Măsuri în premieră pentru dezvoltarea turismului din România: TVA de 5% pentru investitori şi redevenţe zero pentru utilizarea apelor geotermale şi minerale

Turismul din România este unul dintre principalele obiective ale Planului de Acţiune septembrie-decembrie 2018 al Guvernului României. În acest sens, două dintre cele mai importante măsuri care au ca scop dezvoltarea turismului au fost adoptate, astăzi, prin ordonanţă de urgenţă.

Cota de TVA de 5% a fost extinsă la domenii precum: cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping, serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice, altele decât berea, activităţile sportive, recreative şi distractive.

De asemenea, o altă măsură pentru stimularea turismului balnear, adoptată prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă, presupune eliminarea redevenţelor pentru utilizarea apelor geotermale şi minerale naturale utilizate pentru consumul populaţiei la buvetele publice.

Sectorul turistic balnear avea nevoie urgent de aceste măsuri în contextul în care o treime dintre izvoarele termale şi minerale ale Europei sunt în ţara noastră.

În acelaşi timp, Ministerul Turismului urmează să definitiveze Legea Turismului, actul normativ prin care vor fi stabilite liniile directoare de funcţionare a serviciilor în domeniul turismului.

Subvenţii pentru angajatori, dar şi pentru şomerii care se angajează

Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se modifică şi se completează normele de aplicare a OUG 60/ 2018, care prevede acordarea de subvenţii atât pentru angajatori, cât şi pentru angajaţi.

Astfel, angajatorii care încheie un contract de ucenicie sau de stagiu, după caz, beneficiază, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie/ stagiu, de o sumă în cuantum de 2.250 lei/ lună. Suma acordată anterior era de 1.125 lei, în cazul ucenicilor, şi 1.350 lei, în cazul absolvenţilor.

De asemenea, angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială beneficiază lunar, pentru fiecare persoană din această categorie, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de patru ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare (în prezent ISR = 500 de lei, astfel că subvenţia nu poate depăşi 2.000 de lei).

În acelaşi timp, cuantumul primei de activare acordată şomerilor înregistraţi care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj este majorat de la 500 lei la 1.000 lei, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puţin 3 luni. Astfel, prima de activare, în valoare de 1.000 de lei, se va plăti în două tranşe, 50% în luna următoare lunii în care s-a solicitat acordarea ei şi 50% în luna următoare expirării perioadei de 3 luni de la angajare.

Menţionăm că se menţin prevederile din celelalte hotărâri de Guvern care reglementează acordarea celorlalte subvenţii pentru angajatori şi angajaţi.

Serviciul Comunicare şi Mass-Media

AGROINFO / FEI anunță alocarea a peste 150 de milioane de euro finanțare pentru fermierii români prin intermediul a patru bănci

 

agroinfoFondul European de Investiții (FEI) a selectat patru bănci românești în cadrul primului acord de finanțare în domeniul agricol din România, pentru a oferi noi finanțări fermierilor din întreaga țară.

Cele patru bănci din România - Banca Comercială Română, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank vor acorda finanțări în valoare de 155 milioane de euro pentru peste 1.300 de fermieri și întreprinzători din mediul rural.

FEI și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au semnat anul trecut acordul de finanțare pentru susținerea fermierilor locali din România, iar aceste patru bănci sunt primele care vor oferi finanțare antreprenorilor locali. Acordul face parte din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) și este finanțat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

În conformitate cu obiectivele politicii agricole ale Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene – DG AGRI și ale Guvernului României, acordul va sprijini cheltuielile de capital ale fermelor mici, ale exploatațiilor agricole precum și cofinanțarea proiectelor selectate pentru grant în cadrul PNDR.

Referitor la semnarea acordurilor operaționale, Secretarul General al FEI, Maria Leander, a declarat: "Suntem încântați să alegem primele patru bănci care să acorde finanțare de peste 155 de milioane de euro în cadrul primului acord în domeniul agricol sprijinit de UE în România. Suntem convinși că împreună cu aceste bănci vom putea crea mai multe oportunități pentru fermierii români, în special pentru fermele mici, pentru a-și extinde producția și pentru a spori competitivitatea sectorului în România ".

Reprezentantul Guvernului României, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea, a declarat: ”După semnarea primului Acord de Finanțare cu FEI pentru sprijinirea fermierilor și a antreprenorilor din zona rurală, mă bucur să văd că această inițiativă prinde contur, fiind pusă în practică prin semnarea acordurilor cu băncile care vor acorda credite finanțate din PNDR. Instrumentul financiar se va adresa inclusiv unor categorii de beneficiari cu un risc mai ridicat de creditare, cum ar fi fermele mici sau tinerii fermieri iar costurile de finanțare vor fi reduse. Având patru intermediari financiari selectați, beneficiarii noștri pot acum să acceseze împrumuturi în condiții mai favorabile, care țin cont de nevoile de finanțare specifice acestui sector de activitate. Felicit reprezentanții FEI și intermediarii financiari care au participat în procesul de selecție și îi încurajez pe fermierii din România să profite de acest instrument dedicat lor.”

Comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, a declarat: "Instrumentele financiare și accesul la creditare pentru fermieri reprezintă pentru mine priorități-cheie în calitatea mea de Comisar european pentru agricultură. Accesul la creditare este esențial pentru agricultori să-și modernizeze și să-și dezvolte afacerile în domeniul agricol. Investind pentru a-și face fermele mai competitive și mai eficiente, fermierii noștri își pot îmbunătăți perspectivele de afaceri precum și reduce impactul referitor la schimbările climatice. Felicit FEI pentru această inițiativă și aștept cu nerăbdare să văd modul în care fermierii români și întreprinzătorii din mediul rural profită din plin de această finanțare".

 

Despre FEI

Fondul European de Investiții (FEI) face parte din grupul Băncii Europene de Investiții. Misiunea sa principală este de a sprijini microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii din Europa (IMM-uri), ajutându-le să acceseze finanțarea. FEI creează și dezvoltă capital de risc și de creștere, garanții și instrumente de microfinanțare care vizează în mod specific acest segment de piață. În acest rol, FEI promovează obiectivele UE în sprijinul inovării, cercetării și dezvoltării, antreprenoriatului, creșterii economice și ocupării forței de muncă. Mai multe informații despre activitatea FEI pot fi găsite aici http://www.eif.org/what_we_do/index.htm.

 

Sursa www.madr.ro

Contribuabilii vor primi clarificări referitoare la  regimul special pentru agricultori

Contribuabilii vor primi clarificări referitoare la  regimul special pentru agricultori

Luni, 8 octombrie 2018  începând cu ora 13.00, în sala de şedinţe a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Călăraşi  cu sediul în municipiul Călăraşi str. Eroilor revoluţiei 22 dec.1989, nr. 6-8 , contribuabilii vor beneficia  de răspunsuri la întrebările referitoare la  regimul special pentru agricultori; noutăţi legislative fiscale. La această întâlnire vor fi prezentate calendarul obligaţiilor fiscale aferente lunii octombrie 2018 şi serviciile oferite de ANAF (spaţiul privat virtual) .                                                                                                                                          

Contribuabilii interesaţi să participe la această întâlnire se pot programa prin intermediul „Formularului de contact” de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, accesând următorul link: https://www.anaf.ro/asistpublic/, selectând Categoria „Asistenţă în domeniul fiscal”, Subcategoria „Întâlniri cu contribuabilii”.

AGROINFO / Aprobarea cuantumului plăţilor pe suprafaţă şi a plafonului pentru sprijinul cuplat la ovine/caprine

agroinfo

În şedinţa de Guvern din 4 octombrie 2018 a fost aprobată hotărârea privind stabilirea pentru anul 2018 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri şi a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine.

Prin adoptarea prezentei HG, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va putea acorda începând cu 16 octombrie 2018 plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal şi zootehnic într-un procent conform reglementărilor comunitare în vigoare la data efectuării plăţilor în avans.

Precizăm că plăţile prevăzute în actul normativ se acordă potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anii 2018 şi 2019.

Prin acest act normativ au fost aprobate cuantumurile pentru plăţile directe în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (102,5 euro/ha), plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha şi 5 ha, inclusiv (5 euro/ha) şi peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv (50,3 euro/ha), plata pentru înverzire (58,2 euro/ha) şi plata pentru tinerii fermieri (25,8 euro/ha). Aceste cuantumuri se pot majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafeţelor determinate.

Pentru speciile ovine/caprine, plăţile directe pentru schema de sprijin cuplat au un plafon alocat de 56.100.000 euro.

Cuantumurile pentru plăţile directe se calculează de către APIA prin raportarea plafoanelor la suprafeţele determinate şi la efectivul de animale eligibile.

Începând cu data de 1 decembrie 2018, APIA va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul financiar al fiecărei scheme prevăzute în prezentul act normativ şi cuantumul calculat şi acordat în avans în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate.

Plăţile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C (4,6638 lei).

Aplicarea prevederilor prezentului act normativ va permite beneficiarilor plăţilor să-şi elaboreze propriul plan de afaceri şi programul de dezvoltare pe termen scurt, în condiţiile cunoaşterii nivelului sumelor pe care urmează să le primească.

Acordarea de plăţi în avans începând cu data de 16 octombrie 2018 va asigura fermierilor capitalul financiar necesar pentru derularea la timp şi în cele mai bune condiţii a activităţilor specifice agriculturii.

sursa www.madr.ro

ANAF / Numărul unic de identificare a caselor de marcat se obţine online în cel mult trei minute

Documentele necesare solicitării şi atribuirii numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice pot fi depuse online prin intermediul Spaţiului Privat Virtual. Prin intermediul formularului C801 se poate solicita emiterea certificatului de atribuire a numărului unic de identificare pentru mai multe aparate de marcat electronice fiscale în vederea instalării în mai multe zone geografice.

Verificarea formularului C801 depus prin Spaţiul Privat Virtual durează în medie un minut. Într-un interval de timp similar se emite certificatul de atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat şi se comunică în contul de SPV. Prin urmare, dacă utilizează această facilitate oferită de ANAF în colaborare cu Centrul Naţional pentru Informaţi Financiare din cadrul MFP, operatorii economici pot obţine certificatul în cel mult trei minute.

Totodată, pe site-ul www.anaf.ro/Asistenţă Contribuabili/ Ghiduri curente, a fost publicat Ghidul cu privire la înregistrarea informaţiilor privind aparatele de marcat electronice fiscale, precum şi la emiterea Certificatului de atribuire a numărului unic de identificare.

Informaţii suplimentare se pot obţine şi telefonic, apelând Serviciul central de asistenţă telefonică a contribuabililor - Call-center, la nr. de telefon 031.403.91.60.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a întreprins toate demersurile pentru a facilita operatorilor economici obţinerea numărului unic de identificare a caselor de marcat şi le recomandă acestora să solicite certificatele prin intermediul Spaţiului Privat Virtual. ANAF este preocupată permanent de îmbunătăţirea serviciilor, strategia să vizând dezvoltarea comunicării în mediul electronic, pentru a oferi contribuabililor o interacţiune rapidă şi modernă cu instituţia.

Serviciul comunicare, relaţii publice şi mass media

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.