ANOFM | În atenţia absolvenţilor de învățământ

ANOFM | În atenţia absolvenţilor de învățământ

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) reaminteşte absolvenţilor de învățământ din promoţia 2025 că sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei pentru a beneficia de serviciile prevăzute de lege cu scopul integrării pe piaţa muncii. În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare a datei absolvirii studiilor.

Ca urmare a înregistrării în evidențele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, absolvenţii pot beneficia de: informare şi consiliere profesională, medierea muncii, cursuri de formare profesională, prima de inserție pentru absolvenţii care se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni.

Potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, cu vârsta minimă de 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă din raza cărora îşi au domiciliul şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserţie egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) în vigoare la data încadrării (ISR – 660 lei), respectiv 1.980 lei.

De asemenea, absolvenții de învățământ, precum orice persoană înregistrată în baza de date a agențiilor județene din subordinea ANOFM, pot beneficia de prime de mobilitate.

Totodată, pentru a veni în sprijinul integrării pe piaţa muncii a persoanelor înregistrate în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în luna octombrie ANOFM va organiza, la nivel naţional, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi.

Subliniem faptul că, după expirarea termenului de 60 de zile de la absolvire, în cazul în care absolvenții s-au înregistrat ca persoane în căutarea unui loc de muncă, aceştia pot beneficia, la cerere, de indemnizație de șomaj în cuantum de 50% din valoarea ISR în vigoare, respectiv 330 lei, pentru o perioadă de 6 luni.

Informații detaliate privind acordarea indemnizației de șomaj pentru absolvenții de învățământ sunt afişate pe site-ul instituției www.anofm.ro, secțiunea Persoane fizice/ Indemnizații de șomaj și venituri de completare, sau pot fi obținute prin contactarea agențiilor teritoriale ale căror date de contact se regăsesc aici. (https://www.anofm.ro/agentii-judetene/)

Examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025):  Informare privind organizarea probei scrise din data de 8 iulie

Examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025): Informare privind organizarea probei scrise din data de 8 iulie

Marți, 8 iulie, se va desfășura, în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare județ), proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025).

Sunt așteptați să participe cei peste 9.500 de candidați (dintr-un total de peste 9.900 de candidați înscriși), care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții:

* au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an;

* dețin calificativul 'Bine' sau 'Foarte bine' pentru anul școlar în curs;

* au avut cel puțin 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Accesul candidaților are loc în intervalul 7:30 - 8:00, pe baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate - ori, în lipsa acestuia, pașaportul în termen de valabilitate).

Proba începe la ora 9:00 și are o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1 - 2 ore în anumite situații speciale (exemple: pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere sau în situația în care proba se desfășoară prin dictarea conținutului acesteia de către un candidat cu anumite deficiențe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă).

Elaborarea subiectelor pentru cele 99 discipline, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, elaborarea baremelor de evaluare și afișarea acestora, după susținerea probei scrise sunt asigurate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare.

După finalizarea probei scrise, subiectele și baremele de evaluare se vor afișa pe pagina web dedicată (ora 15:00) și la avizierele centrelor de examen.

Disciplinele de examen/specializările cu cel mai mare număr de candidați care pot susține proba scrisă sunt: învățământ preșcolar în limba română (2.518 candidați), învățământ primar în limba română (1.632 de candidați), educație fizică și sport (751 de candidați) și consiliere psihopedagogică (408 candidați).

Toate spațiile alocate examenului (sălile în care se desfășoară proba scrisă, precum și sălile în care își desfășoară activitatea comisiile de examen, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise și comisiile de soluționare a contestațiilor etc.) sunt monitorizate audio-video.

Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 15 iulie, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului.

Contestațiile se depun la centrele de examen în zilele de 15 iulie (până la ora 20:00) și 16 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse și online la adresele de e-mail comunicate de inspectoratele școlare prin afișarea la sediul centrelor de examene în ziua susținerii probei scrise.

Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat în data de 21 iulie. Acestea vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 24 iulie - 14 august 2025.

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind obiectivul propriu-zis al examenului. Prin accesul la definitivarea în învățământ, cadrele didactice trec de etapa de debutant și pot intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Examenul național pentru definitivare în învățământ poate fi susținut fără taxă de cel mult 3 ori.

Având în vedere prognoza meteorologică anunțată pentru ziua de marți, 8 iulie (caniculă), Ministerul Educației și Cercetării a solicitat inspectoratelor școlare județene să ia măsuri specifice pentru a asigura condiții de organizare/desfășurare adecvate acestei situații. În acest sens, în spațiile destinate probei scrise trebuie să existe sisteme de climatizare corespunzătoare, apă potabilă pentru candidați și membrii comisiilor, precum și asistență medicală pe întreaga durată a probei. De asemenea, se pot lua orice alte măsuri de ordin logistic, în interiorul cadrului formal aprobat, pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare.

Precizăm și faptul că, marți, 8 iulie, în intervalul orar 8:00 - 17:00, Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziție linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind desfășurarea probei scrise.

BIROUL DE PRESÃ

Rovinieta se scumpește de la 1 septembrie

Rovinieta se scumpește de la 1 septembrie

Tariful de utilizare a drumurilor naționale pentru autoturisme va fi de 3,5 euro, de la 1 septembrie, iar cel pentru un an de 50 de euro, potrivit proiectului de lege care prevede unele măsuri fiscal-bugetare, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor.

Prin acest act normativ, se propune modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel: rovinieta va costa 3,5 euro pentru o zi, 6 euro pentru 10 zile, 9,5 euro pentru 30 de zile, 15 euro pentru 60 de zile și 50 de euro pentru 12 luni.

Detalii aici https://agerpres.ro/economic/2025/07/03/rovinieta-se-scumpeste-de-la-1-septembrie-proiect--1465347

Proiectul “Drum TransRegio Brăila – Slobozia – Călărași – Chiciu”, în faza elaborării SF-ului

Proiectul “Drum TransRegio Brăila – Slobozia – Călărași – Chiciu”, în faza elaborării SF-ului

Proiectul “Drum Transregio (TR ISTER) Brăila – Slobozia – Călărași – Chiciu, Etapa I - Pasaj denivelat pe DN21, km 105+500”, inițiat și dezvoltat prin colaborarea Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Infrastructura de Transport de Interes Strategic în zona de Est și Sud (Galați, Brăila, Ialomița, Călărași) și CNAIR, cu scopul de a transforma DN21 și DN3 într-un drum expres de aproximativ 170 km cu profil 2X2 benzi, se află deocamdată în etapa elaborării Studiului de Fezabilitate conform Ministerului Transporturilor.

“În cadrul Studiului de Fezabilitate au fost identificate o serie de aspecte ce necesită soluționare înainte de începerea lucrărilor, având în vedere că traseul propus, cu o lungime de aproximativ 170 km a fost conceput pentru a fi amplasat în afara localităților. Astfel, în anumite situații a fost necesară inițierea unor discuții punctuale cu proprietarii terenurilor traversate de traseu, în vederea clarificării unor aspecte legate de amplasament. Aceste demersuri au fost gestionate pe cale amiabilă și, în unele cazuri, au impus ajustări ale soluției tehnice ce au dus la modificarea traseului și astfel a fost influențat ritmul de finalizare a studiului. În plus, pe parcursul studiului, traseul TransRegio a fost corelat cu alte investiții finanțate din fonduri europene, evitând suprapunerile sau impactul negativ asupra proiectelor deja existente, acolo unde a fost posibil. De asemenea, au fost necesare analize de relocare a rețelelor de utilități și de integrare a numeroaselor structuri de mari dimensiuni, precum poduri, pasaje, viaducte, pasaje peste calea ferată și sensuri giratorii. Proiectarea corectă a acestor elemente impune soluții tehnice specifice și studii geotehnice detaliate, aspecte ce pot influența atât costurile cât și durata de implementare”. mai susțin reprezentanții Ministerului Transporturilor la interpelarea adresată de Andra Claudia Constantinescu, deputat SOS România..

Contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate a fost semnat pe 27 ianuarie 2023, având o valoare de circa 24,5 milioane lei. Ordinul de începere a fost dat pe 16 februarie 2023, termenul de finalizare fiind de 7 luni. Finanțarea SF-ului s-a realizat din fonduri POIM.

Contractul de finanțare pentru Etapa 1 – pasaj denivelat pe DN 21 la km 105+500 a fost semnat pe 26 aprilie 2023. Potrivit Actului Adițional nr.1, la Contractul de Finanțare nr. 222/26.04.2023, valoarea totala a Contractului de Finanțare este de 165.745.705,24 lei. Valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este în sumă 118.475.165,21 lei, echivalentă cu 85% din valoarea totală eligibilă. Valoarea co-finanțării eligibile a Beneficiarului este în sumă de 20.907.382,08 lei, echivalentă cu 15% din valoarea totală eligibilă. Diferenta față de valoarea totală a proiectului reprezintă cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

În județul Călărași, raseul a fost între timp revizuit pentru a se evita ariile protejate (Natura 2000), însemnând ocolire prin localitățile Ștefan Vodă, Ceacu, Cunești, graniță Bulgaria (aproape de Aidemir), apoi către Chiciu, în lungime de aproximativ 18 km.

Proiectul, cofinantat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, face parte din rețeaua TEN-T, cu scop regional și național.

Concediile medicale se acordă doar în cazuri justificate din punct de vedere medical

Concediile medicale se acordă doar în cazuri justificate din punct de vedere medical

În contextul verificărilor anunțate în spațiul public pe tema eliberării certificatelor de concediu medical, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) subliniează faptul că decizia de acordare a concediului medical aparține exclusiv medicului curant, fundamentată de starea de sănătate obiectivă a asiguratului. Este esențial de reținut că solicitările pacienților, indiferent de insistența acestora, nu pot constitui un criteriu valid pentru eliberarea certificatului de concediu medical.

Certificatul se completează și se eliberează la data la care se acordă consultația medicală, stabilindu-se numărul necesar de zile de concediu medical, cu excepția situațiilor pentru care există prevederi legale în acest sens.

Este de menționat și faptul că pentru a beneficia de concediu medical, pacientul trebuie să prezinte adeverința care certifică calitatea de asigurat pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, din care să reiasă și numărul de zile de concediu de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12/24 luni, după caz, eliberată de angajator (plătitorul de indemnizații).

Prevederile de mai sus sunt cuprinse în Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 15/2018/1311/2017.

CNAS reamintește și angajatorilor că au obligația legală să verifice elementele care se înscriu pe certificatul de concediu medical, să gestioneze numărul de zile de concediu medical pentru fiecare asigurat și pe fiecare afecțiune și să respingă la plată certificatele de concediu medical completate eronat de către medicii prescriptori.

Eliberarea certificatelor de concediu medical de către medicii prescriptori cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare, precum și neîntocmirea planului de urmărire a evoluției bolii conform reglementărilor legale constituie contravenții sancționabile cu amenzi cuprinse între 5.000 și 11.000 lei.

Biroul de presă

Free Joomla templates by Ltheme