S. Vrăjitoru: Orice gospodar sau fermă care au fost nevoiți să-și sacrifice animalele infestate cu pestă vor fi despăgubiți

Vrajitoru 13 sept Parlament

Deputatul PSD Călăraşi, Sorin Vrăjitoru, membru al Comisiei pentru Agriucultură a participat joi la întrevederea comisarului european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan, cu Comisiile parlamentare reunite pentru afaceri europene şi agricultură ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Printre subiectele abordate s-a numărat şi pesta porcină africană. Într-o postare pe contul personal de facebook, parlamentarul călărăşean a spus că „Orice gospodar sau fermă care au fost nevoiți să-și sacrifice animalele infestate cu pestă vor fi despăgubiți. Inclusiv oamenii care au rămas fără loc de muncă urmare a desființării/închiderii fermelor de porci vor primi plăți asiguratorii. Asigurări, în acest sens, a dat şi comisarul european Phil Hogan, responsabil pentru agricultură şi dezvoltare rurală care s-a întâlnit astăzi cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, cu deputaţi şi senatori ai Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul României, dar şi cu fermieri români.”

Comisarul european pentru Agricultură a asigurat sprijinul Comisiei pentru România în lupta sa împotriva pestei porcine africane, prin implementarea unor măsuri de supraveghere şi detecţie a virusului, servicii veterinare şi cercetare. "Vom continua să sprijinim Ministerul Agriculturii şi fermierii din România în ceea ce priveşte măsurile de supraveghere, serviciile veterinare, cercetare. Vom încerca să furnizăm un vaccin care să funcţioneze pe viitor. 10 milioane de euro vor fi alocaţi în 2019 pentru cercetarea acestui obiectiv."

Autoritățile fac o prioritate maximă din combaterea peste porcine, măsurile de prevenție și înlăturarea efectelor. Premierul, ministrul Agriculturii, ministrul Finanțelor, șeful ANSVSA fac tot ce este posibil pentru rezolvarea situației și pentru acordarea rapidă de juste despăgubiri. De exemplu, oamenii care au rămas fără porc în gospodărie din cauza peste, primesc despăgubiri la greutatea pe care ar fi avut-o porcul de Crăciun și nu cât avea la momentul sacrificării. “Este un moment dificil, pentru toți crescătorii români de porci, indiferent că sunt persoane particulare sau proprietari de ferme. Solidaritatea este vitală. Stau exemplu în acest sens multe țări europene care se luptă de ani de zile cu pesta porcină africană. “ a declarat pentru www.arenamedia.ro deputatul Sorin Vrăjitoru care a oferit şi câteva exemple europene. “În Polonia primele focare au fost depistate în 2014. În 4 ani au fost eradicate 1522 de focare şi mai sunt de eradicat 1192. În Lituania procesul a durat 3 ani, din 2014 până în 2017 şi au fost eutanasiaţi 23.439 de porci. În Estonia procesul a durat doi ani, 2014 – 2016, şi au fost eradicate 1052 de focare. Este vitală deci deplina colaborare cu autoritățile statului. Pe site-ul ministerului Agriculturii sunt informații disponibile despre simptomele peste porcine africane și cum  trebuie acționat OBLIGATORIU. Orice speculație politică pe această temă este echivalentul unui sabotaj național. Guvernul, specialiștii știu ce trebuie făcut, dar oriunde în lume a lovit acest flagel lupta a fost grea și de durată.” a conchis parlamentarul social – democrat.

Sorin Vrăjitoru: Succes, copii! Şi nu uitaţi: educaţia e totul! Ai carte, ai parte!

Sorin Vrajitoru scoala

Deputatul social - democrat, Sorin Vrăjitoru, a fost prezent astăzi în două localităţi, Dragalina şi Roseţi, pentru a participa la festivităţile organizate cu prilejul începerii noului an şcolar. “Începutul şcolii este un moment special, un nou drum către tainele cunoaşterii, un drum pe care nimeni nu-l uită! Am rememorat clipe din anii de şcoală alături de elevii călărăşeni de la Dragalina şi Roseţi. Succes, copii! Şi nu uitaţi: educaţia e totul! Ai carte, ai parte!” a scris parlamentarul călărăşean pe pagina personală de facebook.

Rectificarea bugetelor serviciilor de informații

Rectificarea bugetelor serviciilor de informații

În pofida criticilor nejustificate ale președintelui Iohannis privind rectificarea bugetară, serviciile secrete rămân, după rectificare, cu mai mulți bani decât au cheltuit în prima parte a anului și au primi mai mulți bani față de variantă anterioară de rectificare. Nu sunt afectate în niciun fel investițiile din fonduri europene ale acestor instituții și nici misiunile cu impact internațional.

Nu s-a modificat varianta anterioară de rectificare a bugetului Administrației Prezidențiale, întrucât nu face obiectul avizului CSAT.

Astfel, bugetul Administrației Prezidențiale rămâne redus cu 11,1 milioane lei, de la 57,6 milioane lei alocat inițial în Legea bugetului de stat, la 46,5 milioane. Suma este însă mai mare față de cheltuielile de anul trecut ale lui Iohannis în valoare de 44,3 milioane lei. Nu au afectate creditele de angajament care permit președintelui Iohannis să încheie contracte peste valoarea prevăzută în buget.

 

Rectificarea bugetului SRI

O Cheltuieli de personal: s-au tăiat 13 milioane lei, dar rămân fonduri care asigură o medie lunară cu 9,7% mai mare față de media lunară din primele 7 luni. (105,4 milioane lei pentru lunile august-decembrie)

O Cheltuieli cu bunuri și serviciile: s-au tăiat 15 milioane lei, dar rămân fonduri care asigură o medie lunară cu 34,7% mai mare față de media lunară din primele 7 luni. (20,2 milioane lei pentru lunile august-decembrie)

O Cheltuielile de capital (investițiile): s-au tăiat 35 milioane lei, dar rămân fonduri care asigură o medie lunară cu 117,5% mai mare față de media lunară din primele 7 luni. (8,7 milioane lei pentru lunile august-decembrie, față de 4 milioane în primele 7 luni ale anului).

Rectificarea bugetului SIE

O SIE va avea un buget cu 2,8 milioane lei mai mic decât fusese inițial alocat în Legea Bugetului, dar cu 13,7 milioane lei mai mare față de varianta anterioară de rectificare. Din acest surplus, 9,2 milioane lei au fost alocați la investiții în aparatură specifică, iar 4,5 milioane la bunuri și servicii, conform Planului național de priorități informative.

O De asemenea, comparativ cu alocarea inițială prin Legea bugetului de stat, SIE are cu 5 milioane în lei în plus pentru cheltuielile de personal.

 

Rectificarea bugetului SPP

O SPP va avea un buget mai mic cu 15,1 milioane lei față de alocarea bugetară inițială prin Legea bugetului de stat, dar cu 7,6 milioane lei mai mare față de propunerea anterioară de rectificare.

O Surplusul de 7,6 milioane lei a fost alocat pentru plățile efectuate deja de SPP cu puțin înainte sau imediat după anunțarea primei variante de rectificare, respectiv 6,6 milioane lei și pentru un contract de achiziții de 1 milion lei privind pregătirea preluării de România a Președinției UE.

 

Rectificarea bugetului STS

O STS va avea un buget mai mic cu 14,2milioane lei față de alocarea bugetară inițială prin Legea bugetului de stat, dar cu 2 milioane lei mai mare față de propunerea anterioară de rectificare.

O Surplusul de 2 milioane de lei s-a alocat pentru achiziții privind pregătirea preluării de România a Președinției UE.

PSD / R. Paţurcă: Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei privind redefinirea familiei a fost adoptată în plenul Senatului

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată marţi în plenul Senatului, a anunţat pe contul personal de facebook, Roxana Paţurcă, senator PSD Călăraşi. “Senatul a votat astăzi modificarea articolului 48, alineatul 1 din Constituție, în sensul înlocuirii sintagmei “căsătoria liber consimțită între soți” cu sintagma “căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”. S-au mentinut toate celelalte dispoziții ale textului in vigoare. Textul supus validării prin referendum la data de 7 octombrie 2018 va fi următorul: Art. 48 al.1 “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.” a fost mesajul transmis de parlşamentarul călărăşean.

Iniţiativa cetăţenească, pentru care era necesară susţinerea a cel puţin două treimi din numărul senatorilor, a fost votată prin vot nominal, exprimându-se 107 senatori "pentru" şi 13 "contra" (USR). Şapte senatori s-au abţinut (de la PNL şi UDMR).

Pe 1 septembrie, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, anunţa că referendumul pentru familie va fi organizat pe 7 octombrie.

Paturca Unirea

Viorel Ivanciu se va alătura campaniei de curăţenie World Cleanup Day, iniţiată de Let`s Do It, Romania!

Ivanciu PNL

Preşedintele organizaţiei municipale PNL Călăraşi, Viorel Ivanciu, viceprimar al municipiului reşedinţă de judeţ, a declarat pentru www.arenamedia.ro că se va alătura campaniei de curăţenie World Cleanup Day, iniţiată de Let`s Do It, Romania! care se va desfăşura sâmbătă, 15 septembrie, de Ziua Curăţeniei Naţionale. “Am îmbrăţişat cu mare plăcere această iniţiativă şi voi participa la acţiunea de curăţenie care se va desfăşura sâmbătă, 15 septembrie, în municipiul nostru. Începând cu ora 8.00, împreună cu colegii mei din organizaţia municipală PNL Călăraşi ne vom strânge pe platoul din faţa Primăriei pentru a participa la această acţiune de strângere a gunoaielor. Pe care din păcate le vedem în parcuri, chiar şi pe străzi, în jurul blocurilor şi gospodăriilor. Îi aştept cu mare plăcere să ni se alăture toţi cei care iubesc curăţenia şi îşi doresc să aibă un oraş curat.” a declarat pentru www.arenamedia.ro viceprimarul Viorel Ivanciu.

În primăvara acestui an, Ivanciu împreună cu o parte din colegii săi de partid au iniţiat o campanie de curăţenie în Parcul Dumbrava, încercând să sensibilizeze opinia publică pe această temă. S-au colectat atunci zeci de saci cu deşeuri.

 

Let`s Do It, Romania! a anunţat lansarea inițiativei de curățenie World Cleanup Day, care își propune ca, pe 15 septembrie 2018, să mobilizeze toți românii la cea mai ambițioasă acțiune civică de până acum. La nivel internațional, 150 de țări se unesc în cea mai mare mișcare civică – World Cleanup Day.

Obiectivul World Cleanup Day este de a mobiliza 5% din populația Globului pentru a produce o schimbare reală de comportament față de resurse și față de deșeurile generate. În România, Let`s Do It, Romania! își propune să mobilizeze 1 milion de voluntari. Înscrierea pentru Ziua de Curățenie Națională se face pe www.letsdoitromania.ro, iar cei înscriși vor putea să-și aleagă zonele pe care le curăță prin intermediul aplicației World Cleanup.

România este la a 6-a Zi de Curățenie Națională. Până acum, Let`s Do It, Romania! a reușit să mobilizeze 1.400 000 de voluntari care au strâns peste 18 000 de tone de deșeuri. Rata de reciclare a deșeurilor a fost de 47%. La nivel international, România este una dintre cele mai apreciate țări din comunitatea Let`s Do It, World!, aplicația de mobil pentru identificarea deșeurilor fiind preluată și la nivel internațional sub numele World Cleanup Day.

Voluntarii mobilizați pe 15 septembrie vor curăța deșeuri a căror cartare sau identificare a mormanelor de deșeuri se realizează cu aplicația de mobil World Cleanup. Aplicația poate fi descărcată gratuit din AppStore sau GooglePlay. Cei care contribuie la Harta Deșeurilor pot câștiga premii în valoare de 17 250 de RON, precum laptop-uri, smartphone-uri și o excursie pentru 2 persoane în România. Cartarea se va încheia pe 2 septembrie, iar până acum au fost încărcate pe hartă 1600 de mormane de deșeuri.

Toate zonele cu deșeuri sunt încărcate în World Waste Platform, prima bază de date despre deșeuri dezvoltată la scală internațională. Aceasta cuprinde informații despre loc, tipuri, originea deșeurilor pentru analiză și pentru a arăta progresul realizat.

Rețeaua Let`s Do It, Romania! cuprinde echipe locale în cele 41 de județe, 200 de voluntari fiind parte din organizarea campaniei.

Înscrierea pentru Ziua de Curățenie Națională de pe 15 septembrie se face pe www.letsdoitromania.ro.

https://www.letsdoitromania.ro / https://www.facebook.com/LetsDoItRO 

https://www.worldcleanupday.org/

Ciprian Pandea: Viitorul acestei ţări stă în mâinile voastre!

Ciprian Pandea scoala 1

Liderul PSD Călăraşi, Ciprian Pandea, secretar de Stat în cadrul SGG, a participat luni la deschiderea noului an şcolar. Într-un mesaj postat pe pagina personală de facebook, Pandea a spus “Începutul unui nou an şcolar îmi oferă prilejul de a vă adresa urări de bine, sănătate şi putere de muncă tuturor celor care, azi, cu bucurie, emoţie şi speranţă păşiţi din nou pragul şcolii încrezători în valoarea şi forţa tinerei generaţii.

Dragi #profesori, vă doresc să aveți parte de #înțelegere, să fiți răbdători și să vă #îndrumați elevii așa cum știți dumneavoastră cel mai bine!

Dragi #părinți, vă doresc să aveți #încredere în copiii dumneavoastră și să îi #sprijiniți în tot ceea ce vor face!

Dragi #elevi, vă urez să aveți multă poftă de învățătură și să nu uitați niciodată că #viitorul acestei țări stă în mâinile voastre și că “ceea ce știm este puțin, ceea ce nu știm este imens”. Așadar, #învățați si făceți-vă părinții și profesorii mândri, dar mai ales, fiți #mândri de voi!”

Ciprian Pandea scoala 2

Free Joomla templates by Ltheme