Deputaţii au decis: Se suspendă pentru o perioadă de doi ani orice operaţiuni privind înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale
Featured

Deputaţii au decis: Se suspendă pentru o perioadă de doi ani orice operaţiuni privind înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, determinate de efectele negative generate în plan economic de epidemia COVID-19.

Au votat "pentru" 199 de deputaţi, 89 au votat "împotrivă", iar trei s-au abţinut. Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a anunţat că liberalii vor ataca legea la Curtea Constituţională.

De la data intrării în vigoare a legii se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută, conform actului normativ.

"Se suspendă pentru o perioadă de doi ani orice operaţiuni privind înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la societăţile la care statul are calitatea de acţionar, începute anterior intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile nu se aplică operaţiunilor post-privatizare şi operaţiunilor specifice privatizării, în cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra participaţiilor deţinute de stat s-a realizat", mai spune proiectul.

Proiectul a fost adoptat de Senat iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Sursa www.agerpres.ro

PRO România: Guvernul este obligat prin lege să asigure gratuit un set de 30 de măşti/lună persoanelor din categorii vulnerabile
Featured

PRO România: Guvernul este obligat prin lege să asigure gratuit un set de 30 de măşti/lună persoanelor din categorii vulnerabile

PRO România salută adoptarea, de către Parlament, a proiectului care prevede acordarea de măşti pentru protecţia cetăţenilor împotriva virusului COVID-19. Iniţiativa aparţine parlamentarilor PRO România şi PSD, a fost depusă pe 23 aprilie şi stabileşte regimul de achiziţie şi distribuţie a materialelor de protecţie.

"În primul rând vreau să mulţumesc tuturor colegilor care au susţinut şi votat acest proiect. Această lege repară nedreptăţile făcute de Guvern. Este aberant să impui purtarea măştilor atâta vreme cât ai câteva milioane de cetăţeni care nu-şi permit să le cumpere. Cei din categoriile defavorizate, familiile afectate de coronacriză, toţi aceştia se află în imposibilitatea de a suporta cheltuielile aferente materialelor de protecţie. Tocmai de aceea, am propus ca Ministerul Sănătăţii, prin UNIFARM S.A, să dispună achiziţionarea de măşti conforme cu standardele europene în vigoare, iar distribuirea către români să se facă prin autorităţile publice locale", a declarat purtătorul de cuvânt al PRO România, Gabriela Podaşcă.

Legea prevede că măştile de protecţie trebuie achiziţionate preponderent din producţia internă, iar furnizarea acestora către categoriile vizate de lege trebuie să se facă până la încheierea pandemiei COVID-19, declarată oficial de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

"Este nevoie de un sprijin recurent pentru familiile vulnerabile. Vrem ca românii să aibă posibilitatea să se întoarcă la muncă în condiţii de siguranţă, cu respectarea normelor recomandate de specialişti. Pentru o cât mai rapidă implementare a acestui sprijin facem apel la preşedintele României să promulge acest proiect de lege de urgenţă", a încheiat Gabriela Podaşcă.

Ponta: Vom face ce am făcut şi la votul anterior, atunci când toţi parlamentarii Pro România am votat împotriva instituirii stării de alertă
Featured

Ponta: Vom face ce am făcut şi la votul anterior, atunci când toţi parlamentarii Pro România am votat împotriva instituirii stării de alertă

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, luni, într-o intervenţie la Digi 24, că membrii partidului pe care îl conduce vor vota împotriva prelungirii stării de alertă, din data de 15 iunie.

"Vom face ce am făcut şi la votul anterior, atunci când toţi parlamentarii Pro România am votat împotriva instituirii stării de alertă. Dacă credeam în urmă cu trei săptămâni, cu atât mai mult credem acum că, din punct de vedere economic, în primul rând, România nu mai poate să stea într-o stare care prevede atât de multe restricţii, în al doilea rând ca psihologie socială (...) în acest weekend a fost aşa, un fel de descătuşare a oamenilor după trei luni de închis şi, în al treilea rând, analizând cifrele ţărilor din jurul nostru, (...) România are, într-adevăr, cel mai mare număr de persoane infectate şi cel mai mare număr de persoane decedate şi a avut cele mai dure restricţii", a spus Ponta.

El a precizat că aceste restricţii nu au fost în direcţia bună şi cei de la guvernare ar trebui să gândească "mai puţin miliţienesc" şi mai degrabă uitându-se la ce se întâmplă în ţările din jur.

"Nu cred că trebuie să ne relaxăm, cred că în continuare trebuie să purtăm mască, trebuie să fim atenţi la condiţiile de igienă, trebuie să limităm evenimentele cu foarte multe persoane, dar asta ţine de ceea ce întreaga omenire învaţă, să trăiască, de fapt, cu acest virus, cel puţin până vom avea un vaccin", a mai spus Ponta.

Sursa www.agerpres.ro

Ponta: Pensiile NU cresc, SE REDUC! În schimb CRESC TAXELE ŞI IMPOZITELE dar şi ÎMPRUMUTURILE!
Featured

Ponta: Pensiile NU cresc, SE REDUC! În schimb CRESC TAXELE ŞI IMPOZITELE dar şi ÎMPRUMUTURILE!

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, afirmat astăzi într-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook  că nu va fi vorba despre o majorare a pensiilor, ci despre "o tăiere" a acestora şi de o creştere a taxelor şi impozitelor şi susţine că "Guvernul PNL Orban face în 2020-2021 exact ce au făcut Traian Băsescu şi Guvernul PDL în 2009 - 2010".

“Asa cum v-am anuntat deja Guvernul PNL Orban face in 2020-2021 exact ce au facut Traian Basescu si Guvernul PDL in 2009 - 2010 !

  1. TAIE PENSIILE ( nu este vorba de o majorare ci de o taiere / chiar daca abroga noua Lege a pensiilor adoptata si promulgata de Presedintele Iohannis in 2019 - in baza vechii Legi a Pensiilor ramasa in vigoare 263/2010 pensiile oricum trebuiau indexate cu rata inflatiei ( 3,8% in 2019) si jumatate din cresterea salariului mediu brut ( 13 % in 2019) / indexarea trebuia platita de la 1 Ianuarie (12 luni) - dar Guvernul Orban o face doar de la 1 Septembrie ( doar 4 luni) = indexarea anuala este de 3,3% mai putin si decat inflatia !
  2. ANGAJAMENT FERM PRIVIND UN PROGRAM DRASTIC DE “AJUSTARE FISCALA” imediat dupa Alegerile din Decembrie (asa cum a promis in scris Ministrul de Finante Citu Agentiilor de Rating) = mariri de taxe si impozite (inclusiv TVA) si reduceri de cheltuieli (taiere investitii si concedieri colective)
  3. Un gol de finantare de 53 de miliarde RON (peste 10 miliarde Euro) constatat de Comisia Europeana pentru sfarsitul anului 2019 - gol care nu poate fi acoperit direct de pe piata financiar bancara (unde am pastrat cu greu ratingul BBB- cu perspectiva negativa - adica ultima treapta inainte de JUNK) - ci doar prin imprumuturi institutionale (FMI, BM, CE) evident cu conditionalitati

Ca sa intelegeti - dupa Alegeri (cand Dl Iohannis si Dl Orban spera sa pacaleasca oamenii sa voteze PNL) de la 1 Ianuarie 2021 vine PRAPADUL GALBEN (mai rau decat PRAPADUL PORTOCALIU din 2010)!

În 2009 alegatorii de Dreapta (PDL - PNL) se declarau multumiti de masurile de austeritate crezand ca acestea ii vor afecta doar pe alegatorii de Stanga / dar in 2010-2011 exact antreprenorii, IMM urile si cei cu profesii liberale au fost cei mai loviti de cresterile de taxe si impozite (au ajuns in 2012 sa voteze USL ca sa aiba din nou masuri economice si fiscale cu adevarat liberale)!” a scris pe Facebook fostul premier care a conchis “Pro România se va lupta in aceasta toamna in alegeri ca sa evitam acesta catastrofa. Sperăm sa fiti alaturi de noi in aceasta batalie pentru România!”

Guvernul PNL duce România-n beznă!
Featured

Guvernul PNL duce România-n beznă!

PRO România atrage atenţia că, în timp ce ministrul Finanţelor visează că realizează lucruri "fantastice", oraşele dau faliment, şcolile şi spitalele nu mai au bani pentru a funcţiona, iar în anumite zone există pericolul întreruperii iluminatului public.

"Sunt constatările reprezentanţilor Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), care trag un semnal de alarmă asupra faptului că lipsa deschiderii la dialog a Guvernului lasă comunităţi întregi fără sprijin socio-economic, la limita subzistenţei. Guvernul n-are nici urechi şi nici ochi pentru cetăţeni. Stă prost cu decontările cheltuielilor cauzate de coronacriză, dar şi mai prost cu finanţarea drepturilor persoanelor cu handicap sau al asistenţilor personali ai acestora. De mai bine de trei luni, acest Executiv întârzie să vină cu un plan de măsuri sustenabile, cu o strategie care să fie discutată cu cei direct afectaţi de efectele coronacrizei", a declarat purtătorul de cuvânt al PRO România, Gabriela Podaşcă.

Reprezentanţii PRO România subliniază că, în conformitate cu declaraţiile reprezentanţilor AOR, administraţiile locale resimt scăderi de peste 25% la încasări, lucru care afectează capacitatea de funcţionare a şcolilor, spitalelor şi a altor servicii care deservesc local.

"Este o consecinţă firească a faptului că Executivul nu a sprijinit angajatorii şi angajaţii. Grav este că acest Guvern continuă să mintă românii că economia merge spre bine, însă realitatea este că suntem abia la intrarea în criză. Poveştile fantasmagorice ale PNL vor avea drept cost ani de provocări în toate sectoarele publice şi private", a explicat Gabriela Podaşcă.

Aceasta a subliniat faptul că Guvernul refuză în continuare să elaboreze măsuri clare şi articulate în beneficiul românilor, blocând dublarea alocaţiilor şi majorarea pensiilor.

"Ca să vină cu soluţii ar însemna să admită că există o problemă. Însă PNL minte că nu există nicio criză, că sunt aşa de mulţi bani la buget că am putea să ajutăm şi spitalele private. Realitatea o vedem cu toţii în preţurile tot mai mari la alimente, în medicamentele greu de găsit pe piaţă şi în facturile pentru utilităţi, care vin în ciuda faptului că locurile de muncă şi veniturile sunt suspendate. Guvernul PNL cântă prohodul României în timp ce stinge lumina", a concluzionat purtătorul de cuvânt PRO România.

Free Joomla templates by Ltheme