AgroInfo/ Consumul de lapte de vacă în Uniunea Europeană, în scădere

agroinfoDiferitele campanii susţinute împotriva consumului de produse de origine animală, inclusiv produse lactate, au pus presiune pe consumatorii europeni, care au renunţat în bună măsură la aceste produse, invocând motive de sănătate, etice sau de mediu. Intoleranţa la lactoză a fost, de asemenea, considerată printre preocupările tot mai serioase, care afectează consumul.
Potrivit estimărilor oficiale, în ultimii zece ani, consumul de lapte de vacă pe cap de locuitor s-a redus cu aproape 5 litri. Acest declin a fost doar parţial compensat de foarte mari achiziţii de băuturi alternative, cum ar fi cele din soia (+ 0,8 kg / cap de locuitor în 10 ani). În deceniul următor, trendul descendent este de aşteptat să continue în acelaşi ritm, ajungând în 2026 la un consum anual de 53,8 kg de produse lactate per capita.
În schimb, se constată o tendinţă de stabilizare a consumului de iaurturi, în timp ce consumul de smântână ar trebui să continue să crească încet, cu toate că nu este suficient pentru a compensa scăderea consumului de lapte, consideră analiştii din domeniu.
Comerţul cu produse lactate proaspete
Până de curând, comercializarea de produse lactate proaspete în afara graniţelor UE a fost foarte limitată, dar în ultimul timp exporturile au crescut puternic (cu o rată de 55% în doi ani), în special către China, susţine raportul Comisiei Europene. Această evoluţie ar urma să stagneze pe viitor, deoarece exportul de lapte lichid (cu un conţinut de apă de 80%) nu este foarte rentabil din punct de vedere economic, chiar şi în cazul unor costuri de transport sunt reduse, din cauza utilizării containerelor goale pe drumul de întoarcere din China.
Laptele din Uniunea Europeană ar putea fi înlocuit parţial pe rafturile locale cu lapte provenind din Oceania, chiar dacă ar trebui să existe oportunităţi de piaţă pentru smântâna lichidă. La orizontul anului 2026, exportul de produse lactate proaspete este de aşteptat să ajungă la aproape 2 milioane de tone (lapte echivalent).
Pe de altă parte, în următorii zece ani, producţia UE se estimează că va creşte, în medie, cu 1,3 milioane de tone pe an. Aproximativ 75% din această creştere, respectiv 13 milioane tone între 2016 şi 2026, ar urma să fie susţinută de cinci state membre, şi anume Germania, Irlanda, Marea Britanie, Franţa şi Olanda. Pe parcursul acestei perioade, Irlanda se crede că va înregistra cea mai mare creştere procentuală (+40%), în timp ce Germania se aşteaptă să aibă cea mai mare creştere de volum (+ 3,4 milioane tone).

Sursa:agroinfo.ro

AgroInfo/ Irigaţiile au fost legiferate

agroinfoOrdinul pentru stabilirea modului de implementare a Programului naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii din România a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 0040 din 13 ianuarie 2017, Act nr. 5/13 Ianuarie 2017.
Prezentul Ordin stabileşte modul de implementare a Programului naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii din România.
Potrivit documentului, programul se implementează pe parcursul a 3 etape succesive, după cum urmează:
a) etapa I, în care se reabilitează un număr de 40 de amenajări de irigaţii;
b) etapa II, în care se reabilitează un număr de 37 de amenajări de irigaţii;
c) etapa III, în care se reabilitează un număr de 9 amenajări de irigaţii.
Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare este responsabilă pentru realizarea programului, în condiţiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 793/2016 şi de prezentul ordin.
Pentru fiecare etapă de realizare, simultan pentru toate amenajările de irigaţii cuprinse, respectiv 40 de amenajări de irigaţii aferente etapei I, 37 de amenajări de irigaţii aferente etapei II şi 9 amenajări de irigaţii aferente etapei III, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare iniţiază şi derulează atât procedurile de achiziţii de servicii de proiectare, de tip expertiză tehnică, documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii, proiect tehnic, cât şi procedurile de achiziţii pentru execuţia lucrărilor, conform legislaţiei privind achiziţiile publice.
Monitorizarea stadiului de implementare a programului se realizează atât de reprezentanţi ai direcţiei tehnice de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cât şi de reprezentanţi din cadrul structurilor teritoriale din subordinea ministerului cu atribuţii în domeniul îmbunătăţirilor funciare.
Sursa:agroinfo.ro

AgroInfo/ Grâul românesc, căutat pe pieţele externe

agroinfoEgipt, cel mai mare importator de cereale din lume, a cumpărat grâu din regiunea Mării Negre la prima licitaţie din acest an, organizată pe 14 ianuarie.
Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statului african, a validat la licitaţia de la sfârşitul săptămânii trecute patru oferte, pentru o cantitate totală de 235.000 tone, la preţul mediu de 199,81 dolari pe tonă, cost care include livrarea mărfii în portul de destinaţie.
Printre ofertele câştigătoare s-a aflat şi cea a traderului Cerealcom Dolj, care ar urma să livreze egiptenilor 60.000 de tone de grâu, la preţul de 200,35 dolari/tonă. Marfa ar urma să plece din portul Constanţa la o cotaţie de 189,65 dolari/tonă. La acest preţ se adaugă costul transportului pe mare în valoare de 10,70 dolari/tonă.
Cea mai mică ofertă la această primă licitaţie din 2017 a fost depusă de Grainbow, pentru grâu rusesc, în total 60.000 tone, la un preţ de achiziţie de 187,5 dolari tona, la care se adaugă 11,39 dolari/tonă sub forma cheltuielilor de transport. O altă ofertă câştigătoare a fost cea a singaporezilor de la Olam, care vor livra în Egipt alte 60.000 tone de grâu rusesc cotat la 199,34 dolari tona (din care 11,39 dolari/tonă este valoarea transportului). În fine, compania elveţiană Glencore şi-a adjudecat 55.000 tone de grâu rusesc pe care îl va livra Egiptului la preţul de 200,64 dolari/tonă, cost ce incluze cheltuielile de transport (12,3 dolari/tonă).
La precedenta licitaţie, desfăşurată pe 29 decembrie, Egipt a achiziţionat în total 235.000 tone de grâu de panificaţie, din Rusia şi Ucraina, cu livrarea între 1 şi 10 februarie 2017.
Sursa:agroinfo.ro

MFP și ANAF extind SPAȚIUL PRIVAT VIRTUAL şi pentru persoanele juridice

Agenția Națională de Administrare Fiscală extinde serviciul SPAȚIUL PRIVAT VIRTUAL (SPV) pentru toți contribuabilii. Astfel, pe lângă persoanele fizice, şi contribuabilii persoane juridice și entități fără personalitate juridică pot opta să primească, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, acte administrative fiscale emise în formă electronică de organul fiscal central, precum și alte documente, dacă accesează serviciul SPAȚIUL PRIVAT VIRTUAL (SPV).

La rândul lor, contribuabilii pot transmite organului fiscal, prin intermediul SPV: declarațiile fiscale, contractele de cedare a folosinței bunurilor, precum și diverse cereri sau sesizări.

Prin SPV se pot comunica următoarele categorii de documente:

● automat: actele administrative fiscale (decizii de impunere, decizii referitoare la obligații de plată accesorii, decizii privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecției fiscale, etc.), actele de executare (somații) și alte acte emise de MFP - ANAF în executarea legii, cum ar fi: notificări, înștiințări, aviz de inspecție fiscală etc;

● documentele sau alte acte emise de MFP - ANAF la cererea solicitantului cum sunt: certificatul de atestare fiscală, adeverința de venit, certificatul de cazier fiscal și altele asemenea;

● informații cu privire la obligațiile de plată ale persoanei fizice, juridice sau ale unei entități fără personalitate juridică;

● declarațiile fiscale sau diverse cereri adresate MFP - ANAF: cerere de informații sau documente în legătură cu situația fiscală personală (cerere de informații despre contribuțiile de asigurări sociale declarate de angajatori, solicitarea unei opinii privind aplicarea legislației fiscale, cereri de audiență, sesizări, petiții, reclamații, solicitări de informații publice etc);

● "Buletinul informativ" , care conține informații publice atât cu caracter fiscal, cât și nefiscal, dar care sunt de interes pentru contribuabili (anunțuri de valorificare a bunurilor, anunțuri de achiziții de bunuri și servicii, etc.).

Prelucrările de date cu caracter personal, efectuate potrivit scopului comunicării prin mijloace electronice de transmitere la distanță, se fac cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Serviciile de comunicare electronică oferite prin SPV sunt gratuite și disponibile 24 de ore din 24.

Pentru înrolarea în SPV, persoanele juridice, entitățile fără personalitate juridică, împuterniciții persoanelor fizice, precum și persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere care în relația cu organul fiscal se identifică prin codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare completează un formular electronic și se identifică electronic cu ajutorul certificatelor digitale calificate.

În același scop, celelalte persoane fizice trebuie să completeze online un formular într-o pagină web securizată (https) şi, din motive de securitate și protecție a datelor personale, să își certifice identitatea prin indicarea unei informații fiscale cunoscute numai de ANAF și persoana respectivă, așa cum este cerută de aplicația informatică, respectiv numărul de înregistrare al unei decizii emise de ANAF pe numele său.

În cazul în care contribuabilul nu este în posesia unei decizii primite anterior de la ANAF, este necesară deplasarea la ghișeul oricărui organ fiscal din cadrul ANAF pentru verificarea datelor declarate cu cele din actul de identitate.

SERVICIUL COMUNICARE, RELAŢII PUBLICE ŞI MASS-MEDIA

AgroInfo/ Piaţa cartofului 2017

agroinfoÎn decembrie 2016, preţurile de producător pentru cartof au fost, în medie, de 50 până la 80 cenţi/kg.
În Germania, suprafaţa cultivată cu cartofi în 2016 a fost de aproximativ 236.000 ha, un nivel scăzut, cantitatea recoltată fiind de 10 milioane de tone, astfel ceva mai scăzută faţă de alţi ani. Statele federale în care se produce mult cartof sunt Niedersachsen şi Bavaria. O creştere a suprafeţei cultivate nu se prevede pentru 2017, susţin experţii pieţelor agricole citaţi de agrarticker.de.
Întrucât cererea de materie primă din industria alimentară este acoperită, persoanele fizice cumpără mai puţini cartofi proaspeţi, iar cererea pentru marfă prelucrată este în creştere, oferta se va modifica.
Dacă e să privim în ograda proprie, pentru producătorii români anul 2016 a fost unul de excepţie, din punct de vedere al subvenţiilor primite, dar nu se vor mai întâlni cu aceste valori uriaşe, a spus fostul ministru al agriculturii Achim Irimescu, în decembrie 2016.
“A fost un an excepţional, s-a ajuns la 23.000 de euro pe hectar la cartofii de sămânţă, la 1.075 de euro pe hectarul de sfeclă de zahăr, deci au fost recorduri care nu vor mai fi la acest nivel, în mod cert”, sublinia fostul şef al MADR.

Sursa:agroinfo.ro

APIA / 31 ianuarie, termenul limită de depunere a Cererilor de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că, până la data de 31.01.2017 inclusiv, se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 octombrie - 31 decembrie 2016 (trim. IV al anului 2016).

Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru anul 2016 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR  nr. 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, a cărui valoare unitară, determinată potrivit prevederilor art. 218 din Legea  nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,7975 lei/litru.

Pentru sectorul vegetal, cererile de plată se depun însoţite de următoarele documente:

  1. situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină achiziţionate şi utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din ordin;
  2. documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;
  3. copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
  4. copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare;
  5. adeverinţă în original de la Registrul agricol, cu suprafeţele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare;
  6. adeverinţă în original de la Direcţia pentru agricultură judeţeană, pentru suprafeţele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.

Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată se depun însoţite de următoarele documente:

  1. situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină achiziţionate şi utilizate aferentă  perioadei pentru care solicită acordarea ajutorului de stat prin rambursare;
  2. copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
  3. situaţia privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar şi vizată de medical împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10;
  4. copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;
  5. copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.

Pentru sectorul îmbunătăţiri funciare, cererile de plată se depun însoţite de următoarele documente:

  1. situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină achiziţionate, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorului de stat prin rambursare;
  2. copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
  3. situaţia centralizatoare a cantităţilor de apă pentru irigaţii, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.11 din ordin;
  4. copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar;
  5. situaţia suprafeţelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicit ajutorul de stat;
  6. copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.

Cererile de plată pot fi depuse de administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.

De asemenea, vă informăm că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va efectua, în perioada imediat următoare, plățile pentru diferența aferentă cantităţilor de motorină utilizată în agricultură pentru trimestrul III 2016, aprobată prin Ordinului MADR nr.3/11.01.2017.

Diferenţa cantităţilor de motorină este de 66.267.838,808 litri iar valoarea totală a ajutorului de stat aferent este de 119.116.651, 00 lei.

Free Joomla templates by Ltheme