PSD / S. Vrăjitoru: Călărăşenii au şi ei acest drept!

Sorin Vrajitoru 11 martie

Deputatul PSD Călăraşi, Sorin Vrăjitoru a susţinut recent de la tribuna Camerei Deputaţilor o Declaraţie Politică subliniind că şi călărăşenii pot beneficia de o reducere de doi ani pentru obţinerea pensiei anticipate parţiale, potrivit Legii 263 / 2010, având în vedere că în municipiul Călăraşi şi-au desfăşurat activitatea, mai bine de 30 de ani, două mari unităţi industriale poluante: Combinatul Siderurgic şi Combinatul de Celuloză şi Hârtie. În opinia sa şi Călăraşiul ar trebui să fie inclus pe lista zonelor afectate de poluare remanentă.

 

Iată mai jos textul integral al acestei Declaraţii Politice:

 

„Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Scriu această Declaraţie Politică în câteva rânduri cu gândul la călărăşenii care au trăit în ultimii 30 de ani şi nu numai între două mari combinate: Combinatul Siderurgic şi Combinatul de Celuloză şi Hârtie, aflate de o parte şi de alta a municipiului Călăraşi. Sunt unităţi industriale care au dat de lucru călărăşenilor, au ţinut economic oraşul multă vreme dar au făcut şi mult rău prin poluarea excesivă, aşa numita poluare remanentă. Prinşi la mijloc între zone industriale, oamenii au suportat poluarea şi au inhalat aer toxic zeci de ani.

De curând, de la 1 iulie 2017, a fost extinsă lista oraşelor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme fără a pierde bani printr-un amendament la Legea pensiilor. Este vorba despre o completare care exista în Legea 263 / 2010, referitoare la cei care pot beneficia de o reducere de doi ani pentru obţinerea pensiei anticipate parţiale.

Astfel, pe lângă Baia Mare, Copşa Mică, Tg. Mureş, Zlatna, beneficiază acum de pensionare anticipată fără a se pierde drepturi băneşti şi locuitorii din Slatina, Turnu Măgurele, Rm. Vâlcea. De ce nu şi cei din Călăraşi?

Stimaţi colegi,

Călărăşenii au şi ei acest drept. Vă propun să îndreptăm inechitatea printr-un amendament la Legea pensiilor în care să includem şi Călăraşiul pe lista oraşelor unde locuitorii pot beneficia de reducerea cu 2 ani a vârstei standard de pensionare fără să fie afectaţi de penalizarea stabilită pentru pensia anticipată.

Vă mulţumesc,

Deputat PSD Călăraşi

Vrăjitoru Sorin Marian”

Ciprian Pandea, în cărţi pentru funcţia de vicepreşedinte al PSD

C. Pandea Guvern 1

Liderul interimar al organizaţiei judeţene PSD Călăraşi, Ciprian Pandea, figurează pe lista viitorilor vicepreşedinţi ai partidului, la nivel national. Cel puţin aşa relevă www.digi24.ro. Secretar de stat în cadrul SGG, Pandea ar urma să conducă Regiunea Muntenia alături de Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene.

Luni în cadrul unui Comitet Executiv, conducerea partidului a decis modificarea modului de alegere al vicepreşedinţilor, precum şi numărul acestora. De la 12 vicepreşedinţi, începând de sâmbătă vor fi 16: opt bărbaţi şi opt femei.

La Congresul Extraordinar din 10 martie, delegaţii vor vota pentru funcţiile de președinte executiv, secretar general și vicepreședinte.

 

Iată cum arată o parte din lista viitorilor posibili vicepreşedinţi ai PSD

 

Regiunea Sud Est - Marian Oprişan

Muntenia - Rovana Plumb şi Ciprian Pandea

Bucureşti - Gabriela Firea şi Robert Negoiţă

Transilvania - Centru - Roxana Mânzatu şi Bogdan Trif

Regiunea de Nord Vest - Gabriel Zetea şi Doina Pană

Regiunea de Nord Est - Doina Elena Federovici

Regiunea de Vest - Natalia Intotero

Regiunea de Sud Vest - Olguţa Vasilescu şi Paul Stănescu

PSD / P. Ţone: Ne onorează această prezenţă pe o listă de posibili vicepreşedinţi

Tone noiembrie 2017

Numele preşedintelui organizaţiei judeţene PSD Călăraşi, Ciprian Pandea este vehiculat potrivit unor surse media pentru a ocupa una din funcţiile de vicepreşedinte al partidului după Congresul Extraordinar programat sâmbătă, 10 martie, în Bucureşti, la Sala Palatului. Vicepreşedintele organizaţiei judeţene, Petre Ţone, primarul municipiului Olteniţa s-a arătat încântat de această “nominalizare” susţinând că ea ar fi extreme de benefică pentru partid.

În altă ordine de idei, Petre Ţone speră ca după Congres, PSD să devină şi mai puternic astfel încât să-şi assume în continuare obiectivele stabilite în Programul de guvernare, în beneficiul românilor.

Domnule primar, sâmbătă, 10 martie, va avea loc Congresul Extraordinar al Partidului Social Democrat. Pe surse a apărut informaţia potrivit căreia preşedintele organizaţiei judeţene PSD Călăraşi, Ciprian Pandea, ar figura pe o listă de vicepreşedinţi. Ce puteţi spune despre asta?

Poate e o întrebare capcană dar mă bucur că mi-aţi pus-o. Eu când am avut ceva de zis, am zis. Acum, sincer vă spun că ne onorează această prezenţă a lui pe o listă de viitori vicepreşedinţi, la nivel naţional, adică să fie unul din cei 8 la nivel naţional. Ştiţi că se intenţionează ca din cei 16 vicepreşedinţi 8 să fie bărbaţi şi tot 8, femei

Ne onorează! Eu sper din tot sufletul să nu-l facem de ruşine pentru că la anul avem două rânduri de alegeri şi el va trebui să demonstreze prin fapte, conducând această organizaţie, să avem realizări cel puţin la nivelul anului 2014 la europarlamentare şi cu totul altele la prezidenţiale.

Vedeţi dumneavoastră, nu e suficient cineva să te propună, mai trebuie să şi meriţi. După părerea mea el merită pentru că s-a bătut foarte mult pentru acest judeţ şi dacă dumneavoastră urmăriţi, şi o faceţi cu mare atenţie, viaţa politică din judeţul Călăraşi, numai în ultimele două săptămâni am avut 3 miniştri prezenţi al Călăraşi.

Şi vor mai veni, în viitorul apropiat alţi doi…

E mare lucru să ai posibilitatea să-ţi expui ideile, proiectele înainte de a le depune la un minister sau altul. Şi să ai o susţinere. E mare lucru, cineva să te asculte. Până acum eram obligaţi să ne ducem la Bucureşti să rupem clanţele la ministere şi de foarte multe ori nu eram primiţi.

Şi acum să-ţi vină la tine în judeţ, la tine acasă ministrul. Şi de regulă un ministru nu vine singur. Nu ştiu dacă aţi văzut, domnul Stănescu a venit, atunci în decembrie, cu secretarul de stat specializat pe PNDL. E mare lucru. La fel domnul ministru Teodorovici şi domnul ministru Radu Oprea de la IMM-uri. Ai cu cine să vorbeşti şi am văzut că tot timpul îşi luau notiţe la ce spuneam.

I-am văzut destul de deschişi şi tranparenţi...

Nu uitaţi că domnii miniştri Oprea şi Teodorovici au stat în Călăraşi 12 ore. Păi un ministru să piardă 12 ore doar într-un judeţ, doar în capitala unui judeţ... Iertaţi-mă dar e un lucru absolut deosebit.

Ce aşteptări aveţi de la PSD după acest Congres?

Poate să devenim puţin mai radicali. Cred că trebuie să ne asumăm speranţele pe care oamenii le-au pus în noi în momentul în care ne-au votat. Să nu credeţi că va fi un Congres uşor! Vor fi oameni nemulţumiţi, dar nemulţumirile dacă s-ar transforma în forţa motrice să dovedească că într-adevăr sunt buni şi că într-adevăr vor avea rezultate extraordinare, e benefic pentru partid.

E rău însă dacă cumva apar facţiuni. Pee noi ne-au omorât. Dumnevoastră ştiţi că eu sunt de foarte mulţi ani în partidul ăsta. Eu am prins cu durere mare când s-a rupt partidul în 2000 iar APR-ul a luat la localele din 2000 un scor foarte mare. Cu toate acestea, noi am câştigat la modul extraordinar în toată ţara.

La Călăraşi dacă vă mai aduceţi aminte am câştigat şi preşedinţia Consiliului Judeţean, amândoi vicepreşedinţi, primar pe Ţuţuianu, la Călăraşi, prefectul, subprefectul. În teritoriu, la Olteniţa, am avut primar viceprimar şi 12 consilieri din 21. Iertaţi-mă dar am avut majoritate absolută! Deci am avut rezultate extraordinare dar nu pot să trec şi peste momentul 2005 când au plecat foarte mulţi la PC, soluţia imorală şi s-au coagulat în jurul  PNL.

Deci am prins nişte momente din acestea de ruptură pe care nu le mai vreau că nu sunt benefice pentru partid. E adevărat că PSD-ul are o putere de regenerare extraordinară. Eu ce să vă spun dacă de 24 de ani am stat numai aici? Eu voi pleca acasă când va fi să plec. Sub nicio formă nu plec în altă parte.

PSD / R. Paţurcă: Iată pașii de urmat în accesarea unui start-up

Roxana si Oprea

Senatorul PSD Călăraşi, Roxana Paţurcă a postat pe pagina oficială de facebook procedura şi paşii de urmat în accesarea unui proiect în cadrul Programului Start – up Nation 2018. La sfârşitul lunii februarie, ministrul IMM-urilor, Radu Oprea s-a aflat într-o vizită de lucru la Călăraşi la invitaţia Roxanei Paţurcă, explicându-le studenţilor de la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul USAMV Bucureşti avantajele acestui Program prin intermediul căruia vor putea fi bugetat în acest an nu mai puţin de 10 mii de afaceri noi. Finanţarea nerambursabilă acordată este de maxim 200 de mii de lei. “Programul Start Up-Nation Romania a facut parte din programul de guvernare si vizeaza incurajarea antreprenoriatului, crearea de noi afaceri si noi locuri de munca in Romania. Programul ofera practic posibilitatea obtinerii unui grant de la stat - adica o finantare nerambursabila - de maxim 200.000 lei. Ajutorul poate acoperi chiar 100% din total cheltuieli eligibile. Programul este legiferat pentru a fi derulat anual in perioada 2017-2020. Anual el este bugetat pentru a sustine finantarea a circa 10.000 de noi afaceri.

Programul are un ghid. Acolo pot fi gasite detaliat mai multe informatii, inclusiv care sunt cheltuielile eligibile. Adica pentru ce anume pot fi folositi banii obtinuti. Cheltuielile includ: dotari cu echipamente si software, achizitia de mobilier, birotica, plata salariilor pentru angajati maxim 1 an, plata chiriei pentru maxim 1 an, realizarea unui site, achizitia unui autovehicol pentru afacere.

Ghid 2017 aici:

schema-start-up-nation

Primul pas este infiintarea unei noi firme. Conform ordonantei 10/2017 in cadrul SUN pot depune proiecte firme infiintate dupa 30 ianuarie 2017.

Domeniile de activitate eligibile sunt foarte variate. Excluse sunt domenii cum ar fi cele vizand agricultura si piscicultura, jocurile de noroc, productia si comercializarea de tutun si alcool.

Vezi lista domeniilor economice eligibile in 2017:

anexa13-llista-caen-start-up-nation

Atentie: firma va trebui sa creeze obligatoriu minim 1 loc de munca. Cu norma de 8 ore, nedeterminat. Acesta poate fi chiar asociatul in firma /antreprenorul.

Atentie: asociatul in firma sa nu mai fi avut in anul anterior infiintarii firmei o alta societate cu acelasi cod CAEN activ precum cel pentru care cere fonduri.

Al doilea pas: elaborarea Planului de afaceri.

Finantarea nerambursabila se cere pe baza unui plan de afaceri. Acesta este documentul care se depune in vederea selectarii afacerii, insotit de alte documente statutare ale firmei.

Planul de afaceri este tip, este relativ simplu, modelul este disponibil in word.

La final acesta are un buget.

Important in aceasta etapa - Estimeaza-ti punctajul! Maximizeaza-l.

La finalul modelului de plan de afaceri exista o grila de evaluare/punctare care arata ce punctaj vei obtine (maxim 100). Este foarte important sa estimezi punctajul confirm grilei si sa faci incat sa fie cat mai aproape de maxim. Printre criterii: domeniul de activitate (productia si IT au maxim, vei vedea), numarul de locuri de munca nou create, etc. Un criteriu important: ca printre angajati sa fie absolventi de invatamant obligatoriu dupa 1 ian 2013. Deci - bonus tineri! Absolventii pot sa fie chiar asociatii in firma si sa fie si angajati

Model Plan de afaceri impus: anexa1-model-plan-de-afaceri-start-up-nation

Al treilea pas: depunerea Planului de Afaceri, online

Planul se incarca online in timpul sesiunii de depunere. In 2017 sesiunea a fost in vara - iunie - iulie. Cam o luna a durat sesiunea.

Planul se incarca aici, dupa crearea unui cont:

Programe Nationale 2017

In 2017, primul an de derulare a programului, 19.296 de firme au fost create si au depus plan de afaceri in vederea obtinerii fondurilor.

Lista firmelor infiintate care au solicitat finantare:

http://www.aippimm.ro/…/65…/lista-aplicanti-rue-sun-2017.pdf

Al patrulea pas - evaluarea/ selectarea planurilor de afaceri castigatoare

Asta e pasul care nu place antreprenorilor, sa astepte

Agentiile regionale pentru IMM fac o evaluare a planurilor si mai cer clarificari firmelor. Ele trebuie sa fie foarte atente si sa raspunda in maxim 5 zile lucratoare.

In 2017 evaluarea a durat cam 3-4 luni.

Dupa evaluare din 2017, au fost selectate 10.000 (realmente, dupa diverse retrageri si renuntari, eu stiu ca sunt mai putine, acum 9.000 aproximativ putem sa zicem)

Lista firmelor care au primit aprobarea finantarii:

http://www.aippimm.ro/…/arti…/58/6623/contracte-sun-2017.pdf

Pasul 5 - semmnarea contractelor de finantare

Pasul 6 - realizarea a ceea ce scrie in planul de afaceri, obtinerea banilor nerambursabili

Atentie - pana nu semneaza contractul de finantare firma nu face niciuna din cheltuielile prevazute in plan. Mai putin consultanta.

Banii se primesc doar cand bunul (nou) a fost livrat si poate fi certificat/vazut de un ofiter de proiect. El trebuie sa fie nou, la sediul afacerii si sa corespunda cu ce era scris in planul de afaceri. Abia atunci se da bun de plata.

Pentru a avea bunul disponibil, antreprenorul poate:

-          fie sa semneze contract cu furnizorul, acela ii factureaza cu termene de plata si, in termenul de plata, ofiterul de proiect vine verifica, da OK-ul, se vireaza banii de la stat la antreprenor si antreprenorul catre firma, in termenul facturii. Aceasta varianta a mers si merge daca gasesti furnizori dispusi sa accepte plata la termen, nu inainte. Cei care au gasit astfel de furnizori au luat deja banii de la stat.

-          fie sa ia un credit punte, care ii ofera cash-ul ca sa isi plateasca furnizorul, pana verifica ofiterul de proiect bunul. Creditul punte se ia de la una din cele 3 banci partenere: BT, CEC, BCR. Creditul e garantat de stat in proportie de 80%, contra unui comision. In 2017 cei care au optat pentru credit punte au avut mai mult de asteptat, a durat procesarea dosarelor la banci si la fondul de garantare si contragarantare;

-          fie in sistem ramburs - antreprenorul achita bunurile din resurse proprii si apoi primeste rambursarea de la stat.” a scris parlamentarul călărăşean pe pagina personală de facebook.

Noul mecanism fiscal Impozit pe venit, CAS şi CASS. R. Paţurcă: Şapte Declaraţii vor fi comasate într-una singură!

roxana si teodorovici 1

Luni, 12 martie, senatorii PSD s-au întâlnit, într-o şedinţă de grup, cu ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, subiectul dezbătut fiind Noul mecanism Fiscal Impozit pe venit, CAS şi CASS care va face obiectul unei Ordonanţe de Urgenţă ca va fi aprobată joi în şedinţă de Guvern.

Prezentă la întâlnire, senatorul Roxana Paţurcă, membră a Comsiei de Buget – finanţe, a dezvăluit pentru www.arenamedia.ro care sunt noutăţile ce vor fi introduse prin intermediul acestui nou mecanism fiscal. „Principalele obiective urmărite sunt generoase şi ele vizează în primul rând simplificarea obligațiilor declarative, prin depunerea unei singure declarații. Prin comparaţie, în 2017, se depuneau 7 Declaraţii.

Prin noul mecanism fiscal se va avea în vedere un singur termen de plată, la 15 martie anul următor celui în care se realizează veniturile. Posibilitatea de a efectua plăți pentru impozitul pe venit la venitul estimat pentru anul curent este un alt obiectiv pe care-l urmărim.

În al 4-lea rând, evaluarea  pentru încadrarea ca plătitor CAS și CASS se va face în funcție de venitul estimat pentru anul curent. În fine, un al 5-lea obiectiv urmărit se referă la posibilitatea de rectificare a declarației până la termenul de plată. Toate aceste obiective menţionate anterior vor genera până la urmă comasarea celor 7 declaraţii (D200, D201, D220, D221, D600, D604 şi D605) într-una singură.

În ceea ce priveşte termenul de depunere şi aici va fi vorba de o comasare. Dacă în 2017, existau două termene de depunere 31 ianuarie şi 25 mai, în 2018 va fi un termen de depunere, 15 iulie (definitivare an fiscal 2017 și estimare 2018). Începând cu 2019, termenul de depunere va fi 15 MARTIE (definitivare an fiscal precedent și estimare an curent). Anul acesta se mai acceptă şi varianta scrisă pentru depunere. Din 2019, depunerea se va face on-line – SPV.” a declarat parlamentarul călărăşean care a continuat menţionând că în acest an se va introduce şi un sistem de bonificaţii pentru contribuabilii care vor achita anticipat obligaţiile fiscale estimate datorate. „Pentru anul 2018 se află în analiză posibilitatea introducerii unui sistem de bonificaţii pentru contribuabilii care achită anticipat obligaţiile fiscale estimate datorate. E vorba de 5% dacă Declarația unică se depune prin sisteme electronice de transmitere la distanţă (SPV- semnătură electronică bazată pe certificat calificat) până la 15 iulie 2018. Bonificaţia se acordă din obligațiile fiscale anuale datorate achitate integral până la 15 martie 2019. O altă bonificaţie va fi tot de5%, din obligațiile fiscale anuale estimate, dacă acestea sunt achitate integral până la 15 decembrie 2018.

Avantajele pentru o persoană fizică sunt: Un singur termen de plată, Libera alegere a contribuabilului de a efectua plăţi oricând în timpul anului şi Posibilitatea utilizării resursele financiare în cursul anului în funcţie de necesităţile proprii ale contribuabilului – necondiţionarea de existenţa unor sume şi termene de plată fixe.” a continuat Paţurcă.

De asemenea, Roxana Paţurcă a trecut în revistă şi modalităţile de depunere a Declaraţiei unice subliniind că în acest sens se prefigurează şi câteva avantaje pentru contribuabil. „În ceea ce priveşte Modalităţile de depunere a Declaraţiei şi aici apar câteva avantaje. În noul sistem, depunerea se va face prin sisteme electronice de transmitere la distanţă – SPV (se va utiliza sistemul de identificare prin utilizator şi parolă) Măsurile prevăd transmiterea către contribuabil prin poştă a parolei de înrolare în SPV. Persoanele înrolate în SPV pot solicita prin acest sistem, precompletarea declaraţiei unice şi transmiterea acesteia de către ANAF. O altă măsură se referă la transmiterea prin SPV a formularului precompletat. Declaraţia unică se va descărca şi completa cu celelate informaţii de către contribuabil şi se transmite prin SPV, urmând a fi semnată cu certificatul calificat al MFP.

De asemenea depunerea se va face prin mijloace electronice e-guvernare. (semnătură electronică bazată pe certificat calificat). Contribuabilul va putea să opteze pentru descărcarea şi completarea unui formular inteligent gol (neprecompletat) de pe portalul ANAF şi depunerea lui electronică prin sistemul e-guvernare cu semnătura electronică. O altă măsură vizează completarea cu asistenţa ANAF şi a Primăriei a formularului unic inteligent şi transmiterea acestuia la ANAF de pe calculatorul Primăriei sau ANAF, fie prin SPV, fie prin e-guvernare. În fine doar pentru 2018 se mai acceptă depunerea pe suport hârtie.” a conchis senatorul PSD Călăraşi,l Roxana Paţurcă.

Potrivit noilor modificări dacă în 2017 erau nu mai puţin de 5 termene de plată (4 Plăţi anticipate (Decizie de impunere ANAF): 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie, 21 decembrie iar Plata regularizare an Impozit pe venit, CAS și CASS (Decizie de impunere ANAF): 60 de zile de la comunicarea deciziilor de impunere) din 2018 va fi un singur termen de plată: 15 martie al anului următor realizării veniturilor.

roxana si teodorovici 2

R. Paţurcă: Debirocratizare și respect pentru cetățeni

Paturca Unirea

Programul de guvernare pentru anii 2018 – 2020 prevede printre altele şi simplificare birocraţiei prin reducerea masivă a numărului de impozite şi taxe. Senatorul PSD Călăraşi, Roxana Paţurcă a declarat pentru www.arenamedia.ro că debirocratizarea şi respectul faţă de cetăţeni, de contribuabili sunt două elemente extrem de importante ce vor fi avute în vedere de Guvernul PSD – ALDE. “Modificările propuse în Codul Economic al României vizează, cu prioritate, creşterea respectului de care trebuie să se bucure cei care desfășoară o activitate economică în România din partea statului român. De aceea, vom simplifica birocrația prin reducerea masivă a numărului de taxe.” a spus parlamentarul călărăşean care a prezentat şi o parte din măsurile ce vor fi întreprinse, în acest sens, în perioada următoare. “Începând cu 1 ianuarie 2019 numărul taxelor, tarifelor si comisioanelor (cu aplicare generala) în România nu va fi mai mare de 50. Pentru populație vor exista cel mult 10 taxe, generale, dintre care CASS, CAS, impozitul pe venit, impozitul pe teren, impozitul pe bunuri imobile, impozitul pe mașină, etc. Toate celelalte taxe, tarife si comisioane vor fi eliminate sau comasate. Pentru agentii economici numărul taxelor fiscale și nefiscale (cu aplicare generală), va fi de maxim 40. Introducerea obligativității pentru autoritățile statului de a oferi posibilitatea plății online a taxelor va fi însoțită și de obligativitatea acceptării tuturor documentelor care sunt transmise online de către contribuabili, dar și de reducerea numărului de formulare solicitate de ANAF. Pentru IMM-uri nu vor exista decât 5 formulare de completat pe an iar pentru cei care au venituri independente doar unul. De asemenea, toate procedurile din interiorul unei instituții publice se vor simplifica și se vor face electronic în proporție de cel puțin 90%. (folosire semnătură electronică). Toate aceste obiective vor prinde contur în beneficiul cetăţeanului, al contribuabilului român.” a conchis senatorul PSD.

Free Joomla templates by Ltheme