Deputaţii au decis: 10 mai – Ziua Independenţei Naţionale a României
Featured

Deputaţii au decis: 10 mai – Ziua Independenţei Naţionale a României

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 166 de voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi 92 de abţineri, un proiect de lege privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României.

"Ziua de 10 mai va fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Independenţei Naţionale a României, zi de sărbătoare naţională, lucrătoare. Parlamentul, preşedintele României, Guvernul, celelalte autorităţi publice centrale, precum şi autorităţile

administraţiei publice locale vor organiza manifestări cultural-artistice, cu ocazia sărbătoririi zilei prevăzute la art. 1. Fondurile necesare pentru organizarea manifestărilor prilejuite de sărbătorirea zilei de 10 mai pot fi asigurate din bugetele locale sau din bugetele autorităţilor publice centrale, precum şi ale instituţiilor publice, în limita alocaţiilor bugetare aprobate", se arată în proiectul de lege.

La data intrării în vigoare a acestei legi, Legea nr.103/2015 pentru declararea zilei de 10 Mai ca zi de sărbătoare naţională se abrogă, pentru evitarea paralelismului legislativ.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect.

Sursa www.agerpres.ro

AUR | România este guvernată de o coaliţie transpartinică antidemocratică şi antinaţională
Featured

AUR | România este guvernată de o coaliţie transpartinică antidemocratică şi antinaţională

Alianţa pentru Unirea Românilor consideră că pe 26 mai, cu ocazia prezentării PNRR de către premierul Florin Cîţu a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în faţa camerelor reunite ale Parlamentului, am asistat la un simulacru de democraţie. De fapt, am asistat la golirea de orice conţinut a ideii de dezbatere publică şi de responsabilitate guvernamentală.

PNRR nu a fost prezentat în Parlament. Prevederile sale nu au fost făcute publice şi nu sunt cunoscute decât de cei de la putere. În schimb, s-a cerut votul parlamentarilor pentru Decizia Consiliului UE privind resursele interne ale UE, adică pentru creşterea contribuţiilor naţionale la bugetul Uniunii, fără de care Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă nu poate fi pus în practică. Ni s-a cerut un vot fără să cunoaştem prevederile PNRR.

În consecinţă, AUR solicită reprezentanţilor puterii să răspundă la următoarele întrebări:

  1. De ce premierul evită cu obstinaţie să facă publice prevederile PNRR?
  2. Când va afla publicul român toate prevederile din PNRR şi toate angajamentele pe care Guvernul PNL-USRPLUS-UDMR le-a asumat în numele României în faţa Comisiei Europene?
  3. Ce a solicitat preşedintele Marcel Ciolacu în schimbul votului pentru adoptarea Deciziei privind resursele interne ale UE (EURATOM)?

PNRR este prezentat publicului drept un plan de dezvoltare, adică un plan de investiţii şi reforme ce urmează a fi derulat în următorii 5 ani. Dacă este aşa, este firesc ca toate forţele politice şi societatea în ansamblu să fie consultate. Nu este un angajament al Guvernului Cîţu, ci al României, indiferent cineva se va afla la guvernare în următorii ani.

Ce înseamnă, de fapt, reformele anunţate de premierul Cîţu sub umbrela netransparentă a PNRR?

- Restructurarea companiilor de stat înseamnă înstrăinarea lor;

- Împrumuturi suplimentare de 15 miliarde de euro;

- Reforma pensiilor înseamnă mărirea vârstei de pensionare;

- Pierderea ultimelor rămăşiţe de suveranitate economică şi politică.

Amintim faptul că Parlamentul European a solicitat "transparenţă totală şi responsabilitate" în privinţa planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă. De asemenea, toate statele membre au dezbătut propriul PNRR în parlamentul naţional. Prin refuzul de a dezbate PNRR în Parlament, coaliţia de la putere acţionează total netransparent şi nedemocratic.

Forţele politice care se pretind pro-europene se comportă nedemocratic şi ascund de ochiul publicului decizii foarte importante care ne privesc pe toţi cei care trăim în România. Acţionând astfel, PNL, PSD, USRPLUS şi UDMR dovedesc nu doar că sunt forţe anti-europene, ci şi anti-naţionale.

Alianţa pentru Unirea Românilor a fost singurul partid care a refuzat să participe la adoptarea Deciziei privind resursele interne ale UE, de care depinde realizarea PNRR. Nu ar fi fost corect să votăm ceva care angajează România pe termen lung, fără să cunoaştem care vor fi toate consecinţele acestui angajament pentru cetăţenii ţării.

PMP Călărași are un nou președinte!
Featured

PMP Călărași are un nou președinte!

Reunit marți seară în Capitală Colegiul Național PMP a decis, printre altele, înlocuirea unor președinți interimari în 5 filiale județene și numirea unor lideri noi în 7 organizații, printre acestea figurând și PMP Călărași.

Astfel, Simona Maria Vlădica a fost demisă, în locul său fiind numit, interimar, Marian Popa (foto centru) care va avea misiunea să organizeze alegeri interne în următoarele 6 luni. Funcția de secretar general al organizației județene va fi deținută în continuare de Gheorghe Mandache. Lider al filialei locale PMP Călărași rămâne Liviu Coman (foto dreapta), viceprimar al municipiului Călărași.

PMP cere Guvernului transparenţă totală în privinţa PNRR
Featured

PMP cere Guvernului transparenţă totală în privinţa PNRR

Partidul Mişcarea Populară (PMP) cere Guvernului să facă public Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi să lanseze o dezbatere deschisă pe acest subiect. În acelaşi timp, partidul nostru solicită transparentizarea discuţiilor purtate cu oficialii de la Uniunea Europeană pentru a cunoaşte clar care sunt cerinţele Uniunii Europene pentru aprobarea PNRR.

"Dorim o discuţie publică, cu toate datele pe masă, pentru a şti ce ne aşteaptă! Este foarte important să cunoaştem condiţiile pe care trebuie să le îndeplinim pentru acordarea acestor fonduri europene. Acest lucru, în situaţia în care, noi avem informaţii că acele cerinţe cuprinse în condiţionarea aprobării PNRR ar fi o minciună a Guvernului. Se pare că aceste măsuri care ar fi obligatorii, ar fi venit din partea autorităţilor româneşti, nicidecum de la oficialii Uniunii Europene, pentru a forţa luarea unor decizii care nu sunt populare în rândul românilor. În speţă, Guvernul României s-ar fi obligat în faţa Uniunii Europene că va soluţiona restanţele din societatea noastră, tocmai pentru a îmbuna Comisia Europeană", susţine preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu.

De aceea, Partidul Mişcarea Populară consideră că Guvernul are obligaţia de a comunica opiniei publice toate datele necesare legate de Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi să evite deturnarea atenţiei de la incompetenţa dovedită în negocierile cu Uniunea Europeană.

AEP: Alegeri locale parțiale, organizate pe 27 iunie 2021
Featured

AEP: Alegeri locale parțiale, organizate pe 27 iunie 2021

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că în şedinţa Executivului de astăzi, 19 mai 2021, a fost adoptată hotărârea de Guvern prin care s-a stabilit ca alegerile locale parţiale pentru primari şi un consiliu local să se desfăşoare în data de 27 iunie 2021 şi care va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial, Partea I.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, a fost adoptată hotărârea de Guvern pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale parţiale. Conform prevederilor hotărârii, perioada electorală va începe în data de 23 mai 2021, candidaturile vor putea fi depuse până cel mai târziu la data de 7 iunie 2021, iar campania electorală va începe în data de 12 iunie 2021.

Totodată, au fost adoptate hotărârea de Guvern privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale parţiale, prin care sunt delimitate atribuţiile instituţiilor implicate în organizarea acestui procesul electoral şi hotărârea de Guvern privind stabilirea cheltuielilor necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale parţiale.

Cele trei hotărâri vor intra în vigoare la data de 23 mai 2021.

Lista cuprinzând circumscripţiile electorale în care se organizează alegeri locale parţiale în data de 27 iunie 2021:

  1. Circumscripţiile electorale în care se organizează alegeri locale parţiale pentru primari:

Judeţul Alba

  1. Comuna Ciuruleasa
  2. Comuna Meteş

Judeţul Arad

  1. Comuna Zăbrani

Judeţul Argeş

  1. Comuna Aninoasa
  2. Comuna Rociu

Judeţul Bacău

  1. Comuna Tamaşi

Judeţul Braşov

  1. Comuna Şinca Nouă

Judeţul Brăila

  1. Comuna Viziru

Judeţul Caraş-Severin

9 Oraşul Bocşa

Judeţul Călăraşi

  1. Comuna Cuza Vodă

11.Comuna Frumuşani

Judeţul Covasna

  1. Comuna Ozun

Judeţul Dâmboviţa

  1. Comuna Braniştea

Judeţul Dolj

  1. Oraşul Filiaşi
  2. Comuna Cătane
  3. Comuna Sadova
  4. Comuna Terpeziţa
  5. Comuna Ostroveni

Judeţul Galaţi

  1. Oraşul Târgu Bujor

Judeţul Gorj

  1. Comuna Bumbeşti-Piţic

Judeţul Hunedoara

  1. Comuna Burjuc
  2. Comuna Romos
  3. Comuna Sarmizegetusa

Judeţul Ialomiţa

  1. Comuna Gura Ialomiţei
  2. Comuna Ion Roată

Judeţul Ilfov

  1. Oraşul Bragadiru
  2. Comuna Găneasa

Judeţul Mehedinţi

  1. Comuna Obârşia de Câmp

Judeţul Olt

  1. Comuna Deveselu

Judeţul Prahova

  1. Comuna Şotrile

Judeţul Sălaj

  1. Oraşul Şimleu Silvaniei

Judeţul Suceava

  1. Oraşul Vicovul de Sus

Judeţul Timiş

  1. Comuna Voiteg

Judeţul Vâlcea

  1. Comuna Scundu
  2. Comuna Slătioara
  3. Circumscripţia electorală în care se organizează alegeri locale parţiale pentru consiliul local:

Judeţul Dâmboviţa

Comuna Cojasca

Hotărârile au fost iniţiate de către Autoritatea Electorală Permanentă şi urmează a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pentru mai multe detalii cu privire la alegerile parţiale, AEP vine în sprijinul competitorilor electorali şi pune la dispoziţia acestora pagina web https://partiale2021.roaep.ro

Direcţia comunicare

19.05.2021

Free Joomla templates by Ltheme