Deputaţii au decis: Elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport gratuit la şcoală
Featured

Deputaţii au decis: Elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport gratuit la şcoală

Deputaţii au adoptat miercuri o propunere legislativă care completează Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011, potrivit căreia elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport specializat de la/până la unitatea de învăţământ, cheltuielile fiind asigurate din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale.

S-au înregistrat 277 de voturi "pentru", trei "împotrivă" şi 17 abţineri, iar trei deputaţi nu au votat.

Prevederile vor intra în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar 2022 - 2023.

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, proiectul urmând să fie supus dezbaterii Senatului.

Sursa www.agerpres.ro

PSD | C. Bîrcă: Ne-au aruncat în față acest renumit PNRR, a 4-a sa variantă fiind trimisă zilele trecute la Comisia Europeană
Featured

PSD | C. Bîrcă: Ne-au aruncat în față acest renumit PNRR, a 4-a sa variantă fiind trimisă zilele trecute la Comisia Europeană

Deputatul PSD de Călărași Constantin Bîrcă e sceptic cu privire la aprobarea imediată a Planului Național de Redresare și Reziliență, document transmis recent la Comisia Europeană în a 4-a sa variantă de lucru.

“Banii pentru proiectele promise de colegii de la PNL și USR PLUS vedem că nu sunt. Din discuțiile oficiale și neoficiale banii nu sunt chiar deloc în bugetul statului. Drept pentru care ne-au aruncat în față acest renumit Plan Național de Redresare și Reziliență, aflat la a 4-a variant care a fost trimisă zilele trecute la Comisia Europeană pentru a fi aprobată. Așadar mai avem mult de așteptat până va fi aprobată această variantă. Vom vedea cum, prin ce ministere banii o să ajungă prin proiecte în județele României”, a declarat joi deputatul Bîrcă.

În data de 19 martie 2021 Guvernul României a lansat în dezbatere publică Planul Național de Redresare și Reziliență, un document de 154 de pagini, în care regăsim prezentarea unor dorințe, a unor intenții de reformă, a unor proiecte care nu au la bază, din păcate, o viziune pentru viitor și nici nu reprezintă o strategie pentru următorii 10 ani.

În document nu se prezintă defalcat sursele de finanțare, cât reprezintă granturi, cât împrumuturi, așa cum nu se prezintă nici metodologia de stabilire a costurilor. Pentru mulți aceste aspecte nu contează, dar ele sunt elemente care pot conduce la respingerea documentului de către Comisia Europeană.

USR PLUS | A. Dragu: În acest moment, noi spunem că, din păcate, nu putem avea încredere în premierul Cîţu
Featured

USR PLUS | A. Dragu: În acest moment, noi spunem că, din păcate, nu putem avea încredere în premierul Cîţu

Supărarea celor de la USR PLUS persistă. La rampă a ieșit preşedintele Senatului, Anca Dragu care a criticat duminică decizia premierului Florin Cîţu de revocare a lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii, precizând că există o "sincopă" în coaliţie.

"Nu vorbim la trecut (de coaliţia de guvernare - n.r.), vorbim la viitor. (...) Avem o sincopă. (...) Ne-am trezit cu această situaţie total neplăcută în care premierul l-a demis pe unul dintre miniştri, pe ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu, şi a fost un gest unilateral, fără discuţie, dincolo de orice limită şi orice dialog firesc în cadrul coaliţiei, dar m-aş feri să spun că este criză. (...) Noi vrem să ne aşezăm la masa discuţiilor, la dialog. (...) În acest moment, noi spunem că, din păcate, nu putem avea încredere în premierul Cîţu, dar, pe de altă parte, coaliţia trebuie să continue activitatea. (...) Vrem să începem să discutăm. Conceptul de negociere, de dialog, de masa discuţiilor trebuie să existe în spaţiul public, să existe mai des. Nu este vorba de înţelegeri pe sub masă, este vorba de un dialog serios, cu reguli, cu criterii şi reguli clare. (...) Nu cred că cineva se aştepta ca discuţia să aibă loc imediat, în minutul 1, dar probabil că vom avea cel mai târziu luni discuţia în coaliţie", a declarat Anca Dragu, într-o emisiune la Prima TV.

Preşedintele Senatului estimează că situaţia va fi deblocată în două săptămâni.

Sursa www.agerpres.ro

PSD | C. Bîrcă: Am dori să ajungem la alegeri anticipate
Featured

PSD | C. Bîrcă: Am dori să ajungem la alegeri anticipate

În fața crizei guvernamentale, Partidul Social Democrat n-are de gând să susțină vreun premier nici de PNL și nici de la USR PLUS în eventualitatea ruperii coaliției și formării unui nou guvern, a spus joi deputatul Constantin Bîrcă. PSD se pronunță pentru organizarea de alegeri anticipate.

“Poziția PSD, în acest moment de criză generat de pandemie peste care s-a suprapus și o criză politică, nu e aceea de a sprijini un premier de la PNL sau USR PLUS. Ba din contră, sperăm să avem un premier PSD. Și până la urmă am dori să ajungem la alegeri anticipate pentru că din ’90 încoace nicio alianță de guvernare formată din 2, 3 sau 4 partide nu a putut să facă binele promis.”, a spus joi, la Călărași parlamentarul social-democrat care a continuat “Vreau să vă spun că din discuțiile cu colegii parlamentari din alte partide, ne spuneau că sunt la guvernare, în această coaliție nu 3 ci 5 partide. Vorbim de PNL, PDL, USR, PLUS și UDMR. Drept pentru care noi credem că pentru a fi guvernată țara noastră este nevoie de o majoritate solidă în Parlament, adică de un partid puternic plus minoritățile.”

Liberalii vor egalitate dar nu pentru...pesedişti!
Featured

Liberalii vor egalitate dar nu pentru...pesedişti!

Scandalul declanşat în urmă cu o săptămână de stafful PNL Călăraşi cu privire la repartizarea discreţionară, de către preşedintele CJ, Vasile Iliuţă, a sumelor din fondul constituit la dispoziţia Consiliului Judeţean Călăraşi, în procent de 6% din impozitul pe venit estimat a fi încasat (27.134.000 lei) a fost vineri amplificat.

De data asta în ring au intrat şi doi primari liberali, ba chiar 3, avându-l în vedere şi pe edilul oraşului Budeşti care deşi a câştigat mandatul sub sigla PPU-sl tot gravitează în jurul PNL, partid din care a plecat înainte de locale pentru că nu şi-l dorea în calitate de candidat. În esenţă, toţi 3 au insistat pentru împărţirea echitabilă a sumei mai sus-menţionate, susţinând că au o grămadă de proiecte propuse pentru finanţare şi au nevoie de bani ca de aer.

Ba mai mult, în aceeaşi conferinţă de presă, preşedintele interimar al PNL Călăraşi, dl. Emil Dumitru a prezentat şi un amendament redactat de colegul său, George Chiriţă, consilier judeţean care a pledat şi el pentru echitate. „Scopul final”, susţine fosta glorie pesedistă, „este bunăstarea tuturor cetăţenilor din judeţul Călăraşi, scop care poate fi atins inclusiv prin împărţirea sumelor arătate mai sus în mod echitabil UAT-urilor judeţului Călăraşi.” Mirobolant!

Şi el, şi Emil Dumitru şi primarii au, desigur, dreptate pe care din păcate au ezitat s-o susţină şi anul trecut atunci când Guvernul PNL, în două rânduri, la interval de 3 luni, împărţea banii din fondul de rezervă cu dedicaţie, prioritate având primăriile conduse de profesioniştii liberali. Cum se spune, atunci le convenea pe deplin situaţia!

Dar să „vorbim” pe documente şi nu pe...vorbe.

Pe 10 septembrie 2020, Prin HG 758, premierul de atunci, Ludovic Orban, aloca din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului suma totală de 1.339.978.000 lei pentru unele unităţi administrativ – teritoriale, judeţului Călăraşi revenindu-i 30,4 milioane lei. Primăriile conduse de liberali (31, la număr) au primit sume cuprinse între 580.000 lei şi 5.000.000 lei în vreme ce UAT-urile conduse de PSD (23, la număr) câte 250.000 lei.

Orban, om politic de talie planetară, onest, cumpătat nu dorea atunci dezvoltarea echilibrată a tuturor comunităţilor locale din Românie şi implicit şi din judeţul Călăraşi? Nuuuuuu! Sumele, să nu ne mai ascundem după degete, au însemnat de fapt un soi de mită alocată de boss-ul PNL şi al Guvernului primarilor ca să nu fugă spre alte partide politice. Fix în cot l-a durut pe Şică Mandolină că cetăţenii din Dragoş Vodă, Fundeni ori Gălbinaşi nu-s la fel de egali precum cei din Lehliu Gară, Borcea sau Dor Mărunt.

Mai departe.

Pe 17 decembrie 2020, deci după alegerile parlamentare alte daruri de la Guvern. De data asta de la premierul interimar Nicolae Ciucă, din pixul său fiind alocată din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului suma de 867.397.000 lei pentru unele unităţi administrativ teritoriale.

Judeţul Călăraşi a fost cadorisit cu suma de 14.997.000 lei şi de data asta, primăriile PNL fiind favorizate. Cele 27 de UAT-uri conduse de liberali au primit câte 465.000 lei (17 la număr!) respectiv câte 450.000 lei (10, la număr).

Primăriile PSD, doar 21 la număr, au încasat câte 102.000 lei (incluzând aici şi Primăria Călăraşi, deşi în septembrie, când la conducere se afla răposatul, primise 5 milioane de lei, adică 50 de miliarde de lei vechi!).

Spre aducere aminte zgomotoşilor de azi, primăriile Frumuşani, Fundulea, Perişoru, Roseţi, Valea Argovei şi Vâlcelele n-au primit nici un leu. Doar pentru că sunt conduse de aleşi PSD!

Ca să n-o mai lungim, ideea e simplă. Când împărţirea a fost făcută de Orban sau Ciucă, cum s-a întâmplat anul trecut, a fost în regulă. Ba chiar, foarte bine! Când alocarea unor sume...iluzorii o face Iliuţă, e nenorocire!

Păi e frumos aşa stimabililor?

Şi mai e ceva. Dacă în 2020, PSD n-a atacat la instanţa de contencios hotărârile Guvernului, de data asta, la Călăraşi, liberalii l-au pus pe prefectul uns de ei să atace HCJ, provocând momentan suspendarea acesteia. Adică nimeni nu va primi nici un leu din sumele stabilite în Anexa care i-a scos din minţi pe Dumitru&Co.

Aşa procedează marile spirite democratice!

Hotărârea nr. 758 din 10 septembrie 2020 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unități administrativ-teritoriale

Articolul 1 Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020 cu suma de 1.339.978 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, și alocarea acesteia bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru plata cheltuielilor curente și de capital.

Județul Călărași

Prin adresa Instituției Prefectului – Județul Călărași nr. 6518/2020, au fost transmise proiectul de hotărâre a Guvernului și nota de fundamentare privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unități administrativ-teritoriale din județul Călărași, pentru plata cheltuielilor curente și de capital.

Județul Călărași: 30.400.000 lei

5.000.000 lei (1 UAT, de la PNL) Călărași

900.000 lei (1 UAT, PSD) Oltenița

780.000 lei (1 UAT, PNL) Dichiseni

650.000 lei (10 UAT-uri, toate PNL) Lehliu Gară, Borcea, Dor Mărunt, Dragalina, Grădiștea, Jegălia, Modelu, Plătărești, Radovanu, Spanțov

580.000 lei (19 UAT-uri, toate PNL) Alexandru Odobescu, Belciugatele, Căscioarele, Chirnogi, Chiselet, Ciocănești, Crivăț, Dorobanțu, Frumușani, Independența, Lehliu, Luica, Șoldanu, Ștefan cel Mare, Ștefan Vodă, Tămădău Mare, Ulmeni, Ulmu, Vlad Țepeș

500.000 lei (2 UAT-uri, ambele PSD) Budești, Fundulea

250.000 lei (20 UAT-uri, toate PSD) Cuza Vodă, Dragoș Vodă, Frăsinet, Fundeni, Gălbinași, Gurbănești, Ileana, Lupșanu, Mânăstirea, Mitreni, Nana, Nicolae Bălcescu, Perișoru, Roseți, Sărulești, Sohatu, Unirea, Valea Argovei, Vasilați, Vâlcelele

200.000 lei (1) Curcani

Hotărârea nr. 1100 / 17.12. 2020 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unități / subdiviziuni administrativ -teritoriale

Articolul 1. Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020 cu suma de 876.397 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, și alocarea acesteia bugetelor locale ale unităților / subdiviziunilor administrativ-teritoriale prevăzute în anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare până la sfârșitul anului 2020, precum și pentru finanțarea cheltuielilor necesare asigurării activității de asistență socială și de protecție a copilului, pentru luna noiembrie 2020.

Județul Călărași – 14.997.000 lei

465 mii lei (17 UAT-uri, toate PNL): Oltenița, Alexandru Odobescu, Belciugatele, Chiselet, Dichiseni, Dor Mărunt, Dorobanțu, Frăsinet, Jegălia, Lehliu, Nicolae Bălcescu, Plătărești, Sohatu, Spanțov, Ștefan cel Mare, Ulmu, Unirea.

450 mii lei (10 UAT-uri, toate PNL): Lehliu Gară, Borcea, Cuza Vodă, Dragalina, Luica, Mitreni, Modelu, Radovanu, Șoldanu, Tămădău Mare.

450 mii lei (1 UAT): Budești (localitate condusă de un primar de la PPU-sl dar care nu și-a ascuns în campania de la parlamentare simpatia pentru PNL și candidații susținuți de acest partid.

102 mii lei (21 UAT-uri, toate PSD): Călărași, Căscioarele, Chirnogi, Ciocănești, Crivăț, Curcani, Dragoș Vodă, Fundeni, Gălbinași, Grădiștea, Gurbănești, Ileana, Independența, Lupșanu, Mânăstirea, Nana, Sărulești, Ștefan Vodă, Ulmeni, Vasilați, Vlad Țepeș.

Lipsesc: Frumușani, Fundulea, Perișoru, Roseți, Valea Argovei, Vâlcelele (toate PSD)

Ce sume au încasat direct de la Guvern în 2020 primăriile PNL care figurează cu 0 lei în Anexa din Hotărârea privind repartizarea sumelor din fondul constituit la dispoziţia Consiliului Judeţean Călăraşi, în procent de 6% din impozitul pe venit estimat a fi încasat la nivelul Judeţului Călăraşi, pe unităţi administrativ – teritoriale, pe anul 2021 şi estimări pentru anii 2022-2024

Oraş Lehliu Gară: 650.000 lei + 450.000 lei. Total: 1.100.000 lei

Dor Mărunt: 650.000 lei + 465.000 lei. Total: 1.115.000 lei

Borcea: 650.000 lei + 450.000 lei. Total: 1.100.000 lei

Radovanu: 650.000 lei + 450.000 lei. Total: 1.100.000 lei

Jegălia: 650.000 lei + 465.000 lei. Total: 1.115.000 lei

Dragalina: 650.000 lei + 450.000 lei. Total: 1.100.000 lei

Lehliu: 580.000 lei + 450.000 lei. Total: 1.030.000 lei

Tămădău Mare: 580.000 lei + 450.000 lei. Total: 1.030.000 lei

Nicolae Bălcescu: 250.000 lei (sept PSD) + 465.000 lei (dec. PNL). Total: 715.000 lei

Budeşti: 500.000 lei (sept. PSD) + 450.000 lei (dec. PNL). Total: 950.000 lei

Ce sume au încasat în 2020, de la Guvernul PNL, în baza HG-urilor menţionate mai sus, localităţile hulite acum de Emil Dumitru

Gurbăneşti: 250.000 lei + 102.000 lei. Total: 352.000 lei

Vâlcelele: 250.000 lei + 0 lei. Total: 250.000 lei

Săruleşti: 250.000 lei + 102.000 lei. Total: 352.000 lei.

Vremuri grele în PNL!
Featured

Vremuri grele în PNL!

Președintele interimar al PNL Călărași, dl Emil Dumitru le-a pus gând rău consilierilor locali care au îndrăznit să voteze proiectul de buget al municipiului Călărași, în ședința extraordinară de plen, desfășurată la începutul săptămânii. Doar pentru că a fost inițiat de un primar PSD! “Din păcate, nu există o conduită corectă din partea unor consilieri municipali PNL, asta îndrăznesc să spun. Și lucrurile le vom discuta în cadru statutar în partid.”, a declarat vineri dl Dumitru care a promis că le va arăta “vinovaților” direct cartonașul roșu dacă nu vor respecta, pe viitor, “decizia politică pe care conducerea partidului a stabilit-o”. Cine nesocotește ordinele noastre, pare să spună dl Dumitru, zboară din partid!

Dictatură pe față într-un partid care a rămas liberal, doar pe hârtie! În realitate, cu un astfel de “stalinist” la conducere, trimis cu “tancul” de la București, PNL pare mai toxic decât PCR.

Aflați, din nefericire “pe lista pe care n-am stabilit-o noi (n.r. care voi?)”, actualii consilieri locali au toate șansele să fie sacrificați doar pentru că au pus interesul public general înaintea interesului de gașcă, pardon, de partid. Asta nu e vorba de disciplină de partid, ci de totalitarism pur!

Dumitru vrea să (ne) convingă că ține cu casa, adică cu partidul. Nu-i chiar așa. De fapt, în spatele unor astfel de declarații care nu fac deloc cinste unui liberal autentic, se ascund niște frustrări personale. Dumitru ar vrea să scape cât mai rapid de niște lideri locali incomozi, cum ar fi Viorel Ivanciu sau Camelia Croitoru, liberali din vechea gardă, indezirabili pentru că nu-i împărtășesc ideile puține și fixe de care s-a cam săturat toată lumea. Îi va fi mai ușor, astfel, să îngenuncheze partidul punând în funcții, în locul acestora și nu numai, oameni loiali, însă fără anvergură politică ori profesională. Dar foarte buni executanți!

Dacă așa crede dl Dumitru că PNL Călărași va reuși recâștige electoratul pierdut în toamna anului trecut, făcând opoziție distructivă acolo unde există o altă majoritate, atunci drumul spre pierzanie e neted ca în palmă!

PNL, dle Dumitru, n-a fost, nu este și nici nu trebuie să fie un partid de “yes-men”. PNL e un partid atât de “democratic” încât în cel puțin două rânduri, în ultimii 10 ani, a deschis larg porțile și pentru adversarii săi “tradiționali” de la PSD.

 

"E o listă de consilieri municipali pe care n-am stabilit-o noi. E stabilită dinainte. Pentru fiecare vot pe care l-au acordat vor trebui să dea explicații. Sigur că există așa o toleranță a consilierilor către actuala conducere la municipiu pe care eu n-o accept și o dezavuez"

Emil Dumitru, 16 aprilie

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.