ALDE a aprobat criteriile candidaturilor pentru Parlamentul European
Featured

ALDE a aprobat criteriile candidaturilor pentru Parlamentul European

În cadrul şedinţei Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, care a avut loc astăzi, au fost anunţate criteriile pentru candidaturile din partea ALDE la alegerile europarlamentare.

Preşedintele ALDE Călin Popescu - Tăriceanu a declarat la finalul şedinţei că: "Am votat şi am aprobat în primul rând criteriile de evaluare a candidaturilor, apoi comisia care va face evaluarea candidaturilor, precum şi calendarul care ne duce până pe 21 februarie, când trebuie să încheiem evaluarea candidaturilor".

Procedura de evaluare a candidaturilor va ţine cont de următoarele criterii: expertiza pe un domeniu/CV profesional; experienţa politică/CV politic; proiectul politic propus pentru Parlamentul European în legislatura 2019-2024; cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională (engleză, franceză, germană etc.); abilităţi de comunicare şi negociere; meritul organizaţional/rezultatele alegerilor locale şi parlamentare din anul 2016; candidaturi asumate la alegerile locale şi parlamentare din anul 2016; notorietate/încredere (sondaj); experienţă în relaţiile internaţionale; reprezentarea regiunilor.

Candidaturile vor fi depuse în perioada 30.01.2019- 07.02.2019, iar evaluarea candidaţilor va avea loc în perioada 08.02.2019-17.02.2019. Desemnarea şi aprobarea candidaţilor la alegerile europarlamentare se va face în şedinţele BPEx şi BPC ALDE, în perioada 18-21 februarie 2019.

Departamentul de comunicare ALDE

Nume noi de aleşi locali şi judeţeni în ALDE Călăraşi
Featured

Nume noi de aleşi locali şi judeţeni în ALDE Călăraşi

Joi după-amiază în sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Olteniţa a avut loc o şedinţă de lucru a Delegaţiei Permanente şi a Biroului Politic Judeţean al organizaţiei judeţene ALDE Călăraşi, prezidată de liderul interimar, Laurenţiu State.

Pe ordinea de zi s-au aflat câteva puncte „arzătoare” cu privire la retragerea sprijinului politic al unor aleşi locali.

Întrucât după demisia prezentată luna trecută, din partid, de Jenel Şerban, locul acestuia de consilier judeţean a devenit vacant. În şedinţa de joi s-a decis prin votul celor 33 de delegaţi prezenţi (32 de voturi pentru şi 1 împotrivă) ca locul acestuia să fie luat de Ion Băluţă (Fundulea), nu înainte de a se vota pentru excluderea din partid a lui Emerich Kovacs (Lehliu Gară), aflat pe loc eligibil. Acestuia i s-a reproşat lipsa de implicare în derularea activităţilor politice din 2016 şi până în prezent. Cel mai probabil, Băluţă va depune jurământul în calitate de ales judeţean în proxima şedinţă de Consiliu, programată în cursul săptămânii viitoare.

Schimbări s-au produs şi la nivelul Consiliului Local municipal Olteniţa. BPJ a decis, tot prin votul delegaţilor prezenţi, retragerea sprijinului politic pentru Cristiana Drăgan şi Valentina Vasilari, locul acestora fiind luate de Marius Mircea şi Nicolae Robu. Şi aceştia ar putea intra în posesia mandatelor în prima şedinţă de Consiliu Local care va avea loc, cel mai probabil la mijlocul săptămânii viitoare.

Tot în cadrul şedinţei de ieri şi-a pierdut mandatul de ales local şi Mioara Vasile Mihai, locul acesteia în cadrul Consiliului Local al comunei Săruleşti fiind luat de Alexandrina Marcu.

 

Sursa foto Arhiva

L. State: Sperăm ca în cel de-al doisprezecelea ceas preşedintele să renunţe la jocul politic împotriva Guvernului
Featured

L. State: Sperăm ca în cel de-al doisprezecelea ceas preşedintele să renunţe la jocul politic împotriva Guvernului

Premierul, Viorica Dăncilă, i-a solicitat vineri preşedintelui Klaus Iohannis să respecte decizia CCR şi să semneze decretele de numire pentru Dezvoltare şi Transporturi.

„Guvernul a respectat toate procedurile legale, iar acest blocaj este nejustificat. În consecinţă, îi solicit preşedintelui României ca în virtutea prerogrativelor constituţionale pe care le are, de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a instituţiilor publice, să respecte decizia CCR şi să semneze decretele de numire, pentru ca activitatea celor două ministere să se desfăşoare cât mai eficient”, a spus Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern.

„Ne apropiem de finalul lunii ianuarie, iar preşedintele Iohannis refuză să accepte propunerile de miniştri înaintate de premierul României, lucru nemaivazut în România. Practic, dumnealui este cel care blochează cu bună ştiinţă activitatea a doua ministere importante pentru România, pentru Guvern.” susţine liderul ALDE Călăraşi, Laurenţiu State  (foto stânga) care a continuat “Sunt două portofolii care nu pot să meargă la nesfârşit pe bază de interimat, ci este necesar un ministru cu mandat plin. Presedintele Iohannis a continuat, de la începutul anului şi până în prezent, dezbinarea societăţii româneşti prin toate deciziile sale. În momentul în care sabotarea guvernului devine politică de campanie, atunci cei care au de pierdut sunt românii, indiferent de cei pe care îi susţin politic sau nu. Totodată, preşedintele Iohannis nu a fost capabil să aducă motive de legalitate atunci când a respins propunerile premierului Dăncilă. S-a agăţat de tot felul de elemente care nu au nicio legatură cu dosarul de numire. Aşteptăm decizia preşedintelui, sperăm să vină cât mai repede, deoarece Guvernul are nevoie de toţi miniştrii săi pentru a funcţiona. Sperăm ca în cel de-al doisprezecelea ceas preşedintele să renunţe la jocul politic împotriva Guvernului.”

Opoziţia ar putea depune o moţiune de cenzură încă din prima zi a noii sesiuni parlamentare. State (ALDE): La ultima moţiune, cei din PNL s-au făcut de râs!
Featured

Opoziţia ar putea depune o moţiune de cenzură încă din prima zi a noii sesiuni parlamentare. State (ALDE): La ultima moţiune, cei din PNL s-au făcut de râs!

Opoziţia ar putea depune o moţiune de cenzură încă din prima zi a noii sesiuni parlamentare, a declarat la RFI senatoarea PNL Alina Gorghiu. Ea a susţinut că „tot acest nor negru din care o să pice multă grindină asupra statului de drept poate fi oprit doar dacă PSD nu mai guvernează”, scrie News.ro.

„Îmi asum şi propunerea să aşteptăm cu moţiunea de cenzură din prima zi când vine Parlamentul, când începe sesiunea fie extraordinară, fie ordinară, pentru că mă aştept la genul acesta de Ordonanţă în fiecare zi (...). Nu este o decizie luată politic în PNL, dar dacă această OUG sau acest cumul de Ordonanţe legat de tema pe care domnul Toader o tot menţionează, cu completurile de cinci judecători, legat de modificarea Codurilor (...), dacă aceste Ordonanţe care atacă statul de drept în esenţa sa vor fi date, nu văd altă soluţie decât creionarea unei moţiuni de cenzură (...). Toată această ofensivă, tot acest nor negru din care o să pice multă grindină asupra statului de drept din România poate fi oprit doar dacă PSD nu mai guvernează. Or PSD nu mai poate guverna decât în urma unei moţiuni de cenzură adoptate de către Parlamentul României”. a declarat Alina Gorghiu.

Afirmaţiile fostei preşedinte a PNL Călăraşi l-au făcut pe liderul ALDE Călăraşi, Laurenţiu State să reacţioneze şi să afirme pentru www.arenamedia.ro că liberalii n-au învăţat nimic iar la ultima moţiune partidul s-a făcut de râs “În privinţa anunţului făcut de PNL, vedem că aceştia nu au învăţat nimic din moţiunea de cenzură care a picat în urmă cu câteva săptămâni. La ultima moţiune, cei din PNL s-au făcut, pur şi simplu, de râs, nefiind capabili să strângă un număr de voturi egal cu numărul de semnături. Mai mult, strategia politică a PNL-ului este una haotică, dar şi iresponsabilă. Pentru cei din opoziţie nu contează că România a preluat preşedinţia Consiliului UE. Pentru ei contează mai mult jocurile politice.” a declarat State.

Guvernatorul BNR, marţi la Comisia economică din Senat. State: Situaţia privind ROBOR trebuie clarificată!
Featured

Guvernatorul BNR, marţi la Comisia economică din Senat. State: Situaţia privind ROBOR trebuie clarificată!

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este invitat marţi, la Comisia economică din Senat, pentru a discuta pe tema raportului de sfârşit de an pe care l-a întocmit Banca Naţională, dar şi despre modul în care se stabileşte indicele ROBOR pentru cei cu creditele în lei, a declarat luni, pentru Agerpres, senatorul ALDE Daniel Zamfir, preşedintele forului parlamentar.

Liderul ALDE Călăraşi, Laurenţiu State a declarat pentru www.arenamedia.ro că solicitarea senatorului Zamfir este legitimă. “Situaţia privind ROBOR trebuie clarificată printr-un dialog cu reprezentanţii BNR, cei ai Guvernului şi Parlamentului. Chemarea la audieri în Parlament a reprezentanţilor instituţiilor statului este o practică democratică iar BNR nu poate face excepţie de la regulă. Este nevoie de un dialog constructiv în comisiile de specialitate ale legislativului pentru a verifica datele legate de evoluţia ”ciudată” a indicelui ROBOR. Acesta afectează viaţa a milioane de români cu rate la bănci. Din punctul nostru de vedere, audierile din comisiile parlamentare reprezintă cel mai bun mijloc pentru a afla câteva răspunsuri clare în privinţa acţiunilor bancare, interbancare şi a deciziilor BNR.” a spus State care a mai adăugat “ALDE nu are nimic împotriva băncilor. Dorim un singur lucru. Băncile să aibă un comportament corect în privinţa creditelor pe care le acordă iar ratele românilor să fie, deasemenea, cele corecte.”

ALDE / State: Acţiunea celor din PNL este una politicianistă
Featured

ALDE / State: Acţiunea celor din PNL este una politicianistă

Liberalii cer convocarea Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară în perioada 28-31 ianuarie pentru respingerea ordonanţei care include taxa pe lăcomie, abrogarea legii privind recursul compensatoriu şi dezbaterea bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale.

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a anunţat că 114 deputaţi de la PNL, USR, PMP şi neafiliaţi au semnat solicitarea, care a fost depusă miercuri la cabinetul preşedintelui Camerei.

Raluca Turcan atrage atenţia ca în prezent din cauza lipsei bugetului de stat pentru acest an se crează o situaţie de impredictibilitate, iar investitorii străini şi români sunt cei mai afectaţi. 

“Acţiunea celor din PNL este una politicianistă, care nu îşi doreşte să rezolve o problemă cu adevărat, ci este doar una de imagine.” e de părere liderul ALDE Călăraşi, consilierul judeţean, Laurenţiu State (foto dreapta) care a continuat “În primul rând, cei din PNL solicită sesiune extraordinară săptămâna viitoare, în condiţiile în care de pe 1 februarie începe şi activitatea Parlamentului. Dacă într-adevăr doreau să facă o sesiune extraordinară nu ar fi aşeptat până în ultimele zile ale vacanţei parlamentare.”

State a mai susţinut că “În ceea ce priveşte punctele propuse cei din PNL, Guvernul a anunţat deja că bugetul va fi introdus în Parlament la începutul lunii februarie, adică începând de săptămâna viitoare. În acelaşi timp, OUG 114 şi discuţiile privind recursul compensatoriu vor putea începe în cadrul Parlamentului tot de săptămâna viitoare. În concluzie, PNL dovedeşte o lipsă totală de viziune politică, de idei pentru a veni cu ceva constructiv pentru România. Reprezentanţii PNL se fac de râs pe zi ce trece prin toate acţiunile pe care le întreprind.” 

Free Joomla templates by Ltheme