Proiectele iniţiate de CJ Călăraşi, după un an de mandat al preşedintelui Vasile Iliuţă!

iliuta birouPe 24 iunie 2016, liberalul, Vasile Iliuţă devenea preşedinte al Consiliului Judeţean obţinând 18 din cele 31 de voturi exprimate de consilierii judeţeni. Beneficiind de o majoritate absolută, PNL a obţinut şi cele două funcţii de vicepreşedinte, deţinute de Marian Dinulescu şi Valentin Barbu.

Iată că s-a scurs şi primul an de mandat. Provocările au fost destule însă şi eforturile, pe măsură. Noul Executiv al Consiliului Judeţean a dat “restartul” bătăliei pentru accesarea de proiecte atât cu finanţare naţională cât şi europeană, pentru realizarea unor obiective care vizează reabilitarea şi modernizarea unor drumuri judeţene, anveloparea unor corpuri de clădiri din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi, îmbunătăţirea resursei umane, a navigabilităţii pe Dunăre prin intermediul unor regiuni transfrontaliere România – Bulgaria.

Iată un prim bilanţ al tuturor proiectelor demarate după preluarea mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean de către Vasile Iliuţă precum şi cele aflate pe agenda sa care vor fi iniţiate în perioada următoare.

 

Programe cu finanţare naţională

Programul Naţional de Dezvoltare Locală

Modernizare şi reabilitare DJ 401C, km 21+500 – km 11+623 şi DJ 412, km 61+780 – km 55+335

Valoare: 32.445.774,29 lei / Stadiu: semnat, faza de licitaţie lucrări

 

Modernizare DJ 411 Chirnogi – Radovanu – Crivăţ – Limita judeţului Giurgiu (Hotarele) km 0+000-km 18+090

Valoare: 24.057.736,20 lei / Stadiu: în evaluare

 

Reabilitarea drumului judeţean DJ 403 între DN 31 (Mănăstirea) – Luica – DN 4 (Şoldanu) – Radovanu (DJ 411), km 0+000 – km 34+800

Valoare: 59.269.321,26 lei / Stadiu: în evaluare

 

Modernizare şi reabilitare DJ 211 D tronson DN 21 – Libertatea – DN 3B (Dichiseni) – km 13+500 – km 41+500

Valoarea: 41,993.324,00 lei / Stadiu: în evaluare

 

Compania Naţională de Investiţii CNI

Propunere pentru finanţare: Consolidarea, reabilitarea şi modernizarea Corpurilor F, G, H ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi

 

Agenţia Naţională pentru Locuinţe

În implementare: Locuinţe pentru tineri destinate închirierii – Str. Prel. Independenţei, nr. 5A – Călăraşi – Specialişti în sănătate

 

Ministerul Turismului

Propunere pentru finanţare: Înfiinţare Port turistic pentru ambarcaşuini uşoare în municipiul Călăraşi

 

Programe cu finanţare europeană

 

Proiecte Program Operaţional Regional 2014 – 2020 (POR)

Modernizarea şi reabilitarea drumurilor judeţene DJ 402 tronson DN 4 – Curcani – Măriuţa – Limita jud. Ialomiţa, km 0+000 – km 53+700 şi DJ 302 tronson DN3 – Belciugatele – Măriuţa – Limita jud. Ialomiţa, km 0+000 – km 15+365

Axa Prioritară 6 / Prioritate de investiţii 6.1

Valoare: 128.868.255,92 lei / Stadiu: Faza precontractare

 

Creşterea eficienţei energetice la Corpurile A, B, C şi D la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi

Axa Prioritară 3 / Prioritate de investiţii 3.1.B

Valoare: 6.626.610,04 lei / Stadiu: Urmează a fi depus luni, 26 iunie 2017

 

Reabilitare energetică la Centrul de Primiri în Regim de Urgenţe Sfânta Maria Călăraşi

Axa Prioritară 3 / Prioritate de investiţii 3.1.B

Stadiu: Propunere pentru finanţare

 

Reabilitare energetică Complex de Servicii Comunitare pentru Copii cu Handicap Sever Călăraşi

Axa Prioritară 3 / Prioritate de investiţii 3.1.B

Stadiu: Propunere pentru finanţare

 

Reabilitare energetică Centrul Maternal Călăraşi

Axa Prioritară 3 / Prioritate de investiţii 3.1.B

Stadiu: Propunere pentru finanţare

 

Reabilitare energetică Secţia Boli Contagioase şi Dermatologice din cadrul SJU Călăraşi

Axa Prioritară 3 / Prioritate de investiţii 3.1.B

Stadiu: Propunere pentru finanţare

 

Reabilitare energetică Cinema din cadrul Centrului Cultural şi de Creaţie Călăraşi

Axa Prioritară 3 / Prioritate de investiţii 3.1.B

Stadiu: Propunere pentru finanţare

 

Reabilitare energetică Centrul de Îngrijiri şi Asistenţă

Axa Prioritară 3 / Prioritate de investiţii 3.1.B

Stadiu: Propunere pentru finanţare

 

Dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe a SJU Călăraşi şi construirea unui heliport adiacent acestuia

Axa Prioritară 8 / Prioritate de investiţii 8.1

Stadiu: Propunere pentru finanţare

 

Modernizare şi reabilitare DJ 306 tronson Cuza Vodă (DN3)V – Socoalele – Limita de jud Ialomiţa km 0+000 – km 36+000

Axa Prioritară 6 / Prioritate de investiţii 6.1 - SUERD

Stadiu: Propunere pentru finanţare

 

Proiecte Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 – 2020 (PO CA)

Managementul eficient al calităţii prin autoevaluare la Consiliul Judeţean (MECA)

Valoare: 599.572.89 lei / Stadiu: În evaluare

 

Proiecte Programul Operaţional INTERREG VA – ROBG 2014 - 2020

Management de risc şi protecţia la inundaţii în regiunea transfrontalieră Călăraşi – Polski Trambesh – partener Consiliul Judeţean Călăraşi

Axa Prioritară 3

Valoare: 3.855.515,63 euro (CJ – 2.794.779,66 euro) / Stadiu: În implementare

 

Îmbunătăţirea siguranţei navigabilităţii pe Dunăre în regiunea transfrontalieră Călăraşi – Silistra

Axa Prioritară 1

Valoare: 5.990.000 euro / Stadiu: Evaluat faza I

 

Patrimoniu cultural comun – dezvoltarea bpatrimoniului cultural în regiunea transfrontalieră Călăraşi – Ruse – lider CJ Călăraşi

Axa Prioritară 2

Valoare: 1.500.000 euro / Stadiu: Evaluat faza 1

 

Dezvoltarea produselor turistice comune şi reabilitarea patrimoniului cultural – partener CJ Călăraşi

Axa Prioritară 2

Valoare: 1.500.000 euro / Stadiu: Evaluat faza 1

 

Managementul comun al riscului şi parteneriat în regiunea de graniţă Călăraşi – Dobrich – partener 2 CJ Călăraşi

Axa Prioritară 3

Valoare: 992.000 euro / Stadiu: Evaluat faza 1

 

Management eficient în situaţii de urgenţă în regiunea transfrontalieră Călăraşi – Veliko Târnovo – partener lider CJ Călăraşi

Axa Prioritară 3

Valoare: 1.000.000 euro / Stadiu: Evaluat în faza 1

cj1cj 2cj 3

 

 

Ludovic Orban a fost ales președinte al PNL în cadrul Congresului organizat sâmbătă

ludovic orbanLudovic Orban a întrunit 3.518 de voturi, iar contracandidatul său, Cristian Bușoi, 952 de voturi, a anunțat președintele Comisiei de numărare, Mircea Toader.

Toader a precizat că au fost exprimate 4.491 de voturi pentru moțiunile celor doi candidați, 34 dintre ele fiind declarate nule.

De asemenea, Daniel Buda a fost ales cu 1.948 de voturi președinte al Comisiei de Arbitraj, iar Mihai Barbu, cu 2.479 de voturi, președinte al Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori.

Ludovic Orban, ales președinte al PNL, a afirmat, sâmbătă, la finalul Congresului, că încrederea liberalilor îl onorează, și a precizat că nu este victoria lui, ci a partidului.

"Dragi prieteni liberali, vă mulțumesc pentru încrederea acordată, este o încredere care mă onorează și mă obligă. De astăzi, pentru mine, viața este mult mai grea, mai dificilă, port pe umeri o răspundere uriașă, de a transforma PNL în forța politică de care are nevoie România. Victoria de azi nu este victoria mea, este victoria PNL și conține germenii viitoarei victorii a PNL pentru România", a spus Ludovic Orban.

El a anunțat că sub conducerea sa PNL va fi un partid de dreapta liberal conservator, membru al dreptei europene, care ''se va bate'' cu toate forțele pentru a implementa politici de dreapta în România, pentru a asigura creșterea economică.

În cadrul Consiliului Național din 18 iunie vor fi aleși cei 4 prim-vicepreședinți, 16 vicepreședinți și 16 membri ai Biroului Executiv, trezorierul PNL, precum și membrii Comisiei de Arbitraj și ai Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori.

Pentru funcţiile de vicepreşedinte şi-au depus candidaturile senatorul Răducu Filipescu şi preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă.

Noul preşedinte al PNL Călăraşi, Dan Drăgulin, va candida pentru o funcţie de membru în Biroul Executiv

Potrivit Statutului PNL, secretarul general al PNL va fi ales în cadrul Consiliului Național la propunerea președintelui PNL.

Primvicepreşedinţi

Strategii politice: Ilie Bolojan, Viorel Cataramă

Comunicare: Raluca Turcan, Alin Tişe

Mediul de afaceri şi societatea civilă: Iulian Dumitrescu, Nicolae Robu

Relaţii internationale: Mircea Hava, Mugur Cozmanciuc

Vicepreşedinţi pe domenii

Politică externă, apărare și siguranță națională: Ligia Popescu, Vlad Nistor, Radu Surugiu, Ionuț Stroe, Radu Carp, Aleodor Frâncu

Administrație, ordine publică, siguranța cetățeanului, fonduri europene și dezvoltare regional: Ionela Balaș, Dan Leoreanu, Lucia Varga, Marcel Vela, Petru Luhan

Justiție și drepturi cetățenești: Vasile Varga, Ben-Oni Ardelean

Buget, politici fiscale, familie și protecție socială: Viorel Cataramă, Florin Cîțu, Vintilă Ștefan

Sănătate, muncă, familie și protecție socială: Sulfina Barbu

Educație, cercetare, tineret, sport, cultură, culte și minorități: Nadia Rață, Alexandru Radu, Gabriel Pintea, Dan Motreanu

Agricultură, dezvoltare rurală, industrie alimentară și mediu, ape și silvicultură: Gheorghe Ștefan, Vasile Iliuță, Adrian Oroș, Liviu Bulgaru

Infrastructură de transport, comunicații și societate informațională: Michael Heiman, Aleodor Frâncu, Mircea Toader, Adrian Iurașcu, Virgil Guran, Ion Popa

Pentru cele opt regiuni de dezvoltare, pentru funcțiile de vicepreședinți ai PNL și-au depus candidatura 20 de liberali.

Pe regiuni de dezvoltare

Nord-Est Ioan Bălan, Marius Bodea

Sud-Est Victor Paul Dobre și Gheorghe Mushcina

Sud Muntenia George Ionescu, Răducu Filipescu, Vasile Câmpulungeanu

Sud-Vest Oltenia Gigel Știrbu, Marian Marinescu, Marius Bălu, George Stănculescu

Vest Alin Popovici, Gheorghe Falcă, Marcel Vela

Nord-Vest Lucian Bode, Lucia Varga, Alin Tișe

Centru Florin Roman și Ovidiu Moldovan

București-Ilfov Marian Petrache

Printre cei care şi-au mai depus candidează pentru funcția de membru al Biroului Executiv se numără: Mircea Toader, Costel Șoptică, Cristian Buican, Florin Alexe, Ionel Palăr, Nelu Tătaru, Robert Sighiartău, Iulian Huțucă, Costel Alexe, Gheorghe Tinel, Viorel Badea, Dumitru Oprea, Marcel Vela, Radu Carp, Nicolae Robu, Mihai Tararache, Alin Tișe, Mugur Cozmanciuc.

Sursa www.agerpres.ro

PNL / Cine sunt cei 4 primvicepreşedinţi aleşi duminică

Consiliul Național de Coordonare (CNC) al PNL s-a întrunit, duminică, la Romexpo, pentru a alege funcțiile în Biroul Executiv, secretarul general, trezorierul, membrii Comisiei de Arbitraj (CA) și membrii Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori (CNRC).

Deputatul de Bistriţa Robert Sighiartău a fost ales secretar general al Partidului Naţional Liberal, cu 1.615 voturi.

Ilie Bolojan (Bihor) a fost ales prim-vicepreşedinte pe strategii politice, cu 1.292 de voturi, iar Raluca Turcan (Sibiu) cu 1.161 de voturi a fost aleasă prim-vicepreşedinte pentru comunicare.

Iulian Dumitrescu (Prahova) a fost ales prim vicepreşedinte pentru mediul de afaceri şi societate civilă - cu 1.264 de voturi, iar Mircea Hava (Alba) prim-vicepreşedinte pe relaţii internaţionale - cu 1.329 de voturi, relatează Agerpres.

PNL / Cine sunt cei 16 vicepreşedinţi aleşi duminică

Liberalii şi-au ales, duminică, în cadrul Consiliului Naţional, cei 16 vicepreşedinţi, opt pe domenii de specialitate şi opt pe regiuni de dezvoltare.

 

Vicepreşedinţi aleşi pe domenii de activitate

Vlad Nistor - vicepreşedinte pe politică externă, apărare şi siguranţă naţională;

Dan Leoreanu - vicepreşedinte pe administraţie, ordine publică, siguranţa cetăţeanului, fonduri europene şi dezvoltare regională;

Ben-Oni Ardelean - vicepreşedinte pe justiţie şi drepturi cetăţeneşti;

Florin Cîţu - vicepreşedinte pe buget, politici fiscale, familie şi protecţie socială.

Sulfina Barbu - vicepreşedinte pe sănătate, muncă, familie şi protecţie socială.

Dan Motreanu - vicepreşedinte pe educaţie, cercetare, tineret, sport, cultură, culte şi minorităţi;

Adrian Oroş - vicepreşedinte pe agricultură, dezvoltare rurală, industrie alimentară şi mediu, ape şi silvicultură;

Virgil Guran - vicepreşedinte pe infrastructură de transport, comunicaţii şi societate informaţională.

 

Vicepreşedinţi aleşi pe regiuni de dezvoltare

Regiunea Nord-Est: Ioan Bălan

Regiunea Sud-Est: Victor Paul Dobre

Regiunea Sud Muntenia: Răducu Filipescu

Regiunea Sud-Vest Oltenia: Gigel Ştirbu

Regiunea Vest: Gheorghe Falcă

Regiunea Nord-Vest: Lucian Bode

Regiunea Centru: Florin Roman

Regiunea Bucureşti-Ilfov: Marian Petrache

 

Sursa www.stiripesurse.ro

PNL / Cine sunt cei 16 membri ai Biroului Executiv aleşi duminică

Liberalii și-au ales, duminică seară, în cadrul Consiliului Național, cei 16 membri ai Biroului Executiv al PNL, după ce în cursul zilei și-au ales și cei 16 vicepreședinți, dar și prim-vicepreședinții și secretarul general.

Cei 16 membri ai Biroului Executiv al PNL aleși de Consilul Național sunt: Costel Alexe, Viorel Badea, Cristian Buican, Daniel Ștefan Drăgulin, Nicolae Giugea, Bogdan Huțucă, Adrian Miuțescu, Ionel Palăr, Virgil Popescu, Gheorghe Șișcu, Costel Șoptică, Ion Ștefan, Nelu Tătaru, Adrian Veștea, Dan Vîlceanu și Tinel Gheorghe.

 

Vicepreşedinţi aleşi pe domenii de activitate

Vlad Nistor - vicepreşedinte pe politică externă, apărare şi siguranţă naţională;

Dan Leoreanu, - vicepreşedinte pe administraţie, ordine publică, siguranţa cetăţeanului, fonduri europene şi dezvoltare regională;

Ben-Oni Ardelean - vicepreşedinte pe justiţie şi drepturi cetăţeneşti;

Florin Cîţu - vicepreşedinte pe buget, politici fiscale, familie şi protecţie socială.

Sulfina Barbu - vicepreşedinte pe sănătate, muncă, familie şi protecţie socială.

Dan Motreanu - vicepreşedinte pe educaţie, cercetare, tineret, sport, cultură, culte şi minorităţi;

Adrian Oroş- vicepreşedinte pe agricultură, dezvoltare rurală, industrie alimentară şi mediu, ape şi silvicultură;

Virgil Guran - vicepreşedinte pe infrastructură de transport, comunicaţii şi societate informaţională.

 

Vicepreşedinţi aleşi pe regiuni de dezvoltare

Regiunea Nord-Est: Ioan Bălan

Regiunea Sud-Est: Victor Paul Dobre

Regiunea Sud Muntenia: Răducu Filipescu

Regiunea Sud-Vest Oltenia: Gigel Ştirbu

Regiunea Vest: Gheorghe Falcă

Regiunea Nord-Vest: Lucian Bode

Regiunea Centru: Florin Roman

Regiunea Bucureşti-Ilfov: Marian Petrache.

 

Robert Sighiartău - secretar general

 

Primvicepreşedinţi

Ilie Bolojan - prim-vicepreşedinte pe strategii politice

Raluca Turcan - prim-vicepreşedinte pentru comunicare

Iulian Dumitrescu - prim vicepreşedinte pentru mediul de afaceri şi societate civilă

Mircea Hava - prim-vicepreşedinte pe relaţii international

 

Ludovic Orban – Preşedinte: 3.518 de voturi

Cristian Bușoi: 952 de voturi

 

Președinte Curtea de Arbitraj: Daniel Buda

Președinte Comisia Naționale de Revizie și Cenzori: Mihai Barbu.

PSD: Sorin Grindeanu și Victor Ponta nu reprezintă partidul în tentativa de preluare prin forță a puterii executive a statului

Toate organizațiile PSD din țară au votat azi o Declarație comună prin care se desolidarizează de lovitura de stat de la Palatul Victoria. Excepție fac doar două filiale, cea din Timiș, președinte Sorin Grindeanu, și cea din Caraș-Severin, pentru că nu s-a întrunit, încă, în forurile de conducere, pentru a lua o decizie, deoarece președintele Ioan Mocioalcă nu a fost in județ.

În rest, majoritatea covârșitoare a filialelor PSD condamnă categoric tentativa ilegală și neconstituțională a celor doi foști membri ai partidului, Sorin Grindeanu și Victor Ponta, de a prelua puterea executivă a statului român.

În toate aceste acțiuni ilegale, cei doi nu reprezintă Partidul Social Democrat și nu au niciun drept să angajeze numele partidului într-un asemenea demers care contravine grav tuturor principiilor democratice și constituționale.

Niciun for de conducere statutar al partidului nu i-a mandatat să întreprindă vreuna dintre aceste acțiuni ilegale, ceea ce înseamnă că cei doi acționează strict în nume propriu, având întreaga răspundere, de orice natură, pentru faptele lor.

Organizația PSD Alba, Președinte Ioan Dîrzu

Organizația PSD Arad, Președinte Dorel Gheorghe Căprar

Organizația PSD Argeș, Președinte Șerban Valeca

Organizația PSD Bacău, Președinte Dragoș Benea

Organizația PSD Bihor, Președinte Ioan Mang

Organizația PSD Bistrița-Năsăud, Președinte Emil Radu Moldovan

Organizația PSD Botoșani, Președinte Doina Elena Federovici

Organizația PSD Brașov, Președinte Marius Dunca

Organizația PSD Brăila, Președinte Ion Rotaru

Organizația PSD Buzău, Marcel Ciolacu

Organizația PSD Călărași, Președinte Ciprian Pandea

Organizația PSD Cluj, Președinte Gabriel Horia Nasra

Organizația PSD Constanța, Președinte Felix Stroe

Organizația PSD Covasna, Președinte Horia Grama

Organizația PSD Dâmbovița, Președinte Adrian Țuțuianu

Organizația PSD Dolj, Președinte Claudiu Manda

Organizația PSD Galați, Președinte Dan Nica

Organizația PSD Giurgiu, Președinte Marian Mina

Organizația PSD Gorj, Președinte Florin Cârciumaru

Organizația PSD Harghita, Președinte Mircea Dușa

Organizația PSD Hunedoara, Președinte Laurențiu Nistor

Organizația PSD Ialomița, Președinte Marian Neacșu

Organizația PSD Iași, Președinte Maricel Popa

Organizațiile PSD Ilfov și PSD București, Președinte Gabriela Firea

Organizația PSD Maramureș, Președinte Gabriel Zetea

Organizația PSD Mehedinți, Președinte Aladin Georgescu

Organizația PSD Mureș, Președinte Vasile Ghiorghe Gliga

Organizația PSD Neamț, Președinte Ionel Arsene

Organizația PSD Olt, Președinte Paul Stănescu

Organizația PSD Prahova, Președinte Bogdan Toader

Organizația PSD Satu Mare, Președinte Aurelia Fedorca

Organizația PSD Sălaj, Președinte Tiberiu Marc

Organizația PSD Sibiu, Președinte Bogdan Gheorghe Trif

Organizația PSD Suceava, Președinte Ioan Stan

Organizația PSD Teleorman, Președinte Adrian Gâdea

Organizația PSD Tulcea, Președinte Horia Teodorescu

Organizația PSD Vaslui, Președinte Dumitru Buzatu

Organizația PSD Vâlcea, Președinte Constantin Rădulescu

Organizația PSD Vrancea, Președinte Marian Oprișan

Biroul de Presa al PSD

Free Joomla templates by Ltheme