Proiectul “Drum Transregio (TR ISTER) Brăila – Slobozia – Călărași – Chiciu, Etapa I - Pasaj denivelat pe DN21, km 105+500”, inițiat și dezvoltat prin colaborarea Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Infrastructura de Transport de Interes Strategic în zona de Est și Sud (Galați, Brăila, Ialomița, Călărași) și CNAIR, cu scopul de a transforma DN21 și DN3 într-un drum expres de aproximativ 170 km cu profil 2X2 benzi, se află deocamdată în etapa elaborării Studiului de Fezabilitate conform Ministerului Transporturilor.
“În cadrul Studiului de Fezabilitate au fost identificate o serie de aspecte ce necesită soluționare înainte de începerea lucrărilor, având în vedere că traseul propus, cu o lungime de aproximativ 170 km a fost conceput pentru a fi amplasat în afara localităților. Astfel, în anumite situații a fost necesară inițierea unor discuții punctuale cu proprietarii terenurilor traversate de traseu, în vederea clarificării unor aspecte legate de amplasament. Aceste demersuri au fost gestionate pe cale amiabilă și, în unele cazuri, au impus ajustări ale soluției tehnice ce au dus la modificarea traseului și astfel a fost influențat ritmul de finalizare a studiului. În plus, pe parcursul studiului, traseul TransRegio a fost corelat cu alte investiții finanțate din fonduri europene, evitând suprapunerile sau impactul negativ asupra proiectelor deja existente, acolo unde a fost posibil. De asemenea, au fost necesare analize de relocare a rețelelor de utilități și de integrare a numeroaselor structuri de mari dimensiuni, precum poduri, pasaje, viaducte, pasaje peste calea ferată și sensuri giratorii. Proiectarea corectă a acestor elemente impune soluții tehnice specifice și studii geotehnice detaliate, aspecte ce pot influența atât costurile cât și durata de implementare”. mai susțin reprezentanții Ministerului Transporturilor la interpelarea adresată de Andra Claudia Constantinescu, deputat SOS România..
Contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate a fost semnat pe 27 ianuarie 2023, având o valoare de circa 24,5 milioane lei. Ordinul de începere a fost dat pe 16 februarie 2023, termenul de finalizare fiind de 7 luni. Finanțarea SF-ului s-a realizat din fonduri POIM.
Contractul de finanțare pentru Etapa 1 – pasaj denivelat pe DN 21 la km 105+500 a fost semnat pe 26 aprilie 2023. Potrivit Actului Adițional nr.1, la Contractul de Finanțare nr. 222/26.04.2023, valoarea totala a Contractului de Finanțare este de 165.745.705,24 lei. Valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este în sumă 118.475.165,21 lei, echivalentă cu 85% din valoarea totală eligibilă. Valoarea co-finanțării eligibile a Beneficiarului este în sumă de 20.907.382,08 lei, echivalentă cu 15% din valoarea totală eligibilă. Diferenta față de valoarea totală a proiectului reprezintă cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.
În județul Călărași, raseul a fost între timp revizuit pentru a se evita ariile protejate (Natura 2000), însemnând ocolire prin localitățile Ștefan Vodă, Ceacu, Cunești, graniță Bulgaria (aproape de Aidemir), apoi către Chiciu, în lungime de aproximativ 18 km.
Proiectul, cofinantat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, face parte din rețeaua TEN-T, cu scop regional și național.