C. Bîrcă: Neînțelegea lor era vizibilă și a culminat în momentul în care deputații PSD au depus a doua moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății
Featured

C. Bîrcă: Neînțelegea lor era vizibilă și a culminat în momentul în care deputații PSD au depus a doua moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății

Disensiunile din ce în ce mai evidente în coaliția de guvernare dintre PNL, pe de o parte și USR PLUS, pe de altă parte au fost “semnalate” și Constantin Bîrcă, deputatul PSD de Călărași relatând joi că aceste “fricțiuni” au apărut și în Parlament, atât în ședințele de plen ale Camerei Deputaților cât și la nivelul comisiei pentru agricultură din care face parte.

“Pentru prima dată, săptămâna asta, în comisia pentru agricultură, colegii din USR au votat împotriva colegilor lor din arcul guvernamental, mă refer la parlamentarii PNL. Într-adevăr, erau niște proiecte propuse pentru a fi respinse pentru că nu-și mai găseau utilitatea la momentul acesta, proveneau din vechea legislatură. Dar chiar și așa, au votat unul împotriva celuilalt, lucru care s-a întâmplat și în ședințele de plen ale Camerei Deputaților. Neînțelegea lor era vizibilă și a culminat în momentul în care deputații PSD au depus a doua moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății, pentru că era normal. Ceea ce vedeți dvs., vedem și noi și toată țara, anume oamenii mor în spitale, lucrurile nu sunt așa cum ar trebui să fie.

Am depus o moțiune simplă care n-a mai ajuns la vot pentru că premierul a înțeles, cam târziu din punctul nostru de vedere, să-l remanieze pe fostul ministru Vlad Voiculescu.”, a susținut joi într-o conferință de presă organizată la sediul PSD Călărași deputatul Constantin Bîrcă.

PSD | M. Ciolacu: Au trecut mai bine de 24 de ore de când trei găști au aruncat țara în haos. Iar Iohannis - artizanul acestui dezastru, doarme neîntors!
Featured

PSD | M. Ciolacu: Au trecut mai bine de 24 de ore de când trei găști au aruncat țara în haos. Iar Iohannis - artizanul acestui dezastru, doarme neîntors!

Liderul PSD, Marcel Ciolacu a reacționat dur după scandalul provocat în Coaliție odată cu demiterea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății punând tunurile și pe președintele Iohannis despre care spune că “doarme neîntors”.

„Au trecut mai bine de 24 de ore de când trei găști au aruncat țara în haos. Iar Iohannis - artizanul acestui dezastru, doarme neîntors!

S-a umflat socata în voi! Vă dați cu trotinetele în cap! Vă trageți de păr în fața camerelor! Vă maimuțăriți la tv încercând să păreți gravi în timp ce dați ultimatumuri și para-ultimatumuri! Ați transformat masa guvernului într-o tarabă a intereselor și ifoselor voastre!

Dar pentru țară ce faceți, incompetenților?! Dar ultimatumuri pentru a crește testarea și numărul de paturi la ATI când dați??

Chiar nu vă e rușine?! Azi au murit încă 195 de oameni. Nu e niciun loc la ATI. Lumea moare de foame la propriu. Euro este 5 lei. Agricultura e la pământ. Ați depășit viteza luminii la împrumuturi. De 4 luni nu faceți decât să vă împărțiți funcții și bani.

România se scufundă și voi continuați să vă bateți pe ciolan! Opriți-vă!”, este mesajul postat pe FB de președintele social-democraților, Marcel Ciolacu.

PSD | Bîrcă, despre ministrul Agriculturii: A “pasat” responsabilitatea în curtea MF
Featured

PSD | Bîrcă, despre ministrul Agriculturii: A “pasat” responsabilitatea în curtea MF

Deputatul PSD de Călărași, Constantin Bîrcă a susținut joi, într-o conferință de presă organizată la sediul organizației județene a partidului că, după ce “l-a interpelat parlamentar”, a avut o întrevedere cu ministrul Agriculturii pe teme ajutoarelor ce trebuiau acordate, în acest an, fermierilor afectați de seceta pedologică din 2020, acesta dând vina pe Ministerul de Finanțe pentru “neprinderea” acestei sume (n.r. 1 miliard de lei, circa 250 de milioane de euro) în bugetul de stat pe anul 2021.

“La nivel național, lucrurile nu stau bine (...). Noi, în activitatea parlamentară, în afară de întrebări, interpelări, declarații politice pe care le cunoașteți, avem și întrevederi punctuale cu miniștrii, cei care ar trebui să se aplece asupra nevoilor cetățenilor pe care, de altfel, îi reprezintă.

Mă refer la ministrul Agriculturii. Am făcut o interpelare și bineînțeles și o întâlnire cu dumnealui. Răspunsurile au venit, nu sunt cele pe care le așteptam. Mă refer la mult trâmbițatele ajutoare pentru seceta pedologică de anul trecut. Răspunsul a fost vag, brusc și așteptat într-un fel. A făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a obține bani pentru pagubele produse ca urmare a secetei, doar că totdeauna atunci când nu avem rezolvare, aruncăm neputințele noastre în curtea altor factori de decizie. Și anume Ministerul de Finanțe nu a fost de acord cu alocarea acestor sume atât de necesare pentru fermierii noștri.”, a declarat Bîrcă.

PSD | N. Cionoiu: Trăim o criză guvernamentală, o criză politică fără precedent
Featured

PSD | N. Cionoiu: Trăim o criză guvernamentală, o criză politică fără precedent

„Trăim o criză guvernamentală, o criză politică fără precedent.”, a declarat joi într-o conferinţă de presă organizată la sediul PSD, senatorul Nicuşor Cionoiu care consideră că toate criticile cetăţenilor lansate atât la adresa Guvernului cât şi a Parlamentului sunt îndreptăţite.

„E greu să discutăm în momentele astea despre nişte lucruri care, în această pandemie, se întâmplă în defavoarea cetăţeanului.

N-avem în momentul acesta un ministru al Sănătăţii. Văd că USR-ul nu-şi mai asumă, să zicem, calitatea de lider al Ministerului Sănătăţii. Mi-e greu să cred că premierul va putea stăpâni această pandemie lăsând la o parte totate celelalte lucruri. Funcţia de premier e destul de grea. E greu să acoperi şi Ministerul Sănătăţii.

Gândiţi-vă că acum toţi facem cea mai mare greşeală căutând vinovaţi. Căutăm vinovaţi pentru victimile din TIR, pentru ce s-a întâmplat la spitalul Foişor. Căutăm vinovaţi pentru a distrage atenţia de la lucrurile esenţiale.În acest moment, ţara noastră nu merge bine. Criticile cetăţenilor sunt îndreptăţite vizavi de partea guvernamentală. Şi noi, parlamentarii dar în special Guvernul nu ne-am făcut datoria faţă de cetăţeni.”, a continuat Cionoiu care a conchis „Există acum o disfuncţionalitate şi a Parlamentului şi a Guvernului. În ce ne priveşte pe noi, cei din PSD, nu am putut şi nu putem să trecem nici un amendament, cu atât mai mult vreo moţiune. Ceea ce se decide, aşa se face. Cetăţeanul este foarte nedreptăţit.

Gândiţi-vă că dacă în aceste momente, nu se rezolvă problema sănătăţii, dacă nu se rezolvă problema numirii cât mai urgent a unui ministru al Sănătăţii, toţi oameni, în această criză, vor avea de suferit. Vor fi mult mai multe victime, mult mai mulţi oameni nemulţumiţi. Sistemul nu s-a schimbat cu nimic. Avem o problemă care nu cred că poate fi rezolvată rapid.”

V. Voiculescu: Consider ceea ce a făcut Florin Cîţu o mizerie
Featured

V. Voiculescu: Consider ceea ce a făcut Florin Cîţu o mizerie

Premierul Florin Cîţu nu a discutat aproape niciodată cu Ministerul Sănătăţii şi s-a transformat "în primul epidemiolog al ţării", a declarat vineri fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, adăugând că s-a înşelat atunci când a crezut că "epoca epoleţilor a trecut".

"Am avut o investigaţie a unui Corp de control, culmea, a premierului României, România, ţară care şi-a asumat un anumit nivel de transparenţă. (...) Ne-am pomenit cu un Corp de control, care a aruncat în spaţiul public acuzaţii neîntâlnite de altfel în lumea civilizată. (...) Cred că am greşit în anumite aspecte şi cred că atunci când m-am aşteptat la o anumită decenţă în vremuri în care oameni mor în fiecare zi, în vremuri de pandemie, când m-am aşteptat la decenţă din partea multor politicieni sau din partea unei părţi a presei, cred că am greşit. Am crezut, de asemenea, ca premierul numit de o coaliţie în care s-au stabilit reguli clare nu va folosi forţa pe care i-am dat-o pentru raţiuni care ţin mai degrabă de cariera sa politică, aşa cum chiar dânsul s-a exprimat. (...) Am crezut, de asemenea, că am ieşit din epoca epoleţilor, a specialilor, a privilegiilor nemăsurate. M-am înşelat, cred mai avem ceva drum până acolo, dar sunt sigur şi suntem siguri că acesta este drumul", a afirmat Voiculescu, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.

Vlad Voiculescu a susţinut că demiterea sa din funcţie şi a Andreei Moldovan reprezintă "o mizerie" din partea premierului Florin Cîţu.

"Consider ceea ce a făcut Florin Cîţu o mizerie şi un lucru complet inadecvat, în special în plină pandemie, în special cu ministrul Sănătăţii, în special cu Andreea Moldovan, în special cu această echipă în această coaliţie. Consider nu doar inadecvat, ci şi neetic şi politic mizerabil", a precizat fostul ministru.

Sursa www.agerpres.ro

sursa foto www.inmoreni.ro

PSD | N. Cionoiu: Toţi primarii, indiferent de culoarea politică, vor fi puşi în această situaţie
Featured

PSD | N. Cionoiu: Toţi primarii, indiferent de culoarea politică, vor fi puşi în această situaţie

Senatorul PSD de Călăraşi, Nicuşor Cionoiu a tras un semnal de alarmă cu privire la insuficienţa resurselor bugetare resimţite din plin de autorităţile publice locale care riscă să nu finalizeze proiectele cu finanţare europeană accesate neavând nici măcar banii necesari pentru cofinanţare.

„Toţi colegii mei, în frunte cu primarii încercăm să atragem cât mai mulţi bani europeni pentru a crea o posibilitate de dezvoltare locală economică pentru primării. Problema e alta! S-ar putea să atragem cât mai mulţi bani europeni dar s-ar putea să nu avem bani de finanţare. Gândiţi-vă că nu s-a lansat nimic. Pe partea de IMM-uri nu există decât vorbe în vânt. Nici partea de PNRR nu merge absolut deloc. Toţi aceşti oameni au au nevoie de dezvoltare, de infrastructură, de agenţi economici pe care n-o să-i atragem vreodată dacă nu creăm infrastructură. Toţi primarii, indiferent de culoarea politică, vor fi puşi în această situaţie în care au proiecte depuse dar nu ştiu şi câte dintre ele vor fi finanţate.”, a declarat joi la Călăraşi, senatorul PSD.

Cionoiu a mai subliniat că la nivelul ministerelor birocraţia e deja la cote alarmante cu consecinţe devastatoare pentru asigurarea cadrului de dezvoltare a comunităţilor locale.

„Există o birocraţie foarte mare la nivelul ministerelor. S-au schimbat doar pixurile persoanelor influente de partid. În acest moment nu a plecat nici un ban spre vreo comună, municipiu sau judeţ. Doar acel buget sărăcăcios care te ajută să supravieţuieşti ăână în iunie, iulie, aşa cum nu ar fi trebuit să se întâmple dar gândiţi-vă că partea de investiţii se face cu cofinanţare. O să avem nevoie de cofinanţare, o să avem nevoie să le dăm primarilor harnici, destoinici care s-au descurcat şi au proiecte, acele fonduri de care au nevoie. Populaţia are aşteptări mari de la noi. Oamenii au nevoie de dezvoltare, de înfiinţarea anumitor societăţi în mediul rural şi urban ca să ăutem să stabilizăm partea bugetară.

Nu mai putem să trăim decât aducând investitori cărora să le creăm condiţii de desfăşurare a activităţilor care să genereze dezvoltare economică cu implicaţii pozitive asupra bugetelor locale.”, a conchis senatorul PSD, Nicuşor Cionoiu.

Free Joomla templates by Ltheme