurnale și recomandări” (IO3), care va permite noilor profesori interesați din toată Europa să aibă un ghid util direct de la colegii lor.

Implementarea proiectului MYSS a intrat în ultimele 6 luni de implementare și mai multe informații și rezultatele proiectului și cele mai recente știri sunt disponibile pe https://myss-project.eu/ precum și pe canalele oficiale ale rețelelor sociale MYSS (FB - https://www.facebook.com/MYSmartSchoolProject- si pe LinkedIn - https://www.linkedin.com/company/79359915/admin/)

.

MF | Românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR cu dobânzi de până la 8,10% pe an

MF | Românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR cu dobânzi de până la 8,10% pe an

Începând de luni, 3 octombrie a.c., românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 2 ani și dobânzi anuale de 7,75%, respectiv 8,10%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

Între 03 – 25 octombrie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;

Între 03 – 26 octombrie 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului;

Între 03 – 25 octombrie 2022 în mediul urban și 03 – 24 octombrie 2022 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Dobânda este anuală și se plătește la datele stabilite în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe website-ul Ministerului Finanțelor, Secțiunea Datorie publică – Titluri de stat pentru populație și pe www.posta-romana.ro.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.