De ce ezită primarii PNL să-şi arate susţinerea faţă de PSD

De ce ezită primarii PNL să-şi arate susţinerea faţă de PSD

În cadrul conferinţei judeţene de alegeri PSD Călăraşi, desfăşurată recent, preşedintele ales, Ciprian Pandea, le-a dat colegilor săi o veste despre care nu sunt prea sigur că i-a şi entuziasmat. „Vreau să vă spun, în premieră, că în perioada imediat următoare 3 primari PNL vor anunţa public că vor fi alături de PSD” a spus Pandea fără să precizeze, desigur, şi numele acestora.

 

Nu ştiu cum s-ar traduce acest „imediat”, cert e că s-au scurs vreo 10 zile de atunci şi doar presa a reuşit, pe surse, „să-i identifice” pe cei trei , dispuşi să schimbe culoarea galbenă pentru cea roşie. Ziarul Obiectiv de Călăraşi a dezvăluit în ediţia electronică numele acestora: Aniel Nedelcu Paţurcă (Borcea), Gabriel Stanciu (Dragalina) şi Irinel Roman (Chirnogi) Până acum nici unul dintre ei n-a infirmat „plecarea”, deşi despre 2 dintre ei se vorbea şi în 2016 că vor lăsa PNL-ul pentru PSD. Ba chiar primarul de la Chirnogi şi-ar fi dat şi acordul pentru transfer, în perioada premergătoare localelor, doar că s-a răzgândit spunându-le şefilor PSD de la acea vreme că se simte ameninţat şi şantajat şi în consecinţă rămâne în partid. Despre Gabi Stanciu putem spune un singur lucru. E atât de decis să pună pe picioare toate proiectele de care Dragalina are nevoie încât s-ar înscrie şi în UDMR dacă situaţia o va cere. În cazul lui Aniel Nedelcu Paţurcă, probabil că s-a speculat idea că după căsătoria cu senatoarea, Roxana Paţurcă îşi va urma soţia în PSD.

Oricum, alte surse susţin că şi alţi primari liberali ar fi purtat discuţii cu conducerea PSD Călăraşi însă „negocierile” s-au împotmolit şi ar putea fi reluate în curând.

 

Dar de ce ezită totuşi primarii PNL să facă anunţul de care vorbea Ciprian Pandea? Din cel puţin 3 motive pe care le vom detalia succint, în continuare

 

Primul ar fi acela că e...prea devreme. E drept că primarii au nevoie de uşi deschise la ministere pe unde să intre ca să aducă bani pentru finanţarea proiectelor locale însă „trecerea” lor acum în PSD n-ar genera decât „polemici” inutile alimentate din ambele părţi. Cei care fac pasul îşi pierd muniţia pentru „negociere” şi s-ar alătura noilor colegi care şi ei au probleme cu duiumul. Ori banii sunt prea puţini ca să-i mai împarţi şi „frăţeşte”. Liberalii ştiu cât valorează cu voturile cetăţenilor în spate şi deocamdată preferă să negocieze „punctual”. Viitoarele alegeri europarlamentare reprezintă un test pentru ei dar şi pentru conducerea PSD.

 

În al doilea rând, un astfel de „anunţ” făcut acum ar putea provoca reacţii din cele mai acide în tabăra PNL. Conducerea partidului s-ar putea răzbuna pe primarii trădători recurgând la retragerea sprijinului politic tuturor consilierilor locali fideli primarului în cauză. Acesta s-ar putea trezi cu un consiliu ostil care i-ar pune în pericol toate proiectele care vizează dezvoltarea comunei respective. Până la locale mai e multă pâine de mâncat.

 

În al 3-lea rând, nici ei, primarii, nu vor să rişte mai ales că sunt „ameţiţi” cu fel de fel de mesaje „atractive” livrate de greii PNL care-şi fac veacul prin Parlament, acolo unde au acces la fel de fel de informaţii care vizează viitorul ţării. Mulţi mai cred în basmele spuse de Filipescu ori Dumitrescu, care nu ezită să le promită un viitor roz în partid dacă va „veni” la Putere. Îl vor învoca şi pe Klaus Iohannis care se tot chinuie să-şi impună pentru a doua oară „Guvernul său”. Ori PNL, din acest punct de vedere a devenit demult remorca „ficusului” de la Cotroceni şi s-a obişnuit cu astfel de „manevre” iniţiate de preşedinte.

 

Altfel, aşteptăm să vedem în ce măsură „previziunile” social – democraţilor se vor concretiza . Miza rămâne câştigarea Consiliului Judeţean şi nu neapărat dacă vreun primar liberal actual va mai lucra pentru comunitatea respectivă şi din 2020. Altfel spus, nu primarul e musai important ci voturile pe care le poate aduce la coşul...judeţului.

PMP / Deputatul Cristian Sefer, întrebare adresată şefului CNAS

PMP / Deputatul Cristian Sefer, întrebare adresată şefului CNAS

Deputatul PMP Călăraşi, Cristian Sefer, i-a adresat o întrebare preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu în legătură cu „solicitarea de adeverinţe care atestă calitatea de asigurat pentru accesul la servicii medicale”. Iată mai jos textul integral al acestei solicitări.

„Stimate domnule președinte,

La biroul nostru parlamentar au fost semnalate mai multe situații în care cetățeni angajați cu contract de muncă, atât în sistemul public cât și în cel privat, deținători de carduri de sănătate, au fost obligați la depunerea de adeverințe care să ateste calitatea lor de asigurați pentru a avea acces la servicii medicale.

Astfel, aceștia au fost nevoiți să solicite de la angajatori adeverințe, atât pentru a se putea înscrie la medicul de familie cât și pentru a beneficia de analize sau servicii medicale uzuale.

Menționez faptul că prestatorii de servicii medicale au invocat la solicitarea acestor adeverințe incapacitatea tehnică de a verifica calitatea de asigurat al cetățenilor care ne-au semnalat acest aspect.

Din aceste considerente, vă rog, domnule președinte, să îmi comunicați dacă sistemul electronic al cardului de sănătate a fost conceput pentru a putea confirma, în timp real, prestatorilor de servicii medicale, calitatea de asigurat al unui deținător de card valid și dacă acest sistem este funcțional?

În situația în care sistemul electronic al cardului de sănătate are capacitatea tehnică de a confirma calitatea de asigurat a cetățenilor, vă rog, domnule președinte, să asigurați funcționalitatea permanentă a sistemului pentru evitarea unor proceduri birocratice dificile și consumatoare de timp atât pentru cetățeni cât și pentru angajatori. 

Vă asigur de toată consideraţia mea.

Solicit răspuns în scris.

Deputat

Cristian George SEFER”

 

 

Rectificarea bugetelor serviciilor de informații

Rectificarea bugetelor serviciilor de informații

În pofida criticilor nejustificate ale președintelui Iohannis privind rectificarea bugetară, serviciile secrete rămân, după rectificare, cu mai mulți bani decât au cheltuit în prima parte a anului și au primi mai mulți bani față de variantă anterioară de rectificare. Nu sunt afectate în niciun fel investițiile din fonduri europene ale acestor instituții și nici misiunile cu impact internațional.

Nu s-a modificat varianta anterioară de rectificare a bugetului Administrației Prezidențiale, întrucât nu face obiectul avizului CSAT.

Astfel, bugetul Administrației Prezidențiale rămâne redus cu 11,1 milioane lei, de la 57,6 milioane lei alocat inițial în Legea bugetului de stat, la 46,5 milioane. Suma este însă mai mare față de cheltuielile de anul trecut ale lui Iohannis în valoare de 44,3 milioane lei. Nu au afectate creditele de angajament care permit președintelui Iohannis să încheie contracte peste valoarea prevăzută în buget.

 

Rectificarea bugetului SRI

O Cheltuieli de personal: s-au tăiat 13 milioane lei, dar rămân fonduri care asigură o medie lunară cu 9,7% mai mare față de media lunară din primele 7 luni. (105,4 milioane lei pentru lunile august-decembrie)

O Cheltuieli cu bunuri și serviciile: s-au tăiat 15 milioane lei, dar rămân fonduri care asigură o medie lunară cu 34,7% mai mare față de media lunară din primele 7 luni. (20,2 milioane lei pentru lunile august-decembrie)

O Cheltuielile de capital (investițiile): s-au tăiat 35 milioane lei, dar rămân fonduri care asigură o medie lunară cu 117,5% mai mare față de media lunară din primele 7 luni. (8,7 milioane lei pentru lunile august-decembrie, față de 4 milioane în primele 7 luni ale anului).

Rectificarea bugetului SIE

O SIE va avea un buget cu 2,8 milioane lei mai mic decât fusese inițial alocat în Legea Bugetului, dar cu 13,7 milioane lei mai mare față de varianta anterioară de rectificare. Din acest surplus, 9,2 milioane lei au fost alocați la investiții în aparatură specifică, iar 4,5 milioane la bunuri și servicii, conform Planului național de priorități informative.

O De asemenea, comparativ cu alocarea inițială prin Legea bugetului de stat, SIE are cu 5 milioane în lei în plus pentru cheltuielile de personal.

 

Rectificarea bugetului SPP

O SPP va avea un buget mai mic cu 15,1 milioane lei față de alocarea bugetară inițială prin Legea bugetului de stat, dar cu 7,6 milioane lei mai mare față de propunerea anterioară de rectificare.

O Surplusul de 7,6 milioane lei a fost alocat pentru plățile efectuate deja de SPP cu puțin înainte sau imediat după anunțarea primei variante de rectificare, respectiv 6,6 milioane lei și pentru un contract de achiziții de 1 milion lei privind pregătirea preluării de România a Președinției UE.

 

Rectificarea bugetului STS

O STS va avea un buget mai mic cu 14,2milioane lei față de alocarea bugetară inițială prin Legea bugetului de stat, dar cu 2 milioane lei mai mare față de propunerea anterioară de rectificare.

O Surplusul de 2 milioane de lei s-a alocat pentru achiziții privind pregătirea preluării de România a Președinției UE.

Toamna asta se numără...câştigătorii!

Toamna asta se numără...câştigătorii!

Odată cu venirea toamnei se mai animă puţin şi scena politică locală. Cele mai mari două partide, PNL şi PSD se pregătesc de competiţii interne, mobilizând cam toate resursele umane de care dispun.

 Miercuri, şeful liberalilor, Dan Drăgulin, a anunţat că viitorul candidat al partidului va fi desemnat în urma unui sondaj de opinie ce va fi realizat de Centru. Asta ca să nu existe interpretări! O decizie venită în plic care-l pune uşor în încurcătură chiar pe Drăgulin, domnia sa conducând oraşul în calitate de primar din 2012. Dar dacă e democraţie în partid, atunci să se facă şi voia Centrului.

Pe lângă Drăgulin, mai există o serie de liberali dornici să conducă municipiul reşedinţă de judeţ. Chiar Drăgulin i-a enumerat miercuri pe Dragoş Coman, Viorel Ivanciu, Valentin Barbu şi Vasile Iliuţă. N-a pomenit în schimb nimic de Valentin Deculescu. Ce rost ar fi avut în condiţiile în care actualul administrator public al municipiului a devenit colaboratorul său cel mai fidel. Pentru ce să mai fugureze într-un astfel de sondaj dacă îii merge foarte bine şi din această postură, atâta vreme cât Drăgulin, creditat oricum cu prima şansă, va mai candida pentru încă un mandat?!

De asemenea, Drăgulin n-a menţionat numele nici unei reprezentante ale sexului frumos. Să fi devenit PNL un partid misogin? Nu-s capabile amazoanele liberale să iasă la luptă pentru binele călărăşeanului? Camelia Ghiveciu, Alina Jipa, Camelia Croitoru sau chiar Carmen Filipescu, reprezentante de top ale PNL Călăraşi, ar putea fi luate în calcul pentru o bătălie atât de importantă! Ce le împiedică oară să nu ceară înscrierea lor pe lista subiecţilor sondajului?

Sondajul care are menirea să evidenţieze personalitatea cea mai îndreptăţită să câştige în 2020 lupta pentru Primăria Călăraşi, va fi realizat până în decembrie. Până atunci, „greii” partidului vor avea de lucru. Sondajul va  readuce în prim plan, nu doar polii de putere din partid ci şi eternul conflict dintre PNL şi PDL. O eventuală prezenţă a preşedintelui CJ, Vasile Iliuţă în sondaj îi va determina pe Răducu Filipescu şi Iulian Dumitrescu să suplimenteze artileria grea cu care să-l doboare pe inamicul proverbial Vasile Iliuţă care le stă în gât din prima secundă de când a devenit preşedinte al Consiliului Judeţean. Dar să nu anticipăm...

Oricum sondajul, după părerea mea, realizat prematur şi care nu va deveni literă de lege în BPJ, ar putea avea şi o parte bună. Va detensiona un pic atmosfera greu irespirabilă din partid, oferindu-le celor care se vor situa în coada clasamentului să-şi caute poate alte zări politice, unde concurenţa nu-i atât de acerbă pentru a-şi încerca norocul la...Primărie.

 

PSD Călăraşi, în schimb, se pregăteşte de alegeri interne. Mizele sunt maxime pentru că ele generează interese maxime: preşedinţia organizaţiei judeţene şi stabilirea componenţei noului Birou Politic Judeţean. Aflat la guvernare, PSD este extrem de atractiv pentru oricine, mai ales că prin partidă mişună şi cozi de topor, adevărate reportofoane aflate la dispoziţia rivalilor tradiţionali din PNL.

Interimar, organizaţia judeţeană e condusă de Ciprian Pandea care sub „coordonarea” sa, PSD a obţinut un scor ameţitor la parlamentarele din urmă cu vreo 2 ani. Tot cu Pandea în frunte, social – democraţii au trecut cu bine de parţialele de la Lehliu Gară şi Unirea din urmă cu un an. Sunt câteva rezultate notabile care-l propulsează pe actualul secretar de stat din cadrul SGG pentru obţinerea unui mandat plin, validat de poporul social – democrat. Şansele sale ar putea deveni maxime în condiţiile în care nu se întrezăreşte la orizont nici un contracandidat. Fostul deputat Iulian Iacomi care a revenit în calitate de primar al oraşului Lehliu Gară după nici 6 luni de pierdut vremea prin Parlament, n-are nici forţa şi nici carisma necesare ca să obţină din partea colegilor săi o astfel de responsabilitate. Iacomi pare mai degrabă interesat de „poziţia a doua” din partid, funcţia de preşedinte executiv, însă la acest eşalon concurenţa e serioasă. Secretarul executiv interimar, George Chiriţă şi parlamentarii, Roxana Paţurcă şi Sorin Vrăjitoru s-ar putea înscrie într-o asemnea competiţie generând mari probleme pentru „bardul” de la Lehliu Gară. Din acest moment, se vor ascuţi săbiile în partide pentru obţinerea unor funcţii importante în viitorul BPJ!

Din acest punct de vedere, viitorul preşedinte va căuta să aibă o influenţă decisivă în BPJ, ori dacă nu te afli de-acum în echipa câştigătoare, orice încercare va fi sortită eşecului!

Pentru PSD, 2019 şi 2020 vor aduce provocări electorale majore. Din 6 în 6 luni vor avea loc 4 tipuri de alegeri, e drept fiecare cu specificităţile sale, însă câştigarea lor devine „sarcină de serviciu”.

 

Toamna politică 2018 va fi fără îndoială, nu doar atractivă ci şi crâncenă pentru cei care râvnesc diverse „sinecuri” în partidele lor. Ei vor să câştige crezând că au şi soluţii pentru problemele cu care se confruntă oraşul şi judeţul. Pe mulţi dintre ei i-am văzut şi până acum „la treabă” dar n-au convins. De ce oare?

Parlamentul îşi reia luni activitatea

Parlamentul îşi reia luni activitatea

Senatul şi Camera Deputaţilor au fost convocate în cea de a doua sesiune ordinară a acestui an.

Deputaţii se reunesc luni începând cu ora 16,00. În prima şedinţă va fi votată noua componenţă a Biroului permanent - vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii acestui for.

Potrivit art. 24 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, alegerea membrilor Bp se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice şi negocierii liderilor de grupuri. Lista candidaţilor propuşi pentru Bp se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă prin vot secret cu bile.

Şi senatorii revin luni din vacanţa parlamentară. Biroul permanent al Senatului se va reuni luni, la ora 13,00, iar grupurile parlamentare - de la ora 14,00. Prima şedinţă de plen a acestui for va avea loc începând cu ora 16,00.

Free Joomla templates by Ltheme