AFM a anunțat lansarea sesiunii de înscriere în cadrul Programului Iluminat Public

AFM a anunțat lansarea sesiunii de înscriere în cadrul Programului Iluminat Public

Începând de astăzi, 19 august 2022, ora 10:00 a fost lansată sesiunea de înscriere a solicitanţilor unităţi administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu în cadrul Programului Iluminat Public.

"Imediat după deschiderea înscrierilor în aplicaţia informatică dedicată Programului Iluminat Public 2022, fondurile alocate au fost solicitate integral de un număr de 469 de UAT-uri. Acest lucru ne demonstrează că există un interes deosebit la nivel naţional pentru accesarea proiectelor care vizează eficientizarea consumului de energie. În acest sens, voi face toate demersurile necesare, astfel încât la rectificarea bugetară din perioada imediat următoare, bugetul programului să fie suplimentat cu încă 500 de milioane de lei, pentru organizarea unei noi sesiuni la sfârşitul lunii septembrie." a precizat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian NECULAESCU.

Finanţarea se acordă în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale, după cum urmează:

- pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori - maximum 1.000.000 lei;

- pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 de locuitori - maximum 2.000.000 lei;

- pentru oraşe - maximum 3.000.000 lei;

- pentru municipii de rang 0 - municipiul Bucureşti - maximum 50.000.000 lei;

- pentru municipii de rang I - maximum 6.000.000 lei;

- pentru municipii de rang II - maximum 5.000.000 lei.

Finanţarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie şi în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi.

Biroul Comunicare

Administraţia Fondului pentru Mediu

Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, estimate la o valoare de aproximativ 146.000 lei, au fost oprite la P.T.F. Călărași

Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, estimate la o valoare de aproximativ 146.000 lei, au fost oprite la P.T.F. Călărași

Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași, alături de inspectori ai Direcției Regionale Vamale București, din cadrul Biroului Echipe Mobile, au descoperit în urma unui control specific, efectuat asupra unui ansamblu rutier, o cantitate considerabilă de bunuri, constând în articole vestimentare și articole de încălțăminte, toate purtând însemnele unor firme consacrate și care prezentau suspiciuni de contrafacere.

În data de 14.08.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Călărași, s-a prezentat la intrarea în țară un cetățean turc care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, articole vetimentare, pentru o societate comercială de pe teritoriul României.

Urmare a unor informații deținute, precum și a analizei de risc efectuată de Direcția Regională Vamală București, la nivelul Poliției de Frontieră au fost dispuse măsuri pentru identificarea transportului și efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport.

Astfel, echipa mixtă formată din inspectori ai Direcției Regionale Vamale București, din cadrul Biroului Echipe Mobile și poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Călărași, a procedat la desigilarea mijlocului de transport și verificarea mărfurilor transportate.

În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 6.946 articole vestimentare și articole de încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de 145.300 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost reținute de către inspectorii DGV.

Totodată, în cauză se efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Sesiunea august - septembrie 2022 a examenului naţional de bacalaureat începe marţi, 16 august

Sesiunea august - septembrie 2022 a examenului naţional de bacalaureat începe marţi, 16 august

Aproape 35.000 de candidaţi s-au înscris în vederea susţinerii examenului naţional de bacalaureat 2022 (sesiunea august - septembrie). Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, 22.586 de candidaţi provin din promoţia anului 2022, iar 12.237 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.

Probele se vor desfăşura în 138 de centre de examen, după următorul calendar:

Probele de evaluare a competenţelor (lingvistice şi digitale) sunt programate în intervalul 22 - 29 august (cu excepţia zilelor de 27 şi 28 august) - detalii aici: https://edu.ro/bacalaureat.

Afişarea primelor rezultate, în format anonimizat, conform prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor - GDPR), va avea loc în data de 31 august (până la ora 12:00). Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, atât în format clasic/letric, cât şi electronic. În

acest sens, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei este finală şi poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (interval 1 - 2 septembrie), vor fi comunicate în data de 3 septembrie.

Probele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.

Lucrările scrise pot fi elaborate într-un interval de lucru de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme şi desene vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Beneficiază de prelungirea timpului de lucru alocat (cu maximum două ore), candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană de Organizare a examenului, în baza prevederilor procedurii emise de Ministerul Educaţiei cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice tip de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

Drept urmare, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.

Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 16 - 18 august, între orele 8:00 - 16:00, respectiv 19 august, între orele 8:00 - 14:00.

Nota minimă de promovare - pentru fiecare probă - este 5 (cinci), iar media finală ce trebuie obţinută pentru a încheia examenul cu succes este cel puţin 6 (şase).

A fost aprobat bugetul pentru Programul pentru școli al României

A fost aprobat bugetul pentru Programul pentru școli al României

În Ședința Guvernului din 10 august 2022 a fost adoptată Hotărârea privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2022-2023.

Ministrul Petre DAEA a afirmat că Programul pentru școli al României este menit să creeze obiceiuri alimentare sănătoase şi să încurajeze creșterea consumului de produse locale în rândul copiilor. Acesta este construit în jurul a două componente: distribuția de fructe, legume proaspete, lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf, produse de panificație, precum și aplicarea unor măsuri educative aferente, cum ar fi:

- vizite la ferme pomicole/legumicole, ferme de producere a laptelui, stațiuni de cercetare, expoziții, târguri;

- concursuri tematice, degustarea, organizarea de activități de grădinărit la nivelul școlii;

- zile tematice dedicate consumului de fructe, legume, lapte și produse lactate, utilizare de materiale didactice/educative).

Distribuția săptămânală cuprinde două porții de fructe şi/sau legume, două porții de lapte, o porție de produse lactate şi cinci porţii de produse de panificaţie, repartizate după cum urmează: porţia de fructe şi/sau legume va fi însoţită de covrigi simpli şi/sau biscuiţi uscaţi, iar porţia de lapte şi cea de produse lactate va fi însoţită de corn sau baton.

Actul normativ aprobat în ședința de guvern reglementează următoarele:

Bugetul alocat implementării Programului pentru școli al României în anul școlar 2022-2023, în valoare de 850.883 lei, echivalentul a 113.730.224,89 euro, destinat unui număr de 1.885.225 copii din România. În acest an, printre beneficiarii Programului se va regăsi și un număr de 2.648 copii din Ucraina. Fondurile provin din următoarele surse:

- ajutor financiar din partea Uniunii - 85.896.139 lei (17.356.262 euro), repartizat astfel:

900.318 euro pentru fructe şi legume;

455.944 euro pentru lapte și produse lactate;

- ajutor financiar național - 476.954.744 lei lei (96.373.963 euro).

Suma de 562.850.883 lei se va utiliza după cum urmează:

- 862.755 lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 37.757.460 lei pentru derularea măsurilor educative aferente;

- 768.422 lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 37.757.460 lei pentru derularea măsurilor educative aferente;

- 382.849 lei pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie, exclusiv de la bugetul de stat;

- 321.936,61 lei, pentru evaluarea programului.

Actualizarea limitelor valorilor zilnice, astfel:

- porția de fructe și legume de la 0,60 lei la 0,70 lei;

- porția de lapte și produse lactate de la 0,88 lei la 0,99 lei;

- porția de produse de panificație de la 0,57 lei la 0,65 lei.

MADR a fundamentat, împreună cu Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală (ICEADR) și Institutul Național de Statistică (INS), actualizarea limitelor valorilor zilnice stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 640/2017, în funcție de rata inflației.

Bugetul s-a întocmit pe baza numărului total al beneficiarilor, a limitei valorii zilnice/preşcolar/elev şi pe baza numărului de zile de distribuţie calculate în funcţie de structura anului şcolar aprobată de Ministerului Educației pentru anul şcolar 2022-2023.

Potrivit reglementărilor europene, până în luna martie 2023, România va transmite CE un raport de evaluare al programului derulat pentru perioada 2017-2022.

Sursa text www.madr.ro

agroinfo

Călăraşi | Tratamente terestre de combatere a ţânţarilor: 11-13 august 2022

Călăraşi | Tratamente terestre de combatere a ţânţarilor: 11-13 august 2022

Primăria Municipiului Călărași anunţă că în perioada 11 - 13 august 2022, va efectua, pe domeniul public al municipiului Călărași, tratamente terestre de combatere țânțari adulți.

Tratamentele se vor efectua in intervalul orar 22:00 - 02:00, în funcție de condițiile atmosferice fiind posibila prelungirea perioadei (fapt ce va fi comunicat ulterior).

Substanțele active folosite sunt: Cipermetrin, Tetrametrin, Piperonil Butoxide, Deltametrin, Praletrin. Precizăm că tratamentele se vor desfășura în condiții corespunzătoare, pe raza municipiului Călărași, respectând prevederile legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.

tratamenteterestre

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.