PNL a lansat, joi, Campania Opreşte furtul lor! Sunt banii tăi de pensie

PNL 17 mai Campania Pilonul II

PNL a lansat joi o campanie de informare cu privire la pilonul II de pensii, intitulată “Opreşte furtul lor! Sunt banii tăi de pensie”, pentru a-i avertiza pe cetăţeni că guvernarea PSD-ALDE pregăteşte "jaful" acestor bani.

 

Preşedintele PNL Călăraşi, Dan Drăgulin a declarat într-o conferinţă de presă că “Nu mi se pare corect iar PNL are un punct de vedere foarte clar. Sunt peste 9 miliarde de euro care după părerea mea vor fi realocaţi în alte scopuri. Cei care se ocupă de Pilonul II de pensii au un scop foarte clar de a dirija banii spre investiţii care generează profit. Prin măsura pe care Guvernul vrea s-o ia, banii vor fi folosiţi în alte direcţii având în vedere situaţia economică gravă în care ne aflăm”.

Secretarul organizaţiei judeţene Valentin Barbu a susţinut că actuala guvernare ar putea să mute banii de la Pilonul II de pensii la sistemul public de pensii prin intermediul unei ordonanţe.

 

Liberalii au mai adăugat că această campanie se va desfăşura la nivel national, până la sfârşitul lunii iunie, cu precădere în zona urbană (municipii şi oraşe) şi va consta în conferinţe de presă şi distribuirea a două milioane de pliante. 3.000 de voluntari vor discuta cu cetăţenii pentru a-i informa în legătură cu situaţia pilonului II de pensii.

 

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că liberalii solicită susţinere pentru iniţiativa privind creşterea procentajului contribuţiei la Pilonul II de pensii.

"Solicităm susţinere pentru un proiect de lege pe care Partidul Naţional Liberal îl va înainta la Parlament pentru creşterea procentului de contribuţie la Pilonul II de pensie la 6% în primă fază şi la 8% în faza a doua. Anunţăm în toată ţara lansarea campaniei PNL pentru apărarea dreptului cetăţenilor activi, care muncesc şi contribuie la Pilonul II de pensii şi apărarea dreptului acestora la vârsta pensiei. După cum se ştie, de la preluarea puterii, coaliţia de guvernământ a pus gând rău Pilonului II de pensii şi permanent lansează informaţii publice privind desfiinţarea Pilonului II de pensii. (...) Se ştie foarte clar că peste 20 - 25 de ani pilonul public de pensii, sistemul public de pensii, nu va mai putea asigura o pensie decentă. Din acest motiv a fost adoptată reforma liberală privind introducerea Pilonului II şi Pilonului III de pensii, cu obiectivul de a asigura acestor cetăţeni o pensie suplimentară care să le permită să aibă un venit decent după pensionare", a afirmat Orban.

El a explicat că cetăţenii activi contribuie cu o parte din contribuţia pentru pensii la acest Pilon II, care funcţionează pe sistemul unui fond de acumulare, fiecare contribuţie intră în contul personal al fiecărui angajat, banii fiind proprietatea angajatului.

Conform declaraţiilor sale, în cei 10 ani de la introducerea Pilonului II de pensii, randamentul mediu s-a situat la peste 5%, ceea ce clasifică România pe locul II în materie de randamente pentru fondurile de pensii private.

 

După cum se ştie, angajaţii români cu vârsta până în 45 de ani contribuie la două sisteme de pensii La vârsta de pensionare, românii care contribuie la Pilonul 1 şi 2 vor avea o pensie de stat şi o pensie private suplimentară.

În ceea ce priveşte Pilonul 2, contribuţia angajatului este de 3,75% din salariul brut. Banii se află în conturi individuale administrate de fonduri private care oferă un randament obligatoriu care depăşeşte rata inflaţiei. Valoarea pensiei private este data de suma acumulată la finalul stagiului de cotizare. Banii adunaţi la Pilonul 2 pot fi retraşi într-o singură tranşă sau distribuiţi lunar.

În ceea ce priveşte Pilonul 1 de stat, contribuţia angajatului este de 21,25% din salariul brut. Banii sunt în contul statului din care se plătesc pensile publice actuale.

 

PNL anunţă ca va sesiza Avocatul Poporului, va contesta legea la Curtea Constituţională luând în calcul şi variant depunerii unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului.

 

Ce înseamnă?

Pilonul II sau pensia privată obligatorie a fost introdusă în anul 2008, în mod obligatoriu pentru toate persoanele angajate care aveau la acel moment până în 35 de ani, şi în mod opţional pentru persoanele care aveau la momentul respectiv între 35 şi 45 de ani.

 

Pilonul I al sistemului de pensii este reprezentat de pensia primită de la stat. Contribuţia la acest pilon este obligatorie

 

Pilonul III sau pensia privata facultativa este optională. Circa 400,000 de români contribuie la un fond de pensii facultativ. Pensia facultativă Pilon III este destinată creşterii resurselor financiare disponibile la vârsta pensionării. Spre deosebire de „pensiile private obligatorii” (Pilonul II), legislaţia privind pensiile facultative (Pilon III) nu condiţionează participarea la fondurile de pensii facultative în funcţie de vârstă, oricine având posibilitatea să contribuie la un fond de pensii facultative cu până la 15% din veniturile brute realizate lunar.

 

Care sunt cele 7 Fonduri de pensii şi cine le administrează

Fondul de Pensii Administrat Privat ARIPI

Administrator: GENERALI SOCIETATE DE ADMINISTRARE A FONDURILOR DE PENSII PRIVATE S.A.

 

Fondul de Pensii Administrat Privat AZT VIITORUL TĂU

Administrator: ALLIANZ-ŢIRIAC PENSII PRIVATE SOCIETATE DE ADMINISTRARE A FONDURILOR DE PENSII PRIVATE S.A.

 

Fondul de Pensii Administrat Privat BCR

Administrator: BCR PENSII, SOCIETATE DE ADMINISTRARE A FONDURILOR DE PENSII PRIVATE S.A.

 

Fondul de Pensii Administrat Privat BRD

Administrator: BRD SOCIETATE DE ADMINISTRARE A FONDURILOR DE PENSII PRIVATE S.A.

 

Fondul de Pensii Administrat Privat METROPOLITAN LIFE

Administrator: METROPOLITAN LIFE SOCIETATE DE ADMINISTRARE A UNUI FOND DE PENSII ADMINISTRAT PRIVAT S.A.

 

Fondul de Pensii Administrat Privat NN

Administrator: NN PENSII SOCIETATE DE ADMINISTRARE A UNUI FOND DE PENSII ADMINISTRAT PRIVAT S.A.

 

Fondul de Pensii Administrat Privat VITAL

Administrator: AEGON PENSII - SOCIETATE DE ADMINISTRARE A FONDURILOR DE PENSII PRIVATE S.A.

PSD Călăraşi / Plângerea PeNaLă – noua încercare disperată de manipulare a românilor de către preşedintele Iohannis

Asistăm astăzi la repetarea unui mod de operare, care a fost aplicat în 2015, când a fost demis premierul Victor Ponta. Atunci Klaus Iohannis a cerut, de mai multe ori (de 5 ori), demisia premierului. Tot atunci a fost inițiat un demers pentru începerea urmării penale a premierului. La scurt timp după aceea, ”a fost nevoie să moară oameni” pentru ca Guvernul să fie schimbat. Acel film se repetă, respectându-se același scenariu, punct cu punct. Și în 2015, și acum, președintele Iohannis a dorit și dorește să dea jos o guvernare legitimă, votată în alegeri de majoritatea românilor, o guvernare care produce creștere economică și mai mulți bani în buzunarele românilor.

Klaus Iohannis a dorit și dorește ca, prin mijloace care afectează grav statul de drept, să dea jos un guvern ales, care face performanță pentru România și care a mărit veniturile românilor. Klaus Iohannis a dorit și dorește să pună în locul actualului guvern propriul său guvern, care să blocheze mărirea salariilor și a pensiilor și să perpetueze abuzurile din Justiție.

Să ne amintim cum guvernul legitim al PSD a fost dat jos cu o înscenare judiciară făcută de procurorii DNA premierului de atunci, Victor Ponta. Înscenarea a fost demontată de instanță, dar, între timp, guvernarea a fost pierdută, România a pierdut un an, a stagnat un an cu guvernarea scoasă din pălărie de Klaus Iohannis.

Nu am auzit un cuvânt de regret din partea președintelui pentru nerealizările guvernului Cioloș. Nu l-am văzut asumându-și responsabilitatea pentru deturnarea democrației în folosul său personal, a guvernului său personal. Poate că dacă ar fi trebuit făcută o plîngere penală pe numele cuiva din conducerea țării, pe numele lui Iohannis trebuia făcută. Ar merita cercetat pentru subminarea democrației cu mijloace și instrumente neconstituționale.

Azi, modul de operare din 2015 pare să se repete. Iohannis a început să ceară demisia premierului desemnat legal și democratic. Plîngerea penală e pusă în mișcare. Întrebarea pe care ne-o punem și care ne înspăimântă este următoarea: ce mai au de gând incendieze în această conjunctură ?

Preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Călăraşi,

Ciprian Pandea

Liberalii vor participa, sâmbătă, la o acţiune de curăţenie în municipiul Călăraşi

V. Ivanciu 17 mai PNL

Preşedintele organizaţiei municipale PNL Călăraşi, Viorel Ivanciu a anunţat joi într-o conferinţă de presă că împreună cu colegii săi din filială vor iniţia sâmbătă o acţiune de curăţenie în muncipiul reşedinţă de judeţ. „Vom porni din parcarea de la spital în jurul orei de 9.45 de minute şi vom organiza o acţiune de curăţenie din acel loc şi până la Grădina Zoo inclusiv. Pot participa alături de membri organizaţiei noastre municipale toţi călărăşenii cu spirit civic cărora le pasă de modul în care arată acest oraş. Ne dorim cu toţii un oraş curat ori pentru asta trebuie să facem şi noi ceva în sensul acesta. Vă invit şi pe dumneavoastră să fiţi alături de noi” a fost mesajul transmis de Viorel Ivanciu, unul din viceprimarii municipiului Călăraşi.

PNL / Viorel Ivanciu: Trebuie să ne învăţăm cu astfel de acţiuni de curăţenie!

1

Sâmbătă dimineaţă membri ai organizaţiei municipale PNL Călăraşi, coordonaţi de preşedintele Viorel Ivanciu au participat la o acţiune de cureţenie a Parcului Dumbrava de la intrare şi până la Grădina Zoo. În jur de 35 – 40 de persoane tineri şi vârstnici, consilieri locali au desfăşurat activităţi de colectare a resturilor vegetale şi a deşeurilor.

Preşedintele filialei locale a PNL, Viorel Ivanciu, unul din viceprimarii municipiului reşedinţă de judeţ a vorbit în interviul de mai jos de necesitatea unor astfel de acţiuni care ar trebui să devină o „obişnuinţă” pentru cetăţenii Călăraşiului chiar şi în jurul blocurilor sau al gospodăriilor individuale.

jipa si ivanciu

 

Domnule preşedinte, Viorel Ivanciu, lăudabilă iniţiativa de astăzi. Cum a venit şi de ce?

A venit ca o dorinţă de a veni în sprijinul comunităţii, a venit ca o dorinţă de a ne mai întâlni noi, membrii de partid. Şi dacă tot ne întâlnim şi socializăm, în prima parte a acţiunii să şi facem ceva util. A venit şi din dorinţa de a face puţină mişcare, a membrilor noştri, într-o zi de sâmbătă. Şi poate începând, noi trezim pofta şi altora: tinerilor din licee, din şcoli, poate chiar şi celor mai în vârstă prin jurul blocului, prin jurul casei pentru că e clar că primăria nu poate să asigure curăţenia în oraş fără participarea cetăţenilor.

Tot dumneavoastră aţi avut o iniţiativă identică pe la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie. În tot oraşul aţi vrut să mobilizaţi şi serviciile din subordinea primăriei pentru o acţiune amplă de curăţenie oraşului.

Este un început. Asemenea acţiuni, din păcate, sunt la început. E un pionierat. Am avut plăcuta surpriză ca atât colegii mei din primărie cât şi din serviciile subordinate să participe chiar cu drag, având în vedere că la o asemenea acţiune mai şi socializezi, mai şi glumeşti, mai şi dezbaţi anumite subiecte. Au fost şi câteva firme care şi-au arătat disponibilitatea şi cărora le mulţumesc şi pe calea asta. Au fost şi dezamăgiri. Nimeni din niciun liceu, nicio şcoală deşi au fost informate de acţiunea noastră, nu am văzut nicio mişcare. Ceea ce nu e în regulă dar sperăm ca la acţiunile viitoare să participe şi ei. E nevoie de toată lumea şi numai aşa putem să avem un oraş mai curat şi mai frumos.

jipa

În esenţă ăsta ar fi şi mesajul pe care îl transmiteţi călărăşenilor.

Da, cred că în perioada asta de primăvară până în toamnă, fiecare dintre noi trebuie să ne facem o preocupare şi într-o anumită zonă, să participăm la nişte acţiuni pentru că e pentru noi. Dacă aşteptăm de la primărie să facă peste tot…, capacitatea primăriei nu permite treaba asta. Şi trebuie să ne învăţăm cu asemenea acţiuni pe care eu le consider bune: că suntem partid, că suntem organizaţie, că suntem liceu, că suntem şcoală, că suntem orice altceva, o asociaţie de bloc. Toate aceste acţiuni sunt bine venite.

Aţi luat parcul la pas. Cum vi se pare?

Nici prea bine, nici prea rău. Este o acţiune care e bine venită pentru că după cum vedeţi am adunat ceva deşeuri, foarte multe ţigări, am observat pe ici pe colo şi anumite lucruri pe care trebuie să le mai facem noi ca primărie, de exemplu să mai punem câteva coşuri. Am mai mobilizat câţiva agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea în parc şi care nu au nicio treabă cu curăţenia. Chiar i-am chemat acum pentru a-i trezi puţin la realitate. Ei sunt interesaţi doar de afacerea lor dar nu sunt interesaţi de gunoiul pe care-l fac în jurul lor.

Dar eu cred că discutând cu ei, făcând asemenea acţiuni, lucrurile se vor îndrepta. Ele nu se vor îndrepta aşteptând pur şi simplu şi nefăcând nimic.

2

3

4

5

7

6

8

9

C. Pandea: Deficitul înregistrat în primul trimestru este unul sănătos, realizat integral din investiţii

C. Pandea Guvern 2

La finele primului trimestru al acestui an, deficitul bugetar a fost de 4,4 miliarde lei si este rezultatul majorării cheltuielilor cu investiţiile care au fost de 4,9 mld lei.

În ultima evaluare a economiei româneşti, Comisia Europeana arată că ritmul de creştere a consumului va scădea anul acesta la aproximativ 4,9% iar ritmul de creştere al investiţiilor din PIB va fi de 7,4%. “Deficitul înregistrat în primul trimestru este un deficit sănătos, realizat integral din investiţii. Din punct de vedere economic este mult mai bine să realizezi investiţii consistente şi să ai deficit în limite rezonabile, decât să ai excedent şi să nu faci investiţii. Daca nu erau investiţiile, aveam un excedent de 500 de milioane de lei.” susţine liderul PSD Călăraşi, Ciprian Pandea care a continuat “Efortul guvernului se va îndrepta, până la sfârşitul anului anul acesta, către demararea de noi investiţii si spre atragerea  fondurilor UE. Pe de altă parte, domnul preşedinte Iohannis dovedeşte că nu înţelege nimic din modul în care funcţionează economia, atunci când spune ca au crescut cheltuielile cu 22%, ceea ce ar demonstra o evoluţie nesănătoasă. Da, au crescut dar au crescut cheltuielile de personal cu 18% pe seama transferului de contribuţii de la angajator la angajat (creştere de aproape 20% ) au crescut cheltuielile cu investiţiile care au fost de aproape de trei ori mai mari fata de aceeaşi perioada a anului trecut.”

 

Producția industrială își continuă creșterea!

Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), Producția industrială a crescut cu 10,3%, în martie față de februarie. Cele mai consistente creșteri sunt în industria prelucrătoare (+11,5%) și în cea extractivă (+9,4%). Comenzile noi în industrie sunt mai mari cu 15,8% în primul trimestru al anului față de 2017. Cea mai mare creștere este cea a bunurilor de capital din industria prelucrătoare (+18,9%), adică a investițiilor în procese direct productive, ceea ce constituie temei al eficienței economice și al dezvoltării. “Politica fiscal-economică a guvernării PSD își arată roadele. Industria țării continuă să performeze, fapt care anticipează o creștere economică solidă și sustenabilă și în acest an.” precizează preşedintele PSD Călăraşi, Ciprian Pandea, secretar de stat în cadrul SGG.

În primul trimestru al anului 2018, cifra de afaceri din industrie a crescut cu 13,7%. Cel mai mult a crescut cifra de afaceri din industria bunurilor de capital (+17,6%), efect direct și firesc care  se corelează puternic cu numărul ridicat comenzi noi.

PSD / C. Pandea: Domnule Orban, dacă nu ați reușit cu parul, încercați cu plângerea penală?!

Pandea Ciprian

Am aflat cu profundă indignare de faptul că președintele PNL, domnul Ludovic Orban, a depus astăzi, 17 mai, o plângere penală împotriva Prim-Ministrului României, doamna Viorica Dăncilă.

Faptul că PNL recurge la astfel de mijloace în lupta politică arată că actuala opoziție este săracă în idei și se află în lipsă de argumente normale și democratice. Este o opoziție politică fără verticalitate, fără platformă, lipsită de orice credibilitate în fața electoratului, care utilizează mijloace extra-politice pentru a-și atinge scopurile. Demolarea adversarilor cu plângeri penale și anchete nu te face mai bun, ci arată că ești un partid falimentar condus de un politician slab și incompetent, politician care după ce a îndemnat oamenii “să folosească parul”, încearcă acum să se foloseasca într-un mod absurd de plângerea penala împotriva doamnei premier Dăncilă.

Modul în care domnul Ludovic Orban înțelege să facă politică nu face decât să confirme nulitatea evidentă a concepțiilor sale politice, pentru că lider al opoziției nu mai poate fi numit de mult timp!

Un partid care mizează pe plângeri penale și pe parchete ca să ajungă la putere, este un partid incompetent și anti-democratic.

Guvernul PSD este un guvern bun și un guvern de succes, iar toate analizele economice susțin această concluzie. Rezultatele foarte bune ale guvernării PSD sunt vizibile și datele statistice incontestabile arată că avem creștere economică foarte bună – România cu 4,2% creștere economică se plaseaza mult peste media statelor Uniunii Europene de 2,4% în primul trimestru din acest an.

De aceea, depunerea acestei plângeri împotriva Prim-Ministrului României este un mod abject de a lovi în interesele naționale ale României și chiar în oamenii care au votat actualul guvern și văd lucrurile bune pe care actuala guvernare le-a făcut și le va face în continuare!

Suntem consternați văzând cât de jos poate să coboare PNL nivelul luptei politice. Opoziția se face cu argumente politice, nu cu plângeri penale. PNL nu mai este un partid liberal de când a început să creadă că va câștiga alegerile cu ajutorul instituțiilor de forță, iar de astăzi nu mai este partid național deoarece a pus interesele partinice deasupra interesului de stabilitate a României!

Cu siguranță, în spatele acțiunilor lui Ludovic Orban, se află Președintele Klaus Iohannis care a dorit și dorește să pună în loc „guvernul său”, care să blocheze mărirea salariilor și a pensiilor și să perpetueze abuzurile din Justiție. Ne amintim cum, în anul 2015, Klaus Iohannis a dărâmat cu mijloace nedemocratice un guvern legitim PSD, iar România a stagnat un an de zile. Nu numai că a omis să își ceară scuze, dar astăzi – domnul Klaus Iohannis urmărește să aplice același scenariu.

Dacă cineva din conducerea țării ar trebui acuzat și cercetat pentru subminarea democrației cu mijloace și instrumente neconstituționale, poate că acela ar trebui să fie chiar Președintele Iohannis.

Organizația PSD CĂLĂRAȘI își REAFIRMĂ SPRIJINUL TOTAL pentru PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI, doamna VIORICA DĂNCILĂ, precum și pentru guvernul coaliției PSD-ALDE ale cărei politici guvernamentale au adus creșterea economică și mai mulți bani în buzunarele românilor.

Sursa Facebook

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.